Făra titlu, că n-am găsit…

Standard

E tare bine la program de opt ore, fără ture de noapte! Doar ca nu prea mai am când sa dau o fugă prin oraş. Azi, fiind prima zi mai caldă după multă vreme, am plecat pe jos spre casă, să iau aer şi să fac mici cumpărături. Inevitabil m-am oprit şi la un magazin cu brizbrizuri si mărgeluţe, să-mi mai clătesc ochii.

Vănzătoarea e o tinerică drăguţă şi stă de vorbă cu o colegă de la alt raion. Nu e mai nimeni in magazin. Lângă tejghea stă o mogâldeaţa de fetiţă, unul din acei „copii ai strazii” (de parca strada i-ar fi nascut!) pe care ii intâlnesti peste tot. E cam murdărică, îmbrăcată ponosit, cu ghetuţe rupte şi o căciuliţa cam răpciugoasă pe cap. În mână ţine o coaja de banană, nu se îndură s+o arunce. Şi nu-şi ia ochii de la rafturile cu bijuterii. Vânzătoarea o întreabă:

-Ce-i, prietena mea, ce doreşti?

Copila, cu vocea şoptită:

-Tanti, te rog frumos, îmi mai dai o braţara? Si întinde câţiva bănuţi.

-Nu ţi-am zis să nu mai dai banii pe brăţări si să-ţi iei ceva de mâncare? Că şi ieri ţi-am mai dat o brăţară, n-o mai ai?

-Ba da, tanti, uite, o am! Şi întinde mânuţa cam murdară cu mândrie să i se vadă brăţara.

-Păi ai una, nu mai cheltui banii aiurea, că o să-ţi fie foame pe urmă…

-Nu mi-e foame, că a cumpărat mama azi mâncare.

-Ce a cumpărat? o descoase vânzătoarea.

-Copane şi pâine!Şi cartofi a cumpărat! Şi face copane cu cartofi azi, mănînc acasă…

-Şi ieri ce ai mâncat_

-Tot cartofi! Cu bulion!… Dupa cateva clipe, timp in care eu mă dau mai aproape să nu pierd discuţia şoptită şi simt cum mi se pune nodul în gât, aud copila zicând:

-Tantiii…

-Da, prietna mea, ce e? Şi nu ştii cum mă cheamă?

-Ba da: tanti!

-Tanti, ai zis că îmi împleteşti părul în codiţe.

-Păi da, ţi-l împletesc, dar ce ţi-am zis eu să faci mai întâi?

-Să ma spal pe cap.

-Păi şi te-ai sălat?

-Nu, ca n-a luat mama şampon, ia mâine.

-Atunci mâine te speli frumos pe cap şi pe urmă vii să îţi împletesc codiţe frumoase. Bine?

-Da, tanti, mâine mă spăl şi vin!

-Tanti, da’ te rog frumos, îmi mai dai o brăţara?…

Am ieşit sa nu ma apuce plânsul în magazin. Oricât de sărac ai fi tot visezi la nişte lucruri mici şi frumoase, uneori o brăţara e mai valoroasă decât o masă copioasă şi poti să uiţi de foame doar privind cu drag un fleac ce ţi se lipeşte de suflet. Cât de bine înţeleg asta!

Am intrat repede într-o patiserie de alături şi am cumpărat câte ceva din fiecare sortiment de produs de patiserie din vitrină, le-am pus într-o sacoşa şi m-am întors fuga la magazinul de bijuterii. Micuţa era tot acolo, cu ochii pe braţari.

-Pâna ajungi acasă la masă, poftim, mănânca nişte ştrudele calde.copil sarac

-Sărumana, tanti!

…Multa tristeţe in lumea asta şi prea puţine bucurii!

Anunțuri

26 de răspunsuri »

  1. emotionant cum o fetisoara atat de amarata isi doreste sa isi infrumuseteze viata si trupul.dar, cine stie,poate acest lucru chiar o va salva si o va scoate din starea in care se afla… eu asa vreau sa imi imaginez continuarea povestii reale…

    • Nu obisnuiesc sa dau bani cersetorilor, dar acum ma gandesc ca unii copii pot sa cerseasca nu numai pentru o bucata de paine sau fiindca sunt exploatati de altcineva, ci si pentru ca simt ca asa isi pot infrumuseta putin viata urata. Nu ca o bratara ar fi mai importanta decat o bucata de paine, dar…

  2. Bay Adelino….ca mi se innoada lacrimile in gat de abia mai respir…. Acu’, daca mai treci pe la magazin si mandra mica e acolo , langa strudele pune si o bratara la fata , sa fie frumoasa si cu codite, coano!

    • Nu cred ca ar fi bine sa-i incurajeze cineva acest… „viciu”, mi-am stapanit greu pornirea de a-i lua si o bratara, dar m-am gandit ca astfel se va obisnui sa „speculeze” mila oamenilor sa sa devina un obicei. Si sigur ii era si foame, la cum vorbea de copanele alea pe care o sa le manance acasa!

    • Eu mi-s mai dura (sau asa pozez) si totusi… Imaginea nu parea foarte lacrimogena dar daca esti atent la nuante si tonuri vezi cum se zbat unii sa treaca prin mizeria vietii. Si asta induioseaza, chiar mai mult decat saracia.

  3. Se poate şi mai rău.
    Dar poate dacă nu-s ai noştri nu ne interesează.
    Pentru cine suportă, căutaţi „The salt of the Earth” (2014), un film despre viaţa unui fotograf.

    Ai suflet bun, Adelină, dar nu vei putea hrăni singură toţi copiii sărmani ai unui sistem putred care-i vrea aşa. 😦

      • Soluţia corectă e să li se ofere şanse reale, nu – aleator – pomană.

        Ştii cum e lumea asta, Adelină? Ca un corcoduş. Nimeni nu se zbate să-i scuture fructele de pe sus, că e mai simplu să le adune pe-alea deja căzute, să le strivească să-şi facă din ele ţuică, apoi să arunce boasca fiartă pe hazna. 😦

  4. Pingback: Tot de-ale mele – arhivele lunii ianuarie 2016 | VERONICISME

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s