Stop joc sau reload ?

Standard

Oamenii mor. Inclusiv noi. Zilnic părăsesc lumea asta cohorte de necunoscuti. Uneori printre ei sunt si cunoscuţi…

Soarta celor mai mulţi nu ne afecteaza, nici nu ştim de ei, deci nu ne stârneşte nici o emoţie. Nu-s de-ai noştri. Sunt şi dintre cei pe care nu i-am întâlnit niciodată dar pe care ii regretăm, chiar îi jelim, fiindcă existenţa lor ne-a marcat cumva. Să mai amintesc de isteria creată la moartea lui Elvis sau a lui Michael ?

Sunt şi morţi atât de mediatizate încât ajung să însemne mult, să capete valoare de simbol, desi sunt banale. Cum ar fi micul emigrant adus de valurile Mediteranei pe plajă si cosmetizat cât să stoarcă fiecărui european o lacrimă sau un actor cunoscut rapus de un virus oarecare (aviar, porcin sau gripal) si devenit un excelent motiv de marketing în vânzarea de vaccinuri pentru populaţia îngrozită că ar putea paţi la fel…

Şi mai sunt şi morţii noştri, cei apropiaţi, a căror plecare lasă un gol imens, multe amintiri şi multă revoltă.Moartea lor e specială fiindcă ei sunt speciali. Speciali pentru noi, anonimi pentru alţii. O parte din noi se stinge odată cu ei şi începem să murim şi noi, celulă cu celulă, speranţă cu speranţă…

Dar mai există nişte cazuri deosebite, unele care ne fac să ne punem întrebări, să ne îndoim de ce credeam până atunci şi să ne schimbăm optica. Pentru câteva clipe mi s-au intersectat drumurile cu o doamnă relativ tânără, sigur mai tânără ca mine, a cărei poveste mi-a răscolit încă odata gândurile şi logica. În urmă cu ceva vreme femeia fusese victima unui accident rutier grav. A stat timp îndelungat în comă profundă, cu un prognostic subru, mai exact fără nici o şansă de supravieţuire.Doar pentru că era tânără şi cei ce o aveau în grijă îi erau colegi, nu s-au îndurat să o decupleze de la aparatele ce o menţineau în viaţă, o viaţă relativă. Şi când nimeni nu mai spera nimic s-a produs miracolul: femeia s-a trezit din comă, s-a recuperat incredibil , fără sechele, şi acum şi-a reluat locul de muncă în spitalul în care zăcuse aproape fără viaţă! E sănătoasă, veselă şi de un optimism contagios.

M-am gândit şi la alţii trecuţi printr-o astfel de experienţă covârşitoare. Cum ar fi Gabriel Cotabiţă, cel căruia cei mai mulţi deja îi plângeau anticipatul deces sau, în cel mai optimist scenariu, traiul de legumă la care ar fi fost condamnat dacă ar fi supravieţuit. Nu numai că a învins moartea, dar e mai plin de viaţă ca niciodată , şi-a învăţat lecţia şi apreciază enorm darul pe care l-a primt, acea a „doua şansă” pe care puţini o primesc.

Aşa ca eu am o mare dilema : cât de uman sau de logic e să accepţi decuplarea unui om despre care ţi se spune că nu mai are nici o şansă de viaţă de la aparatele care-i fac inima s-ă mai bată şi plamânii să se mai umple de aer?

Cândva credeam că cel mai corect e să nu laşi un muribund să atârne inutil la graniţa lumii de dincolo ,dacă tot ştii că nu se va mai întoarce. Ba, mai uman, mi se parea să accepţi donarea de organe vitale sănatoase ce ar putea salva alte vieti, dacă tu ai pierdut pe cineva drag să dai altcuiva şansa de a salva pe altcineva drag lui, iar moartea să nu devină un gest inutil. Acum nu mai cred aşa. Cine suntem noi să refuzăm cuiva dreptul la un miracol? Poate un medic, oricâte investigaţii ar face el, să -ţi garanteze că nu mai e nici o şansă, absolut niciuna?

Şi dacă ma mai gândesc cum unii îşi permit să-şi cumpere câte şanse vor, cum ar fi David Rockeffeler , care a „reciclat” deja 6 inimi pâna acum, chiar nu mai sunt sigură că acceptul de a dona organele e un lucru bun. Noul card de sănătate ar trebui să conţină date şi despre consimţământul de a-ţi dona organele in caz de moarte cerebrală şi multi ar fi fost tentaţi să şi+l dea (chiar şi eu),noroc că până acum nu s-a obosit nimeni să ne întrebe. Eu sigur nu voi accepta. Şi aşa l-am sfătuit şi pe fiul meu, care nu înţelegea de ce mă împotrivesc. De va avea vreodată ghinionul de a se afla intr-o astfel de situaţie, sigur va fi cineva alături care să decidă acest acord, nu e nevoie să-şi semneze anticipat o posibilă condamnare la moarte. Sunt o fiinţă egoistă? Poate. Dar cred prea mult in acest miracol numit „întoarcere din morţi” sau „a doua şansă”, ca să accept să apăs pe butonul de stop joc când ştiu că în univers există un jucător mult mai bun decât mine, unul care îşi permite chiar şi să schimbe regulile fixe ale jocului.

Voi v-aţi da acceptul pentru decuplarea de la aparatele medicale a  cuiva drag dacă vi s-ar spune că nu mai există nici o speranţă?

suflet

31 responses »

  1. Da! Eu pentru mine aș da acceptul, cu condiția donării de organe. Măcar să nu fie degeaba.
    Dar nu aș putea lua această decizie pentru altcineva, chiar medic dacă aș fi. Sub nicio formă!

  2. Voi v-aţi da acceptul pentru decuplarea de la aparatele medicale a cuiva drag dacă vi s-ar spune că nu mai există nici o speranţă?

    Da’n ce spital ai văzut tu, Adelină, o asemenea dilemă? Io cred că doar prin filme, aşa că întrebarea ta e pur retorică. Din câte ştiu io, în spitalele noastre, aparatura de menţinere a funcţiilor vitale se foloseşte cu precădere preoperator şi nu pentru menţinerea în viaţă a unui pacient în comă a la longue.. Chestiile alea cu coma de 3 ani sigur sunt din filme şi să mă ierţi, mi se pare şi normal să fie aşa. Sigur, niciun spital din lume nu şi-ar permite să imobilizeze un asemenea echipament pentru cineva fără speranţă de revenire, sacrificând în schimb alt pacient, care dacă e asistat 1-2 zile are şanse mari de salvare, totul depinzând de accesibilitatea acelui echipament. Altfel putem discuta la nesfârşit pe baza unor presupuneri, bla, bla, bla. Vorba aia, „dacă şi cu parcă se plimbau într-o barcă….”.

    • Vorbeam si eu asa, ca sa ma aflu-n treaba, stiu. Cand ai intr-o sectie de terapie intensiva doar 2-3 astfel de aparate si zeci de „candidati” care vor sa traiasca, nu-ti permiti sentimentalisme. Dar stiu ca in unele cazuri, cu insistente si presiuni, s-a prelungit perioada de mentinere in viata mai mult si uneori cu succes.Si nici nu cred ca iti cere cineva acordul, pur si simplu cineva apasa butonul si…gata! Doar daca iti permiti sa platesti un pret fabulos intr-o clinica privata si specializata in come de lunga durata.Daca o fi existand asa ceva si la noi…

  3. Într-o asemenea situaţie nu se poate oferi un răspuns generic.

    Mai mult decît atît, excepţiile nu fac decît să confirme regula. Regret să trăiesc într-o societate „bolnavă” unde materialismul nu mai lasă loc umanismului, însă aşa cum spunea şi Cîrcotaşu mai sus, echipamentele speciale fiind în număr limitat ar putea fi folosite pe pacienţi cu şanse reale de supravieţuire în loc de a fi blocate pe expectativa unui miracol. Mi-aş dori să nu fie nimeni niciodată nevoit să facă o asemenea alegere, însă în mod complet ilogic – cum ar spune dl. Spock – majoritatea nu determină mersul societăţii ci doar acceptă în tăcere dispoziţiile „de sus”. Iar acolo, „sus”, nu există absolut nici un fel de grijă pentru individ, pentru partea sufletească.

    • Sunt absurda si eu sa ridic problema asta greu de elucidat, cand la noi e uneori dificil sa decizi cine traieste si cine nu fiindca ai prea multi prematuri si prea putine incubatoare, de exemplu. Viata e scumpa si cand esti viu, si cand esti aproape mort. Si nici moartea nu cred sa fie prea ieftina, daca e sa te iei dupa ritualuri si cutume…

      • E atît de greu să decizi într-o societate ca a noastră. Nu e absurdă problema ridicată de tine, e absurd să fii nevoit să alegi între viaţa unuia sau a altuia. E absolut inuman, de fapt.

  4. Sharon( Ariel) a stat în comă 8 ani; după vreo 7 ani parcă ,se spunea( scria) că el dădea semne clare de activitate cerebrală…
    Nu,eu nu mi-aș da acceptul,aș aștepta minunea chiar dacă nu ar mai …
    Poate pare egoist, dar așa simt,cred.

    • Am scris si eu despre cazul lui Sharon cand i-au anuntat decesul. Sa-l mentina in viata timp de atatia ani era o chestiune de onoare si de respect pentru Israel, aveau de ce sa-i arate recunostinta, oricat ar fi costat. Si tin minte ca fiul lui povestea ca se comportau ca si cum el ar fi fost constient, ii vorbeau, ii povesteau, ii puneau muzica preferata, ba ii puneau si felii de pizza pe noptiera sperand ca aromele ii vor stimula niste simturi in letargie. Dar nu-si permit multi un astfel de tratament. Si cred ca e si foarte dureros sa asisti neputincios atatia ani la „inexistenta” cuiva drag, oricat ai spera intr-o minune.

  5. A nu se confunda starea de coma cu statul pe ventilator facturabil prin contorul de curent electric. . Exista oameni in coma care respire bine mersi, fara nici un ventilator, si tot in coma sunt, si asa pot ramane chiar si ani de zile, (desi aceste cazuri sunt mai rare)..

    Starea de coma nu ia in seama respiratia, ci ia in seama uzul ochilor, uzul reflexelor motorii (produse de muschi si de nervi),, si uzul limbajului, (sau,ma rog a comunicarii in vreun fel daca e vorba de bebelusi sau persoane mute). De ex, daca cineva e mort de beat aproape de coma alcoolica sau chiar in coma alcoolica si chiar aproape de a face chiar stop respirator, insa brusc incepe sa o injure pe Adelina care doreste sa-l ajute (cum a scris ea o data intr-un articol pe care nu l-am uitat nici acuma), ba ii mai trage si un pumn in barbie in timp ce ea il tareste asa de pe strada mai catre loc ferit in sant, plus mai e si nesimtit si in loc sa zica Mersi mai sta si cu ochii inchisi, sau asa maiincruntati, tot in coma se cheama ca este. Gradul de coma depinde de cum o injura pe Adelina, mai spiritual elegant sau mai primitive automat. Insa chiar daca e deosebit de spiritual, asta tot nu inseamna ca nu trebuie intubat, deci dupa ce ii trage un pumn lui Adelina si o injura asa spiritual, eventual chiar si cu un citat despre vin din poetul Rumi, ea nu trebuie sa se lase induiosata ci imediat trebuie sa-i bage un laringoscop pe gat. Dar nu ca sa-l tortureze si sa-l pedepseasca pt ca a injurat-o, ci pt ca sa-l salveze in contiuare, (desi o sa-l doara gatul si va fi ragusit dupa aia cateva zile, uneori chiar si cateva saptamani, si astfel va fi totusi pedepsit).

    Plus a nu se confunda starea de coma cu moartea cerebrala. Starea de coma are diferite grade, ca de ex un grad corespunzator betivului de mai sus, alt grad corespunzator Frumoasei din Padurea Adormite, altul corespunzator lui Alba ca Zapada, etc.

    Moartea cerebrala e altceva. Plus si decesul e altceva. esi e adevarat ca exista anumite dileme etice si juridice care pot surveni legate de moartea clinica, mai ales in situatii in care ea e recenta si e considerate din ce in ce mai reversibila in zilele noastre. Desi acest fel de dileme survin totusi relative rar. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne gandim la ele. Insa inainte de a opine, trebuei sa revizuim definitiile termenilor cu care operam.

    Ce este totusi important d ementionat este ca piticii lui Alba ca Zapada nu sunt de vina pt ca ei au crezut momentan ca Alba ca Zapada decedsae, sa nu uitma ca ei nu erau personal sanitar, nu aveau nici Wikipedia la indemana.

    • Alo, domnu’ Rudolf,
      Ăi fi fost şi matale cumva, sau ai avut pe cineva în comă alcoolică sau diabetică vreo câteva ore acolo-şa, da’ aici era vorba de „decuplarea de la aparatura de menţinere a vieţii”, pe termen lung, necesară tocmai în situaţii în care cel puţin una din funcţiile organismului nu mai funcţionează reflex! Asta-nseamnă-n primul rând un pat la reanimare, or astea nu sunt sute-ntr-un spital, înseamnă aparatură de monitorizare, de stimulare cardiacă, înseamnă aparatură de dializare, oxigen, dacă nu neapărat ventilare, hrănire (ei da, elementara perfuzie cu glucoză, da’ ce te faci dacă subiectu-i diabetic?), asistenţă medicală 24 din 24, da’ câte şi mai câte? Ce să fie, ce să fie? Cât să coste asta pentru o asistare de 2 luni, să zicem şi câte spitale-şi permit s-o facă? Că mai auzim, tot prin filme, de comă indusă, da’ şi aia-i pe termen scurt şi numai în situaţii în care este realizată deja stabilizarea funcţionării organismului. Se zice că orice problemă începe cu citirea atentă a enunţului, care-ar conţine jumătate din răspuns. Păi atunci hai să-l citim cu atenţie!😯

    • Rudolph, ti-am simtit lipsa ta si a comentariilor tale foarte documentate!🙂
      Nu la astfel de come tranzitorii ma refeream, astea trec cumva. Cum nu ma referam nici la politraumatismele in care mai totul e zdrobit, deci e inutil sa speri ca inima va bate si creierul va fi irigat, dar toate organele sunt facute praf. Zilele trecute imi povestea o colega despre un coleg de-al sotului ei, om tanar, care s-a impiedicat pe scara blocului, a cazut, s-a lovit la cap, a stat 3 zile in coma si a murit. Stupid! Dar aici eu as fi sperat intr-un miracol…

    • Toti avem acelasi gand: sa nu mi se intample mie, sa nu trebuiasca sa iau asemenea decizie! Doar ca unora li se intampla…Eu am dubii ca mi-as da acordul chiar si pentru mine; noroc ca nu cred sa tenteze pe cineva, ma indoiesc ca ar mai fi ceva bun de donat.Poate ceva tesut adipos…🙂

  6. Cred ca prelevarea de organe , cu tot cu acceptul anticipat al donatorului , din ce am inteles eu , nu se face fara acordul rudelor sau tutorilor. Eu asa stiu.
    Unii care au avut sansa sa se nascabogati sau si-au construit aceasta sansa si sunt bogati , isi permit sa schimbe cate inimi vor , pentru ca ca pe Pamant banul este Dumnezeu.
    Si in ceea ce priveste donarea personala de organe sau acceptul pentru cei apropiati , eu le-am spus deja alor mei ca , daca se mai gaseste ceva intreg si bun de utilizat din mine , sa dea la altu mai putin norocos….Daca mi-as da acceptul pentru cei dragi , da , imi dau acceptul cu conditia sa mi se demonstreze ca creierul este pe zero.

    • Nu stiu cum sunt prevederile legale, stiu doar ca ar fi trebuit sa se regaseasca acordul in informatiile de pe cardul de sanatate, printre altele.
      In cazul unora putred de bogati te intrebi: au beneficiat ei de ghinionul altora care au murit sau au avut aceia ghinion tocmai fiindca trebuiau sa beneficieze bogatanii? La cat de suveran e banul in lumea asta (in care unii sunt dispusi sa-si vanda de buna voie un rinichi, de exemplu), totul se cumpara, chiar si o moarte de om.

  7. E foarte greu de dat un astfel de răspuns. E greu de apreciat acum ce va fi într-un anumit moment al vieții. Acum, pentru mine, nu aș semna donarea de organe. Și nici pentru cineva apropiat n-aș semna decuplarea de la aparate, cu atât mai mult cu cât am avut în imediata mea apropiere pe cineva care, deși medicii credeau că și-a terminat firul, totuși și-a revenit și încă mai duce viața mai departe, deși vârsta îi este foarte, foarte înaintată.

    • Cu foarte multi ani in urma am cunoscut o persoana care, in urma unui avort septic provocat empiric, cum se mai faceau atunci, a fost declarata moarta si dusa la morga. S-a trezit brusc dupa o vreme, pe masa rece de faianta, cand inaintea ei mai erau doua persoane pentru autopsiere. Ea a avut mare noroc, nici macar n-a „beneficiat” de aparatura de mentinere artificiala in viata.

  8. Se știe că noi, românii, suntem printre cei mai refractari la donarea de organe și foarte multe șanse se pierd pentru că avem prejudecăți. Iar unele „minuni” fac ca această gândire să se perpetueze. Însă minunile cele mai multe sunt atunci când salvezi câte două-trei vieți prin astfel de gesturi nobile.

    • De acord cu tine, Petru. Dar sa se gaseasca o metoda care sa-ti certifice fara dubii ca in omul ala nu mai exista viata si nici activitate cerebrala, nu sa se faca 2-3 teste care spun „gata, nu-si mai revine, putem preleva tot ce-i bun!”

  9. Raspunsul meu este unul care, recunosc, vine din egoism: pentru mine, as alege deconectare + donare (daca nu e totul putred pana atunci, macar o piele ceva s-o gasi totusi), pentru ca daca exista si 1% sanse sa ma trezesc si sa nu mai fiu intreaga la cap, nu imi doresc asa ceva. In schimb, daca ar fi vorba de cineva drag, si sunt doar 1% sanse sa se trezeasca el insusi, l-as tine in viata cu orice pret… De unde rezulta ca ar fi bine ca decizia asta sa fie luata din timp de fiecare, si sa aiba valoare legala, ca sa nu apara nebuni ca mine care sa le tina fortat masca de oxigen pe fata!🙂

    Cazurile „miraculoase” apar pentru ca din cate am citit, nu exista o scala universala si absoluta dupa care declari moartea cerebrala. Difera de la tara la tara, chiar subiectiv de la medic la medic. Plus ca multi dintre cei care s-au trezit dupa ani si ani nu erau „brain dead”, ci in „minimally conscious state”, sistemul nervos vegetativ probabil functioneaza in background ocupandu-se cu repararea damage-ului. E intr-adevar de speriat cati s-au trezit pe masa de donare, sau sufereau de fapt de „locked-in syndrome”, dar aparatele ce masoara activitatea au mai multa finete acum. Chiar si asa, prefer sa fiu omorata accidental decat sa traiesc ca o piatra de moara lipsita de inteligenta, atarnand de gatul cuiva drag.

    • Atunci exista si un revers al medaliei: daca decidem din timpul vietii ca acceptam donarea iar cei dragi nu o accepta fiindca nu sunt foarte siguri de ireversibilitatea destinului nostru, nu-i indureream si mai tare? Cred ca si aceasta decizie ar trebui luata de comun acord, nu in mod egoist. Sa mori e simplu, e chiar banal si firesc; dar sa ai senzatia ca ai omorat pe cineva, e cumplit, nu cred ca e o consolare ca asta a salvat pe altcineva.
      Bun venit in vizita si multumesc de comentariu! Sper sa nu ne intalnim niciodata cu o masca de oxigen pe fata, poate doar cu o masca cosmetica anti-rid.🙂

      • Bine te-am gasit!

        Evident ca exista si reversul medaliei, ca doar n-oi fi singura care traieste sub deviza „viata mea-i a mea, viata altora e a lor numai in masura in care nu iau decizii cu care nu sunt de acord fiindca imi provoaca suferinta”.🙂

        Sper si eu sa nu ne intalnim in asemenea situatie, cat despre riduri, care riduri?! Nu exista asa ceva. E oglinda defecta, are cute🙂

  10. eu sunt o leguma. Nu inca in coma. Dar daca mai stau noaptea pe aici o sa ajung miine :)))
    Pana una alta, ma amuz cu voi🙂 – bine ai revenit Rudolh, ti-am simtit lipsa🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s