Povestioară de la ţară lll

Veneam ieri agale prin centru, pe lângă plopi şi fără soţ.( Divagaţie revelaţie: oraşul ăsta n-are plopi, doar brazi, castani şi salcii; iar pe uliţa mea predomină nucul şi curcuduşul; ma rog, la unii nu prea-i cu duş, mai mult cu lighean, că aşa-i la ţară… 🙂 )

Şi cum mergeam eu aşa, ostenită după o zi de muncă, îmi taie calea o arătare de femeie urâtaaaa, urâtă cu spume: cât de înaltă aşa şi de lată, de mai uşor ţi-e s-o sari decât s-o ocoleşti, cu garda mai joasă ca un Lamborghini, mai să dea cu eşapamentul de asfalt, cu o mustăcioară unuduind în bătaia vîntului ca un lan de grâu şi cu o privire agera scrutând orizontul şi pe orizontală şi pe verticală simultan, pentru economie de timp. Mă scutur ca de-un vis urât şi îmi vine în memorie o povestioara auzită zilele trecute.Că noi la serviciu avem şi un club de folclor…

Cică trăia în oraş (şi încă mai trăieşte!) un bărbat frumos şi la trup şi la suflet, om arătos dar şi harnic, iubit şi respectat de toată lumea. Se straduise mult Dumnezeu să altoiască pe lutul lui Adam ceva din genele lui Adonis dar ieşise o lucrare de calitate, cu multă trecere la femei. Şi din căte femei s-ar fi trecut fericite pe numele lui, el şi-a ales-o pe cea mai hidoasă. Da nu hidoasă şi atât ,ci Muma Padurii la pătrat! Că la dracu’ te puteai uita, dar la dânsa, ba! Degeaba îi bateau prietenii apropouri, degeaba făceau colegii glume şi-l interogau ce talente ascunse are nevastă-sa, daca e adevărată povestea cu broasca pe care o săruţi seara şi se transformă în zână, sau dacă face sarmale bune, omul nostru nu pricepea nimic, era orb şi surd, dar mai ales foarte îndrăgostit de aleasa lui! Şi ca să-i fie fericirea deplină au mai facut şi un copil, o fetiţă-mutant, leit mă-sa, să nu se piardă patentul!

Azi aşa, mâine aşa, omul îşi trăia fericirea neânţeles de nimeni şi ocolit din ce în ce mai des de prieteni până ce a rămas singur. Nici n-a băgat de seamă, îşi ducea consoarta de braţ la plimbare de parcă ar fi defilat pe un podium langa o Miss Univers.

Până într-o zi… Era primăvară, dăduse colţul ierbii în grădină şi colţii cartofilor în beci, se umpluse zarea de miros de caişi înfloriţi şi de varză murată borşită, aşa că omul cel frumos s-a hotărât să coboare în pivniţă şi să facă puţină curăţenie. Mută saci şi borcane, spală butoaie, goleşte lăzi. Deodată…zbanggg! Damigeana pusă în beci de nevestica lui chiar în ziua nunţii lor şi de care promisese să nu se atingă pâna la nunta de aur, caci aşa îl pusese ea să jure, a alunecat şi s-a spart. Necaz mare, da ce să-i faci, se mai întâmpla şi accidente, lasă că or bea şi alt vin la nunta de aur, nu-i musai sa fie unul vechi de jumate de veac! Din damigeană n-a curs nimic, probabil că nu fusese bine închisă şi vinul se evaporase, s-a gândit omul , şi atunci mai bine că s-a întâmplat acum, să nu stea în nadejdea vinului ăla, să aibă timp să pună altul la învechit. Dar cioburile trebuiau adunate, să nu cumva să intre nevestica după murături şi să se rănească. Iese din beci după  mătură şi făraş.

De cum iese, chiar în prispa casei, îi taie calea o femeie. Urââââtăăăă-urâtă! Mai să facă infarct de sperietură bietul om! Că „cine sunteţi, pe cine căutaţi, cum aţi intrat în curte”, alea-alea. „Păi eu sunt nevastă-ta, măi omule, ce, ţi-a luat Dumnezeu minţile?” Omul e şi mai şocat, nu înţelege ce se întâmplă. „Aoleooo, ai fost în beci?! Şi oi fi umblat la damigeană!”

N-a apucat bărbatul să mai spună nimic că femeia a luat-o la fugă pe poartă. Şi dusă a fost!

Ce să mai lungesc povestea, ideea e că a aflat şi omul,în sfârşit, cu cine se însurase: cu o vrăjitoare care ascunsese farmece într-o damigeană şi-l subjugase cu totul făcându-l să nu mai vadă realitatea! A dat divorţ, s-a recăsătorit cu o femeie normală şi de care putea să fie mândru când ieşeau în lume şi şi-a recâştigat prietenii . Ce s-a ales de Hidoşenie, nu ştiu. O fi încălecat pe mătură şi s-o fi dus pe tărâmul celalalt. Sau o fi găsit alt fraier…

M-am mai uitat odată la urâţenia ce-mi ieşise în cale dar nu m-am prins dacă era cumva cea din poveste sau vreo surată de-a ei. Şi nici n-am băgat de seama dacă avea vreo damigenuţă în sacoşa.Deşi atâta minte o fi având şi ea să înveţe din greşeli şi să nu mai folosească recipiente fragile pentru „succesul” în căsnicie.Dacă vrei să te ţină fericirea o viaţa investeşte naibii într-o castă de valori blindată, nu umbla cu farmece la sticlă!…

 

Şi-am încălecat pe-o mătură şa

Să mor eu c-a fost aşa!

Şi-ncalec nişte cai verzi

Să mori tu de nu mă crezi! 🙂