Judecata de joi (a mea, nu a lui CTP)

Standard

Joia, când toată lumea merge la Lidl, eu merg la Bucuresti. Două ore dus, două întors, plus ce mai bântui prin metrou, o grămadă de timp pierdut. Şi ca să nu fie pierdut chiar fără nici un folos, îmi fac de lucru privind atent în jur. Adică, înainte de a face lecţii de radiologie, fac studiu de caz. Joia asta am făcut un exercitiu sadic de imaginaţie : ce aş face eu dacă , în metrou, aş da nas în nas cu un terorit posesor de bombă! Nu că ar fi vreun terorist atât de fraier încât să rateze şansa de a deveni vedetă pe CNN făcând un atentat în Bucureşti, capitală de care trei sferturi din populaţia lumii nici n-a auzit, în loc să lovescă la Bruxelles sau Paris, acolo unde sunt aţintiţi ochii tuturor… Dar unii nu prea ştiu geografie, se mai rătacesc şi e posibil să aterizeze şi pe plaiuri mioritice.

Odată tema de studiu aleasă, am cercetat atent în jur pentru depistarea posibililor atentatori, persoane dubioase care ar putea întruni măcar una din condiţiile după care sunt identificaţi teroriştii. Ţeeeapăăăă!

60% dintre călătorii din metrou posedă rucsac! Nu că nu s-ar putea ascunde o bombă şi în servieta diplomat sau în paporniţa cu ceapă verde şi leuştean…

10% dintre călători sunt bruneţi, cu fizionomie de închinători spre Mecca! Nu că n-ar putea exista şi un fundamentalist islmic suedez, blond ca un canar…

10% dintre călători au circumferinţa abdominală suspect de generoasă putând camufla lejer o centură cu explozibil! Nu că în loc de centură nu s-ar putea folosi şi o diademă pusă sub fes cât să-ţi facă un cap cât al lui Axinte de la Vacanţa mare…

10% dintre călători privesc agitaţi în jur dând impresia că sunt la pândă, gata să o ia la fugă dacă ar fi interceptaţi! Nu că n-ar putea fi şi oameni agitaţi fiindcă au pierdut toată leafa la păcănele şi se uită disperaţi să nu apară nevasta de undeva şi să-i întrebe unde-i pâinea la copii şi revista Cancan pe care o aşteaptă de câteva ore…

10% dintre călători sunt cu căştile în urechi şi concentraţi de parcă aşteaptă semnalul de „Apăsaţi tasta 1”! Nu că nu s-ar putea da semnal şi prin fluierături scurte ca şi cum tocmai ar fi trecut o duduie blondă şi cu minijup…

10% dintre călători întrunesc cel puţin doua dintre aceste condiţii, deci e posibil să fie bruneţi şi să facă audiţie de manele în căşti ,  să aibă burta cam mare şi să se uite agitaţi în jur în cautarea unei toalete fiindcă cele şase beri se cer imperios evacuate, sau să posede rucsac  şi să fluiere , dar a paguba fiindca tocmai au picat un examen. Nu că o bombă n-ar putea fi pusă şi într-o poşetuţa Vuitton sau într-un ghiozdănel de gradiniţă…

Un lucru e sigur: n-am văzut nici un Coran lăsat ostentativ pe scaun, aşa cum se întâmpla la mai toate atentatele, ca să se ştie din prima clipă cine o să le revendice! Am tras concluzia că posibilul atentat pe care tocmai mă pregăteam să-l dejoc s-a amânat pâna la o dată ce nu va fi anunţată ulterior.

Asta a fost o temă foarte grea, prea multe ieşiri din tipar, prea multe piste false. Joia viitoare aleg ceva mai simplu. Cum ar fi câte din blondele din mediul înconjurător sunt naturale şi câte umbla cu cioara podoaba capilara vopsită. Sau să ghicesc câta gumă de mestecat e lipită sub scaunele din metrou.

Voi ce mai cercetaţi ca să treacă timpul mai uşor?

terorist la mall

Anunțuri

32 de răspunsuri »

  1. eu cobor la munca la metrou Malbeek; ala explodatul. De acu incolo iti dai seama ca verific valize ( si sunt cacalau, ca vin multi la intruniri/sedinte).

    In rest, apropos de mixt de oameni, am vazut un preot budist din asta blond, ochi albastri, 1.90m si slab ca un tzar. Descult in sandale handmade si cu rochie din aia rosie peste bulanele goale si paroase, 10 grade, munca pt un bol de orez. Eram la templul thailandez. Pe langa alt preot budist de 1.55m si ten de insular asiatic asta era… o dihanie de om.

      • e inchisa. Si jobul e inchis. Nu am calcat pe acolo, trecui azi prin fata, pe sus…e plin de flori si lumanari… nu stiu cum o sa pot trece pe acolo cu gandul ca…
        Tre sa scoata trenul ca e un vagon rupt bucati. asta dupa ce spala sangele si oasele de pe pereti. Nu stim inca daca e ecartamentul distrus, deci vor face teste. Deocamdata se circula metroul pe portiuni,

      • am coborat in alta parte (metroul acolo nu ajunge, se opreste inainte) dar am trecut prin fata. O mare de flori pe scarile ce le urcam zilnic. Mi-au dat lacrimile…

  2. Io nu merg cu metroul, pentru că claustrofobie. Totuși, într-o zi m-a forțat prietena mea să luăm metroul până la Obor. Își căuta niște nasturi fanteziști și la Obor e raiul merceriilor deosebite. Găsești de la nasturi metalici cap de mort până la de lemn, pictați cu reproduceri după Renoir.
    M-am împotrivit, la început.
    „Uite, zice, ești cu mine. Sunt medic. Faci cel mult un atac de panică. Ai pastilele la tine?”
    „ Î-hî…”
    „Vezi? N-are ce să ți se întâmple. Te uiți numai în ochii mei, tot drumul. Facem un experiment.”
    Acuma, adevărul e că fata asta e cam orgolioasă. De câte ori în viață ți se oferă asistență medicală înalt specializată, pentru un drum cu metroul? N-am putut s-o refuz.
    Greața s-a instalat de îndată ce-am coborât cu scările rulante, dar nu de claustrofoabă ce sunt, ci fiindcă puțea groaznic a mucegai. Nodul din gât era cam cât o mandarină, dar încă mai trăgeam aer pe lângă el și simțeam duhoarea umedă a subteranului.
    „Ce-ai?” mă întreabă, că probabil m-a văzut înverzită la față.
    „Mirosul. Îmi vine vomit.”
    „Respiră pe gură!”
    „Păi pe gură resp…”
    „Taci și mergi înainte!”
    Ne-am urcat în vagon. Erau mii de locuri libere. Am vrut să stau jos. Mi-a zis să stau în picioare, cu ochii în ochii ei, cu fața în direcția deplasării. M-a pus să iau în brațe o bară de-aia centrală, ca un catarg, și s-a postat în fața mea. Mi se părea că jucăm în „Speed”, mai spre final, când rămâne metroul fără frâne sau ceva. Eu eram Sandra Bullock, ea era Keanu Reevs. Mă țineam încleșată de bară cu mâinile, și cu ochii de ochii ei, dar mă zgândărea curiozitatea să arunc măcar o privire în jur. Cum vedea că-mi pleacă ochii, cum îmi ordona: uită-te la mine. Și vorbea. Vorbea întruna. Îmi povestea ceva. Habar n-am ce. Îmi lăcrimau ochii de neclipit, ca să par atentă. A fost un moment când am scăpat din lesă și m-am uitat la un moș care citise ziarul până să ne urcăm, dar acum nu-l mai citea, se holba la noi și mi-era limpede ce gândește: „Două lesbiene. Futu-le muma-n cur!”
    Am coborât. M-a întrebat dacă vreau să stau nițel pe bancă să-mi revin. Nu voiam, Am cumpărat vreo șase feluri de nasturi, căpșuni, gărgărițe, goblen, joben, hello-kitty.Pentru fii-sa.
    La întoarcere am luat un taxi. A fost ideea ei. Poate că voia să mă recompenseze că m-am comportat atât de vitejește la dus. Tot drumul, deși stăteam jos, firește, că în taxi nu te lasă în picioare, m-am gândit la câte scaune libere fuseseră în metrou, la moșul ăla pervers și libidinos și la mirosul greu de mucegai din subteran. M-m gândit cu un fel de nostalgie a eroului de după război, în timp ce inspiram, la greu, mirosul de picioare nespălate ale șoferului nostru.

      • Pentru mine scările înlocuiau liftu’ când acesta e defect. Până la un moment, la care urcatul un etaj pe scări a devenit un efort mare. Sunt la modă casele cu scară interioară, dar de la o vârstă-ncolo etajul nu mai există. La asta te-ai gândit, sau crezi căl numai altora li se-ntâmplă? 😥

    • Cred ca asta e de la conjunctia astrala, ca nici mie nu-mi place deloc metroul si nici cu liftul nu merg. Vezi, nu numai ziua de nastere o avem in comun! 🙂 Dar pentru o vizita in paradisul nasturilor de care spui tu, zau, as face un efort! Am fost candva colectionara de nasturi. Acum nu mai am nici sa-i schimb pe aia de-i mai pierd de la haine. Ar trebui sa-mi refac colectia, dar nici nu mai stiu prin ce fel de magazine se mai gasesc, azi gasesti vata la alimentara, ciocolata la farmacie si cafea la aprozar.

    • nu esti singura.
      Dar exista solutii. Avem un amic, dupa ani de terapie, argumente logice, uitat la filme cum se construiesc etc. s-a urcat in metrou. Doar intre anumite statii, evident. Nu in lift sau avion 🙂

  3. Ha, ha! Foarte interesantă și amuzantă analiză. Când mergi cu trenul sau cu metroul, ai ocazia să observi multe lucruri la oamenii din jur. Iar priveliștea este atât de pestriță… Avem, slavă Domnului, atâtea „specii” în peisajul autohton. Cât privește teroriștii, cel mai probabil trebuie să te ferești de… mâncătorii de fasole, că ăștia fac ravagii prin metrou! 😀 Adevărate „bombe atomice vii”!
    Așteptăm și alte cronici din aceste călătorii. Numai bine și un weekend frumos! 🙂

    • Aia cu fasolea nu-s chiar asa periculosi, nu mai am nici par in nas, deci n-are ce sa-mi mai cada! 🙂
      Mijloacele de transport in comun sunt adevarate tratate de sociologie, ma fascineaza. Asta cand nu ma sperie. 🙂

  4. Adelină, văz că te obsedează metrou’ şi scaunele lui. Ai grijă, să nu cumva să visezi noaptea o oprire-n staţie cu peronu-n partea opusă celei în care dormi tu-n patu’ conjugal, că-i jale! 😳

  5. Prin Seiniul meu nu sunt mijloace de transport în comun, deci sunt în afara subiectului. Dar îi studiez atent oamenii din piață, mai ales pe cei cu plasele pline de produse. Că nu se știe niciodată ce „bombă” aduc. 😉

    • Pe aia cu plasele pline cred ca trebuie sa-i studiem nu numai cu atentie ci si cu oarece invidie: ia uite, maica, ce pensie mare au astia daca-si permit sa-si umple traistele! Desi s-ar putea sa fie pline mai mult cu medicamente decat cu alte marfuri…

  6. Cred că cineva (sau altcineva) merită premiul IG Nobel.
    Să cugetăm și să analizăm…exhaustiv, vorba vine:
    1. Și eu posed rucsac, Drept este că posed cam …două (unul la purtător) și unul de firmă;
    2. Brunet nu sunt. Drept este că nici nu știu pe unde a circulat bunica mea (emigrantă în America, cu acte legale, prin anii 1930);
    3. Circumferinţa abdominală este, recunosc, suspect de generoasă. Acum, capul lui Axinte, privit la lună…
    4. Privire agitată – No comment;
    5. Căști în urechi ? Păi, dacă este dispozitiv pentru surzi ?
    6. 10% dintre călători cu minim două calități ? Ia să vedem:
    Brunet – Nu
    Manele – Nu
    Burtă cam mare – Să spunem bine alimentată
    Posesor rucsac – Da
    Fluierat – Nu, nici măcar a pagubă
    Căști în urechi – Da, când mă plimb pe faleză
    Concluzii: Trei răspunsuri negative, două pozitive și una…interpretabilă, rezultă: nici măcar un terorist mai mic nu iese din mine.

    • Foarte bine ca posezi doua rucsacuri, de-abia te echilibrezi, chiar si fara cobilita! 🙂
      Poate ca un terorist mic nu iese din tine, dar un instructor mare de terorist ai putea fi.Ca nu stiu pe nimeni mai meticulos ca tine in a face liste si a pune toate argumentele pe hartie! Si la cate delicatesuri culinare ai mesterit tu, sa asamblezi o bomba e o nimica toata! Doar bomba calorica sa nu fie, ca n-ai voie la glucide! 🙂

  7. Interesant :))
    Circul des cu troleul în ultima vreme și cercetam chipurile inițial… posaci în general.
    Când nu sunt eu cu telefonul în mână, mă uit câți dintre tineri pot sta fără… sunt cu căștile, ok…
    Zilele trecute mă uitam după silicoane.
    Dacă o țin tot așa, presimt că la vară mă voi uita după formele care se întrevăd prin bermudele anumitor domni. Desigur, doar din curiozitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s