Am descoperit cea mai corectă definiţie a procesului electoral:
Când trebuie să te hotărăşti pentru cine votezi e ca atunci când te duci la toaletă într-un loc public şi cauţi cabina care e mai puţin scârboasă.
Anul acesta, pentru prima dată de când am drept de vot, nu mă interesează care sunt candidaţii pentru primăria comunei mele. Şi nici nu voi merge să votez. N-am de ce, nu se schimbă nimic. În mandatul trecut cea care a căştigat a fost declarată imediat incompatibilă, au urmat vreo 2-3 ani de proces, timp în care s-au perindat pe scaunul de primar toţi viceprimarii, de câte ori mergeai la primărie găseai pe altcineva să spui ce probleme ai. Numai să spui, că de rezolvat…nici pomeneală, toţi erau interimari şi nu erau interesaţi să facă ceva. După trei ani s-a instalat şi doamna primar în scaun. Şi nimic nu s-a schimbat. Ba nu, mint:a apărut un rondou cu flori şi o troiţa în centrul comunei, unde se intersecteză asfaltul judeţean(singurul din localitate!) cu pietrişul şi noroiul rural! Plus o ghirlandă de beculeţe în plus de sărbători!
Da, veşnicia s-a născut la sat. Şi toate rămân veşnic neschimbate!
Voi aţi decis pe cine veţi vota?Sau ştiţi măcar cine sunt candidaţii?
vin cu votatul?
mergi, te rog, sa votezi si pt mine, pe toti de pe foaie 🙂
Adica tu vrei sa ma manipulezi? Rusinica, bre!! 🙂
Arde-i-ar focu’, stinge-i-ar benzina! Care întinde mîna după ciolan, pe loc să i se usuce!
De ce instigi la violenta? Si de ce sa i se usuce mana? Ca asta presupune terapii, spitalizari, chirurgie plastica, costuri mari… Si Sanatatea e saraca, nu-si permite. Nu mai bine sa-i stea ciolanul ala-n gat si gata? Ca de ce sa se mai chinuie…
Cine instigă, bre, vecină? Io doar le-am făcut urări din suflet. 🙂
Treaba cu ciolanu-n gît nu ţine, că se găseşte cîte-un
fraierbinevoitor să le aplice un Heimlich şi se duce pe apa sîmbetei bunătate deblestemurare. 😛Io habar nu am cine candideaza , nu ma intereseaza , putin ii pasa si nu e urbea mea , io doar locuiesc aici , ca nu am altundeva sa plec…asa ca eu nu votez , ca nu vreau , nu stiu cu cine si nici nu ma intereseaza !
Cum n-ai unde sa pleci? Ca esti cetatean european, poti sa circuli (aproape) liber. Poti chiar sa traversezi Mediterana cu barcuta…
Sa sti ca ai dreptate. Astept sa ies la pensie , intai 😜
Că bună definiție ai mai găsit, Adelina! 🙂
Sufăr de lehamite cronică în ceea ce privește mersul la vot. Acum măcar am o scuză să nu votez – n-am habar de evenimentul ăsta și n-am de gând să-mi irosesc resursele ca să-mi tratez boala. Mai bine-mi mai cumpăr încă un exemplar din Stâlpii Societății, nu?! 😉
Au gasit-o altii, mai inspirati, eu doar am apreciat-o. Fiindca e corecta, din pacate.
Bag seama ca e o adevarata epidemie, lehamita asta, ne-a contaminat pe multi.
Io mă duc la vot, că mi-i dragă primărița! 😉
Si-o mai vrei odata? 🙂
Și de două ori! 🙂
cum adică mă primul an cu drept de vot? ai fost la pârnaie până acum? :))))) că ăia n-au drept de vot :)))
Citeste corect, am zis primul an de cand am eu drept de vot. Si am de vreo trei decenii.Si am votat mereu. Dar gata, n-are rost sa pierd timpul pe acolo si nici nu vreau sa girez pe cineva cu votul meu, oricum n-o sa faca nimic…
Da, din ce în ce mai aiurea această datorie civică a votatului. Nici nu se putea mai potrivită comparația cu… toaletele publice. problema e că pe „aleși” nu-i deranjează nici dacă ar mirosi de la poștă ca o hazna plină. Când se văd cu sacii în căruță, dau masca jos și ne arată aroganța care-i caracterizează. Excepțiile sunt atât de puține….
De mers voi merge la vot, dar nu pentru că am pe cine să votez, ci pentru a pune votul….pe lângă spațiile de votare. Uite-așa!
Toate cele bune! 🙂