Mă paşte isteria

Standard

Sunt ca Albă ca Zăpada înviată din morţi. Sau, mai exact, ca dezgropată la şapte ani!

După ce că sunt de la ţară, că n-am cont pe nici o reţea de socializare, că n-am mai intrat pe net decât pentru nişte mahjonguri şi că mi-e mintea ocupată numai de kilovolţi, miliamperi şi milisecunde, am descoperit, brusc, că am rupt contactul cu realitatea imediată. Da, ştiu de lovitura de stat a lui  împotriva lui Erdogan, ştiu de atentatul din Germania, de campania electorala din Statele Unite, dar nu ştiu cel mai important lucru al momentului: ce naiba este şi la ce foloseşte Pokemonu’! Ştiu doar ca e isterie naţională şi că e musai să-l căutăm, e dat în urmărire internaţională.

Aşa că am scotocit după el prin grădina. Am găsit trifoi cu patru foi, rahat proaspăt de câine, muşuroaie de cârtiţă, ba chiar şi o furculiţă ruginită, dar Pokemon, ioc! Poate n-o fi crescând în zonă submontană, o fi aclimatizat mai la câmpie, sau, ca şi maidanezii, e întâlnit mai mult în mediul urban, că în rural îl îneacă oamenii de cum face ochi, să nu cumva să se mai înmulţească…Da’ nu mă las, mai răscolesc pe sub frunze până-l găsesc; sper doar să nu mă muşte de deget sau să-mi ramână pe sub unghii…

În urmă cu muuulţi ani, pe când făceam eu muuulţi kilometri pe jos ca să fac recepţia mărfii livrate de barză pe la muncitorii sezonieri din fermele agricole de pe litoral, încercam să transform plictiseala drumului solitar într-o aventură, aşa că îmi facusem un fel de joc din a aduna şuruburi şi piuliţe găsite pe drum, să văd  din care sortiment se pierd mai multe. Întotdeauna câştigau şuruburile! Nu ştiu dacă ele erau cele mai pierdute sau dacă îmi era mie mai greu să depistez piuliţele, care erau mai mici şi mai camuflate printre pietricele, dar aşa era scorul de fiecare dată. Eheiii, să fi avut eu inteligenţa de a inventa atunci Şurubmonul! Deveneam erou naţional, făceam un ban cinstit din drepturile de autor şi deschideam şi primele centre de colectare de fier vechi! Da n-am avut instincte capitaliste, credeam că tot ce-i pe drum e bun al întregului popor. Asta e, o sa mor sarac şi cinstit, ca un alt Iliescu din istorie!…

Acu să nu mai lungesc vorba,mă aflu într-un moment de grea cumpănă  a existenţei mele.M-a izbit Pokemonul ăsta mai ca meteoritul pe dinozaur , care a dispărut fără să-şi dea seama ce i se întâmplă, sau ca trenul pe Anna Karenina , care s-a transformat într-un puzzle storcoşit din prea multă dragoste.

Deci:

Unde găsesc eu Pokemonu’?Şi, dacă-l găsesc, pot să-l iau acasă?Şi, dacă-l iau, se premiază sau se impozitează? Şi dacă nu-l gasesc o să am cumva şapte ani de ghinion, pierd ceva la pensie? Şi dacă-l găsesc şi bag de seamă că are ataşată o centura cu dinamită si striga în pokemoneza Allah Akbar, ce fac, îl mai iau sau o iau la fugă? Şi dacă…

pikachuLămuriţi-mă şi pe mine, mai oameni buni, nu mă lăsati în ignoranţă şi cu Pokemonu’ ne-elucidat! Aşa de tare mă obsedează că am ajuns să cânt Pokemonu, Pokemonu, hai la joc! Se pare că a_ lu’_ Nelu nu mai e la modă. Probabil fiindcă nu-i pe galben…

Anunțuri

29 de răspunsuri »

  1. Vezi, ştiam eu de ce te aştept! Mi-ai înveselit după-amiaza, la muncă. Noroc că nu a intrat nimeni să vadă cum mă hlizesc de una singură…

    • Off, ca n-am apucat sa fac regulile competitionale pentru Surubomon si am cam uitat cum se face. Dar cred ca-i simplu: ce gasesti, al tau ramane! si castigi contravalorarea lui la pret de fier vechi. Cred ca trebuie sa concurezi toata vara ca sa-ti iasa de-un covrig. Si inca unul cu gaura mica! 🙂

  2. Adelină, nu se zice ‘centură cu dinamită’ ci ‘vestă cu surprize’! (am mai scris eu asta pe la mine şi a început să mi se deconecteze netu’ la fiecare cinci minute plus „gîndaci” infiltraţi în sistem de către „serviciile” care au grijă de noi „ei” 🙄 )

    Ce voiam să zic? A, da: habar n-am şi mi se rupe magistral de lovituri de stat, atentate, campanii şi alte tîmpenii menite a devia atenţia stînei de la realitate. Despre pocni-i-ar kemonu’ am auzit (iar) recent, total întîmplător, iar atunci demult cînd am luat contact cu ei vizual prin desene animate mi-au creat o scîrbă de nedescris, motiv pentru care nu vreau să mai aud şi să văd nimic legat de numele ăsta. De ce nu scrii şi tu despre Agenda 21, mai bine? Oops, ăsta nu-i deloc subiect haios şi oricum nimeni nu înţelege. 😐

    • Ups! Acu’ imi spui, vecine?! Bine ca nu mi-au spart „mascatii” usa azi-noapte, in cautare de…surprize! Deci ne reprofilam pe Kinderi cu surprize!
      Daca pokemonii astia sunt ca aia din desene animate, chiar ca-s urati, un fel de iepuri corciti cu veverite si canari. Or avea blana sau fulgi?…

      • Nu-i timpu’ trecut, cine ştie cînd căutătorii ăştia de fantome îţi sar gardu’ în căutare de… „surprize”. 😉

        Io habar n-am despre ce „animale” e vorba; fiind izolat în toate sensurile abia acum, la tine, am auzit de „isteria” asta. Ghici de ce m-am izolat? Păi tocmai de-aia! 🙂

  3. Eu voi sta pe aproape să fur şi eu meseria pokemoniaşă de la cei care se vor îndura să explice. Că eu vreau să ştiu: dacă tu găseşti pokemonu’ în grădină, orice alt utilizator l-ar putea găsi acolo au ba? Adică, cine plantează pokemoni şi după ce criterii? Că facem din grădina ta obiectiv turistic, zic.

    • Daca ar fi rentabil, as face o cultura de pokemoni, ca si asa nu-i prea fertil pamantul. Doar ca nu stiu cum se cultiva, seminte sau bulbi?
      La naiba, la tv tocmai e o stire cum ca „inventatorul” lui Pokemon Go cica o sa-l dezvolte, o sa apara si alte versiuni! Deja e nasol, trebuie sa ne facem o strategie…

  4. Ăla care dă din ureche parcă ar da din coadă e un pokemon? Credeam că-i un iepure.
    Iaca, o să-ți explic io ce e pokemonita. (Exact ca-n viața reală – ăla care se pricepe cel mai puțin îi luminează pe ceilalți).
    E încă un motiv de a sta cocoșat și cu ochii în telefon pe stradă și prin stății. O șmecherie care o să crească patologia cervicală și – doamne-ajută! – consumul de antiinflamatoare și decontracturante musculare. În curând, n-o să mai stea șoferii cu ochii-n patru numai după mamele alea nebune care țîșnesc printre mașini parcate la rigolă, cu căruciorul la înaintare, ci și după urmăritorii de pokemoni, care sunt mai în transă ca machitorii cronici.
    Ai priceput? 🙂

    • Asta cu patolgia cervicala nu-mi convine deloc, simt ca e un complot impotriva mea; adica o sa mi se inmulteasca pacientii pentru radiografii de coloana???Ca nu putea sa fie ceva care sa-i afecteze pe nou-nascuti, acu, ca nu mai am treaba cu ei! Sau, mai stii, poate ca pokemonii stimuleaza fertilitatea si natalitatea… 🙂
      Parca vad ca in curand o sa vinzi la Pravalie Minipokemoni in loc de Minimartieni! :))

  5. Din ce-am auzit, e un fel de GPS pe ale carei strazi iti rasare, din loc in loc, cite un pokemon pe care trebuie sa-l capturezi. Jocul e dedicat persoanelor cu „ratoni in podul casei” si din cite am auzit, n-are vreo finalizare, doar consecinte pe care le poti citi, mai sus, la Renata.
    E, cam asta stiu eu, dar e foarte posibil ca informatia sa fie ca lovitura lu’ Erdogan, insuficienta. 😆

      • Ai luat-o prea repede la vale. In realitate capturezi zgirci. Iluzia-i totul, asta o sti din alegerile prezidentiale si de tot felu’ 😆
        Finalizarile probabil ca vor urma, ca astea-s ca serialele spaniole 😉

  6. Uite cum se vede de aici .
    Statisticile au ( parca nu ai habar) observat ca millennials si ceilalti stau singuri si prea mult cu nasu si ochii in ecrane si nu socializeaza real intre ei .Atunci o minte capitalista a zis ” ia sa exploatez eu situatia asta si daca viata iti da lamai ,sa facem lemonade.” .
    A desvoltat ceva la GPS , a aparut jucaria asta caraghioasa la ai cu nasu ‘n screen( ca s-o activezi ,platesti,nu mult pentru user, dar destui de multi sa-l fericeasca pe minte capitalista ) si sa – I aducem la un punct sa se impidice unii de altii ,sa se cunoasca in real.
    Atat de bine ,caci unii au fost talhariti ziua’n amiaza mare , altele violate tot p-atunci .
    Si uite asa se face cunostinta acum , demodatilor .
    Salut la toti vecinii ! .

    • Uneori viata iti da lamai, alteori iti da pokemoni! Galbeni sa fie si sa contina vitamine! Sau numai „mine”, ca parca umbli pe un teren minat tot cautandu-i. 🙂
      Adica s-a shimbat moda, nu se mai invita fata in oras cu „te fac un Cico”, ci „te fac un Pokemon”?

  7. Așadar, ăia care merg precum niște zombi cu ochii pe telefon nu caută ceva palpabil, ci doar iluzii? Și eu care credeam că vor să găsească ceva bogății subterane, cum ar fi petrol, aur sau comoara lui Decebal.

    • Stai sa vezi cand va apare varianta up-gradata, cand informatia se va transmite telepatic si-o sa-i vezi pe toti cu pusca-n mana, ca pokemonii nu mai trebuie doar gasiti, ci si impuscati!…
      De unde stii ca n-a avut si Decebal pokemonasii lui! 🙂

    • M-am uitat! Am trei chestii cu urechi si coada, da’ nu-s galbeni si nu se ascund, dimpotriva, te impiedici de ei prin curte! Dar, daca mi-oi mai lua vreun animalut, sigur Pokemon o sa-l cheme! Si-o sa zic ca-i din dinastia lui Tutankamon, ca sa aiba si pedigree. 🙂

  8. Ha, ha! Ce-am mai râs. Mai ales la faza cu „rahat proaspăt de câine” în grădină! Poate era vreun Pokemon travestit. 😀
    O mare nebunie, care arată cam cum stau lucrurile în vremurile astea și cât de alienați am devenit. Râdeam aseară, la știri, că niște puști amețiți au căutat noaptea pokemoni într-o….biserică din Constanța. De s-a speriat popa de ei, când i-a găsit acolo! 😀
    Mă bucur că nu sunt singurul „dinozaur” care nu vrea să-și facă cont pe rețele de socializare. Am reușit să o fac pe o poștăriță să se crucească când i-am cerut să-mi dea niște felicitări pentru 8 martie. Mi-a răspuns foarte mirată că nu mai are, căci cine mai trimite felicitări prin poștă??? Uite că eu asta voiam!
    Numai bine și o vară frumoasă în continuare. Și… atenție la pokemoni! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s