Dorel nu-i întotdeauna bărbat

Standard

Instituţia la care cu onor prestez e mai securizată decât Rezerva Federală. În afară de zonele în care circulaţia e liberă şi deschisă oricui, restul e cu acces limitat, intrarea se face pe bază de cartelă. Orice intrare într-o secţie sau chiar porţile ce delimitează incinte diferite, respectiv curtea policlinicii, are sistem de închidere automată şi cititor de cartele. Care cartele le purtam toţi angajaţii atârnate de gât, la un loc cu ecusoanele. Accesul devine liber doar în timpul progamului de vizită.

Vine Persoana dinspre pavilionul central al spitalului către policlinică şi ajunge in dreptul portiţei de pe alee. Flutura cartele prin faţa cititorului. Nimic! Mai bag-un repetir. Nimic! Hai şi-a treia oară, poate-i cu noroc. Nimica-nimicuţa! Se întinde peste poartă, că poate se citeşte mai bine pe partea cealaltă. Nici un efect, portiţa nu se clinteşte. Încearcă si cu Sesam, deschide-te. Putea să încerce şi cu susan, nu doar cu Sesam, că tot degeaba. Mai rămânea să se afişeze un banner mare cu pe aici nu se trece!

Să facă drum întors şi să ocolească prin exteriorul curţii spitalului era exclus. Nici să renunţe nu se putea, era musai să ajungă în Policlinică. Aşa că Persoana se gândeşte la planul Be, adică la soluţia radicală a săritului peste poartă. Poarta nu-i prea înalta, nu cred să aiba un metru, dar poate ca i-ar fi mai uşor peste gard, aşa ca se uită pe unde ar fi gardul mai…vulnerabil. Şi…stupoare! Gardul nu mai e, a rămas doar poarta înfiptă-n mijlocul aleii!

Aşa ca face un pas lateral şi trece pe lângă stâlpul de susţinere al porţii.Şi-şi vede de drum ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Cât s-or fi amuzat muncitorii care lucrează pe acoperşul noii clădiri aflate chiar lângă alee, nu vă mai povestesc.🙂

Persoana nu sunt eu, cum poate că v-aţi fi gândit. Dar daca nu ar fi venit în vizită pe la noi, peste cinci minute, când am făcut şi eu drumul, dar în sens invers, pun pariu pe orice că aş fi procedat exact la fel ca ea. Ba, mai că aş jura că as fi sărit poarta fără să ma uit la gard…

Poate că as fi ajuns si vedetă pe youtube, sigur n-ar fi ratat muncitorii ocazia de a arăta lumii şi varianta feminină a lui Dorel!Să-i mulţumesc sau să-i reproşez Persoanei că mi-am ratat clipa de celebritate?

16 responses »

  1. Asta este ca și… stâlpul din mijlocul șoselei de centură a Bucureștiului. Doar că stâlpul, între timp, a… dispărut. Pe când și poarta aceea din alee?

  2. Păi să mă ierţi matale da’ io tot nu-nţeleg. Păi dacă gard nu e, poarta ce rost mai are? Să trebuiască întreţinut dispozitivul de citit cartele? Să mai consume şi ăla curentu’ degeaba? Mi se pare că e normal să fie scos din funcţiune, sau poate n-a fost niciodată funcţional. Mai stai, poate apare şi gardu’ ş-abia atunci să te miri dacă nu funcţionează.
    Cealaltă extremă este a unui spital, prestigios de altfel, de serviciile căruia am beneficiat în ultimii ani, în interiorul căruia se circulă ca pe orice stradă sau clădire publică din Bucureşti, vizitatorii pot fi văzuţi 24 de ore din 24 şi asta în saloane. Sunt rugaţi să iasă doar la „vizită” sau în cazul în care se aplică o procedură intimă. Prin „procedură intimă” să nu înţelegeţi folosirea ploştii de către pacienţi. Asta-i o chestie de care unii nu-şi pot premite luxul să se formalizeze, fiind o necesitate n-ai încotro…, iar pe ceilalţi se pare că-i doare-n… cot.
    Asta în timp ce presa bate toba zilnic pe tema infecţiilor nosocomiale!
    PS – Prin vizitatori a nu se înţelege o persoană, deţinător parcă-i zice. Nu, se vine cu tot familionul, soţ/soţie, copii, bunici, ba chiar şi, mai nou, „însoţitori” privaţi care devin un fel de „şefi” de salon şi care, în caz că e vreun pat liber, beneficiază noaptea şi de regimul complet de internare.
    Păcat de serviciile medicale despre care n-am avut a mă plânge.
    Altfel, limitarea deplasării între secţii prin cartele de acces, nu mi se pare o exagerare. Se practică în multe instituţii (le mai zice aşa?), ba uneori şi cu monitorizare (cât se plimbă un angajat pe zi, pe unde, de ce) pe baza căreia se pot face şi optimizări, fie prin modificarea unor proceduri ce necesită deplasările în unele, fie atenţionând „plimbăreţii”, temperând astfel dorinţa excesivă de „socializare” în altelei. Ei?

    • Gardul urmeaza sa fie schimbat, deja se lucreaza la el.Iar poarta a ramas deschisa, nu mai sta in calea nimanui.
      Putini realizeaza cat de daunator e „pelerinajul” asta liber pe holurile spitalului, toti au impresia ca e o datorie de onoare sa vizitezi pe cineva aflat pe patul de suferinta; eventual sa-i duci niste portocale si suc, chiar daca e abia operat… Spitalul nu e arestul politiei, e normal sa poti primi vizitatori, dar nu asa, vraiste, prin saloane, ci intr-o sala de vizite speciala. Maternitatea noastra are una, e accesibila vizitatorilor in timpul programului de vizita, dar toti incearca sa se strecoare pana la salon, sa scuipe si ei bebelusul de deochi. Ca exact de niste scuipat mai era nevoie!
      Si noi avem zone cu acces restrictionat, de exemplu cartela mea nu merge la blocul operator. Asa si trebuie, ca-i spital, nu peronul Garii de Nord!

  3. Mi se pare a fi o solutie firesca si ieftina, atita timp cit de-o parte si de alta a portii ar fi infipt cite un panou cu „Nu calcati pe iarba. Amenda 500 lei (noi) si suspendarea carnetului de conducere pe timp nelimitat”😆

  4. Ești de vise rele, Adelino! Cred că și eu aș fi pățit la fel ca Persoana. Mi s-a întâmplat să pierd 5 minute încercând să răsucesc cheia în broască la Prăvălie, (trăgând bine de ușă înspre mine!), fără să-mi treacă prin cap că poate n-oi fi eu prima, o fi ajuns cealaltă domniță înaintea mea și ușa e descuiată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s