Cum ne îmbogăţim vocabularul

Standard

Sunt expresii care te urmăresc obsesiv până ţi le însuşeşti şi devin ticuri verbale. În urmă cu ceva vreme avusesem în maternitate o pacientă cam sărită de pe fix care ne saluta şi de o sută de ori pe zi cu săru’mâna, servici uşor;şi toot auzind asta până la exasperare , am început să ne salutăm şi noi aşa. Pacienta a plecat de mult, noi am rămas cu salutul. Pe vremea când eram fan al lui Stătică şi al Flăcăricăi din Inimă de ţigan ajunsesem să vorbesc numai cu făi, mămică, de mă enervam singură că nu pot scăpa de ticul ăsta.

Acum, de la băi, am venit cu alt tic. Una dintre asistentele de la baza de tratament vorbea româneşte într-un mod haios, evitând cuvintele de legătură. Fiindcă eu şi soţul aveam ore diferite de proceduri , am rugat-o , dacă se poate, să ne programeze cam la aceeaşi oră. Amabilă, ne-a zis biiine, veniţi doisprezece! Eh, eram numa doi, dar ne-am descurcat…

Una dintre colegele ei o întreba într-o zi dacă s-a tuns, iar ea susţinea că nu, tunsnumaimai!

A trebuit să mă gândesc puţin cum se desparte în cuvinte chestia asta: tuns numai mai, tuns nu, mai, tuns nu, mai-mai…

Dar de la ea m-am ales cu o nouă expresie în palmares. De câte ori ne aşezam pentru procedurile electrice, ne monta electrozii şi zicea: acuma dau intensitatee.Biiine la domnu’? Biiine la doamna? Se simte şi la picioarele?

Să vă spun de câte ori pe zi spun biine la domnu?dau intensitate?….

Noroc că acum lucrez în radiologie, deci e ceva intensitate pe acolo, că altfel cine ştie ce mai înţelegea lumea.

 

Şi tot de la tratament, de la Covasna:

Sala de proceduri elecrice e un fel de labirint de pereţi de rigips şi perdele în loc de uşi. Deci, cît timp stai şi te curentezi  nu vezi, dar auzi tot ce se întâmplă în incintă.

Eu, în separeul meu retras, savurez plăcerea gâdilatului electric în ceafă şi pe articulaţiile scapulo-humerale (ei, era prea prozaic să zic umeri) şi trag cu urechea la conversaţiile din jur. Asistenta strigă un pacient, omul intră şi probabil că o ia spre separeul în care mergea de obicei.

-Nu acolo, domnu, aici, în faţă!

-Mă scuzaţi, eu eram obişnuit în fund.

-Ia mai obşnuiţi-vă şi-n faţă, nu numai în fund!

Ce râs general a urmat după dialogul ăsta, nu vă mai povestesc…

18 responses »

    • Mai am unul cam la fel:
      Suna o colega de pe sectie la colegul meu de la radiologie:”domnu’ Xulescu, a si eu o pacienta trimisa la raze. Puteti sa mi-o bagati mai in fata, ca nu se simte prea bine?”… :)))

  1. Pe aia cu tunsul am citit-o de mai multe ori ca să o înţeleg o dată😀 nu mai mai.
    Eu am la magazinul de la bloc o tanti drăguţă căreia ori îi e lene să spună suma, că de vorbit nu îi e că turuie, ori i se pare că e mai fancy. Nu e pentru mine că eu nu pricep cât am de dat. „Şi cu ăsta doi trei şi ăsta doi şapte şi cu cinci patru, egal…. zece patru”.😉

  2. Ha, ha! Înseamnă că a fost un concediu foarte reușit „la dumneavoastră”. Și cu intensitate, nu?😀
    Întâmplarea din final este „mortală”! Limba noastră românească, cea plină de sensuri amuzante. Mi-am amintit de „celebrul” anunț: „avem varză murată la doamna Popescu în fund”!😀 Desigur, era vorba de fundul curții!
    O duminică frumoasă!

  3. Vad c-ati tinut-o intr-o veselie, la bai. Acum inteleg motivul real pentru care se merge la Covasna. Electrocutarile, bag sama, sunt basca.😉 Mai ca m-as electrocuta si eu fo zece zile😆

    • Si cine nu te lasa sa te electrocutezi? Nu e nici o Covasna pe langa tine? Electrocutatu’ ca electrocutatu’, da’ sa vezi mofeta si baia cu bulbuci ce bine fac! Te intineresc cu 10 ani. Daca ma mai duc de doua ori nici nu-mi mai dau pensie, ma „retrogradeaza” la alocatia de copii!🙂

      • Cea mai apropiata Covasna ar fi Budapesta😆 Baie cu bulbuci am, dar sa mor daca stiu ce-i aia mofeta. Nu ca m-ar interesa, dar poate-o am si nu stiu😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s