Mirosuri

Standard

Până acum cunoşteam( şi recunoşteam) bine mirosul începutului de viaţă. Şi al naşterii, dar mai ales al nou-născutului. Puiul de om are o aroma aparte, un parfum minunat de miere, iarbă crudă, lapte proaspăt şi …curat. Bine, poate el, puiul de om , să emane şi nişte mirosuri, mamă-mamă, de-ţi vine să toooot fugi, numa cu nasu-n pamperşi să nu dai.🙂

Acum trebuie să învăţ mirosuri noi:cel de transpiraţie şi sânge al pacienţilor cu traumatisme , cel de transpiraţie şi jeg al celor certaţi cu săpunul, cel de Chanel-uri al duduilor care tornă parfum pe ele cu damigeana, de-ţi usucă mucoasa nazală instantaneu, cel al substanţelor de la maşina de developat… Zilele trecute am descoperi un miros nou, unul pe care n-o să-l pot uita niciodată: mirosul bătrîneţii!

Spre sfârşitul programului a venit un bătrân cu probleme de şold şi de genuchi, probleme absolut normale la vârsta lui. S-a dezbrăcat cu încetinitorul, s-a urcat cu greutate pe masă. Mai mult a durat dezechiparea şi poziţionarea decât radiografierea în sine. L-am lăsat să-si încheie atent nasturii de la cămaşă şi m-am dus să developez filmul. Când eu terminasem, el mai avea de închis doi nasturi. A salutat şi a mulţumit politicos şi a ieşit pe hol, să aştepte rezultatele. În urma lui a rămas un parfum pregnant,de mucegai şi gutui coapte.

Nu, nu mirosea urât, nu genul acela de mucegai înecăcios pe care nu-l suport de vreo trei decenii, de când am astm. Iar bătrânul chiar era foarte curat îmbracat, cu o dungă impecabilă la mânecile camăşii, cu indispensabili noi, cu pantofii fără nici o urmă de noroi. Mi-am dat seama că omul venise îmbracat cu hainele bune, haine care se îmbracă doar la nunţi sau înmormântări (sau pregătite pentru înmormântări!), haine ţinute în odaia bună, acolo unde pe şifonier se pun gutuile să se mai coacă, iar în şifonier se pune naftalină, cat să nu roadă moliile prosoapele pregătite spre a se da la propria înmormântare.

Nu, nu mirosea a moarte. Moartea miroase a frică, a descompunere, a început de uitare. Era doar mirosul bătrâneţii, a neputinţei care se agaţă de decenţă, a bunul simţ împletit cu sărăcia. Şi al triteţii, o tristeţe care m-a urmărit toată ziua, la fel ca mirosul de gutui, naftalină şi mucegai. Poate de-aia nu-mi plac gutuile…

19 responses »

  1. Totdeauna am avut senzatia ca batrinii miros a pat. A pat neschimbat. Un miros greu, dar si greu de definit. Sincer, prefer Bleu de Chanel, chiar daca-mi afecteaza olfactivul.😆 Cel putin o face intr-un mod placut😉

  2. Am recunoscut mirosul, Adelină. Nu, încă nu este mirosul meu, cred că mai am ceva vreme până atunci, dar l-am întâlnit și eu, destul de des, la persoane din jurul meu. Este mirosul făcutelor și nefăcutelor, mirosul trecerii anilor, mirosul credințelor creatoare, unele duse la bun sfârșit, altele rămase înca într-o listă „de făcut”. Și mai este mirosul împăcării cu sinele, dar poate și împăcarea cu ideea de „mare trecere”, care nu poate fi prea departe pentru ei.

    • De-ai sti ce putini sunt cei impacati cu gandul „marii treceri”! Cei mai multi cersesc orice zi in plus, chiar daca e o zi de chin. Si degeaba le explici ca toate durerile lor sunt normale, e uzura fireasca, tot mai spera la un leac miraculos care sa le redea vivacitatea…

  3. mirosul asta il stim toti din odaia de la tara a bunicilor: naftalina, gutui, sapun intre haine, miros de inchis.

    ( cu duduile care isi toarna parfumul pe ele de fac instant criza de astm sa nu aud; dar mirosul fumatorilor tu il suporti? ca eu nici de colegii fumatori ma feresc in sedinte sa nu fiu langa ei)

  4. Mirosurile… sunt alergică la mirosuri. Obișnuiesc să spun că în altă viață am fost câine polițist. E ciudat cum ne proiectează un miros pe o pagină anume… E ca o radiografie a mirosului postarea ta se azi. Am căutat umorul de la început până la sfârșit. Dar a fost rece și clar… radiografia clară a unor mirosuri.

    • Am cautat si eu o sursa de umor, n-am gasit-o. Unele zile pur si simplu n-au umor si asta e tare trist. Daca nici macar haz de necaz nu pot sa fac, ma simt epuizata. Si daca sunt prea obosita nici macar de mine nu pot sa fac misto.

  5. Mirosul ăla e în noi toţi. Doar că se activează atunci când noi nu mai prea putem simţi mirosurile din jur, ocupaţi fiind de a căuta hainele bune în dulapurile vechi…
    Nu ştiu de ce dar imaginea asta cu bătrânii care îmbracă haine noi ca să meargă la medic m-a năucit. Am un mare nod în gât şi nu-i de la vreun rest de gutuie…

    • Pana la urma cred ca sunt de preferat cei care isi imbraca hainele „bune” ca sa mearga la medic decat cei care nu-si schimba izmenele decat o data la trei luni. Si daca consultatia e cam la mijlocul intervalului… Cristian Dihor, nu alta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s