Din Cernobâlia, cu dragoste

Standard

Cum, n-ati auzit de Cernobâlia?Ete, auziti acu! Asa se numeste noul meu loc de munca, in comparatie cu Barzodromul pe care l-am parasit(era prea banal sa spun ca lucrez la radiologie, nu? )

N-am mai scris de multa vreme, m-a cuprins un soi de lehamite pe care cu greu reusesc s-o inving. Dar azi simt nevoia sa va povestesc despre cum e la mine, la serviciu. Aparent e anost, nu fac niste chestii nemaipomenite, nu ma simt salvatorul omenirii, nici macar al unui singur om, pe persoana fizica, ca sa citez din clasici.Dar dincolo de activitatea medicala (interesanta, de altfel, fiindca nu-i putin lucru sa vezi un om pe dinauntru!) ma simt un privitor extaziat al unui vitraliu fabulos, in fiecare zi altul. Oamenii nu poposesc prea mult la usa mea si nici n-am ragazul de a-i asculta prea mult (zilnic avem cam 70 de pacienti, va dati seama in ce ritm infernal lucram, parca am fi in transee, in linia intai), dar sunt unii pe care chiar nu poti sa-i treci usor cu vederea, te obseseaza dupa cateva secunde si cateva cuvinte.

Intra o doamna, una din acele persoane de la care n-ai fi socat daca i-ai recolta sange si ai vedea ca ti s-a albastrit recipientul. Are 83 de ani , poarta pantaloni de stofa fina si niste perle cat oul de prepelita; coafura e impecabila, nici un fir de par nu-si permite sa iasa din cocul sofisticat. Are bilet de trimitere pentru o radiografie de hemitorace. Normal, o intreb unde o doare si ce a patit, ma gandesc la un traumatism si trebuie sa stiu ce zona sa expun. „Faceam sudoku, am scapat pixul si, cand m-am aplecat sa-l iau, am simtit un junghi sub coaste, in dreapta”(ar fi fost culmea sa faci sarmale si sa te apleci dupa o foaie de varza murata!) .”Si acum va mai doare?” „Nu, dar vreau sa fiu sigura ca nu-i nimic in neregula”(daca as face eu radiografie pentru fiecare junghi, ar trebui sa nu ma mai dezlipesc de masa radiologica!).

Nu, nu e nimic in neregula, radiografia arata ca tot inventarul osos e intact!

Un batranel bate timid in usa si intra zambind. Am senzatia ca m-a vizitat Einstein, are parul zburlit ca in fotografiile care l-au consacrat. Si el are bilet pentru o radiografie de hemitorace. Ma uit la bilet si cred ca s-a gresit CNP-ul, acolo scrie ca e nascut in 1922. „Cati ani aveti?” „Fac 96!”. deci nu e nici o greseala, omul chiar e aproape centenar…

In invit sa intre in incaperea cu aparatul de radiologie , in timp ce ma urmeaza, o tanti nervoasa ma apostrofeaza:”De ce il luati in fata, nu poate sa stea la rand?”. „Pentru ca are aproape 100 de ani, cred ca merita putina intaietate; promit sa va iau si pe dumneavoatra prima, cand veti ajunge la varsta dumnelui!”

Inauntru, in timp ce il ajut sa-si descheie nasturii, batranelul scoate 20 de lei din buzunar si mi-i intinde tot zambind, „pentru o cafea”. Ii pun banii inapoi in buzunar, „sigur ai mata ceva mai folositor pe ce sa-i cheltui”. Dureaza ceva timp pana il dezbrac, are degetele cam anchilozate si se vede clar ca are si dureri, chiar daca nu se vaita, asa ca avem timp sa conversam putin. „Ce ati patit?” „Am cazut acu o saptamana pe o gramada de pietre”. „Pai si de ce n-ati venit pana acum, cum ati stat asa?” Imi spune ca a crezut ca-i trece, plus ca n-a avut cine sa-l aduca, abia azi a gasit un vecin care sa-l aduca cu masina cei 25 de kilometri. Pe film se vede clar ca are doua coaste fracturate. Ii zic „tataie, ai cazut cu simt de raspundere, am vazut doua coaste rupte.” „Da? Ati vazut si glontul din plaman?”  „Pai de unde ai glontul suvenir?” „Din Crimeea!” „De la nemti , sau de la rusi?” „Apoi cin’ sa stie al cui a fost, ca se tragea din toate partile!” Si zambeste ca de o isprava copilareasca.

La sfarsit, il ajut sa se imbrace. Nasturii sunt multi si degetele intepenite. Vine si colega mea sa-l ajute. Imediat batranul baga mana in buzunar si incearca sa-i ofere si ei niste bani; alti bani, din alt buzunar, dovada ca omul si-i pregatise de acasa, „pe caprarii”, pentru toata lumea. Bineinteles ca si colega il refuza.”Tataie, zii mata, cand te-au imbracat ultima data doua doamne?” Batranul rade poznas si iese vesel, nici n-ai zice ca are coastele rupte. Pe hol se intoarce spre cei care asteptau, ii saluta politicos : „sanatate la toata lumea si multumesc ca m-ati lasat in fata!”

Sunt doar doua cioburi din vitraliul viu ce defileaza zilnic prin Cernobalia. Si cred ca e un privilegiu pentru mine sa-l admir.Si sa invat!

Anunțuri

27 de răspunsuri »

  1. Doamna, bine ai revenit! Si cu ce titlu! Eu visez sa vizitez Cernobalul (cred ca avem mai multe lucruri in comun, nu doar ziua de nastere 😀 ) asa ca m-ai dat gata cu titlul 😀
    In rest, despre domnul imbracat de 2 doamne, ce pot zice decat CHAPEAUX!
    Cat despre doamna cu margele si sudoku, doar o intrebare: e mare orasul vostru, chiar nu stiai toate margelele purtate si vandute in zona ? 😀 . Acum la radiografii, o sa le stii 😀 😀

    In rest, 70 pe tura, facem un calcul: 70/ 8 ore = iese 10 pe ora cu estimare de respiro-urile de toaleta la domnia voastra, asadar in 6 minute musai sa dezbraci, sa il faci sa nu miste, si apoi sa imbraci pacientul. Sanse mari sa iasa asta la Barzodrom, ia sa te vaz acum la pacienti bine crescuti 🙂 .
    Si nu, nu pot sa nu remarc numarul de facturi in Valeni 🙂

    • Daca nu-ti iese cu Cernobalu’,ai varianta de rezerva, cu Cernobalia mea! Usa ti-e deschisa. Cu echipament de protectie, evident! 🙂
      Vezi ca ai gresit la calcule, cei 70 de pacienti se impart pe o tura de…6 ore, ca noi avem program redus, deci nu exagerez cand spun ca e ca ij transee, la foc automat. Cred ca te refereai la fRacturi, nu facturi, nu? 🙂 Noi suntem singura radiologie intre Ploiesti, Buzau si Brasov, asa ca avem multa populatie arondata, nu sdoar Valeniul. Iar acum e sezonul caderilor din copaci. 🙂

  2. În ziua de azi avem cu toţii gloanţe-n piept şi – la fel ca venerabilul – habar n-avem cine ni le „plantează” acolo. Doar că ale noastre nu se văd la genul ăsta de radiografie…

    • Cred ca nici macar gloante nu avem, cei care le trag le si recupereaza ca sa le valorifice la fier vechi, noi ramanem doar cu…gaurile. Tare mi-as dori sa pot lucra la o radiologie pentru suflete!

      • S-ar putea să ai dreptate – ei cu cei trei R (Recuperare Recondiţionare Refolosire) iar noi cu găurile – în buzunare, în suflete…
        Radiologia sufletelor e deprimantă în cele mai multe cazuri, deşi la prima vedere poate n-ar părea aşa. Mai bine că ai rază limitată de acţiune.

  3. Sunt frumoși oamenii frumoși (nu, nu am greșit, așa am vrut construcția). Iar cele două exemple probează acest lucru. În plus și faptul că vârsta e doar un număr și cochetăria nu are vârstă. Mi-ai lipsit și sper să fii mai puțin ocupată să scrii mai mult.

    • Stai sa vezi cand o sa scriu despre oamenii urati, ca si din astia vad destui !Si ce pacat ca uratenia aia nu se poate neutraliza cu raze X!!
      Sa fiu sincera, n-am fost chiar atat de ocupata, pur si simplu n-am simtit nevoia sa scriu (sau, mai exact, am simtit nevoia sa NU scriu), dar imi revin.

      • Oamenii ajung urâți, de acord. Cei care se îmbracă în ură, în resentimente, în proiectare asupra altora a nereușielor și dramelor personale. Și când mai vine și boala, că nimeni nu merge la spital de bună voie, sunt răi cu orice umanoid.

        Știu cum e să nu simți nevoia să scrii. Însă în egoismul meu îmi lipsești. Mi-e ciudă că se schimbă peisajul bloggeristic și prezențele valoroase cărora practic le datorez faptul că sunt acum aici, au plecat, sau pleacă, sau apar sporadic.
        Eu îți doresc să faci cum ți-e bine ție și sper ca binele tău să te îndemne să pui iarăși mâna pe tastatură.

    • Cu greu reusesc sa simplific frazele, pentru unii oameni cuvintele imi par intotdeauna prea putine, merita adevarate ode, ode de-alea antice, de multe pagini; dar nici cititorul n-are nici o vina sa piarda vremea citindu-le. 🙂
      Mi-am propus sa scriu cat mai mult despre lectiile de viata pe care le intalnesc, ca prea ne complacem in banal si facem „revolutii” pentru toate fleacurile!

  4. Doamna draga…Cernobalia ta e un loc plin de poveste si aventura, bag eu de seama!
    Cred ca domnul care a luptat in Crimeea ar fi avut ce pocesti din cel aproape un secol de viata….
    Doamna cu sodoku…e o raritate. Merita admirata! 😊
    Bre doamna…sper sa iti treaca lehamitea…si sa mai scri povesti din Cernobalia ta!
    Hai te pup si cat mai multe succesuri in tara ta! 😉

  5. Aoleu, tata face des sudoku. Periculos sport!!
    Povestea domnului din ’22 m-a impresionat: bunicul meu era născut în același an și, când s-a prăpădit o consolăm pe mama că era bătrân, săracul. Uite că nu era, că nici domnul despre care povestești nu e!

    • Recomand tatalui tau sa-si lege pixul de gat, cam cum poarta copiii manusile, vezi ce periculos e sa te apleci dupa un pix. Banuiesc ca aplecatul dupa faras , cand maturi, e mult mai putin nociv… 🙂

  6. Ce frumos ne-ai înfățișat două persoane total diferite, ale căror caractere s-au evidențiat doar în câteva exemple! Sunt sigur că ai avea nenumărate subiecte de acest fel, iar noi am găsi la fel de savuroasă fiecare povestire.

    • Suntem diferiti ca structura sufleteasca si caracter, dar compozitia oaselor e cam la fel, fracturile tot asa se vad pe radiografii. Diferenta o fac bijuteriile pe care unii nu le pot (sau nu vor sa poata!) scoate. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s