Constatări (radio)active

Standard

Săptamâna Patimilor a adus oarece liniște în Cernobâlia; durerile de șale mai pot să aștepte, important e datul cu var, săpatul în grădină și spălatul perdelelor. Așa că mai răsuflăm și noi . Adică avem „numai” vreo 40-50 de pacienți într-o tură… 🙂

Ce am constatat zilele astea!?

Ca școala e mai periculoasă decat tranșeele din linia întâi de pe front! Adică vin cel puțin 3-4 copii aduși de urgență de parinți îngrijorați fiindcă odrasla lor s-a îmbrâncit cu un coleg și-l doare o coastă sau că a alunecat pe minge și i-a înțepenit un degețel. Mai întotdeauna radiografiile arată ca nu-i nici o problemă, toate oscioarele sunt la locul lor, lucru ce ar putea fi constatat și fără investigații radiologice (de care se abuzeaza fără să se conștientizeze riscul!), se vede cu ochiul liber că articulațiile funcționeaza normal, nu e nici un edem, nici măcar o vânătaie. Dar profesorii se tem atât de tare să nu fie acuzați de neglijență sau indolență, încat pun mâna pe telefon și sună imediat părintele, pentru orice zgaibă , orice cucui. Când erați voi mici (că sigur ați fost și mici odată!), tot așa repede pupați clanța ușii spitalului când vă juleați genunchii?

Și a doua constatare, care e , de fapt, o mare dilemă: cum se adună scamele-n buric?!?

Nu râdeți, pe mine chiar m-a bulversat întrebarea asta, după ce am constatat la trei pacienți consecutivi că aveau bombilicu’ ca un cuibar, doar o lighioană pe ouă mai lipsea. Doi pacienți erau tineri, aproape adolescenți, al treilea era de vârstă adultă, chiar matusalemică, deci scamele nu vin odată cu vârsta. Să nu mă întrebați ce m-a apucat să mă uit la buricul lor, că n-am făcut-o de curiozitate morbidă, ci pentru ca orificiul ombilical e un punct de reper în unele radiografii, deci e fost o curiozitate profesională bine justificata. Acu’ nu m-a învățat nimeni la cursuri dacă  pufoșeniile alea adunate acolo influențeaza cu ceva imaginea, mă îndoiesc ca razele X pot fi folosite ca andrele, deci nu cred că interacționează în vreun fel…

Restul poveștilor din Cernobâlia le las după sărbători, acu e vremea de p(r)ost și rugăciune, să nu ne abatem de la cele sfinte pentru cele lumești. Numai bine, dragilor! Și nu vă „scamoșați”! 🙂

Anunțuri

7 răspunsuri »

  1. Pe vremea mea, dacă veneam cu julituri îmi luam bătaie fiindc-am fost neatent şi/sau zgubilitic.
    Cît despre scame… păi alea se adună una peste alta, cum altfel. 🙂

    În rest, sănătate! 😉

  2. Mişto chestia cu var pe trunchiul pomului. Am văzut pe stradă, bulevard, ce mama naibii o fi, nişte tipi cu bidinele, dând foarte serios cu… vinarom pe trunchiul copacilor. Probabil că ei, da’ mai ales şefii lor de la ADP, gândesc că obiceiul ăsta ţine de aspectul copăcesc primăvara. Sigur că de dat ar trebui dat cu var, că ăla împiedică urcatul unor dăunători pe trunchi, având oareş’ce proprietăţi.
    Da acu’, parcă-l auz pe unu: Păi de un’ să iau dom’le var? Aşa e, are dreptate. Apropo, voi de unde mai găsiţi var pentru livezi, la ţară? Sau tot cu… vinarom? 🙂

  3. no, cand era frate meu mic si o cazut din copac. O domit o zi jumate dupa aia, nici la pipi nu o fost. Nu s-or crizat parintii, ba au fost fericiti ca e liniste in casa.

    In rest cu scamele, iti zic cauza: tricourile noi si ieftine din care ies scamele, se freaca de burta si…iaka colectie. Remarcai asta la colocatar cu un tricou culoare rosie (neavand nici el nici eu alte haine rosii, dect acel prim tricou) .

  4. copilul meu nu a avut nici o julitura in genunchi sau in cot si a faccut deja 8 ani si ceva luni. asa ca l am dat la hochei, sa remediem situatia sensibilittatii si a fricii de contact direcct cu semenii sau cu mediul inconjurator.
    referitor la a doua dilema eu cred ca treaba e preponderent masculina. constatare din familie, ca n am vazut alte buricuri la viata mea :)))

    hai cu lumina si bucuria si tot ce mai simti tu sa ai de sarbatorile astea. dar musai liniste sa fie.

  5. Hristos a înviat! Sănătate și bucurii la toată familia!

    Cât despre sensibilitatea odraslelor de azi… este mai degrabă exagerarea părinților. Asta mică a mea a tușit odată mai mult. Am dus-o repede la spital, dar o doamnă doctor mai în vârstă ne-a liniștit spunându-ne că… așa mai tușesc copiii. Nepotul dânsei „răgea ca un măgar” și nu i-a dat nimic. Ce atâta „cocoloșeală”? Când eram copil, îmi oblojeeam singur rănile, că nu voiam să mă știe mama.
    Cu scămoșeniile…. și acum mă întreb. Aștept un răspuns avizat! 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s