Fara titlu, fara noima, fara haz, fara…

Standard

Cand te apuci de un lucru nou, nu-i usor dar entuziasmul te impinge inainte (cum naiba ar fi sa te impinga inapoi?); cand vrei sa revi la ceva ce n-ai mai facut multa vreme, parca e mult mai greu, nu sti cum sa incepi ca sa nu te zgarie pe ochi inaditura. Asa si eu: cand am scris prima data pe blog nici nu mai stiu cum am facut-o, doar mi-am plimbat degetul pe taste si…gata! Dupa ce n-am mai scris nici un cuvant timp de vreo cinci luni,aproape ca nici nu mai stiam cum se editeaza un articol, nici de diacritice nu mi-a mai fost aminte, am tastat ca o baba naroada (ce ma aflu?!) , cum mi-a venit la indemana.

Acum zece minute n-aveam nici un gand sa scriu, am intrat pe-aici din reflex, cam cum se-ntoarce lupu’ unde-a mai mancat o oaie, ca poate-poate s-o gasi ceva interesant. Si cand am vazut ca sunt oameni care-mi bat in usa dupa atata vreme de „silentio stampa” si care se ingrijoreaza de absenta mea, mi s-a facut brusc rusine: bai, femeie, ce naiba n-ai bunul simt sa raspunzi oamenilor, sa strangi panzele de paianjen si si sa pui si tu un pahar de apa rece, un covrig cu mac, un pesmete macar daca nu esti in stare sa astepti oamenii c-o zeama (de cuvinte) aburind pe masa????? Lehamite-lehamite, da’ pana cand? Ori pui lacatu’ pe usa si predai inventarul, ori te asezi frumos la tejghea si servesti lumea! Pai?!

Asa ca gata cu frecat menta pe motiv ca sunt ocupata, n-am inspiratie, n-am talent, n-am motivatie, n-am, n-am, n-am. AM! De toate am, e musai sa gasesc cate ceva din toate, nu sa ma victimizez sau sa vin cu scuze ieftine. Asa ca de azi… toate panzele sus! Alea de paianjeni, desigur. 🙂

Multumesc celor care m-au tras de maneca si m-au scos din amorteala, mai era putin si semanam cu lojile masonice, alea de intra „in adormire” pentru 100 de ani, tot asteptand sa-mi revina cheful de scris. Si-acu, bag seama, nu mi se potriveste rolul de „frumoasa adormita”; sau padurea era adormita, ca nu-mi mai aduc aminte…

Fratee, se pare ca-s nevorbita (nescrisa, pardon!) rau, ca mi se duce degetu’ pe taste de nici n-am timp sa-mi dau seama ce insira acolo, parca-s in transa. Si pana n-apuc sa ma iau la intrecere involuntara cu Tolstoi si sa-nsir vreun roman-fluviu, se cuvine sa motivez succint de ce am lipsit, sa nu creada cineva ca am fost rapita de extraterestrii sau am fost plecata in expeditie in Himalaia si nu mergea netu’ acolo.

Pe scurt, foarte pe scurt, cat pot eu de pe scurt (care nu pot „scurt” niciodata!): lipsa de entuziasm, pasa proasta spre lehamie-cronica; socrii bolnavi , dus sa amelioram situatia; socrul in stare naspa, internat in centru de ingrijiri paliative (gasit greu loc!); socrul decedat , urmat parastase si ritualuri de-alea care ma exaspereaza pe mine; lasat casa in plin santier; continuat santier interior-exterior vreo doua luni, luat usor cu capu’ de nervi; lucrat din plin in Cernobalia;durut rau spondiloza cervicala si periartroza scapulo-humerala dreapta; plus alte fleacuri ce mi-au deturnat atentia si mi-au rontait entuziasmul ca niste molii scapate in dulapul cu blanuri.

Dar gata, de azi revin in peisaj, atat la scris cat si la citit (recunosc, de citit v-am mai citit  printre picaturi, asa cum iei cate o lingurita de zahar ca sa anihilezi gustul unor picaturi amare). Phaiii, cate am de povestit! Sa vedeti ce-o sa va saturati de mine de acu incolo! 🙂

Bine v-am regasit!

Si ca sa nu termin asa sec, fara sa „dezbatem” ceva important, musai sa intreb ceva: ati terminat zacusca si muraturile?

Anunțuri

43 de răspunsuri »

  1. Condoleanţe, odihnească-se în pace tata socru. Timpul nu iartă pe nimeni deşi se pare că de multe ori uităm asta.

    Ai grijă de tine şi fă cum îţi dictează inima.
    Salutări lui Yeti, sper că e încă în formă. Şu lui Pitzi, bineînţeles. 🙂

    • Multumesc . Ca nu ne iarta timpul n-ar fi vreo problema, enervant rau e ca nu ne iarta boala si suferinta. Nu putem sa picam brusc din picioare, ca trasniti, si gata?! Asa mi s-ar parea corect…
      Um „miorlau” prietenesc de la Yeti si Pitzi, ei sunt in forma, doar ca unul are urechile cu rani si altul are o ureche crestata. Asta e, am doi motani „intr-o ureche”! 🙂

      • Tii, să mă trăznească de n-ai dreptate! 😛 😆

        Las’ că urechile se vindecă – Lily a mea era să rămînă chioară cînd a atacat-o un vagabond, noroc c-am fost pe fază şi-am ieşit la ei imediat.

      • Iaca poz(n)ă, că tocmai ce-am pus-o şi la tuşa Vero:

        Pe 10 august m-am „căptuşit” cu ea, probabil prin „bunăvoinţa” lui Tibi care deja are prea multe în grijă. Acum sînt din nou cu sufletu-n piuneze.

      • Aha, o bruneta focoasa (sau flocoasa? 🙂 ) Daca n-ai deschis inca lista de petitori , poti sa ma treci pe mine prima, ca Pitzi e tocmai bun de insuratoare, deja adunam zestrea.
        Sa-ti traiasca si sa-ti treaca calea cat mai des, ca aduce doar noroc!

      • Brunetă, este – în rest nu ştiu ce să zic, poartă părul scurt, modern. Şi cam umblă prin vecini, acasă vine doar cînd i-e foame sau vrea să doarmă în braţe. 🙂
        Da’ să ştii că-i decentă: are bikini albi (deux-pieces) şi eşarfă albă la gît, nu umblă goală ca alte drăcoaice. 😆
        Despre măritiş n-am discutat încă da’ deja au început să dea roată hăndrălăii. Nu ştiu dacă Pitzi se poate pune cu ditamai matahala de Nero. 😉

        Mulţam de urare, sper să-mi treacă doar mie calea, nu şi strada, că acolo-i pericolul cel mare (bietu’ Copilu’ n-a ascultat).

  2. Noi nu ne cunoaştem, dar începem de acum, dacă vrei. Dacă nu-ţi va plăcea ce vei găsi la mine, cere-mi căteva reţete de murături. Ma voi conforma, aşa ca să-ţi intru în graţii. A, da! Bine ai revenit, ca să intru şi eu în rând cu vechii prieteni. Pentru tata socru: să fie de-a dreapta Tatălui.

    • Pai sa-ncepem, zic! Eu mi-s (nu miss!) Adelina si servesc (ocazional) zeama de cuvinte, uneori cam nefierte si cam greu de digerat, Da’ dau si-un triferment la desert, sa poa’ sa-si dea fiecare aere. 🙂 Am dat o fuga pe la tine, mi-a placut ce-am gasit, asa ca te iert de retea de muraturi (ca oricum nu-s in stare sa pun si nici nu prea consum, poate doar cand s-o inventa ciocolata murata).
      Deci, onorata de vizita, incantata de cunostinta si la buna si reciproca citeala!

      • Mă simt mândră că te-am convins, na! Dar îmi eşti tare dragă şi mi-a lipsit enorm umorul tău şi povestirile care mă bine-dispuneau mereu. Mă felicit că am insistat, ştiu că ai lipsit multora.

      • Văd că s-a ivit, aici la tine, încă un dispărut… Dragoş! La voi în zonă e cumva Triunghiul Bermudelor pentru bloggeri? Dragoş, să-ți trăiască Lily. Aştept să revii şi tu cu texte noi. La tine nu pot comenta pe motiv de gmail.

      • Mulţumesc pentru urare, Ana!

        Embargoul anti-G e scos de mult, dar există un motiv pentru care am schimbat contul WP: nu vreau să mai „promovez” forţat (prin comentariile mele la care link-ul e ataşat obligatoriu) acel loc unde nu mai pot – şi nu mai vreau – să scriu.

  3. Bine ai revenit, Adelina!
    La cât de frumos te-ai atașat de razele X, mă gândeam că ai descoperit vreun sistem de teleportare către alte planete, poate chiar ți-ai găsit vreun nou soare.
    Dar este mai bine că ai rămas aici, că așa mai schimbăm și noi un cuvințel, un gând. Chiar am trecut prin zona ta și ți-am transmis un gând bun, dar nu știu dacă l-ai recepționat, la cât de ocupată ai fost.

    Mi-ai lipsit!

  4. Eu aștept să o termine alții și să mă invite! 😀
    Apoi, multe ai mai avut șu tu, soro!
    Condoleanțe pentru socru… 😦

    În altă ordine de idei, mă bucur să te regăsesc! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s