Asaaa… Sa dam drumul faramelor de intamplari intamplate de cand nu ne-am mai vazut…
Mi-am petrecut Pastele la Monte Carlo. Aici urmeaza o pauza de cinci secunde, pentru „wow!” si un strop de invidie. Au trecut deja sase secunde asa ca fac precizarea ca nu e vorba de Monte Carlou’ ala de la tarmul Mediteranei ci de unul de la tarmul Sucevei, adica un hotel din Radauti. Nimic de comentat negativ, o locatie decenta, conditii civilizate, caldura cat sa nu poti dormi (desi era in aprilie!), preturi acceptabile. Dar, mai lume, cum naiba sa-ti botezi pensiunea din inima Bucovinei Monte Carlo? Adica un fel de cine ce are cu prefectura…
Am sarbatorit frumos, semitraditional (adica Nasu’ a fost cu pastrarea traditiilor si noi cu incalcarea lor) si ne-am bucurat sa ne adunam laolalta toata gasca, lucru din ce in ce mai rar de cand ne-am imprastiat prin tara. Nasu’ a construit in foisor o masa speciala, octogonala, fiindca membrii-fondatori ai grupului(care toti sunt nasul sau finul altui membru) suntem opt; doar ca iepurasul de Paste a fost generos si a mai adaugat trei oaspeti si s-a dus naibii feng shuiu’ lu’ Nasu’, care a adaugat un blat imens patrat peste octogonul initial, cu trei oameni pe fiecare latura. Care nici asta n-a ajuns fiindca au mai sosit niste musafiri neprevazuti, deci Nasu’ a avut bilet fara loc! 🙂 Am fost si pe la manastiri, am fost si pe la Marelbo (evident!), am facut si o sesiune de shopping prin Radauti (incredibil ce confectii misto aduc de la Cernauti si la ce preturi atractive!), am mancat, am baut, alea-alea, ca tot romanu’ aflat la relaxare. Dar chestia cu Monte Carlo mi-a ramas pe creier, nu s-a pupat deloc cu peisajul.
Cu multi ani in urma, in drum spre Durau, am gasit o carciuma pe a carei sigla scria pompos: Nobila Casa! Nobila o fi fost, dar casa n-as prea fi zis sa fie, ca statea mai aplecata ca turnul din Pisa…
Oare sa aiba moldovenii o fixatie cu numele astea cu rezonanta?
E drept ca si in zona mea sunt niste locatii cu denumiri originale, nu afisate la vedere dar inradacinate in mentalul colectiv astfel ca nimeni nu le spune decat asa. Pe DN1A, la intrarea in Magurele, e o intersectie transformata in piata de legume si fructe, toata lumea opreste acolo sa-si umple portbagajul cu zarzavaturi. Cum se numeste? Simplu: La doua purcele!
Iar mai sus de centrul comunei e o carciuma foarte cunoscuta si destul de bine dotata al carui nume adevarat cred ca nu-l stie nimeni fiindca toti ii spun intr-un singur fel: La doi catari!
Data fiind aceasta predilectie pentru botezuri „de renume mondial” mi-am permis si eu sa-mi numesc casa Casuta Poporului (ce, eu, Sotu’ si doi motani nu putem forma un popor?) iar baltoaca din spatele casei, cu pretentii de lac artificial, Ligheanul Pacific .
Voi ce locatii cu denumiri haioase ati intalnit in drumurile voastre?
O zeama de cuvinte 
La faza cu „Ligheanul Pacific” m-aș fi tăvălit pe jos dacă nu eram la serviciu. Așa… am râs pe înfundate :))
Avem în Sibiu un local, cu terasă, numit ”La carul cu flori” și nu știu de ce mie îmi vine să-i spun tot ”Carul cu boi”. 🙂
Tot e mai bine cu …boii, ca eu am citi „pe repede-nainte” carul cu U in loc de A. Ups! 🙂
Cred că mă încadrez la clasici dacă amintesc de „Cățeaua leșinată” sau de „Geamuri multe”. Normal, numele „oficial” este cu totul altul, dar localnicii așa le cunosc si le spun.
Geamuri multe? :)) Ce nume mai e si asta? Ca sa fie in ton cu umorul romanesc ma astept sa nu fi existat, de fapt, nici un geam.
Ieri ma uitam, aici la Paris, la un hotel, Hotel California pe numele lui. Și am întrebam ce vorbitor de engleză vrea el sa stea pa hotel California, când poate găsi altul cu un nume frantuzesc, sa simtă ca e in Franța, și nu dincolo de Ocean?
Nobila casa era im magazin de mobilier și alte;e pentru case, la mine in oraș.
E posibil ca patronii hotelului sa fi fost californieni, asa cum si la Karlovy Vary e un hotel care se numeste Romania.Dar patronii lui Monte Carlo din Radauti sigur nu erau din neamu’ lu’ Grimaldi. 🙂
La mine-n sat e o bodega ordinara care se numeste La Spatiale, probabil ca experimentezi imponderabilitatea pe acolo; sau incepi sa comunici cu extraterestrii de la enspea tuica-n colo… 🙂
Romanii sunt ingeniosi, ce vrei si tu? 😄😄😄
Ca sa fiu in ton cu postarea ta, exista aici pe europeanul de la Timisoara la Logoj, la intrare in Chizatau, asa se cheama localitatea, o bodega…nu are nume insa fost meu director o botezase „La catzaua lesinata”.
Se pare ca-s multe catele lesinate in tara asta. Cred ca ar fi cazul sa apara si … Cateaua eutanasiata! Sau asa s-o fi numind aia lesinata cand intra-n faliment? 🙂
😁😁😁
Mi-aduc şi eu aminte de cîteva bodegi, pe care la vremea cînd existau nu le frecventam din motiv de vîrstă „inadecvată”: „Doi iepuri”, „Pisica albă”, „La frumuşica”. A rămas din ele doar amintirea şi curînd se va duce şi aia, poate doar unele scrieri – dac-or fi – să le ducă numele mai departe în conştiinţa colectivă a generaţiilor ce vor urma.
Iti dai seama ca La frumusica in vremurile contemporane s-ar numi Pretty woman? 🙂
Mai tii minte cum se numeau alimentarile in copilaria noastra, dupa numele gestionarului? Asa ca anuntai pe toata lumea ca-a bagat tacamuri la Gheorghita sau branza la Gorbaciov (piata in care veneau rusii) ? Ce vremuri!!
Ai atins un punct care mă roade, uneori, cînd mi se urcă la cap conştiinţa naţională: de ce pizda mă-sii ne englezim/americănim în denumiri? Am trecut de cîteva ori pe lîngă grădiniţe de copii (!!!) care aveau nume complet englezite. „Şoimii patriei” era prea… patriotic şi naţionalist cumva?!
Da, pe vremuri oamenii cunoşteau locurile după numele celor ce le aveau în grijă o viaţă întreagă. Asta spune multe despre stabilitatea locului de muncă atunci vs. acum. Am aproape de mine intersecţia numită „La Cioceanu” unde erau cîteva magazinaşe: pîine, librărie, sifonărie, farmacie, loterie şi încă vreo cîteva de care am uitat deja. Cămăruţa unde se vindea pîine e acum o dărăpănătură unde probabil se adună boschetarii iarna. De cîte ori trec pe acolo – deşi rareori – îmi vin în minte imaginile cu vînzătoarea care tăia în două sau în patru o franzelă cu cuţitul ăla lung cu lamă zimţată, că aşa te duceai să cumperi: juma’ de franzelă sau un sfert.
Pisica albă nu mai există de mult, au dărîmat-o, a rămas teren viran. Frumuşica a dispărut cu mult mai mulţi ani în urmă, au construit blocuri acolo. Multe, foarte multe au dispărut, din păcate se şterg chiar şi din amintirile noastre, cîţi mai sîntem.
Croco, Arizona,Chios,La groapă,Sapca lui Ceaşcă,Broasca verde şi încă multe de prin Cluj.mai vechi sau mai noi.
A, mi-am amintit un bar din Cluj pe frontispiciul caruia se preciza ca are…”muzica de bui-bui”! 🙂
În Seini sunt cunoscute câteva locații cu nume din Vestul Sălbatic: Micul Texas și Arizona. Restaurantul care se numea Trei Păduchi a fost renumit pe vremuri, dar locul a căpătat o altă destinație.
Si noi avem „Arizona” noastra, plina de rrrom…i
Si cand colo tu traiesti in…Vestul Domestic! 🙂
In drum spre Oltenia trecem pe langa un local, nu mai tin minte in ce comunae, care se numeste Chupacabra; am mari dubii ca patronul stie cum arata animalul asta imaginar.
unii au pus numele la blocul unde stau: Country Club. Minunat ales pt un bloc de 10 etaje.
Vezi, sa mai zici ca nu locuiesti la tara! Sau ca nu faci parte dintr-un club! 🙂
Buna ,
Imi place atat de mult umorul acesta fin, de buna calitate. Totdeauna zambesc citind ceea ce scrii. Si la noi este o carciuma, numele de pe sigla este „Oltul” desi noi stam pe Tarnave, dar lumea merge la „Cateaua lesinata”. Cred ca asa suntem noi, romanii, mereu pusi pe sotii. Suntem nascuti sa ducem traditia mai departe. Nu prea aderam usor la „noutate”.
Oricum, de cate ori intru aici este minunat.
O zi buna,
Mirela
Alta „catea lesinata”? Bai, da’ catelele astea lesina mai des decat domnitele incorsetate de pe vremuri! Toti vorbesc de caini cu covrigi in coada, cred ca ar fi timpul sa vorbim mai ales de catele cu sticlute cu saruri! 🙂
Onorata de vizita, incantata de fiecare zambet, incep sa ma simt ca_crema cu extract de melc, adica eficienta contra ridurilor. :))
Se făcea că era o dimineaţă de iarnă, pe la ora 5:30. Eu abia mutată, grăbită spre muncă, sun la taxi. Cum mutarea a însemnat trei blocuri mai la stânga, fac ce făceam şi când stăteam dincolo, adică zic stradă, bloc, scară. Ies şi aştept. Şi iar aştept şi tot aştept. Şi sun iar şi iar şi în final vine omul puţin disperat şi zice: aici e tare nasol cu scările, nu mai ziceţi adresa, ziceţi că vreţi o maşină „în spate la ursuleţu’ „.
Aşa am aflat că locuiesc în spatele unui ursuleţ deşi n-am auzit mormăieli până acum. Nu ştiu nici acum unde-i ursu’ şi care-i povestea. Mno.
:))) De-aia n-are ursu’ coada! Ca stau unii in spatele lui si i-o tocesc!
Si oricum esti mai norocoasa decat aia care cheama taxiul „la hemoroizi”, fiindca au pe fatada blocului o reclama uriasa la un antihemoroidal. :))
Ce zici de Doi colonei, cred ca stii adresa
Nu am gasit semnul intrebarii, nu stiu ce dracu de tastatura e asta, explicatiile sunt in italiana si cu toti strămosii mei romani (sau romi) nu ma prea descurc pentru prima data pe un laptop imprumutat de prin vecini. Cred ca nu merita sa-l mai dau inapoi. Asta e, sunt Rumeno…
În Windows apasă butonul Start > Run > OSK (Enter) sau dacă asta nu merge încearcă în aceeaşi secvenţă CHARMAP (Enter).
Mersi, merge.
Cu plăcere. 🙂
Of, cati nervi mi-au facut mie coloneii aia doi!!! Si cum sa nu stiu adresa, ca doar acolo m-ai nasit, chiar daca pe atunci se folosea numele real, cel de Bulevard!
Rumeno pot sa-i spun Cristinei, tu esti…rumen! 🙂
Era cîndva o cîrciumă pe lîngă Piața Sfatului,spre Tîmpa, într-o clădire de prin alte secole pe care ședea scris țanțoș -Gaura Dulce.(i s-a mai spus și La curul Cerbului)
Se serveau acolo niște bunătățuri,eu am fost de cîteva ori pentru niște ștrudele cu mere absolut minunate…
Stiu si eu o Gaura dulce, dar in Azuga, la pensiunea unor oameni care isi botezasera asa pivnita, o pivnita foooarte tentanta, plina de sticle de vin de pe toate meridianele lumii; toti musafirii aveau acces nelimitat, sa consume ce vor, dar din politete toti aduceau in schimb alte sortimente de vinuri, asa ca se adunase o colectie impresionanta. Dar cea mai dulce era visinata casei, pe care am consumat-o din plin, nu ca as fi avut vicii, doar din motive terapeutice, adica in loc de anestezic fiindca imi tratam o entorsa foarte dureroasa de glezna; de la al treilea pahar durerea devenea suportabila… :))
:))
😃
Blocurile Y(grec-uri), Blocul Semilună, blocul Buclă – lângă care e o crîșmă de-aia ca de toate zilele, nimic fițos (zic eu da’ numa’ că n-am călcat veci p-acolo) decît că se numește Casa Albă, adică aia, da da, fix așa: CASA ALBĂ. Când era nouă era albă și avea acoperiș alb… după ani și renovări i-a mai rămas numele.
… și te salut d-na as. și mă bucur că scrii iar.
Pai vezi, eu am fost modesta, n-am zis chiar „Casa”, m-am multumit cu „Casuta”! Ca si a mea e proaspat renovata si alba. Deocamdata! :)Poate ar trebui sa inregistrez la OSIM marca „casuta prafuita”, ca peste 2-3 ani…cine stie?
Te salut si eu si multumesc de vizita.
La Magaru’ Tavalit era o bomba in 2 Mai cand eram noi mici. Il tavalise magaru’ pe un lipovean pulbere de beat si iaca…
Pai n-ar fi fost corect atunci sa se numeasca La Lipoveanu’ tavalit? 🙂
N-am înţeles niciodată de ce am văzut o firmă de bar „Nick’s”. Îi scădea rangu’ dacă-i zicea „La Nicu”?
Suntem cetateni europeni, ce naiba! 🙂
Mie mi-a plăcut mut sigla ălora de la „împinge tava”!!! 😆