11.11.11

Standard

In urma cu 30 de ani, intr-o zi de 11 noiembrie, m-am trezit de dimineata, m-am imbracat tacticos si am pornit agale spre spital, asa cum faceam zilnic de vreo doua saptamani. Eram internata la maternitate cu amenintare de nastere prematura si, teoretic, ar fi trebuit sa stau cuminte la pat. Doar ca nu suportam gandul de a sta in spital, ca o plosnita, fara sa ma doara nimic, asa ca in fiecare zi, de cum pleca doctorita din sectie, cum anuntam si eu asistentele ca dau o fuga pana acasa si plecam!

Cu  zi inainte fusese o zi minunata, atat de calduroasa si insorita incat simteam ca ma sufoc cu pardesiul pe mine, l-am luat pachet sub brat si am pornit pe jos spre casa, in celalalt capat al orasului. In dreptul blocului tot nu eram hotarata sa urc, am plecat mai departe, spre iesirea din oras unde sotul meu, tanar locotenent, era de serviciu la punct-control . S-a cam speriat cand m-a vazut, l-am linistit ca-s bine, am stat putin la taclale si am luat-o inapoi spre casa.

Seara mi-am taiat unghiile la picioare gandindu-ma ca in curand n-o s-o mai pot face , am pus cartea de povesti pe burta si am citit cu voce tare pana m-a luat somnul  (nu cred in superstitaia ca nu-i bine sa cumperi lucruri unui copil nenascut, eu cumparasem tot ce-mi iesise in cale, inclusiv carti de povesti, din care ii citeam zilnic).

A doua zi mi-am reluat ritualul drumului spre maternitate. La ora opt eram cuminte si regulamentar asezata-n pat, asteptand vizita. Doamna doctor m-a chemat la cabinet si m-a consulata. A ridicat sprancenele si a zis : „ai intrat deja in travaliu, trebuie sa te operez azi; mai am programate doua interventii dar n-as vrea sa te las sa astepti, asa ca anuntati blocul operator sa pregateasca sala, intram in cezariana imediat!”

N-am apucat sa ma dumiresc bine si m-am trezit in preoperator, consultata de medicul anestezist, o domnisoara doctor care am descoperit ca mi-este vecina. Si care m-a intrebat, mai mult in gluma, „ce fel de anestezie vrei?”. Eu, tot mai mult in gluma si nestiind care-s optiunile, am zis „una in care sa ma culc gravida si sa ma trezesc mamica fara sa stiu ce mi se-ntampla.” „Bine, ia de numara!”, mi-a mai zis. Stiu sigur ca am numarat 1, probabil ca l-am numarat si pe 2, dar 3 sigur n-am mai apucat sa zic, s-a rupt filmu’ instantaneu. Teoretic eram sub anestezie generala, deconectata total de la mediul inconjurator; practic, am auzit si vazut tot, nu stiu cum, dar n-am lipsit nici o clipa din decor, doar ca n-am simtit nimic fizic. Am auzit discutiile din jur, zanganitul instrumentarului metalic si, mai ale, primul tipat al copilului meu. As minti sa spun ca a fost un tipat triumfator, ceva care mi-a zguduit simturile, a fost mai degraba un fel de miorlait de pisoi rasfatat, dar care a crescut in intensitate, suficient cat sa-mi dau seama ca e bine, respira normal fara nici o interventie. Si cand am mai auzit si ca „are sigur peste 3 kile jumate”, m-am linistit definitiv, eram convinsa ca voi avea un copil pricajit, la vreo 2 kile, prea fusesem slaba si boracioasa toata sarcina (singura perioada in viata mea cand am fost si eu slaba! 🙂 )

M-am trezit cu adevarat cand ma mutau de pe masa de operatii pe targa, le-am spus ca stiu tot ce s-a intamplat; mi-au spus ca e imposibil, am dormit tun, dar le-am reprodus aproape toata actiunea si s-au mirat foarte tare ca e posibil sa ramai perfect ancorat in realitate desi esti ca intr-o coma indusa. Apoi m-am tot mirat eu de ce ma intraba intr-una daca vreau calmante, ca doar era normal sa ma doara, dar era o durere suportabila, una pe deplin justificata. N-am vrut nici un calmant, ba am rugat sa-mi scoata si perfuzia cat mai repede, ma ingrozea gandul ca mi se va umple vezica si nu pot sa merg singura la toaleta.

Noaptea a fost de cosmar. Nu, eu n-am patit nimic eram asa cum trebuie sa fie un om proaspat operat, doar ca alaturi au adus o proaspata mamica operata in urgenta dupa o eclampsie, si toti s-au agitat in jurul ei ingrijorati ca n-o vor putea salva. As fi vrut sa ajut si eu cu ceva, m-am rugat pentru ea si m-am simtit norocoasa ca eu trecusem asa de bine prin „chinurile facerii”. Au salvat-o si pe ea si copilasul ei de nici doua kilograme, care a devenit „sora de lapte” a copilului meu fiindca mama ei n-a putut s-o alapteze pe ea fiind mult prea mica, dar l-a alaptat de fi-miu.

Spre dimineata, cand cei ce puteau dormeau iar cei ce aveau treaba isi faceau treaba, n-am mai rezistat sa stau in pat. M-am ridicat singura, m-am imbracat cu camasa de noapte gasita la capul patului si am vazut ca-s cam murdara pe picioare; era sange, iod, ma rog, chestii colorate si neasortate cu unghiile mele proaspat taiate. M-am dus la chiuveta, mi-am pus pe rand picioarele pe un scaun si m-am „spalat” cu un prosop ud. Apoi am plecat sa-mi cunosc fiul.

N-am intalnit pe nimeni pe coridoare si am ajuns destul de greu pana in capatul sectiei, unde era compartimentul de nou-nascuti. Nu stiam atunci ca peste vreo trei ani acela o sa-mi fie si loc de munca. 🙂 Asistenta de le neonatologie s-a speriat cand m-a vazut: „cum ai ajuns pana aici?” „Agale si harsaind peretii. Dar am ajuns!”

N-a fost nevoie sa-mi arate spre ce patut sa ma duc din cele 15 aflate in salon, nici sa citesc etichetele; m-am oprit direct unde trebuia. Acolo era cel mai frumos copil din lume. Era perfect. Era AL MEU! Si m-am simtit cel mai important om de pe planeta, asa cum chiar eram pentru el…

Azi, 11. 11, ora 11, fiul meu a implinit 30 de ani.

Sa indraznesti mereu sa visezi. Sa ai puterea sa lupti pentru visul tau si tenacitatea de a-l implini. Nimic nu-i imposibil daca-ti doresti cu adevarat. Dar nimic nu-i usor daca e cu adevatat important!

La multi ani, Ovidiu!

 

Anunțuri

23 de răspunsuri »

    • Mama-eroina de film, ca doar in filme se duce femeia la maternitate, tuseste de doua ori si gata, devine mamica! Eu nici macar n-am tusit. 🙂
      Multumesc, vecine,e nevoie si de putere si de sanatate. Sanatate si tie!

      • Ai jucat în scurt-metraj, de-aia n-ai tuşit. 😛

        Săru’ mîna de urare, tare mi-ar prinde bine niscai sănătate. 🙂

  1. Trăiţi-ar mulţi ani cu sănătate. Cu ce cale va urma, acu’, la treij’de ani, cre’ că cel puţin ţie ţi-e clar, că doar nu acu’ s-a apucat de treabă aşa că io n-am nimic de urat, decât să-i meargă bine. La mulţi ani!

    • Saru’mana, nenea Carcotasu! Ce cale va urma stie de pe la 6 ani, cand a decis ca va fi „calculatorist”, doar ca si calculatoristii astia, cat sunt ei de calculati, tot se mai opresc in cate-o intersectie si ezita daca s-o ia pe unde zice GPSul sau sa incerce o varianta noua. 🙂
      Multumesc de urare.

      • Păi ştii cum sunt IT-ştii, nu sunt siguri niciodată. D’aia nu li s-a permis să construiască o maşină, când ai apăsa pe frână maşina te-ar întreba: eşti sigur că vrei să frânezi? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s