Zambete sub raze X

Standard

Cernobalia e un taram fantastic. E un caleidoscop in continua miscare, orice deschidere a usii iti schimba perceptia, iti descopera o alta fata a lumii. Pacientii sunt foarte multi si foarte diversificati, orice contact cu ei iti poate da o lectie de viata, un zambet care sa te ajute sa treci mai usor peste oboseala, sau…o criza de nervi.

Azi vorbesc despre zambete, ele sunt energizantul meu. Si sunt destule, chiar daca in jur e multa suferinta.

Romanii au un simt al umorului instinctiv si spontan, iar limba romana cred ca e limba in care se poate glumi cel mai bine, pana si onomatopeele sau cuvintele monosilabice au inteles multiplu. Exemple:

 

Colegul meu deschide usa salii de asteptare si striga:

-Cutarica, poftiti!

Venerabila doamna isi aseaza basmaluta, scutura poalele fustei si zice:

-Cam poftesc, maica, ca-s vaduva de 12 ani!…

 

Nu stiu de ce intotdeauna Organu’ vine la medic imbracat in uniforma si cu cascheta data pe spate. Asa si Organu’ asta, indoit de spate de o criza de lumbago, care vrea o radiografie de coloana lombara. Il poftesc sa intre, ii arat unde sa se dezbrace, sa-si puna hainele in cuier si sa se aseze culcat pe masa de radiologie; ies in incaperea cu panoul de control, sa reglez aparatul. Cand ma intorc, Organu’ e dezbracat pana la brau, culcat regulamentar, dar cu pistolul in toc, exact pe zona de examinat.

-E musai sa iasa si pistolul in poza? , zic eu.

-O, ma scuzati, am uitat de el. Si se ridica gemand de durere, apoi se chinuie sa scoata arma de la brau. Sta o clipa cu pistolul in mana si se uita in jur nestiind unde l-ar putea pune.

-Dati-mi-l  mie, ca tot am o rafuiala cu niste tovarasi recalcitranti!, spun serioasa si intind mana spre pistol.

In secunda doi a sarit vioi de pe masa, a agatat pistolul in cuier si l-a si acoperit cu vestonul. Probabil ca i-a trecut si criza de lumbago…

 

De cate ori intra pacientul pentru radioscopie, domnul doctor intreaba ce-l supara, sa stie cam ce trebuie investigat mai amanuntit. Iese in hol si striga un nume de pacient. Mai striga odata, ca pacientul e fudul de ureche.  La a treia strigare se adjudeca si raspunde „prezent” un batranel incruntat , nascut morocanos. Intra.

-Ce va supara? intreaba doctorul .

-Of, ca ma supara nemernicii aia de la primarie, c-au sapat un sant pentru conducta de apa si nici apa n-au bagat, nici santu’ nu l-au mai astupat, e tot un noroi pe drum!

Poftim, doctore, de examineaza acum „nemernicii de la primarie”!…

 

Intre cabinetul nostru, unde primim fisele pacientilor si camera cu panoul de control e un mic ghiseu. Ca sa nu mai ocolim prin sala de asteptare, prin „mitingul” de pacienti, dam foile prin acest ghiseu. Pe mine ma doare rau umarul drept si uit mereu sa intind foile cu mana stanga. Asa ca icnesc de durere de cate ori ma chinui sa bag foile noi sub cele vechi, aflate pe masa de dincolo, in fata ghiseului. Doctorul facea o investigatie. Ma aude gemand si ma intreaba:

-Ce-ai, ma, ce te chinui asa?

-Ma chinui sa v-o bag pe-asa-n fund! zic eu referindu-ma la fisa noua si la stiva de fise mai vechi ce trebuiau luate in ordine.

Doctorul, sugubat:

-Bine, ma, baga-mi-o, da’ sa mi-o bagi inceeet, sa nu ma doara!

Nu vreau sa ma gandesc ce si-a imaginat pacientul din pragul usii auzind acest dialog…

 

Suna o colega de la Pediatrie. Raspunde colegul meu la telefon;

-Sunt Icsulica de la Pediatrie,imi faci si mie un copil repede?

-Daca vrei neaparat , iti fac, da’ nu stiu daca pot asa repede!…

 

Suna o colega de la Interne. Tot colegul meu raspunde.

-Sunt Icsuleasca de la Interne, am si eu o pacienta la usa dumneavoastra.

-Asa, si?

-Puteti sa mi-o bagati si mie mai in fata? Ca nu se simte prea bine.

Evident ca i-a bagat-o. Doar de-aia vine femeia la spital, sa se simta bine…

 

Daca sunteti suparat sau in depresie, veniti la noi, in Cernobalia, si-o sa va treaca. ca, vorba aia, daca viata iti da numai lamai, nu te stramba, fa-ti o limonada! 🙂

Anunțuri

18 răspunsuri »

    • Nu te moderez eu, fata draga! Cred ca panoul asta de control nu ma mai recunoaste nici pe mine, la cat de rar am dat pe-aici in ultima vrema. Imi cer scuze, n-am nici o vina, tu esti oricand printre oaspetii de seama!

      • Glumeam! Recent, am pățit asta şi la Potecuță, de asta m-am gândit că WordPress o fi ajuns la concluzia că zic prostii. Da’ na, nu mai bine mă iau de tine? Că Wp oricum nu mă bagă în seamă.

    • Pai de-asta zic ca umorul ne salveaza pe noi, romanii; ca oricat am fi de naspa si-n kkt, tot mai scoatem capul dupa o gura de aer si un hohot de ras! E si asta o terapie, si inca una ieftina si fara coada la prescriptii mediale. Daca as sta numai sa suspin dupa necazul fiecaruia, cum mi-s eu empatica (sa nu zic fraiera!) din fire, in trei luni balamucu’ ma mananca.

  1. O fi de rîs cînd faci parte din personal, da’ cînd eşti pacient nu prea te plesneşte rîsu’. 😉
    Oricum, haioase situaţiile prezentate. Pentru „nemernicii de la primărie” însă cred c-ar trebui un psihiatru, nu un radiolog. Eventual un doctor şmecherolog de la DNA. 😀

    • Surprinzator, am constata ca si pacientiloe le face bine o doza de umor, le mai descreteste fruntea si mai uita si ei de durere. Intr-o zi au venit un grup mai mare de pacienti, cam in grup organizat, care mai de care mai olog si mai incovoiat, se intindeau pe tot holul, ca abia mergeau: „seful” lor, un nene mai client fidel al sectiei si care cunostea bine traseele prin spital, imi spune: „noi suntem pacientii de la Fizioterapie.” Eu: „da? credeam ca sunteti lotul olimpic de gimnastica! ” Ce-au mai ras si ce s-au mai amuzat bietii bolnavi, imediat s-a destins atmosfera, mai ales cand le-am zis ca-i iau ori in ordinea numarului de pe tricou, ori a numarului de la pantofi, adica intai doamnele. Totul e sa razi CU ei, nu De ei!

      • Surprinzător nu e, doar ştii că românul a supravieţuit în mare parte făcînd haz de necaz, dar aşa cum spui trebuie să-i ajuţi să rîdă din proprie voinţă şi să rîzi cu ei, nu de ei. Oricare dintre noi, oricînd, poate ajunge pacient şi e bine să ne amintim că „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. 🙂
        La un moment dat nici nu ne mai rămîne altceva decît hazul de necaz, deşi necazurile nici nu se sinchisesc de hazul nostru.

    • Atmosfera nu-i faina deloc, e ca si cum ai avea in permanenta un miting de minim 20-30 de persoane la usa, cu revendicari dureroase. Dar facem si noi ce putem, nu vrem sa clacam nici noi, nici pacientii nostri. Si daca nu pot sa le dau sanatate, macar un zambet pot sa incerc sa ofer.
      Zilele sunt minunate, ca mereu mai apare ceva de care sa ma minunez! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s