Un carcotas in minus

Standard

Trec des prin Gara Renatei; nu ma urc intotdeauna in tren, uneori doar stau pe peron si privesc multimea sau iau  o saorma „cu de toate”, adica talent, vorbe de spirit, umor, ceva polemici si contradictii acide.Intr-un cuvant iau Viata! Am trecut ieri si parca mi-am luat un pumn in nas: la informatii nu era afisat mersul trenului ci doar plecarea Carcotasului. De fapt nu plecarea ci retragerea definitiva in depou…

Ieri n-am stiut ce sa zic, parca nu puteam sa rumeg ideea, imi statea in gat. Dar azi mi-au venit brusc cuvintele.

Il stiti pe Carcotasu? Eu personal, nu l-am intalnit niciodata. Doar ne-am intersectat drumurile prin blogosfera asta imbacsita, ne-am citit si ne-am inghiontit uneori.Iar cand nu ma tragea pe mine de maneca, ma uitam cum ii tragea pe altii, nu putea el sa taca daca i se parea ca cineva bate campii sau persevereaza intr-o idee gresita. M-a certat si pe mine, nu odata. Dar nu cu rautate sau superioritate, ci cu rabdare si bunavointa. Ba a avut chiar delicatetea de a-mi transmite pe mail niste corecturi, sa nu ma faca de ras in public. Ei, da, numai Carcotasu putea sa-i trimita cuiva un mail in care sa-i atraga atentia ca a folosit terminatia cu dublu „i” la un pronume nearticulat! Si avea dreptate; probabil ca in viata mea nu voi mai scrie, oricat de grabita si neatenta as fi, „metri” cu dublu „i”…

S-a intamplat in urma cu ceva vreame, sa tot fie vreo 2 ani, sa lipsesc vreme indelungata de pe blog, fara sa-mi anunt absenta cu vreun motiv. Nu mi-am inchipuit ca va baga cineva de seama, ca-s si eu un neica-nimeni in drum, nu ma asalteaza fanii. Dar cineva a observat; altcineva s-a intrebat ce-o fi cu mine; altcineva s-a ingrijorat; si altcineva s-a hotarat sa afle ce s-a intamplat. Asa ca Carcotasu, fiindca nu-mi stia numarul de telefon, a sunat la locul meu de munca, a cerut la personal, a fost directionat spre cabinetul unde lucram, a sunat acolo, a aflat ca sunt in concediu si si-a lasat numarul de telefon cu rugamintea sa-l contactez la intoarcerea din concediu.

Gestul m-a surprins, cumva chiar m-a emotionat, nu-s obisnuita sa fiu in centrul atentiei, sa mi se poarte de grija. L-am sunat. Am spus doar „Saru-mana, nenea Carcotasu”si am auzit o voce chicotita dar usor obosita : „he, he, Adelină, ai inviat!” Conversatia a fost banala, n-a durat nici doua minute. Am salvat numarul, poate voi avea nevoie sa-l mai sun vreodata. Nu l-am mai sunat. Nici macar sa-i intorc generozitatea de a-l intreba ce face, cum o duce cu sanatatea; nici nu stiam cat de bolnav este…

N-o sa mai sun niciodata la numarul acela. Pot doar ca acum, aici, sa spun pentru ultima oara Saru-mana, nenea Carcotasu! Si ai grija cu cine intri in polemici pe acolo, dincolo de curcubeu. Nu ca nu le-ar prinde bine si ingerilor alora de o ipocrita inocenta sa le mai zburleasca cineva cate-o pana din aripa…

 

N-as fi scris postarea asta daca nu m-ar fi socat ceva: printr-o ciudata coincidenta, ultimul cuvant tastat de Carcotasu pe blogul lui este numele meu!Asa-i ca esti cu bunghiu pe mine si de la mare inaltime? Nici nu stiu daca ai plecat cu adevarat, cred ca faci doar un fel de alpinism utilitar si o sa ne mai dai cate-o scatoalca dupa ceafa ori de cate ori o sa derapam pe miriste…

Reverente, Maestre!

Anunțuri

19 răspunsuri »

    • E ciudat sa faci portret cuiva pe care nu l-ai vazut niciodata. Dar asa l-am simtit eu, taios dar bine intentionat, ca lama unui bisturiu.
      Pun pariu ca nici acum nu se odihneste, cauta motive de carcoteala prin Univers.

  1. Uite eu nu mai umblu prin gări, am tras pe „secundară”. N-aş fi ştiut dacă nu spuneai.
    Într-o zi a sunat telefonul, număr necunoscut; de obicei nu răspund la astea, dar ceva m-a îndemnat s-o fac. Cine putea să fie? Da, el. Am bănuit de unde avea numărul. Ceva probleme în WP, că-i apar mesaje de upgrade pe bani, alea-alea. Am promis să verific şi apoi i-am scris pe e-mail. Şi asta a fost tot.
    Cred că, pînă la urmă, a făcut „upgrade”. Nu pe bani – ăsta-i pe gratis. Fie-i drumul lin printre stele…

    • Carcotasul era genul de om dornic de comunicare, nici nu cred ca-i placea singuratatea, de-aia era si asa implicat in „virtual”. Desi nu ne citeam foarte des (fiindca amandoi am cam tras chiulul la scris in ultima vreme), gandul ca nu mai e acolo ma intristeaza terbil. Stii, e ca si cum as fi aflat ca mi s-a dus un profesor drag din liceu, unul de la care am avut de invatat…

      • Nu ştiu ce fel de viaţă a dus în ultima vreme dar mă gîndesc că poate problemele de sănătate l-au împiedicat să iasă prea mult în ea şi să comunice, aşa că a rămas cu mediul de aici ca să-i ţină loc de socializare. Zic „poate” – nu ştiu. Şi pentru unii, „numele” astea ciudate şi pozele miniaturale de prin virtual pot deveni chiar prieteni (sau duşmani), chiar dacă numai în mintea lor. Fiecare ne ştim afinităţile şi antipatiile.
        Eu nu l-am citit. Nu ştiu de ce, poate fiindcă în ultima vreme mie lehamite pînă şi de propria-mi existenţă. Dar cumva, prin puţinele locuri comune, am să-i simt şi eu lipsa.

    • Dumnezeu sigur il iarta, dar unii dintre noi vad ca nu pot s-o faca, s-au simtit lezati de critici. N-a zis nimeni ca trebuie sa ne transformam in corul bocitoarelor, dar uneori tacerea chiar e de aur. Ca si iertarea, cand nu se mai poate schimba nimic…

  2. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pe mine mă bate gândul s-o pun și pe fiică-mea la treabă pe blog, așa ca o moștenire pentru când voi pune în practică prima lege a conservării materiei ,,nimic nu se pierde, totul se transformă,,.

  3. Foarte frumos ai vorbit despre el. Iti multumesc ca ai gasit cuvintele potrivite. Carcotasu a fost un om bun, sunt absolut sigur de asta.
    Iata ce raspuns oferea Carcotasu cuiva care nu intelegea ce e cu numele blogului, „Timpul ramas pana la…”:
    „Una zice că mai are 3 săptămâni până naşte, alţii că mai ie puţin şi vine apocalipsa, altu, că peste 3 zile-i dă banca credit să-şi ia casă, da’ nimenea nu prea are timp şi chef să gândească că mai e ceva timp şi dă… colţu’. Toţi acceptă că vine, da’… numa’ la alţii! 😯”

    A fost un om care a spus lucrurilor pe nume. A fost un om demn de respect.

    • Poate n-a fost bun cu toata lumea, dar sigur n-a fost rau cu cineva in mod gratuit! Iar respectul il merita cu prisosinta, de-aia ii si zicea , mai in gluma, mai in serios, „nenea Carcotasu”, nu din pricina varstei.
      Multumesc de vizita si de gandul bun pentru Carcotas. Asta e tot ce conteaza: sa-l insoteasca gandurile bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s