Mai crede cineva…?

Standard

N-am mai scris de ceva vreme. N-am avut ce. Si mai ales n-am avut de ce;am senzatia ca ma invart singura intr-un labirint, stiu ca au mai trecut oameni pe acolo dar nu le gasesc nici o amprenta si parca mi se pare inutil sa incerc sa las eu vreo urma, pentru un alt ratacit ce-mi va urma.

Sunt trista.  Si nu vreau sa contaminez pe nimeni cu tristetile mele, cum n-am vrut sa contaminez nici cu gripa care m-a bantuit vreo saptamana. Acum sunt bine fizic, cam ca Lazar intors din morti. Asta doar fizic, psihic cred ca preferam linistea unui mormant…

Ma uit in jur si ma ingrozeste ce vad. Prea multa ura, prea multa violenta verbala si fizica, prea mult radicalism. Cand am devenit asa de fanatici, asa de atoatestiitori si atat de inraiti a ni se da dreptate? Cand am devenit asa straini unii cu altii, asa dusmani? Cand ne-am impartit in tabere, ba nu in tabere ci mai exact in haite, cand a inceput sa ne placa lupta si varsarea de sange? Cand a devenit (iluzoria) victoria mai importanta decat empatia, prietenia, ratiunea, umanismul…?

In urma cu 30 de ani era parca toti la fel. Si nu ma refer la aplauzele pentru vorbitorul de la tribuna, la munca intovarasita pentru realizarea cincinalului in patru ani si jumatate, sau la concediile modeste cu bilete prin sindicat. Ma refer la faptul ca aveam aceleasi idealuri, acelasi drum, imparteam aceleasi griji si neajunsuri, speram la un viitor putin mai bun, chiar daca nu stiam exact ce inseamna asta, chiar daca nici nu stiam cu ce sa comparam sau cum sa ajungem acolo. Luam ratia de zahar dar renuntam la o parte din ea si preferam sa bem „nechezolul” amar dar sa-i dam vecinului care trebuia sa indulceasca ceaiul copilului; aduceam de la tara o lada de mere si-o imparteam cu toti prietenii; faceam revelion din inchirierea unui video si uitatul la filme pana dimineata in timp ce rontaiam floricele de porumb facute in ceaun (nici nu vazusem cuptor cu microunde!)… Nu mi-e dor de „epoca de aur”. dar de epoca solidaritatii, da.

Cum e azi? Sumbru si dezumanizant.

Esti tanar? Zici sa se tavaleasca-n chinuri si sa moara bosorogii, ca voteaza prost si-ti strica tie viitorul. Esti batran? Simti nevoia sa apostrofezi pe cel tanar ca are cercel in ureche si nu stie pe de rost tabelul lui Mendeleev, ba mai asculta si muzica cu sonorul la maxim.

Esti bugetar? Ii zici ceva de dulce aluia din privat, ca ii da patronul o prima mai grasa si masina de serviciu. Esti din mediul privat? Atunci iti casuna rau pe bugetari ca stau ca niste plosnite pe munca si contributia ta si nici nu trebuie sa depuna formularul enspesute.

Esti de stanga? Pai atunci ii urasti pe aia de n-au mancat salam cu soia si nici nu vor sa se plafoneze dobanzile la imprumuturi. Esti de dreapta? Cum sa nu visezi eradicarea ciumei rosi care a jefuit tara asa de mult ca nu prea ti-a mai ramas nici tie nimic de furat?

Ai plecat sa muncesti „in afara”? Le razi in nas fraierilor care au ramas si vrei sa-i educi cu forta, ca ei n-au de unde sa cunoasca cum e cu democratia si drepturile cetateanului european. Ai ramas sa lucrezi in tara? Injuri printre dinti cand te depaseste-n trafic unul cu volan pe dreapta si-ti spui „uite, marlanul, a venit in tara sa-si puna dinti, ca acolo unde sta e prea scump, vine sa aglomereze spitalele in Romania!”

Te rogi la Dumnezeu, pupi icone si donezi pentru catedrala mantuirii neamului? Te rogi si apoi spui „Doamne, sa moara aia de se inchina spre Mecca si mai vor si-o moschee in Bucuresti!” Crezi in alta divinitate? Atunci dai foc unei biserici si te simti mandru daca mai vandalizezi niste cruci prin cimitire.

Cand ne-am schimbat atat de mult, cat sa nu mai cunoastem mila, toleranta, cat sa simtim nevoia de polemici si aruncat cu pietre in oricine nu are acelasi crez cu noi? Nu putem crede si spera in ceva fara sa-l atacam pe cel ce crede in altceva? Cine castiga in aceasta cruciada a ipocriziei? Cine ne-a inoculat cu virusul urii si al fanatismului?

Mai e vreo speranta?

Da, mai e. Doar ca pretul ei va fi mare, poate chiar prea mare. Am convingera ca nu ne vom lecui de ura, ca nu vom re-invata sa ne aplecam catre necazul celuilalt decat atunci can ne va lovi pe toti acelasi necaz. Si nu unul mic, peste care sa trecem usor si-apoi sa ne vedem fiecare de drum.

Nu e frumos ce spun, dar asta simt cu adevarat: cand ceva apocaliptic ne va lovi pe toti, fara sa aleaga o tabara sau alta, ne vom aminti ca suntem, in esenta, la fel, avem aceleasi nevoi si aceleasi sperante de viitor. Si vom redeveni Oameni, nu strigatori de lozinci, nu aruncatori de pietre.

Mai simte cineva ca ceva rau, foarte rau, e pe cale sa ne loveasca? Mai spera cineva ca raul poate sa ne uneasca, nu doar sa ne dezbine? Mai avem speranta?…

Reclame

15 răspunsuri »

  1. Speranţă nu mai avem de treizeci de ani, de cînd am fost vînduţi, la propriu şi la figurat.
    Şi simt că nici măcar apocalipsa nu ne va mai aduce vreodată împreună.
    Apropo, azi se împlinesc patruzeci şi unu de ani de la cutremurul care ne-a fărîmat ţara şi ne-a luat oameni publici de valoare.
    Patru martie 1977 – cîţi îşi mai amintesc vremurile acelea? Cîţi nici măcar nu le-au trăit şi n-au habar cum e?
    Da, solidaritatea e primul lucru care trebuie distrus pentru a cuceri un popor. Şi au reuşit de minune cu noi.

    • Hai, mai vecine, ca apocalipsa trebuie sa ne faca aliati, n-ai vazut in filmele alea cu invazia extraterstrilor cum toata omenirea se coalizeaza, cum pana si rusii cu americanii isi pun rachetele in comun? Adica sa fim noi mai invrajbiti ca ei? Desi, parca vad cum vin martienii si noi incepem cu # rezist si „huo, ciuma verde”… 🙂

      • Ha! De ce crezi că există filme? Tocmai ca să îndulcească realitatea care-i în majoritatea ei covîrşitoare taman invers. Happy end? Fuck that, unde-ai văzut în viaţă aşa ceva? Cît despre „colaborări” de-astea utopice… da, poate, pînă la un punct, şi-apoi rămîne de văzut care e mai iute de mînă să-nfigă pumnalul în spinarea celuilalt. Dă-o dracului de rasă umană, că e defectă din fabricaţie, „erorile” sîntem noi ăştia care încă mai sperăm în mila şi bunătatea umană şi ne-o luăm peste bot de fiecare dată, în rest pleava cea mai rea sus pe tronuri să-şi bată joc de toţi.

  2. Ooof, Adelina mea dragă! Profundă analiză a societății de azi… Și reală, din păcate. Te-a copleșit amărăciunea, dar tu știi mai bine ca oricine să faci haz de necaz. Aștept să tratezi aceleași probleme în registrul tău special, care m-a făcut să te îndrăgesc atât de mult.

    • Inca nu m-a coplesit dar incepe sa ma cam doara. O fi varsta, nu mai rezist la tavaleala… 🙂
      Cat despre haz… Ha! Ha! Ha! adica trei hectare!!
      Nici nu stii ce dor mi-e de-un umor de-ala sanatos, de-d veselie sincera sau macar de niste vesti bune, de oriune ar veni, numai bune sa fie.

  3. Adelina…iti doresc sa te faci bine, in primul rand!
    Apoi, intrabarii tale nu am raspuns. Din pacate eu una m-am resemnat si stau frumusel in patratica mea.Si imi indemn plozii sa isi vada de viata si scopul propus. Pentru ca, in opinia mea, traim intr-o civilizatie muribunda.

    • Pai si eu stau in patratica mea, nu m-am dus peste nimeni, doar ca ma invadeaza unii si vor sa-mi ia in fiecare zi cate-un centimetru din spatiul ce mi se cuvine, toata lumea e expansionista si cotropitoare, toti sunt misionarii vreunei idei si trebuie sa ma converteasca cu forta. Dar inca ma incapatanez sa gandesc cu mintea mea si sa nu doresc sa moara capra vecinului numai fiindca face cacareze pe peluza mea…
      In rest sunt bine, ceea ce va doresc si dumneavoastra! 🙂

  4. Adelina multa sanatate iti doresc.
    La fel vad si eu lucrurile si ca sa fie mai „curat-murdar” iti scriu doar atat: „Ne-ar trebui o mie de ani sa recladim ce-am sfaramat …..in 30 de ani de „democratie”.

    Trebuie sa vedem cumva „artistic” lucrurile altfel o luam razna.

    • Multumesc, acum sunt sanatoasa tun. Sau tanc… 🙂
      Asta cu vazutul artistical realitatii e o idee buna, asa s-a nascut cred si simbolismul dar si abstractionismul. Dar parca n-ar strica si putin impresionism, adica ceva venit mai din suflet…

    • Multe lucruri bune a dat divinitatea omului, dar politica si religia sigur sunt inventii diavolesti, ca prea multa ura si fanatism au semanat in lume! Nici eu nu cred in dreapta sau stanga, ma gandesc ca ti-ar fi la fel de greu fara o mana sau alta, normal ar fi sa credem in amandoua si sa imbratisam o idee sau un seaman cu ambele maini. E drept, pentru suturi in cur trebuie un singur picior, dreptul sau stangul, cu ambele odata te cam dai cu rotile-n sus…

  5. Si eu simt deseori o mare tristete,ma dezgusta felul in care societatea s-a dezumanizat,tot mai multi oameni s-au abrutizat si vad doar bani si iar bani.Calca peste cadavre pentru bani.Si ma intreb mereu…sa ajunga unde? Venim pe lume si plecam din ea la fel!
    Am crezut ca muncesc eu prea mult si am vreun inceput de depresie de mi se par toate lucrurile asa de sumbre,se pare insa ca nu sunt singura ce are acest gust amar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s