Daca-n fiecare zi Craciunul ar veni…

Standard

Sa aveti sarbatori cu lumina, liniste si cumpatare! Si ce pacat ca nu-i Craciun decat trei zile!…Am mai uita de zarva, certuri, ura si invidie. Si-ar avea si Mosul timp suficient sa treaca pe la toti, ca pe unii prea ii sare randul…

Craciun fericit!

Reclame

Bilant si perspectiva

Standard

Se apropie sfarsitul anului, e vremea bilantului.Lucrurile si faptele marete le las pentru o postare separata, una solemna, cu salve de tun si focuri de artificii, acum ma opresc la cele mai marunte. Foooarte marunte chiar…

V-am mai spus de superstitia mea de a ma apleca dupa orice banut gasit pe strada, altfel l-as supara pe Dumnezeu, care ar considera ca n-am nevoie de bani si n-o sa-mi mai dea deloc; eu nu vreau sa-l supar, plus ca genuflexiunile fac bine la articulatii, deci nu refuz nici o moneda, sunt mai „rapace” decat cocosul care a gasit punguta cu doi bani. Prezint si dovezi, sa nu credeti ca ma laud degeaba.

Nu, nu e cufarul lui Ali Baba, e sipetul cu_comori al lui Adelina-Baba!

 


Cel mai greu a fost sa-i asez „pe caprarii”, sa fac turnulete. La socotit mi-a dat cu virgula la valuta, ca n-am stiut cum sa adun euroii cu coroanele si forintii (ca m-am aplecat dupa banutii si pe trotuare din alte orase europene, ca un veritabil cetatean european ce ma aflu!Sper ca in viitor sa nu fie obligatoriu sa ma aplec numai cu fata spre Mecca!)

Bilantul: vreo 14 lei, 11 euro, 15 coroane si niste bani neidentificabili, ca-s prea ruginiti sau cocliti (vai de capul lor de capitalisti occidentali, nu pot sa faca si ei niste monede frumoase, aurii sau argintii, ca banutii nostri!). Plus o baterie de ceas, care nu stiu cum a ajuns in caseta, cum nu stiu nici de unde am adunat-o pacalindu-ma ca-i moneda! 🙂

Iata si contributia mea ca Romania sa redevina „granarul Europei”! Domnule Daea, astept subventia!

Voi cum stati cu raportarile de sfarsit de an?

 

Zambete sub raze X

Standard

Cernobalia e un taram fantastic. E un caleidoscop in continua miscare, orice deschidere a usii iti schimba perceptia, iti descopera o alta fata a lumii. Pacientii sunt foarte multi si foarte diversificati, orice contact cu ei iti poate da o lectie de viata, un zambet care sa te ajute sa treci mai usor peste oboseala, sau…o criza de nervi.

Azi vorbesc despre zambete, ele sunt energizantul meu. Si sunt destule, chiar daca in jur e multa suferinta.

Romanii au un simt al umorului instinctiv si spontan, iar limba romana cred ca e limba in care se poate glumi cel mai bine, pana si onomatopeele sau cuvintele monosilabice au inteles multiplu. Exemple:

 

Colegul meu deschide usa salii de asteptare si striga:

-Cutarica, poftiti!

Venerabila doamna isi aseaza basmaluta, scutura poalele fustei si zice:

-Cam poftesc, maica, ca-s vaduva de 12 ani!…

 

Nu stiu de ce intotdeauna Organu’ vine la medic imbracat in uniforma si cu cascheta data pe spate. Asa si Organu’ asta, indoit de spate de o criza de lumbago, care vrea o radiografie de coloana lombara. Il poftesc sa intre, ii arat unde sa se dezbrace, sa-si puna hainele in cuier si sa se aseze culcat pe masa de radiologie; ies in incaperea cu panoul de control, sa reglez aparatul. Cand ma intorc, Organu’ e dezbracat pana la brau, culcat regulamentar, dar cu pistolul in toc, exact pe zona de examinat.

-E musai sa iasa si pistolul in poza? , zic eu.

-O, ma scuzati, am uitat de el. Si se ridica gemand de durere, apoi se chinuie sa scoata arma de la brau. Sta o clipa cu pistolul in mana si se uita in jur nestiind unde l-ar putea pune.

-Dati-mi-l  mie, ca tot am o rafuiala cu niste tovarasi recalcitranti!, spun serioasa si intind mana spre pistol.

In secunda doi a sarit vioi de pe masa, a agatat pistolul in cuier si l-a si acoperit cu vestonul. Probabil ca i-a trecut si criza de lumbago…

 

De cate ori intra pacientul pentru radioscopie, domnul doctor intreaba ce-l supara, sa stie cam ce trebuie investigat mai amanuntit. Iese in hol si striga un nume de pacient. Mai striga odata, ca pacientul e fudul de ureche.  La a treia strigare se adjudeca si raspunde „prezent” un batranel incruntat , nascut morocanos. Intra.

-Ce va supara? intreaba doctorul .

-Of, ca ma supara nemernicii aia de la primarie, c-au sapat un sant pentru conducta de apa si nici apa n-au bagat, nici santu’ nu l-au mai astupat, e tot un noroi pe drum!

Poftim, doctore, de examineaza acum „nemernicii de la primarie”!…

 

Intre cabinetul nostru, unde primim fisele pacientilor si camera cu panoul de control e un mic ghiseu. Ca sa nu mai ocolim prin sala de asteptare, prin „mitingul” de pacienti, dam foile prin acest ghiseu. Pe mine ma doare rau umarul drept si uit mereu sa intind foile cu mana stanga. Asa ca icnesc de durere de cate ori ma chinui sa bag foile noi sub cele vechi, aflate pe masa de dincolo, in fata ghiseului. Doctorul facea o investigatie. Ma aude gemand si ma intreaba:

-Ce-ai, ma, ce te chinui asa?

-Ma chinui sa v-o bag pe-asa-n fund! zic eu referindu-ma la fisa noua si la stiva de fise mai vechi ce trebuiau luate in ordine.

Doctorul, sugubat:

-Bine, ma, baga-mi-o, da’ sa mi-o bagi inceeet, sa nu ma doara!

Nu vreau sa ma gandesc ce si-a imaginat pacientul din pragul usii auzind acest dialog…

 

Suna o colega de la Pediatrie. Raspunde colegul meu la telefon;

-Sunt Icsulica de la Pediatrie,imi faci si mie un copil repede?

-Daca vrei neaparat , iti fac, da’ nu stiu daca pot asa repede!…

 

Suna o colega de la Interne. Tot colegul meu raspunde.

-Sunt Icsuleasca de la Interne, am si eu o pacienta la usa dumneavoastra.

-Asa, si?

-Puteti sa mi-o bagati si mie mai in fata? Ca nu se simte prea bine.

Evident ca i-a bagat-o. Doar de-aia vine femeia la spital, sa se simta bine…

 

Daca sunteti suparat sau in depresie, veniti la noi, in Cernobalia, si-o sa va treaca. ca, vorba aia, daca viata iti da numai lamai, nu te stramba, fa-ti o limonada! 🙂

Si cat de vechi sa fie?…

Standard

 Cred ca toata lumea a intalnit un anunt un anunt scris cu litere mari si, de obicei ,strambe: Cumpar fier vechi!

Am intalnit si eu, sunt soselele pline. Si mi-au ridicat o dilema: de ce e musai ca fierul sa fie vechi? Inteleg ca vinul e mai bun cu cat il lasi sa se invecheasca, dar fierul? Nu ramane tot fier odata cu trecerea timpului? Sau patina de rugina, tenta de antichizare, ii sporeste valoarea? Pai atunci ar trebui sa se treaca separat (ca la tva-split) pretul ruginei, sa stie omul ce are de incasat…Si daca fierul e nou-nout, abia are rodajul facut, nu ti-l cumpara?…

Banuiesc ca e o afacere rentabila, prea sunt multe astfel de centre de colectare. Adica sigur e rentabila, ca doar acolo s-a „transferat” jumatate din potentialul industrial al Romaniei; plus cateva tone de obuze, capace de canalizare si cateva fiare vechi de calcat.Iar in afara centrelor fixe de colectare exista si „negustori” volanti, aia de te scapa de toate cratitele si ligheanele ruginite, de toate caloriferele si sarmele de care te impiedici prin curte,

Am avut si eu o negociere cu astfel de comerciant, in urma cu ceva ani.

Ma mutasem de curand la tara si trebaluiam prin curte curatand trandafirii. Pe ulita trecea un negustor cu o decapotabila un-cal-putere strigand in gura mare: „fiaaare veeeechi, fiaaare vechi cumperem!” Ma vede pe mine in curte, pune frana brusca si ma abordeaza:”duamna, n-ai ceva fiare vechi de vanzare?” Eu n-am de lucru si intru in conversatie cu palariosul-mustacios:”ba as avea ceva.” Se bucura bulibasu’:”pai hai sa videm si ne-ntelegem”. „Am o singura fiara cam veche, da’ nu stiu daca o sa-ti placa, stai s-o strig: Max!”. Max a raspuns promp cu o rafala de latraturi baritonale.

A raspuns si tiganu’ in timp ce-si mana calul-putere. N-am inteles exact ce a spus, era ceva ce-o includea pe mama si stramosii, ma rog, chestii de istorie si genealogie (sau ginecologie?)… Asa-mi trebuie daca intru in conversatie cu oameni care n-au simtul umorului! Sau nu era fiara destul de veche?…

Cumva tangential cu subiectul, am auzit o gluma :

Cica coboara zeii pe pamant sa vada ce fac muritorii. Intr-o casa modesta, cu cateva turnulete, intra unul si se prezinta:

-Buna ziua, eu sunt zeul Lucifer!

-Mno, de azi esti zeul Luci, ca feru’ ramane la noi! 🙂

 

Ati comercializat vreodata ceva la fier vechi? Si cat de vechi era fierul?

11.11.11

Standard

In urma cu 30 de ani, intr-o zi de 11 noiembrie, m-am trezit de dimineata, m-am imbracat tacticos si am pornit agale spre spital, asa cum faceam zilnic de vreo doua saptamani. Eram internata la maternitate cu amenintare de nastere prematura si, teoretic, ar fi trebuit sa stau cuminte la pat. Doar ca nu suportam gandul de a sta in spital, ca o plosnita, fara sa ma doara nimic, asa ca in fiecare zi, de cum pleca doctorita din sectie, cum anuntam si eu asistentele ca dau o fuga pana acasa si plecam!

Cu  zi inainte fusese o zi minunata, atat de calduroasa si insorita incat simteam ca ma sufoc cu pardesiul pe mine, l-am luat pachet sub brat si am pornit pe jos spre casa, in celalalt capat al orasului. In dreptul blocului tot nu eram hotarata sa urc, am plecat mai departe, spre iesirea din oras unde sotul meu, tanar locotenent, era de serviciu la punct-control . S-a cam speriat cand m-a vazut, l-am linistit ca-s bine, am stat putin la taclale si am luat-o inapoi spre casa.

Seara mi-am taiat unghiile la picioare gandindu-ma ca in curand n-o s-o mai pot face , am pus cartea de povesti pe burta si am citit cu voce tare pana m-a luat somnul  (nu cred in superstitaia ca nu-i bine sa cumperi lucruri unui copil nenascut, eu cumparasem tot ce-mi iesise in cale, inclusiv carti de povesti, din care ii citeam zilnic).

A doua zi mi-am reluat ritualul drumului spre maternitate. La ora opt eram cuminte si regulamentar asezata-n pat, asteptand vizita. Doamna doctor m-a chemat la cabinet si m-a consulata. A ridicat sprancenele si a zis : „ai intrat deja in travaliu, trebuie sa te operez azi; mai am programate doua interventii dar n-as vrea sa te las sa astepti, asa ca anuntati blocul operator sa pregateasca sala, intram in cezariana imediat!”

N-am apucat sa ma dumiresc bine si m-am trezit in preoperator, consultata de medicul anestezist, o domnisoara doctor care am descoperit ca mi-este vecina. Si care m-a intrebat, mai mult in gluma, „ce fel de anestezie vrei?”. Eu, tot mai mult in gluma si nestiind care-s optiunile, am zis „una in care sa ma culc gravida si sa ma trezesc mamica fara sa stiu ce mi se-ntampla.” „Bine, ia de numara!”, mi-a mai zis. Stiu sigur ca am numarat 1, probabil ca l-am numarat si pe 2, dar 3 sigur n-am mai apucat sa zic, s-a rupt filmu’ instantaneu. Teoretic eram sub anestezie generala, deconectata total de la mediul inconjurator; practic, am auzit si vazut tot, nu stiu cum, dar n-am lipsit nici o clipa din decor, doar ca n-am simtit nimic fizic. Am auzit discutiile din jur, zanganitul instrumentarului metalic si, mai ale, primul tipat al copilului meu. As minti sa spun ca a fost un tipat triumfator, ceva care mi-a zguduit simturile, a fost mai degraba un fel de miorlait de pisoi rasfatat, dar care a crescut in intensitate, suficient cat sa-mi dau seama ca e bine, respira normal fara nici o interventie. Si cand am mai auzit si ca „are sigur peste 3 kile jumate”, m-am linistit definitiv, eram convinsa ca voi avea un copil pricajit, la vreo 2 kile, prea fusesem slaba si boracioasa toata sarcina (singura perioada in viata mea cand am fost si eu slaba! 🙂 )

M-am trezit cu adevarat cand ma mutau de pe masa de operatii pe targa, le-am spus ca stiu tot ce s-a intamplat; mi-au spus ca e imposibil, am dormit tun, dar le-am reprodus aproape toata actiunea si s-au mirat foarte tare ca e posibil sa ramai perfect ancorat in realitate desi esti ca intr-o coma indusa. Apoi m-am tot mirat eu de ce ma intraba intr-una daca vreau calmante, ca doar era normal sa ma doara, dar era o durere suportabila, una pe deplin justificata. N-am vrut nici un calmant, ba am rugat sa-mi scoata si perfuzia cat mai repede, ma ingrozea gandul ca mi se va umple vezica si nu pot sa merg singura la toaleta.

Noaptea a fost de cosmar. Nu, eu n-am patit nimic eram asa cum trebuie sa fie un om proaspat operat, doar ca alaturi au adus o proaspata mamica operata in urgenta dupa o eclampsie, si toti s-au agitat in jurul ei ingrijorati ca n-o vor putea salva. As fi vrut sa ajut si eu cu ceva, m-am rugat pentru ea si m-am simtit norocoasa ca eu trecusem asa de bine prin „chinurile facerii”. Au salvat-o si pe ea si copilasul ei de nici doua kilograme, care a devenit „sora de lapte” a copilului meu fiindca mama ei n-a putut s-o alapteze pe ea fiind mult prea mica, dar l-a alaptat de fi-miu.

Spre dimineata, cand cei ce puteau dormeau iar cei ce aveau treaba isi faceau treaba, n-am mai rezistat sa stau in pat. M-am ridicat singura, m-am imbracat cu camasa de noapte gasita la capul patului si am vazut ca-s cam murdara pe picioare; era sange, iod, ma rog, chestii colorate si neasortate cu unghiile mele proaspat taiate. M-am dus la chiuveta, mi-am pus pe rand picioarele pe un scaun si m-am „spalat” cu un prosop ud. Apoi am plecat sa-mi cunosc fiul.

N-am intalnit pe nimeni pe coridoare si am ajuns destul de greu pana in capatul sectiei, unde era compartimentul de nou-nascuti. Nu stiam atunci ca peste vreo trei ani acela o sa-mi fie si loc de munca. 🙂 Asistenta de le neonatologie s-a speriat cand m-a vazut: „cum ai ajuns pana aici?” „Agale si harsaind peretii. Dar am ajuns!”

N-a fost nevoie sa-mi arate spre ce patut sa ma duc din cele 15 aflate in salon, nici sa citesc etichetele; m-am oprit direct unde trebuia. Acolo era cel mai frumos copil din lume. Era perfect. Era AL MEU! Si m-am simtit cel mai important om de pe planeta, asa cum chiar eram pentru el…

Azi, 11. 11, ora 11, fiul meu a implinit 30 de ani.

Sa indraznesti mereu sa visezi. Sa ai puterea sa lupti pentru visul tau si tenacitatea de a-l implini. Nimic nu-i imposibil daca-ti doresti cu adevarat. Dar nimic nu-i usor daca e cu adevatat important!

La multi ani, Ovidiu!

 

Ca sa nu mori prost

Standard

Zic ezotericii, metafizicii si paranormalii ca, dupa ce murim, corpul isi pierde orice valoare, devine ingrasamant organic (probabil chiar petrol in urmatoarele milenii!), iar informatia acumulata de-a lungul vietii se muta intr-o memorie universala, Akasha. Ma rog, cercetatorii britanici nu s-au pronuntat inca, deci nu pot sa bag mana-n foc ca asa-i…

Dar daca-i asa, parca ar fi pacat, daca tot mori, sa mori prost si sa nu adaugi si tu ceva la stickul ala de memorie. In concluzie, m-am decis ca, atunci cand aflu ceva interesant, sa va impartasesc si voua informatia, ca poate asa o adaugam pe mai multe canale, s-o descarce urmasii nostri , ca de pe Torrente.

Si uite ce am aflat eu intr-o noapte de insomnie, de pe un canal de documentare: cica Ludovic al XIV-lea, era foarte amator de adulatie si linguseala si introduse niste reguli foarte ciudate la curte, cat sa-i umileasca cat mai mult pe supusi si sa fie el cat mai rege-soare. Dar nu despre Ludovic vreau sa va spun, ca fara informatia asta puteti trai linistiti, ca si pana acum.

Cei care doreau o audienta la rege se inscriau din timp si apoi asteptau vreme indelungata, uneori chiar ani, pana binevoia regele sa-i cheme; iar daca erau chemati si nu se infatisau imediat la rege, nu numai ca pierdeau orice sansa, dar mai erau si picati definitiv in dizgratie si se lingeau pe bot de orice favor ulterior. Asa ca, in functie de buget, oamenii inchiriau o camaruta la palat si locuiau acolo pana isi aducea aminte cineva sa-i convoace in audienta. Si daca se scula intr-o zi regele binedispus si zicea „sa vina fraieru’ de Cutarica”, apoi Cutarica dadea fuga, sa se infatiseze , chiar daca regele nu era pe tron ci pe oala de noapte.

Cum naiba se imbracau fugulita (sau dormeau imbracati?), si fugeau pe scari, nu stiu. Iar ultimul obstacol era in fata usii. Ca daca bateai in usa ca neghiobu’, erai halit, exilul te manca! Nu, la usa regala nu se batea, se zgaraia discret cu unghia de la degetul mic de la mana stanga! De unde stia regele cu care unghie ai zgariat, iar nu stiu…

Cei care erau privilegiati la curte si se aflau in anturajul mai apropiat de rege purtau unghia cat mai lunga, atat in scop practic, cat si ca o dovada ca erau Cineva, adica bateau( pardon, zgariau!) des la usa dormitorului regal. Poftim distinctie, nene!

Asa ca, dragilor, daca va intalniti cu niste indivizi ce au la degetul mic o unghie maare, nu va ganditi ca foloseste la luatul sarii din solnita si nici la scosul cerumenului din urechi, priviti-i cu multa consideratie, ca pe niste vip-uri, nu ca pe niste cocalari. Ba, n-ar fi rau sa faceti si o reverenta si sa pupati ghiulu’, ca cine stie din ce curte regala face parte si cand o sa aveti nevoie de un favor!

Asa-i ca deja va simtiti mai destepti dupa informatia asta? Stiam eu!

Va pup, ma duc sa-mi ascut unghia degetului mic; nu, nu vreu sa zgarai nici o usa, vreau doar sa mi-o bag in gat, ca pitigoiul, de ciuda ca m-am nascut prea tarziu, n-am avut si eu parte de o eticheta si un protocol regal. Ca de protocoale medicale-s cam satula…

Taranu’ si Culcalatoru’

Standard

Bai, Maicrosoftule, Aibiemule  si bai, Vale Siliconata, care mai aveti, bre, nevoie de specialisti? Nu de alta, dar mai am vreo trei sedinte si termin cursul de culcalatoare si nu stiu unde sa-mi depun siviu’ pentru angajare.Si-ar fi pacat ca reintruparea lu’ Steve Jobs sa ramana fara job…

Personajele povestirii sunt doua: Taranu’, adica subsemnata, si Culcalatoru’, adica un laptop care n-are nici o diacritica acolo unde stiam eu ca trebuie sa fie. Intriga e cum sa invete taranu’ sa manipuleze eficient culcalatoru’, ceea ce-i la fel de complicat ca asocierea babii cu mitraliera. Intriga presupune nasterea de foldere si fisiere, lirica tine de alegera culorii si a modelului de bordura, epicul e cum sa transferi un text cu PrtScn sau captura de imagine, iar dramaticul…of, dramaticul! e cum sa facem tabele complicate in Word.

Si daca toata chestia asta are loc la intoarcerea din concediu, cand toti muschii, chiar si aia de contracta lejer scoarta cerebrala, sunt relaxati maxim, va inchipuiti ce entuziasm si spor pe capul meu.Spuneti si voi, n-ar trebui initiata o lege care sa interzica invatarea de lucruri noi dupa varsta de 50 de ani? Ca unde sa mai depui atata informatie, daca RAM-ul e supraincarcat, ba chiar si putin virusat!?… Dar, daca-i ordin, cu placere!…

Nu-s chiar total pe dinafara, ceva notiuni de baza in exploatarea calculatorului am si eu, pricep ce-i ala folder, cum e cu adresa de mail si cu transmiterea de fisiere, mai greu imi e cu nenorocitele alea de tabele, aici sunt la grupa incepatori _spre _inapoiati. Gasesc ca-i interesant si util ce ne invata, doar ca suntem o grupa cam aglomerata  si neuniforma ca si nivel de cunostinte, asa ca merge cam greu pana pricepe toata lumea ce are de facut. Iar doamna prefesoara…. Draguta, foarte draguta, dar foarte sucita! Zice: vreau chenar cu linie dubla-simpla (cum naiba, ori dubla, ori simpla!?!), de culoare rosie, margine jos de 1,7, sus de 2,4, titlu in algerian, de 16, subliniat cu verde, centrat si cu umbre! Si cand sa zic ca i-am dat de cap si am respectat toate indicatiile, n-apuc sa-i pun umbra ca aud: m-am sucit, vreau chenar ondulat, albastru, pagina inscriptionata pe diagonala cu bleu, text aliniat spre dreapta. Hait, ia-o de la capat! Si cand sa termin , iar o apuca suceala: nu mai vreau inscriptionat pe diagonala, vreau pe orizontala, si scrisul inclinat, titlul bolduit si pagina numerotata in dreapta jos! Femeiee, m-ai inebunit, hotaraste-te ce vrei, ca am numai borduri si bolduri in creier!!!

Ieri, pe la orele 14 trecute-fix, cand deja ni se cam incinsesera circuitele si mi se gripase neuronul, zice: mai aveti o tema si puteti pleca; cautati pe net o reteta de prajituri, copiati o imagine, dar nu cu copy-paste ci cu PrtScn sau captura de ecran, o decupati si o inserati pe o pagina noua, apoi copiati la fel si textul retetei si-l lipiti alaturi. Pai nu era mai simplu sa iau imaginea cu text cu tot, sa nu fac treaba din bucati? Si nu-i sadism curat sa ma pui sa caut poze cu prajituri cand urla foamea-n glanda? Macar n-a zis sa caut o poza cu animalute, cu tomberoane, cu avioane cu reactie, orice , numai sa nu fie chestii comestibile…

Zau c-am terminat prima! Si cand m-a intrebat colega de alaturi cum am facut, ca ei nu-i iesea, m-am uitat asaaa, putin de sus, cu un aer de suprioritate care s-ar fi tradus prin „e complicat, nu stiu daca o sa poti intelege, dar hai sa incer sa-ti explic” si i-am raspuns sincer: habar n-am, mi-a iesit pur si simplu!

Ce sa mai lungesc povestea, cred ca nu va puteti imagina cam ce atmosfera e la curs, parca asteptam lectia in care o sa ne invete cum se trimit sateliti de Marte si cum functioneaza robotelul ala de aduna probe din sol, ba chiar si cum sa facem analiza fizico-chimica si organoleptica a probelor adunate. Dar e bine, deja ma simt mai inteligenta, nu-i putin lucru sa stii sa asamblezi trei coloane si cinci randuri, ba sa le pui si chenar rosu cu linie ondulata!

Saptamana viitoare sfarsitul cursului se suprapune cu Festivalul Tuicii asa ca nu incercati sa ma contactati vreo 3 zile, o sa am de sarbautorit intensiv. Si pe urma o sa incep sa-mi valorific noile talente intr-o modificare de cariera. Dar decat sa-mi pun geniul in slujba unor capitalisti feroce, zic c-ar fi mai bine  sa-mi deschid propria firma. Sa o numesc, de exemplu Macromoft!Ca Microsoft e prea „micro” pentru mine… Mai are cineva aptitudini si e dornic de o cariera promitatoare? Ca fac recrutari si platesc bine. In nuci…

PS. Dupa ce-mi iau examenul si diploma, se cheama ca-s IT? Sau ET ? Ca degetel tastator am…