Sa daruiesti speranta

Standard

Uneori te trezesti dimineata cu chef de scris; alteori n-ai nici un chef, dar intervine ceva care te duce cu degetul pe tastaura fara sa vrei. Asa am patit eu azi.

Am primit un plic. In plic, 6 felicitari de Paste, inclusiv cu plicuri, gata sa fie trimise celor dragi. Si o scrisoare, cu un scris foarte caligrafic, de om echilibrat si frumos la suflet. Iar la sfarsitul scrisorii o fotografie care m-a lasat fara cuvinte. Adica, pardon, mi-a adus o avalansa de cuvinte pe care n-am cum sa le opresc, trebuie sa le astern  pe tastaura.

Va inchipuiti cum e sa primesti un produs, de orice fel ar fi el, pe care poti sa-l platesti sau sa-l pastrezi fara a achita vreun leut? Chiar daca suma nu e mare (ba e chiar foarte mic, cam cat costa o banala pizza), nu mi s-a mai intamplat ca cineva sa ofere si sa-mi lase latitudinea de a considera ca e o marfa cumparata sau un dar. Iar cand „marfa” e chiar frumoasa si are in spate si o poveste emotionanta si absolut spectaculoasa, n-ai cum sa faci decat o singura alegere: sa incerci sa dai si tu inapoi putin din valoarea pe care ai primit-o!

V-ati imaginat, macar o secunda in viata, cum v-ati descurca fara maini? Nu fara deget opozabil, cu o artroza sau fara o mana, ci fara ambele maini?!? Si nu numai sa va descurcati, ci sa faceti si arta in conditiile astea? Eu am incercat sa-mi imaginez si m-am oprit la simpla imagine ca inca tastez cu un singur deget si consider asta un handicap….

Dar uite ca EI mi-au aratat ca se poate! Si daca vreti sa aflati mai multe despre niste oameni extraordinari pentru care imposibilul nu exista si care au putut sa-si inece neputinta intr-un ocean de culori, ii gasiti aici.Iar daca simtiti deja generozitatea spiritului sarbatorilor pascale, poate ii si ajutati.Merita pe deplin.

Reverente, maestrilor!Si Dumnezeu sa va aduca in viata macar atata culoare cat ati insufletit voi pe panza!

 

http://www.apgp.ro/

Anunțuri

Din Cernobâlia, cu dragoste

Standard

Cum, n-ati auzit de Cernobâlia?Ete, auziti acu! Asa se numeste noul meu loc de munca, in comparatie cu Barzodromul pe care l-am parasit(era prea banal sa spun ca lucrez la radiologie, nu? )

N-am mai scris de multa vreme, m-a cuprins un soi de lehamite pe care cu greu reusesc s-o inving. Dar azi simt nevoia sa va povestesc despre cum e la mine, la serviciu. Aparent e anost, nu fac niste chestii nemaipomenite, nu ma simt salvatorul omenirii, nici macar al unui singur om, pe persoana fizica, ca sa citez din clasici.Dar dincolo de activitatea medicala (interesanta, de altfel, fiindca nu-i putin lucru sa vezi un om pe dinauntru!) ma simt un privitor extaziat al unui vitraliu fabulos, in fiecare zi altul. Oamenii nu poposesc prea mult la usa mea si nici n-am ragazul de a-i asculta prea mult (zilnic avem cam 70 de pacienti, va dati seama in ce ritm infernal lucram, parca am fi in transee, in linia intai), dar sunt unii pe care chiar nu poti sa-i treci usor cu vederea, te obseseaza dupa cateva secunde si cateva cuvinte.

Intra o doamna, una din acele persoane de la care n-ai fi socat daca i-ai recolta sange si ai vedea ca ti s-a albastrit recipientul. Are 83 de ani , poarta pantaloni de stofa fina si niste perle cat oul de prepelita; coafura e impecabila, nici un fir de par nu-si permite sa iasa din cocul sofisticat. Are bilet de trimitere pentru o radiografie de hemitorace. Normal, o intreb unde o doare si ce a patit, ma gandesc la un traumatism si trebuie sa stiu ce zona sa expun. „Faceam sudoku, am scapat pixul si, cand m-am aplecat sa-l iau, am simtit un junghi sub coaste, in dreapta”(ar fi fost culmea sa faci sarmale si sa te apleci dupa o foaie de varza murata!) .”Si acum va mai doare?” „Nu, dar vreau sa fiu sigura ca nu-i nimic in neregula”(daca as face eu radiografie pentru fiecare junghi, ar trebui sa nu ma mai dezlipesc de masa radiologica!).

Nu, nu e nimic in neregula, radiografia arata ca tot inventarul osos e intact!

Un batranel bate timid in usa si intra zambind. Am senzatia ca m-a vizitat Einstein, are parul zburlit ca in fotografiile care l-au consacrat. Si el are bilet pentru o radiografie de hemitorace. Ma uit la bilet si cred ca s-a gresit CNP-ul, acolo scrie ca e nascut in 1922. „Cati ani aveti?” „Fac 96!”. deci nu e nici o greseala, omul chiar e aproape centenar…

In invit sa intre in incaperea cu aparatul de radiologie , in timp ce ma urmeaza, o tanti nervoasa ma apostrofeaza:”De ce il luati in fata, nu poate sa stea la rand?”. „Pentru ca are aproape 100 de ani, cred ca merita putina intaietate; promit sa va iau si pe dumneavoatra prima, cand veti ajunge la varsta dumnelui!”

Inauntru, in timp ce il ajut sa-si descheie nasturii, batranelul scoate 20 de lei din buzunar si mi-i intinde tot zambind, „pentru o cafea”. Ii pun banii inapoi in buzunar, „sigur ai mata ceva mai folositor pe ce sa-i cheltui”. Dureaza ceva timp pana il dezbrac, are degetele cam anchilozate si se vede clar ca are si dureri, chiar daca nu se vaita, asa ca avem timp sa conversam putin. „Ce ati patit?” „Am cazut acu o saptamana pe o gramada de pietre”. „Pai si de ce n-ati venit pana acum, cum ati stat asa?” Imi spune ca a crezut ca-i trece, plus ca n-a avut cine sa-l aduca, abia azi a gasit un vecin care sa-l aduca cu masina cei 25 de kilometri. Pe film se vede clar ca are doua coaste fracturate. Ii zic „tataie, ai cazut cu simt de raspundere, am vazut doua coaste rupte.” „Da? Ati vazut si glontul din plaman?”  „Pai de unde ai glontul suvenir?” „Din Crimeea!” „De la nemti , sau de la rusi?” „Apoi cin’ sa stie al cui a fost, ca se tragea din toate partile!” Si zambeste ca de o isprava copilareasca.

La sfarsit, il ajut sa se imbrace. Nasturii sunt multi si degetele intepenite. Vine si colega mea sa-l ajute. Imediat batranul baga mana in buzunar si incearca sa-i ofere si ei niste bani; alti bani, din alt buzunar, dovada ca omul si-i pregatise de acasa, „pe caprarii”, pentru toata lumea. Bineinteles ca si colega il refuza.”Tataie, zii mata, cand te-au imbracat ultima data doua doamne?” Batranul rade poznas si iese vesel, nici n-ai zice ca are coastele rupte. Pe hol se intoarce spre cei care asteptau, ii saluta politicos : „sanatate la toata lumea si multumesc ca m-ati lasat in fata!”

Sunt doar doua cioburi din vitraliul viu ce defileaza zilnic prin Cernobalia. Si cred ca e un privilegiu pentru mine sa-l admir.Si sa invat!

Trei doamne, toate trei

Standard

Cand am inceput sa invat radiologie, acum vreun an, nu credeam ca ma va prinde asa de tare. Exemplificare:

Nu cu mult timp in urma am fost la o cununie religioasa, in biserica veche din sat. Nu mai intrasem de multi ani acolo, slujba mi se parea plictisitoare (n-o sa inteleg in veci de ce repeta popa de trei ori acelasi text, de parca ar vorbi pentru niste handicapati care nu inteleg din prima!), asa ca am inceput sa studiez peretii. Am numarat sfintii, nu mai retin cati mi-au iesit la recensamant dar erau toti; am studiat cati au ochii albastri, adica niciunul (probabil ca n-a avut pictorul vopsea albastra pe stoc), am numarat ochiurile de geam de la vitralii, am facut orice sa nu ma apuce cascatul de plictiseala.

Cand am terminat cu peretii, mi-am aruncat privirea pe tavan. In centru, un tablou rotund frumos pictat, cu Tatal privin bland spre Fiu, cu Fiul foarte atent sa-l intelega din priviri pe Tata, iar intre ei Sfantul Duh intruchipat in porumbel coborand planat intr-un con de lumina. Si, brusc, m-a palit revelatia! Da’ stiti cum m-a palit? Cam ca inter-city-ul de Constanta cand paleste o testoasa in halta la Lehliu!

Ii dau sotului un ghiont:

-Uite-te pe tavan.

El se uita, mirat.

-Ce vezi?

-O pictura religioasa.

-Ce pictura?

-Pai cred ca e Sfanta Treime, cu Tatal. Fiul si Sfantul Duh…

-Gresit! E aparatul de radiologie!!

-….?!?!!!

-Pai , uite: Tatal e catodul care se incinge si directioneaza fotonii spre anod, Fiul e anodul care capteaza fotonii pe capul rotativ si ii transmite spre focarul optic de unde iese fasciculul conic de raze X, adica Sfantul Duh care coboara!!

Sotu’ a mai ridicat odata ochii spre bolta; nu stiu daca voia sa mai studieze schema tehnica sau voia sa-l roage pe Creator sa nu-i ravaseasca de tot mintile nevestei.

 

In ultimele luni am invatat multe la radiologie.

Sa nu-mi mai fie frica de panouri cu multe butoane, mie, care ma speriam si de cele de la aragaz daca erau mai mult de patru.

Sa inteleg ca, oricum ar arata oamenii pe dinafara, pe dinauntru sunt la fel si cat de urat aratam cand incepem sa ne deterioram; poti sa bagi cat hialuronic vrei in buze sau in pometii obrajilor, ca articulatiile tot vor scartai cand incep sa se destrame.

Sa am muuulta rabdare. Ca sa fac o expunere radiologica dureaza cateva secunde, dar sa asez corect pacientul si sa-i explic ca trebuie musai sa stea cum il pun, chiar daca il doare, poate dura minute bune.

Sa vorbesc tare. Cand lucram in maternitate eram obisnuita sa vorbesc in soapta, oricum pacientii mei vociferau mult mai tare si nu ma bagau in seama; acum, cei mai multi pacienti sunt fuduli de ureche, trebuie sa rostesc cuvintele rar si tare ca sa ma inteleaga.

Sa spun „multumesc” cam de 100 de ori pe zi, fiindca asa face si seful meu, medic de scoala(si educatie!) veche, chiar daca numai ii intind o foaie la parafat sau il anunt ca il asteapta un pacient.

Sa fiu diplomata. Fiindca uneori avem cam 80 de pacienti pe zi e inevitabil sa nu apara si carcoteli, nemultumiri ca se asteapta prea mult, ca altul a intrat inainte (fiindca era urgenta!), asa ca periodic trebuie sa „socializez”, sa spun o gluma, sa dau o explicatie ca nimeni sa nu se simta neglijat sau jignit.

Sa beau apa mai des. Fiindca sunt intr-o agitatie continua, mi se face sete, ceea ce nu mi se intampla inainte, cand beam apa aproape in sila, de nevoie.

Poate ca mai sunt si alte schimbari, astea mi-au venit acum in minte. De ce am spus toate astea? Fiindca vreau sa ma laud nu ca m-am schimbat, ci ca am…evoluat. Si nu vreau sa dau „vina” pe varsta si senectute, ci de experienta si adaptarea la nou. Da, a trecut un an. Am imbatranit un an. Dar am si „inteleptit” un an. Care an se adauga celor 50 impliniti anul trecut! 🙂

 

Maine sunt de serviciu, n-o sa am timp de blog, asa ca vreau sa transmit un gand bun si toate urarile de bine catre doua doamne dragi mie. Nu stiu daca mi-s dragi fiindca impartim aceeasi zi de nastere, important e ca le simt apropiate, le respect si le citesc cu mare placere.

La multi ani, Renata!

La multi ani, Arakelian!

 

Acum zic si apoi tac…

Standard

Nici nu stiu cu ce sa incep ca sa nu para o jelanie sau o instigare. In ziua de azi orice ai spune se poate citi in cel putin doua-trei feluri, dupa interesul sau capacitatea intelectuala a fiecaruia; aproape ca nici virgula nu-mi vine sa mai pun, ca si alea rastoarna toata ideea initiala. Si ideea mea e una singura si foarte trista: ne-a cuprins o pandemie care ne va distruge ,desi leacul e la indemana tuturor, e baza tuturor doctrinelor religioase. Ca doar toti ne uitam la cer si cerem indurare si ajutor Cuiva , pozam in milostivi si iubitori de oameni, dar nici nu terminam  bine rugaciunea si punem mana pe ciomag sa-l altoim pe cel de alaturi fiindca inspira din aerul ce consideram ca ne-a fost alocat doar noua. N-avem ciomag? Asta e, suntam saraci, da’ de-o flegma tot ne putem pagubi!…

Gata cu discursul „emotional”, e deja prea mult speculat emotionalul asta (in dauna logicii si adevarului), spun simplu ce am de spus:

Sunt bugetara. Sotul meu e pensionar. Deci suntem niste pomanagii care am primit o mica marire de venituri din partea actualei guvernari. Deci sunt …mituita!

Sunt trecuta de 50 de ani (ba si cu mielina usor scorojita pe la colturi), deci incep sa-mi pierd discernamantul si obiectivitatea. Asa ca ar trebui sa mi se retraga dreptul de vot, sa nu decid eu in numele generatiilor viitoare. (eventual sa fiu inchisa intr-un azil, cu ceva paine si apa, ca mi se apropie termenul de valabilitate si…mi-am trait traiul, mi-am mancat malaiul!)…

Sunt pentru iesirea in strada cand ai un crez si o cauza. Am umblat si cu pancarta de gat, am umblat si cu vanatai din „socializarea” cu jandarmii.Dar n-am iesit niciodata pentru ce mi-au spus altii sa ies, ci pentru ce am simtit pe pielea mea. Deci sunt o egoista, imi pasa doar de mine…

Am votat intotdeauna cu partidul liberal. Pana la ultimile alegerii, cand partidul liberal n-a mai existat, era in locul lui un monstru hibrid, parazitat cu resturi de ciuma portocalie (da, ciuma isi schimba periodic culoarea, ca si cameleonul, sa fie mai greu de identificat!).Deci sunt inconsecventa, n-am putut sa mor slujind aceeasi doctrina si strigand cu patos : „Inainteee!”…

Nu l-am votat pe Iohannis.Credeam ca ceva mai rau ca Basescu (pa care l-am votat la primul mandat, din prostie) nu se poate. Dar se poate. Am ajuns sa prefer un escroc in tricou albstru in locul unuia cu vesta antiglont la orice aparitie.  Probabil ca sufar de sindromul ala cu nume de capitala nordica, care spune ca victima ajunge sa-si simpatizeze calaul daca i se arara ceva mai oribil.Deci sunt si bolnava…

Traies in jumatatea aceea de Romanie in care nu ma uit cu jind nici la casele, nici la caprele vecinului din dreapta si nu doresc sa moara el ca sa iau si eu o scandura din gardul lui, ci in care ma uit cu mila la mamaliga rece a vecinului din stanga si as vrea sa-i dau din bucata mea de paine. Deci sunt fraiera ca ma las impresionata de asistati sociali…

Traiesc (si constientizez zi de zi, ora de ora) intr-o colonie, una ieftina si saraca de la margine de imperiu financiar, care nu prea mai are mare lucru de oferit, decat ceva minereuri din subsol, ceva sol fertil, ceva paduri si ceva creiere exploatate pe mai nimic. Imi accept statutul de colonist, s-au dus vremurile cand un Stefan cel Mare sau un Vlad Tepes au refuzat sa mai plateasca tribut, domniile fanariote sunt la locul lor, doar Poarta la care se inchina s-a mutat mai la vest. Tac si inghit, mi-e ciuda doar ca am invatat Miorita in scoala si ca l-am admirat candva pe Gandhi, cu non-violenta lui. Deci sunt nostalgica si utopista…

N-am cont de face book, nu pot sa citesc minunatele indemnuri revolutionare ale tinerilor chiar frumosi dar deloc liberi, dar cred in sinceritatea unora, care vor sa-si ia revansa ca n-au facut si ei o revolutie. E drept, puteau s-o faca dupa referendumul in care s-au aruncat la gunoi, printr-o erata data la 5 dimineata, peste 7 milioane de voturi, sau cand s-au sinucis o multime de oameni care n-au mai avut cu ce isi plati creitele cand li s-au redus veniturile cu 40%, sau cand au murit niste bebelusi din Arges si n-am aflat de ce (doar am dat vina pe o brinzica si un investitor roman), sau cand am vazut o multime de oameni condamnati pe nedrept, care si-au irosit viata prin puscarii fiindca asa au decis niste judecatori corupti si fara nici o raspundere a magistratilor, sau cand s-a initiat campania de donatii pentru opera lui Brancusi la o suma fabuloasa si nejustificata si de care nu mai stim nimic, sau…, sau…Dar fiecare iese pentru ce crede ca e mai important in viata, chiar daca e ipocrit si usor evazionist, incearca sa fure si el doua suruburi de la fabrica, sau sa eludeze o oarecare contributie la stat, sau traieste in diaspora si crede ca realitatea de acolo se poate aplica si aici, in saracia si ignoranta asta crunta. E minunat sa iesi in strada pentru viitorul copiiilor tai, dar nu inteleg de ce trebuie sa-i duci si pe ei in frigul iernii si intr-o multime care nu stii cum va reactiona la un momentdat, doar ca sa le creezi amintiri(s-ar puta sa le creezi doar amintirea unei uri dezlantuite sau a unei gripe luate din multime). Deci nu sunt un parinte responsabil, nu stiu ce-i mai bine pentru copilul meu…

Ma uit ocazional la Antena 3 si la RTV(asa cum ma uit la TOATE canalele de stiri).Deci sunt manipulata grosolan de protectorii mafiei…

N-am nici urma de simpatie (ba dimpotriva!!) pentru doamna Kovesi , care a plagiat la fel de grosolan ca si Ponta , ca si jumatate din doctoranzii din Romania, care nu-i nici pe departe Mama Anticoruptiei, ci doar o unealta nevertebrata. Deci sunt impotriva „statului de drept”…

Sunt impotriva Ordonantei 13 (si 13, si intr-o zi de marti, cu ghinion!), cred ca se putea rezolva intr-o maniera mai democratica. Mai exact sunt impotriva ordonantei, nu impotriva gratierii! Si ca sa impac si capra si varza, eu as fi facut o lista cu toti cei care ar fi putut beneficia de ea si apoi as fi facut cereri individuale de gratiere catre presedintele tarii, sa gratieze el, la bucata, pe cine crede de cuviinta, important era ca niste oameni sa iasa din puscarie fiidca s-au „reeducat” suficient. Dar gratierea chiar e necerara, n-am teama ca vor misuna violatorii pe strada (oricum sunt destui cei care ies pentru „buna purtare” si recidiveaza imediat!).

Nu ma intereseaza scrisoarea marilor (6!) civilizatii occidentale, sa-si vada de mizeriile lor si apoi sa se intereseze de viata justitiei romanesti. Sau macar sa-i scrie mai intai lui Trump, ca el a incalcat regulile mult mai grav cand a decis suspendarea temporara a migratiei si construirea unui zid de protectie. Sau lui Putin, ca a insfacat Ucraina dupa operatiunea „Maidanul”, exact ceea ce s-a demarat la noi (pentru cine are ochi sa vada)…

De ce am scris toate astea (care pun pariu ca n-au fost citite de nimeni pana la capat fiindca e plictisitor si neimportant!)? Fiindca am simtit nevoia unui punct de vedere subiectiv, o „spovedanie” sincera a unui om uimit si indurerat de ce se intampla  in tara lui, dar care nu poate face nimic, doar sa se aseze intr-un colt (sau in cur pe o bordura) si sa taca si sa planga. Tac fiindca orice as spune se interpreteaza si plang pentru ce va urma, s-a dus dracu’ orice speranta ca vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat!

Astept avalansa de pietre, asta e sportul ce s-a exersat cel mai bine in ultimii ani in Romania; ar fi fost mai bine ca pietrele astea sa le punem la o temelie, nu se ne spargem capetele cu ele in folosul altora…

Sau poate ca unii, mai radicali, chiar o sa zica „mori, babo, ca nu stii tu cum e cu democratia, noi trebuie sa ne cladim viitorul!”. De murit, o sa mor intr-o zi.Dar in ziua aia si voi veti fi judecat cu asprime si ura de copiii vostri care isi vor vedea altfel viitorul fiidca nici ei nu-si vor aminti trecutul. Pacat.

Semne bune anul (n)are!?!

Standard

La multi ani, mai lumee!

Nu stiu cum o sa fie anul acesta, dar la mine se pare ca va fi cu chef de scris, ca prea m-a palit deodata, nici n-am apucat sa diger piftia si hop!, cu degetu-n tastatura!

Precized de la inceput ca azi nu ma muncesc sa scriu cu diacritice, mi-e greu sa tot schimb tastatura din engleza in romana; e normal sa-mi fie greu, ca doar piftia aia s-a cerut si ea clatita cu un pahar de vin, care, al naibii vin, s-a dus si-n creier, si-n degete. Asa ca fiti milostivi la inceput de an si nu ma criticati prea tare. Si nici nu-mi puneti fiola, credeti-ma pe cuvant ca e cam verde-brotacel…

De doua zile tot aud de supertitiile care ne indeamna ce sa facem sa ne fortam norocul in noul an. Ca si norocu’ asta Dumnezeu ti-l da, da’ nu-ti-l baga in traista decat dupa ce indeplinesti niste formalitati…

Mai intai se zice ca nu trebuie sa maturi in ultima zi din an, altfel dai norocul afara din casa. Ma scuzati, n-am stiut ca norocul sta lipit de scamele de pe covor!… Dar m-am conformat ritualului, am dat doar cu aspiratorul. Daca oi fi aspirat si norocul, asta e, promit sa nu golesc saculetul decat mai pe la jumatatea lui ianuarie, ma simt bine stiindul depozitat in debara.

Apoi se zice ca nu trebuie sa mananci pui la masa de revelion. Aici a fost o problema, pieptul de pui era deja marinat si pregatit sa se perpeleasca in cuptor. Dar nu era sa-mi tai sansele de succesuri in noul an pentru atata lucru, nici sa schimb meniul, asa ca am gasit repede rezolvarea: inainte de aprinderea cuptorului s-a tinut o ceremonie simpla de botez si puiul (asa transat si marinat cum era) a primit numele de… Merluciu! Ca merluciu e peste, nu? Deci am mancat merluciu, sa se stie! Am bifat si aceata regula…

A urmat partea cea mai naspa, aia cu chilotii rosi. Am scos toti budigaii din dulap, am scotocit prin toate cotloanele, da’ rosi n-am gasit. Aveam pe inventar oarece culori roz, portocaliu, ciclam, numa de-aia rosi, ioc! Bag seama ca i-am uitat in trusoul cu bice. catuse si alte accesorii exotice, pe care (nu) l-am avut acum vreo 30 de ani. Am zis „pas” la conditia asta si am trecut la urmatoarea: cum ca budigaii trebuie purtati pe dos la cumpana dintre ani. Mai era putin pana sa bata gongul miezul noptii , stiu ca nu-i bine sa te grabesti la ceasul asta, am vazut ce-a patit si Cenusareasa cand s-a grabit, ca a iesit lipsa cu un pantof, era prea complicat sa o iau de la capat cu schimbat toate hainele.Am luat in calcul si varianta sa mai iau o pereche de budigai peste pantalonii de trening, ca sa economisesc timp, dar m-am gandit si la ce ar fi zis vecinii mei daca ieseam asa pe ulita la miezul noptii, s-ar fi intrebat daca nu cumva ma cred Superman, poate mi-ar fi cerut si sa mut focul de artficii din Dubai la noi in cartier, deci n-am vrut sa risc sa ma fac de ras (fiindca nu-mi reusea teleportarea din Dubai, nu fiindca nu se stateau frumos budigaii peste trening!) Am ajuns totusi la o concluzie pozitiva: uneori fund e sinonim cu dos, deci eram regulamentar, fiindca budigaii se aflau acolo unde trebuia sa fie, Da, am purtat lenjeria pe dos, cu siguranta!

Mai e si chestia cu banii. Cica trebuie sa ai in toate buzunarele bani cu cifra cinci! Cu primele patru buzunare m-am descurcat. Si m-as fi descurcat si cu restul daca nu ma sabota Sotu’, care purta o vesta cu ‘jdemii de buzunare si buzunarase, cat sa inghita tot bugetul familiei. Ca sa nu-mi reproseze ca-i alung norocul (mai ales ca el e singurul jucator la Loto din familie!), i-am cedat lui toate bancnotele cu cifra 5 iar eu mi-am indesat in ultimul buzunar niste bonuri de masa, ca vazusem cinciul tiparit pe ele. Zic ca n-am trisat, tot bonuri valorice sunt, ca si bancnotele, nu?

Una peste alta si ca sa nu mai lungesc vorba (ca doar am recunoscut ca-s cam cu limbarita de Cotnari!), pot sa jur cu mana pe inima ca am facut tot ce a depind de mine ca sa fie un an bun, cu noroc si prosperitate. Mai departe…voia si mila Domnului!

Si Domnului m-am rugat de sanatate , liniste, pace si intelepciune pentru mine, pentru familia mea, pentru prieteni, pentru voi toti, chiar si pentru dusmani. Ca, daca ne-o fi asa bine dupa cum meritam, de ce sa nu fie si ei pe faza si sa-si bage unghia-n gat?

Sa aveti un An Nou plin de bucurie si speranta! Dar asta numai daca ati respectat si voi toate regulile. Ce, nici voi n-aveti budigai rosi in garderoba?…

22917

Adevărul, doar adevărul

Standard

Adevărul e unul singur şi e veşnic! Zău? Mie asta mi se pare o minciună gogonată.Sau un slogan ieftin, pentru cei săraci în circumvoluţiuni.

Ironia sorţii:  uneori adevărul rămâne veşnic neştiut când moare omul ce a refuzat să-l facă public, alteori el iese la lumină tocmai fiindcă a murit cel ce îl ţinea captiv!

E de preferat o sfântă naivitate care te face să trăieşti toată viaţa ân minciună fiindcă n-ai vrut sau n-ai ştiut să cauţi adevărul?  E o durere sau o consolare să afli adevărul prea târziu, cînd nu mai poţi cere nicio explicaţie celui care ţi l-a ascuns?  Dacă adevărul altuia ucide propriul tău adevăr, care e mai adevărat?…

Cam multe întrebări pentru un adevăr aşa de simplu şi de clar…

 

A existat vreo mincină pe care aţi considerat-o multă vreme un adevăr?

citatcelebru82