Arhive pe etichete: animale de companie

Epic, liric, zootehnic…

Standard

Copilu’ a decis sa se faca fermier. Asta desi locuieste intr-o garsoniera, in cartier.

Pai daca-i prea ocupat si nu mai are timp de fete, sa il astepte seara, acasa, niste suflete…

Suflete imblanite, cu licenta in tors si vibratie, numai ca toate-s cu defecte de fabricatie. Nu-i nici un out, sunt trei ochi si sapte picioare. (Nu e ca-n problemele alea de matematica, care se rezolva cu metoda grafico-zootehnica?)Sfinte Sisoe, astea ce dihanii sunt oare? Nu-s dihanii, sunt niste fiinte blajine pe care nimeni nu le-a vrut fiindca nu arata prea bine. Nu-s exemplare superbe de concurs, nu stiu sa mearga in lesa, dar la suflet sunt intacte, nu le lipseste nici o piesa.

Unu-i un motanel fara un ochi si cu imunitatea distrusa, asa ca toata ziua e la veterinar, la usa. Si fiindca incepusera sa-i misune hormonii si sa rupa perdelele, s-a mai ales cu o lipsa in gestiune: i s-au retezat…bijuteriile!

Cealalta e o pisicuta neagra-neagra, ca de ciocolata, care are o labuta putin retezata.Dar e jucausa si prietenoasa.Asadar pot spune ca e o duduita in casa!

Sa le dai o sansa, o casa si o viata mai buna e minunat!De nu le iesea Copilu’ in cale, drumul lor de mult s-ar fi gatat.

Undeva, in ceruri, milostenia sigur se contorizeaza dar pe pamant spiritul practic primeaza. Asa ca ma-ntreb, scarpinandu-ma in cap: n-ar trebui Copilu’ sa ceara alocatie de insotitor de persoane cu handicap? 🙂

 

PS. Era cat pe-aci sa ma egaleze Copilu’ la scor! Noroc ca pe langa Max si Yeti a aparut si Pitzi, alt matisor. Care nu-i pisicuta, cum am crezut initial, ci e un mascul feroce.Doar ca el inca n-are de asta habar… 🙂

Dulce razbunare

Standard

…sau cum isi plateste fiecare politele, dupa posibilitati. 🙂

 

 

Pacat ca n-am o filmare si cu Tedy, raposatul nostru pechinez care, de cate ori plecam de acasa fara el, iese in blcon si  urla latra vreo jumatate de ora, cat sa stie tot cartierul ca e arestat la domiciliu, apoi scotea toate hainele din sifonier de pe primele doua rafturi (mai sus nu ajungea), strangea covorul rulandu-l impecabil, smulgea din cleme cablul tv. , apoi insira toata hatia igienica prin casa,infasurand-o insistent dupa mobila! Acelasi ritual, de fiecare data… 🙂

Sa aveti o duminica relaxanta. Si nu va suparati animalele de companie, nici nu stiti de ce pot fi in stare!

Puf, blana, carapace, tepi…

Standard

Am trecut pe la Hapi. Nu ca sa-mi dea portofel (ca si asa nu prea am ce pune in el) ci ca sa vad ce mai face. Si mi-a starnit nostalgii cu animalutele ei. Asa ca fac o pauza de la cronica mea italiana si imi depan amintiri cu prietenii mei necuvantatori.

Mereu am avut animale in casa. Mai intai au fost pestii din acvariu pe care ii morfoleam toata ziua convinsa ca trebuie sa-i spal fiindca miros urat daca stau in aceeasi apa in care fac si pipi. Cand am crescut n-am mai suportat ideea de acvariu, mi-era prea mila sa vad vietatile alea captive in cativa litrii de apa.

Nici pasari in colivie n-as putea creste. Am avut canari, mi-erau dragi si stateau mai mult liberi. Ati vazut vreodata puii de canari cand ies din ou? Sunt oribili! Transparenti, aproape sticlosi, niste monstrii in miniatura. Noroc ca cresc repede si devin niste bijuterii pufoase. Am avut in grija papagalul unei colege internata in spital pentru mai multa vreme. Era haios foc si-l chema Gica. Avea grija si sa se prezinte singur: „Giga, baiat frumos, Gica! Pupe mama ciocu’ lui!”Avea o pasiune pentru turturii de crisal din lustra, pentru tastatura calculatorului pe care o ciugulea toata ziua si pentru Teddy, pechinezul pe care il ataca in zbor razant facandu-i carari prin mijlocul blanii de pe spate. Era si foarte eficient ca scobitoare: era suficient sa deschizi gura si-ti curata toate resturile dintre masele, ba chiar si tartrul dentar!

pui-de-cioara-150x150Dintre zburatoare cel mai greu mi-a fost cu un pui de cioara gasit cazut dintr-un cuib. Ziua era cumintel daca nu uitam sa-l hranesc cam din ora in ora. Tragedia era noaptea cand ii amenajasem cuibul la marginea patului si trebuia sa stau in permanenta cu mana pe el; daca ma intorceam si ridicam mana scula tot blocul cu croncanitul lui speriat. Nu stiu cum se descurca ciorile cu odraslele lor dar mie mi-a fost tare greu sa fiu mama-surogat! Cand a crescut suficient cat sa stie sa zboare si dupa ce s-a antrenat temeinic prin casa l-am dus intr-un parc cu multi plopi si multe cuiburi si i-am dat drumul. Cred ca a fost acceptat de confratii lui caci nu s-a mai intors.

De caini si pisici nu va mai povestesc. Sau va povestesc altadata, intr-o editie speciala ca as putea scrie un tratat pe subiectul asta. Nici eu nu mai stiu cate patrupede blanoase am crescut. Iar unele chiar au povesti deosebite…

doar-o-testoasa-fericita_87b42cb32e29e4Am crescut si testoase. Nu erau ninja dar erau la fel de bataioase. Le-am luat din padurea de la Hagieni si le-am tinut vreo trei ani in balcon. Doar iarna le bagam intr-o cutie la hibernat in casa si uitam de ele pana prin martie-aprilie. Cea mai mare, cam cat palma mea, se numea Mao ca avea moaca de chinez batran. Era suficient de educata cat sa transporte o scrumiera in echilibru pe carapace dar destul de badaranca sa se sprcaie in lighean ori de cate ori o spalam cu o periuta fiindca nu-i placea deloc apa. Cea mica era Chistoc si a avut viata grea pana ce l-am convins pe Teddy ca nu-i jucaria lui si nu trebuie carata si abandonata prin toata casa; ba o gaseam bagata sub perna, ba ascunsa in pantofi. Dupa trei ani am decis ca le-ar fi totusi mai bine in natura asa ca le-am intors in habitatul lor natural unde cred ca mai tanjesc si acum dupa chiftele si prajituri. In anul urmator m-am mutat la tara si mi-a parut rau ca nu le-am luat si pe ele sa se bucure de libertate.

Dar nu le-am dus dorul prea mult fiindca m-am pomenit cu alta testoasa primita cadou. Si fiindca era adusa de la Constanta am numit-o si pe ea… Tantza! doar ca Tantza a fost o aventuriera cu dor de duca.Oricat i-am facut tzarc fie sarea pe deasupra, fie sapa pe dedesubt, tot evada. Prima data a gasit-o cineva departe de casa noastra si a tinut-o vreo doua saptamani pana a depista a cui e. Mi-a returnat-o cu rugamintea ca baietelul care o ingrijise in acest timp sa vina s-o mai viziteze. Asa s-a facut Tantza mea cu program de audiente! Si fiindca tot nu se potolea cu evadatul am inmatriculat-o! I-am scris cu oja numarul de la casa pe carapace asa ca mi-a mai fost returnata de cateva ori. In cele din urma cred ca a trecut granita de judet si s-a pierdut in lume.Parca o si vad marsaluind pe Transfagarasan fredonand „Treceti batalioane romane Carpatii”…

Arici10Sa va spun ca am crescut si un arici? Il gaseam in fiecare dimineata la un colt al casei, sub un trandafir. Sotu’ il arunca departe, a doua zi era in acelasi loc. Eu ziceam ca-i acelasi arici, restul familiei zicea ca-s mai multi. Deci l-am inmatriculat si pe el ca sa le dovedesc ca e unul singur care si-a facut viza de flotant pe adresa noastra. Si fiindca a aparut in ajunul Pastelui l-am botezat… Mielu! 🙂

N-am porc, n-am vaca, n-am gaini dar pot spune ca am totusi o mini-ferma zootehnica in jurul casei. Ce, cartita, sarpele, dihorul,broasca, brotacelul,gusterul, ariciul nu sunt animale? Vorba vecinului Costel: ” fiecare casa are sarpele, broasca si prostul ei!” Mie inca nu mi s-a aciuat nici un prost pe langa casa dar pot oricand sa inmatriculez unul. 🙂

cine-e-mama-pisicii_poze_haioase_prietenas.ro_1In concluzie: ganditi-va bine cand va luati un animalut de casa, e posibil sa deveniti voi animalul lui de companie! Cine-l cunoaste pe Yeti stie ce spun…