Arhive pe etichete: animale fara stapan

Japonezii

Standard

poze_catei_04Inainte sa ma apuc sa insailez un articolas subtire, de weekend, am dat o tura de lectura pe la altii, mai talentati, sa-mi stimulez (sau sa intarat )muza. Si am trecut pe la Silavaracald, de unde am plecat plina de nostalgii. Asa ca o sa va mai plictisesc cu o povestioara din gradina mea…zoologica.

Era sfarsit de iarna, vreme geroasa dar fara ninsori. Cineva ne „cadorisise”pe ulita o catelusa alba si blanoasa care-si legana burtica destul de proeminenta. Poate simtind ea ca e casa de oameni buni, poate atrasa de farmecul personal al lui Max , cuceritor in hanoracul lui verde, catelusa si-a fixa cartierul general in fata portii noastre. Daca o goneau de acolo se muta la poarta din spate, de la gradina. Degeaba au incercat colocatarii curtii s-o alunge, ea era mereu prezenta la una din porti. Drept e ca nu stia lumea ca eu o hranesc pe ascuns, deci fata era motivata sa stea pe aproape si sa astepte o portie de „crantanele”. 🙂 Vremea era din ce in ce mai „cainoasa” si burta catelusei din ce in ce mai atarnata deci momentul fatarii nu putea sa intarzie.

Asa ca mi-am luat inima in dinti si am profitat de tot farmecul personal si tot talentul diplomatic ca sa-l conving pe Sotu’  sa facem o fapta buna.Ba ca oameni suntem, nu hingheri, ba ca n-o sa ne pice bine cand ne-om trezi cu niste pui abia fatati si congelati la poarta, ba ca „bine faci, bine gasesti”… Ce mai, l-am convins  sa o adoptam pe catelusa macar pana cresc putin puii si trece iarna!

Si am bagat catelusa in curte, cu viza de flotant. Ba, ca sa aiba noroc pana la capat, am gasit a doua zi la second-hand un cosulet capitonat special pentru bebelusi , in care i-am pregatit un culcus, la adapost.  Era frumusica foc catelusa, o blonda platinata foarte ascultatoare.

De obicei , cand vorbeau de ea, toti ii ziceau „javra” , ca n-avea nume; dar intr-o zi, nepotica venita in vizita ii spuse sotului meu, vazand catelusa „Ete, te cauta jabla!” Si Jabla i-a ramas numele! 🙂

Peste trei zle, la iesirea din casa, am auzit un scancet. M-am dus la cosuletul Jablei si am descoperit ca era proaspata mamica a patru ghemotoace, doua albe si doua maronii.

Ce s-o mai lungesc, au crescut patru bijuterii de catelusi, trei fete si un baiat , mici si jucausi de nu ne mai gaseam niciodata papucii la locul lor. Cum la noi in curte orice vietate are un nume (de obicei unul mai ciudat!) i-am botezat si pe ei: Honda, Toyota, Yaris si Nissan!  va inchipuiti cam ce ziceau vecinii cand le auzeau pe nepoate certandu-se: vreau eu Nissanu’, nu pot sa scot Toyota din gard!… 🙂 Si daca ne-ar fi fost curtea plina numai de „japoneze” n-ar fi fost mare lucru; dar in acelasi timp a fatat si catelusa verisoara-mii, care locuieste in aceeasi curte! Tot patru bucati, ca noi lucram dupa standard, nu asaa, la intamplare. In total aveam in curte un ciobanesc, un pekinez, doua maidaneze talie mica si opt pui dolofani. Unul dintre dolofani era chiar exagerat de mare, cam cat un luptator de sumo, asa ca l-am botezat… Hummer! Si se auzea frecvent „vezi ca Hummer a tavalit Yarisu, Honda iar e bagata toata-n flori, a disparut Toyota…” Era o aventura sa traversezi curtea fara sa te impiedici de blanosi si nimeni nu se putea apropia de poarta fara sa starneasca o harmalaie infernala.

Era evident ca nu putem tine atatia caini in curte. Si nici stapani nu le-am gasit. Asa ca n-am avut incoto si a trebuit sa-i ducem. Stiu, nu e deloc frumos ce am facut dar alta varianta n-am gasit, nu puteam sa-i scoatem in drum si gata. Am dus-o pe Jabla cu cei patru japonezi ai ei, maricei de-acum, pe malul Teleajenului, intr-un loc frecventat de lume la plaja sau picnickuri, in preajma unor pasuni. Cand am pecat cu masina Jabla a dat sa fuga dupa noi dar s-o oprit, s-a uitat dupa puii ei si s-a intors langa ei. Nepoatele mele, fetele unui var, locuiau in apropierea acestui loc si se duceau zilnic sa le duca mancare. Pe Nissan l-au infiat niste vecini, l-am vazut plimbandu-se tantos in lesa; pe Toyota au adoptat-o la o casa din zona, de soarta celorlalti nu mai stiu.

Au trecut vreo patru ani de atunci; Jabla e si azi maidaneza de oras, s-a mutat mai spre centru si are abonament la masa de pranz la muncitorii de la o fabricuta din zona si la vreo doua porti unde a gasit adapost. Anul trecut am vazut-o si cu pui, albi toti ca si ea, asezati cuminti langa o gradina; mama lor ii educase bine, nu se apropiau de strada.

O vad des cand trec spre serviciu, e o luptatoare, vad ca s-a descurcat bine. Uneori ma gandesc ca poate era mai bine daca o pastram in curtea noastra. Dar, cum imi zice mereu Sotu’, nu pot sa-i salvez eu pe toti cainii fara noroc. Poate doar daca o sa castig la loto si o sa-mi indeplinesc visul de a face un adapost pentru animale.

cat_de_bune_si_de_sincere_sunt_animalele-373