Arhive pe etichete: asigurari sociale

De la tinerete pan’ la batranete

Standard

Pe la 10 ani suntem pustoaice si am vrea sa fim adolescente. Pe la 16 suntem adolescente si nu stim cum sa facem sa fim mai mature, sa impresionam, sa fim niste „doamne”. De cum trecem de 30-35 ne saturam de „domnie” si tanjim dupa aerul adolescentin. Si cand te apropi de 50 stai si te miri cand naiba a trecut timpul si cand s-au schimbat zulufii aurii in tample carunte…Te poti adapta vremurilor dar cu vremea nu te poti pune, vine si trece. Iar noi ne trecem cu ea…

Dar nu tanguiri de inima albastra si tampla carunta voiam sa pun pe tapet, ci altceva, mult mai pragmatic: ca trecem prea iute de la alocatia pentru copil la salariu si apoi la pensie. Off, mama ei de pensie! Dupa ce ca vine prea tarziu e si mica si chinuita!…

nu-este-important-cum-te-vad-altii-este-important-cum-te-vezi-tu_poze_haioase_prietenas.ro_1Am devenit „om al muncii” la 18 ani si era pe atunci o lege ca poti iesi la pensie anticipat la 25 de ani vechime.Si abia asteptam sa fac vreo 43 si sa ma fac pensionara. De atunci au trecut vreo 30 de ani si , nu stiu cum se face, dar pensia e tot departe, fac ce fac si tot cate 25 de ani imi mai raman de muncit. Ei, exagerez, acum au ramas vreo 15… Daca salariul meu de acum e mai mic decat cel de 1800 lei pe care l-am avut la angajare va dati seama ce pensie fabuloasa o sa am. Sanchi margelute si cercei, sa zic ‘mersi’ daca mi-o ajunge de antireumatice si de-o cafea! Dar macar o sa am o pensioara.

Ce te faci cu tinerii care cred ca tineretea e vesnica si pensionarea e mai departe decat planeta Uranus si nu-si fac nici o grija, nu au nici un fel de contributie la asigurari sociale? Se complac sa fie un fel de freelanceri (ca sa nu zic evazionisti) si sa traiasca de azi pe maine din mici „comisioane”.Acum se cred independenti, spera ca ziua de maine le va aduce „marea lovitura” si nu se gandesc ca peste 30 de ani vor sta cu mana intinsa fie la un ajutor social, fie  la copiii lor, daca acestia vor avea mai mult noroc si vor fi mai pricopsiti.

Dezamagiti de salariile mici din Romania multi prefera sa plece „in afara”, negrii pe plantatii in Spania sau Italia; fara un contract de munca, fara nici o asigurare. Se arunca orbeste inainte multumiti ca pot trimite 100 de euro acasa si ca vin de sarbatori cu portbagajul plin de cadouri pentru „neamurile sarace”. Si cand drumurile se vor inchide, cand munca lor nu va mai avea cautare, cand patronii vor vrea alti sclavi, mai tineri si mai potenti, iar ei nu-si vor mai gasi locul nicaieri ce vor face?

Stiu multi slariati care accepta sa lucreze cu salariul minim pe economie trecut in cartea de munca si o parte mai mare din remuneratie platita „din mana”, nefiscalizata. Poate ca acum e bine ca se duc acasa cu un salariu decent de 2000 de lei dar la varsta de pensionare se vor trezi ca pensia le-a fost calculata in functie de salariul acela minim pe care l-au avut in acte. Si ii vom vedea atunci revoltati pe la televizor ca, dupa o viata de munca, abia le ajunge pensia aceea minuscula pentru plata intretinerii.

Sa mai spun de femeile care n-au avut o zi de munca in viata lor iar la batranete traiesc din pensia de urmas dupa sot? Nu mai spun, ca am si eu in familie…Dar cica asa erau vremurile, e scuzabil. O fi…

N-am grija apocalipseor, nici a greutatilor vremii in care traim, pot sa suport orice. Daca nu mor altii de grijile astea, n-oi muri nici eu. Dar batranetea chiar mi se pare un cosmar. Unul care se apropie insidios si caruia trebuie sa-i fac fata intoxicandu-ma cu doze mari de optimism. Mi se pare inuman si dezumanizant in acelasi timp sa nu-ti poti satisface nevoile elementare ale unui trai decent din lipsa mijloacelor materiale. Sa te umilesti intinzand mana spre cineva, fie chiar propiul copil, ca sa-ti iei o paine, un medicament, o carte. Sa devi o povara pentru cei dragi, sa nu poti ramane pe picioarele tale, fizic si financiar, pana la sfarsit. Sa nu-ti permiti un azil decent cand nu mai poti sa te descurci singur. Sa te rogi ca ziua de maine sa nu mai vina fiindca nu mai suporti batranetea si umilinta. Mai ales umilinta!

pensie-580x405Batranetea e suportabila cand te obisnuiesti din vreme cu gandul ei. Batranetea e urata, hidoasa chiar, cand esti neputincios. Iar noi, amagiti cu basmul tineretii vesnice ne-o uratim cu buna stiinta nestiind sa punem deoparte pentru zilele negre. Nu cantam precum greierele fara griji dar nici nu agonisim precum prevazatoarea furnica. Da, stiu, pensia in Romania e mai mica si mai mica decat genitala de furnica! Dar daca nu e deloc, e mai bine? Ia da contributia statului si o sa fie cat… a calului!Coada calului, desigur!

Sa fim sanatosi si zdraveni la minte si peste 15 ani sa va invit la o apa plata din prima mea pensie! Lamaia o dati voi, ca nu-mi permit din pensia mea…