Arhive pe etichete: blazon

Blazonul saraciei

Standard

Nici unul dintre cei ce ma onorati cu o vizita nu cred ca v-ati nascut intr-un palat de clestar.Dar nici nu cred sa va fi cautat vreodata mancarea prin tomberoane.Cei mai multi sunteti oameni normali, cu un venit la limita, decent sau oarecum indestulator.Cred ca toti ati avut momente de ascensiune si momente de declin, chiar financiar vorbind.

Banii n-au intotdeauna aceasi valoare;uneori poti da senin 100 de lei pe niste margele sau un bilet la spectacol, alteori suta de lei e hrana familiei pentru o saptamana…

Am avut si eu epoca de glorie cand luam masa de seara numai la restaurant, tuseam daca nu-mi canta menestrelu’ la ureche cat ingurcitam friptura.Dar stiu foarte bine si cum e sa faci cheta pentru banii de paine.Cand treci de pe un taler pe altul al balantei incepi sa vezi lucrurile mai clar, ti se schimba perspectiva dar si modul de a aprecia banii.

M-am nascut intr-o familie normala, modesta chiar, in care singurul venit in casa era salariul tatei.Cand am plecat la liceu o treime din venit se ducea pe plata caminului si alte cheltuieli cu scoala mea.Niciodata nu ceream bani de acasa, cat aveam, atat cheltuiam, apoi inghiteam in sec.Noroc cu bunicii care imi mai trimeteau in secret, fara sa stie unul de altul.Bunica aduna fise de 1 leu si de 3 lei intr-o sticla de lapte ascunsa intr-o soba in care nu se facea focul.Cand se umplea sticla, schimba maruntisul la „cooperativa” si imi trimetea o suta de lei.Bunicul era tehnician sondor, avea salariu frumusel si-mi mai „scapa” la 2-3 luni vreo 3-4 sute de lei.Atunci era sarbatoare, faceam cinste la toata lumea.Sau imi cumparam ceva „de fitze”, cum ar fi pantofi Guban.Cu prima pereche de Guban am defilat tot orasul cu ei in maini, ca pe manusi, de fudula ce eram.:))

Dar cand nu mai aveam nici un leu si  mai erau doua saptamani pana imi veneau banii de acasa cel mai rau nu era faptul ca nu-mi permiteam nici un covrig , ci daca mi se rupeau ciorapii.Nimic nu mi se parea mai jenant si mai umilitor decat sa umblu cu ciorapii carpiti!Acesta a fost primul simbol al saraciei pe care l-am perceput in viata mea.Si mi-am jurat ca atunci cand voi avea propriul salariu, cand nu voi mai depinde de bunavointa sau  posibilitatea limitata a altcuiva, sa nu port niciodata ciorapi carpiti.Si n-am purtat! Mai bine cu picioarele goale decat cu ditamai cusatura pe picior…

Mai tarziu, pe la sfarsitul Epocii de Aur, cand totul era limitat si pe cartela, cel mai tare ma stresa cand se termina zaharul si trebuia sa beau cafeaua amara.Mai inainte, cand o beam asa fiindca faceam economie de calorii, nu ma deranja.Dar cand gustul amar mi-a fost impus de niste constrangeri pe care le asociam cu saracia ,zaharul a devenit un simbol al prosperitatii iar lipsa lui era pecetea unor vremuri  pe care n-as vrea sa le mai traiesc vreodata.Pentru nimic in lume nu mai beau cafea amara, parca m-as intoarce in timp! Mai bine nu mai beau deloc…

Au urmat vremuri mai bune, a iesit soarele si pe strada mea.Doar ca n-a tinut prea mult, cum a rasarit asa a si apus.Oameni „de bine”, cei apropiati si cei „de sange”,au mai dat odata cu mine de pamant, sa nu mi se urce naivitatea si increderea in oameni la cap.Si m-am trezit iar pe fundul prapastiei, fara servici, cu rata mare la banca, cu copil in facultate, fara a avea cui cere un sprijin.Nici n-as fi cerut, n-am stat in viata mea cu mana intinsa la generozitatea cuiva.Imparteam venitul familiei la banca, trimeteam lui Copilu’ cat sa supravietuiasca  printre straini, plateam utilitatile la casa si ne mai ramaneau de trai zilnic cam doua milioane jumate.Ce lista de cumparaturi sa faci, de unde sa mai tai sa iti ajunga? Gasisem o portita de scapare in a cumpara de la un depozit en-gros din Ploiesti  cate un bax de pulpe americane congelate, era cea mai ieftina oferta de carne de pe piata, altceva nu ne permiteam.Puii aia aveau un gust nu tocmai bun, dar mirosul era oribil, parca fierbeam antibiotice si chimicale.A orice mirosea, numai a carne nu.Degeaba inventam retete, degeaba puneai usturoi si alte arome.Mirosul acela n-o sa-l iut niciodata, il simt si acum in nari.Ceva a morga, farmacie,combinat chimic si detergent de wc, asa cocktail imi parea.

Bine ca perioada asta n-a durat foarte mult, in trei luni eram iar pe linia de plutire.Sotu’ isi gasise un job bun iar eu m-am angajat la spitalul din Valeni.Ne-am lins ranile(chiar daca nici acum nu s-au cicatrizat pe deplin) si am iesit invingatori.Acum gustul amar al tradarii il asociez cu gustul  coclit al saraciei intruchipat de pulpele americane congelate.

Nu stiu ce imi rezerva viitorul, de cate ori voi fi pe val si de cate ori sub val, stiu insa sigur ca nu mai pun gura pe pui americani congelati!Mai bine rod pingele de bocanci…

Nu mi-e rusine de tot ce am scris. Nu mi-e rusine nici sa recunosc ca n-am avut numai lapte si miere in viata, ba a fost si fiere din belsug.Pentru mine acesta au fost simbolurile vremurilor de rastriste.Blazonul saraciei(sau saraciilor) mele cuprinde o pereche de ciorapi remaiati manual(suna mai bine decat carpiti!), o cafea amara si o pulpa de pui american plin de steroizi si congelata!

Voi ati purtat vreodata un astfel de blazon?

Reclame