Arhive pe etichete: complex

Complexitatea simplitatii

Standard

Sunt lucruri pe care le raportam la „mintea cocosului”, adica sunt foarte simple si pe intelesul tuturor. Sunt si lucruri ce tin de rutina, se repeta zilnic si ies perfect tuturor. Ei, aproape tuturor, caci orice regula rea si exceptii, nu?  Si uneori exceptiile astea sunt al naibii de enervante.

Stii ca X e cosmonaut, zboara pe orbita, ceea ce tu nu faci; dar nu ii porti pica pentru asta caci nimeni din anturajul tau nu zboara, deci esti un om normal si te raportezi la normalitatea din jur. Dar daca toate vecinele tale stiu sa faca mamaliga si numai tie iti iese cu cocoloase nu te apuca bazdacii? Te apuca, normal!

Cam asa e cu simplitatea care unora le da de furca. Sa exemplific mai bine:

La implinirea unei jumatati de veac Sotu’ s-a gandit sa-si schimbe putin look-ul. Era prea banal sa-si tatueze un dragon sau o corabie pe pectorali, sa-si puna un cercel in spranceana sau sa se vopseasca verde-n cap, a vrut ceva mai…radical. Asa ca si-a retezat un deget, cu masina. Cu masina de tuns iarba, mai exact. Dupa operatie si o luna de pansamente ne-am dat seama ca nu-i o catastrofa, se poate trai si fara inelarul stang. Ba chiar e mai bine, scapi de povara purtarii verighetei ca ar fi exact ca in expresia cu chelul si tichia de margaritar. Am gasit si motiv de glume, eu invidiindu-l ca va face profit din economia de 10% de la manichiura si Copilu’ gratulandu-l ca „ce bunic inedit o sa fii, care o sa-si invete nepotii sa numere numai pana la 9 si jumatate, ca 10 n-ai de unde!”. 🙂

Doar ca a descoperit acum ca jumatate de deget in minus poate face diferenta intre un campion si un invins. Pai va dati voi seama ce naspa e sa apesi trei taste cu doar doua degete si sa nu poti sa-ti muti artileria rapid spre stanga? Degeaba esti tragator fruntas si-ti nimicesti cu talent inamicul tragand din mouse daca apoi o iei in freza pe flancul stang din lipsa de reactie rapida! Vazand atata chin si oftica eu m-am oferit sa-i imprumut degetarul de croitorie, ca si asa e virgin, nu mi-am bagat degetul in el niciodata, poate mai castiga un centimetru de falanga. Concluzia a fost ca nu-i dreptate pe lumea asta: daca in realitate exista Jocurile Paralimpice pentru persoane cu handicap, de ce nu exista si in mediul virtual?  🙂

Un alt exemplu mult mai banal: ma pregatesc sa plec in concediu si, pentru ca vreau sa bat cu piciorul cat se poate de mult vreo trei capitale europene, mi-am luat incaltari adecvate, fara toc. Ca nu se stie ce garduri trebuie sa sar pe la Viena (cum am patit la Verona) si nu vreau sa n-am detenta suficienta. Plus ca eu nu-s madam Udrea sa marsaluiesc pe tocuri… Buuun, mi-am luat deci o frumusete de pantofi albastri, sport, usurei, aproape ca merg singuri si am fost foarte incantata de ei pana am descoperi marea problema: sunt cu siret si eu nu stiu sa ma incalt! Zau, oricat m-a instruit Sotu’ tot mi se pare foarte complicat sa slabesc atatea sireturi si apoi sa le strang la loc.Nu mai zic ca tot imi raman capetele prea lungi si presimt ca o sa ma tot impiedic si-o sa sarut pamantul asfaltul de-o sa zica lumea ca n-a vazut atata evlavie si respect de la raposatul papa incoace…Dar ca varianta de rezerva, in caz ca n-o scot la capat cu sireturile astea afurisite, mi-am luat si pantofi cu arici. Ca la arici ma pricep, am crescut vreo doi… 🙂

Vedeti ca ce e simplu pentru mai toti poate fi complicat pentru unii?  Simplitatea e complexa, dom’le!

E ceva ce nu va iese oricat ati incerca, un lucru aparent simplu care sa va complexeze?