Arhive pe etichete: cosmar

Un centenar ca maine…

Standard

post-38987-1204202740_thumbAdelina se trezi dis de dimineata, asa cum se trezea de vreo trei decenii. Primul drum il facu in fata oglinzii; ce daca implinise 98 de ani, cochetaria era inca litera de lege!

Ajunsa in fata oglinzii isi puse mai intai ochelarii, altfel oglinda ii era absolut inutila. Lua peria in mana dreapta, ridica mana dreapta cu mana stanga si incepu sa-si perie latele pletele  blonde sure. Din cele 10 fire de par trei ramasera lipite de perie. Buuun, restul se asambleaza pe 2 bigudiuri!

Isi apropie fata de oglinda; fiindca nu  prea aprecia bine distanta dadu cu fruntea de oglinda. Buuun, inca un cucuie, sa fie simetric cu ala de ieri! Se spala pe ochi, isi intinse cremele pe fata, patial le mai si sterse, apoi se dadu cu ruj, partial pe buze, partial pe langa, dupa cum ii tremurau mainile.

Cu pasi tarsiti se intoarse in dormitor si se aseza pe marginea patului, cu un scartait prelung. Iar s-au ruginit arcurile patului, maica! Sau e de la genuchii mei ca am uitat sa ma dau cu gelu’ ala antireumatic de ni-l tot lauda la TeVeu? Daca gelu’ ala n-o da rezultate trebuie sa-l chem pe Gelu, tamplaru’, sa mai ajusteze patul, sa-i mai bata niste scanduri; poa’ sa ia de la sicriu’ ala de mi l-am comandat acum 20 de ani, cand am zacut de gripa si-am crezut ca plec la ceruri dar m-a ajutat Bunul Dumnezeu si m-am imunizat cu bere cu lamaie, ca tot mucegaieste prin pod de atunci…

Sprijinita intre perne Adelina isi consuma indeletnicirile intelectuale zilnice:  numara degetele de la maini sa vada daca sunt toate, daca nu cumva s-a mai descompus in somn si a pierdut vreunul prin asternuturi. Pe-ala mijlociu’ era sa-l numere de doua ori ca prea statea ridicat tantos si tare i-ar mai fi incurcat socotelile ca nu credea ca si degetele sunt ca si maselele de minte, sa mai creasca spre batranete.

Usa se deschise larg si doi prichindei dadura navala in camera. Astia care-or fi, nepotii sau stranepotii?  Cred ca stranepotii, ca-s prea tinerei. Da’ ce ce naiba unul e asa negru si cret, am terminat cu integrarea europeana si am trecut la integrarea africana? Asta e, a mostenit genele de la ma-sa, da’ sprancenele sigur le-a mostenit de la mine, ca prea sunt arcuite a mirare!

Ala mic si negru dar care nu respira greu ii intinse ceva mic, in ambalaj stralucitor. Adelina intinse mana, pofticioasa sa rontaie bomboana.

-Nuu, n-o baga in gura! E cipul cel nou de memorie, ca pe cel vechi l-ai ars saptamana trecuta cand ai vrut sa descui usa bagand cheia in priza!Vezi, buni, ca stai prost cu depanarea?

Chiar ca stau prost, imi amintesc cand voiam sa sun de pe telecomanda in loc de telefon da’ nu-mi amintesc sa fi bagat si cheia in priza. Centenaru’ mamii lui de memorie, ca n-au putut sa scoata astia si bere cu lecitina, in loc de lamaie! Si bine ca n-am bagat dracovenia in gura ca si asa uitasem dintii in pahar; iar inghiteam nemestecat, iar imi puneau pampersi cu magnet!

Enervata, Adelina se rasti la cei mici:

-Ia nu ma mai depanati voi pe mine si duceti-va sa batei mingea pe afara!

-Minge? Ce e aia minge? Si noi n-avem voie sa batem nimic, suntem de religie pacifisti-ecumenici, adepti ai non-violentei.

-C-oi fi tu intruparea lui Gandhi! …

Pe usa intra o aratare metalica, cu doua girofare in loc de ochi.

-Ce-i spurcaciunea asta, un model nou de aspirator?

-Cum, buni, nu-l mai stii pe Fukushima, catelul nostru electronic?

-Asta-i catel? Asta-i conserva, ma!

-E ultimul model de cyborg-canis, un catel electronic de ultima generatie care latra in sase limbi si ridica piciorul doar in locuri special amenajate.

-O avea sase limbi de latrat da’ n-are nici una de baut apa. Si pe asta ce fel de hingheri il prind, hingheri galactici?

-Of, buni, te-ai cam ramolit, nu mai tii pasul cu vremurile.

-Bai, piciule, eu nu prea mai tin pasul nici cu proprii papuci, mereu ma impiedic de ei. Si ia-ti robotenia de aici , ca nici nu-i bun sa faca purici, patineaza aia pe tabla zincata.  Daca n-are blana si purici degeaba are integrate, integrale si integrame!

De suparare Adelina vru sa se intoarca cu spatele la ei. Dar isi calcula prost unghiul de intoarcere, traiectoria si inertia asa ca avu o aterizare brusca, langa pat…

Cand se trezi afara era aproape ora pranzului, un soare vesel ii batea in geam. Reflex isi numara degetele: zece! Buuun, e totul in regula, n-am pierdut contactul cu relitatea, nu m-am teleportat pe alta planeta. Alaturi erau papucii cu blanita, covorul ca o blanita. Cainele fara blanita disparuse. La fel si stranepotii, si cipul de memorie si junghiurile. Bine, junghiurile nu disparusera de tot…

N-a fost decat un vis. Un cosmar, ce mai! Aliluia ca n-am 50 de ani in plus si nu trebuie sa vina stranepotii sa ma depaneze? Sau…mai stii!?!…