Arhive pe etichete: doina

O sonata…populara

Standard

Foaie verde si-o ofranda

Picai naibii iar de garda

Ca de gard stau priponita

Si-astept barza ratacita.

    Muicaaaaa….

Foaie verde si-o seringa

Gandu-n cap sta sa se-ncinga

Cum se-ncing plozii-nfasati

De nu-s bine hidratati.

    Off, dodaaaa…..

Frunza macerata-n spirt

Mai bine sedeam la birt

Golind sticle si-un bidon

Decat la spital planton!

     Neicaaaaa.

A dat Domnu’ noapte buna

Doarme si-al plecat pe luna

Dorm si pruncii-n scutecele

Numa’ eu doinesc a jele.

    Off, leleeee.….

Floricica, floare albastra,

Asa-mi trebuie de-s proasta

Fac varice la picioare

Cand toti dorm in plapumioare!

    Muicaaaa.

Du, Doamne, barza departe,

Sechestreaz-o inc-o noapte,

Ad-o maine, la amiaza

Fir-ar mama ei de barza!

    Leleeee….

Lumina zilei s-o vada

Ala mic ,picat gramada,

Nu sa caste gura-n van

La neonul din tavan.

    Dodaaaaa….

Frunze verzi de la taraba

Nu am nici un chef de treaba!

Daca tot nu-i de mosit

Iaca, v-am facut un …hit!

    Taracatam, taracatam….