Arhive pe etichete: donatie

Sa daruiesti speranta

Standard

Uneori te trezesti dimineata cu chef de scris; alteori n-ai nici un chef, dar intervine ceva care te duce cu degetul pe tastaura fara sa vrei. Asa am patit eu azi.

Am primit un plic. In plic, 6 felicitari de Paste, inclusiv cu plicuri, gata sa fie trimise celor dragi. Si o scrisoare, cu un scris foarte caligrafic, de om echilibrat si frumos la suflet. Iar la sfarsitul scrisorii o fotografie care m-a lasat fara cuvinte. Adica, pardon, mi-a adus o avalansa de cuvinte pe care n-am cum sa le opresc, trebuie sa le astern  pe tastaura.

Va inchipuiti cum e sa primesti un produs, de orice fel ar fi el, pe care poti sa-l platesti sau sa-l pastrezi fara a achita vreun leut? Chiar daca suma nu e mare (ba e chiar foarte mic, cam cat costa o banala pizza), nu mi s-a mai intamplat ca cineva sa ofere si sa-mi lase latitudinea de a considera ca e o marfa cumparata sau un dar. Iar cand „marfa” e chiar frumoasa si are in spate si o poveste emotionanta si absolut spectaculoasa, n-ai cum sa faci decat o singura alegere: sa incerci sa dai si tu inapoi putin din valoarea pe care ai primit-o!

V-ati imaginat, macar o secunda in viata, cum v-ati descurca fara maini? Nu fara deget opozabil, cu o artroza sau fara o mana, ci fara ambele maini?!? Si nu numai sa va descurcati, ci sa faceti si arta in conditiile astea? Eu am incercat sa-mi imaginez si m-am oprit la simpla imagine ca inca tastez cu un singur deget si consider asta un handicap….

Dar uite ca EI mi-au aratat ca se poate! Si daca vreti sa aflati mai multe despre niste oameni extraordinari pentru care imposibilul nu exista si care au putut sa-si inece neputinta intr-un ocean de culori, ii gasiti aici.Iar daca simtiti deja generozitatea spiritului sarbatorilor pascale, poate ii si ajutati.Merita pe deplin.

Reverente, maestrilor!Si Dumnezeu sa va aduca in viata macar atata culoare cat ati insufletit voi pe panza!

 

http://www.apgp.ro/

Anunțuri