Arhive pe etichete: examen

Gata!!

Standard

Dragă lume,

Doar proverbiala mea modestie (şi faptul că nici nu ştiu cum!) mă opreşte să nu pun în fundal un marş triumfal sau măcar nişte trâmbiţe şi nişte tobe ca să pot să anunţ că gata!, am terminat cursul de radiologie. Şi nu l-am terminat oricum, să bifez că l-am făcut şi atât, ci l-am terminat în glorie. După aproape un an de navetă la Bucureşti, de descoperit meandrele nesuferitului de metrou, de uitat ca_ curca-n crăci la butoanele de la masa de comandă, de repetat tot ce uitasem din anatomia învăţată acum mai bine de trei decenii, de luat notiţe pe caiet, pe carneţel, de orice foaie găsită la îndemână, de înfruntat gândul că niciodata n-o să-i dau de cap afurisitei asteia de radiologii, iată că a venit şi examenul final. Şi nu m-am făcut de ruşine, am terminat cu 9,67! Adică un 9,75 la examenul practic şi un 9,60 la cel scris. Da, tovarăşi, ştiu că era loc şi de mai bine, îmi fac autocritica de rigoare şi promit că data viitoare când mă mai apuc de un curs o să iau zece curat(asta dacă o să mă apuc de cursul Dunării sau măcar al Teleajenului, că mi-e mai la îndemână! 🙂  ). Ce să-i faci, perfecţiunea nu-i de mine, dar oricum am ieşit un fel de şef de promoţie, dacă promoţie s-o fi numind asta care nu-i 2+1 gratis…

Aşa că de azi înainte, dacă vă apucă vreun junghi când treceţi prin Văleni, dacă vă fracturaţi vreo unghiuţă sau vreun fir de păr, sau dacă pur şi simplu vreţi să vedeţi ce splendid arătaţi pe dinăuntru, apelaţi cu încredere la serviciile mele, am ţidulă că-s pui de radiolog, nu mai facem treabă de amator! Ei, dacă pe urmă o să căpătaţi o uşoară tentă verzuie, presupuneţi că aţi făcut oarece fotosinteză, nu că v-am dat o doză cam mare de radiaţii. Că dacă şi la prieteni ne mai zgârcim şi ne apucă spiritul de economie… 🙂

Poveste chimica de sub nameti

Standard

E trecut de miezul noptii, sunt obosita dupa o tura dubla si ma doare si-n cot. La propriu ma doare, zau! Initial nu voiam sa postez nimic, imi propusesem sa ma mai joc putin pe un site de jocuri cu scor unde ma enerveaza un meserias foarte tare. Dar gandul ca in zori plec acasa, intru iar sub nu stiu ce cod de vijelie si n-o sa am net m-a determinat sa las cateva randuri pentru binevoitorii ce imi vor trece pragul. Pragul blogului, ca pe al casei probabil ca il vor trece doar posesorii de senilate daca incepe iar sa ninga…

Afara-i alb totul (bine, e si negru ca doar e noapte!), agentul termic trosneste in tevile caloriferelor, copiii dorm, e vremea tocmai buna pentru o poveste. Una din ciclul „prost sa fii, noroc ca sunt sa ai”.

In scoala am fost un copil de-ala fraier caruia ii placea sa invete. Orice imi placea, mai putin latina si chimia! La ce imi trebuie mie sa vorbesc o limba moarta?Ce, fac sedinte de spiritism cu stramosii? Si ce ma intereseaza pe mine din ce-i alcatuita materia? Daca la latina m-am descurcat onorabil, chimia mi-a facut multe zile amare. Sa mai zic ca am facut liceu sanitar si a trebuit sa dau examen de treapta la materia asta? Ei, am dat…

ce-au-gandit-elevii-cand-au-vazut-subiectele-la-ba_58b10f3042f008Si cand ziceam ca nu mai vreau sa aud de chimie in viata mea ne anunta ministerul ca vom fi prima promotie care vom da un examen in plus la BAC, dar ni se face „favoarea” de a da numai din materia de clasa a XII-a. Si, culmea ghinionului, s-a decis ca dam la chimie! Unde eu eram tufa de Venetia! Singura consolare era ca mai toti ne aflam in aceeasi situatie si ne faceam iluzii ca se vor indura de noi si ne vor da ceva usor.

Asa de usor ne-a dat ca din 72 am picat vreo 60! Printre care si eu, cu putin sub nota 5. Dar cum oricine mai merita o sansa ,urma sa dam si un examen oral si sa ni se faca media din notele obtinute.

Prima zi ne-am bocit . In a doua ne-am apucat de invatat. Nici nu m-am mai intors acasa, am decis sa raman in internat si sa facem un efort colectiv, sa punem burta pe carte.  Cum examenul oral urma peste inca doua zile nu prea aveam timp mult la dispozitie.

Acum sa va spun cum invatam. Luam manualul, il deschideam si citeam atent prima lectie. Foooarte atent! Cand se termina lectia ma lua somnul de nu mai puteam citi nici un rand. Si o luam de la capat… Si iar adormeam. Nu treceam neam la a doua lectie! Mi-am luat cartea si m-am dus intr-o sala de cursuri, sa fiu mai vigilenta. Efectul era absolut acelasi: citit prima lectie, adormit instantaneu! Cred ca-mi facuse cineva farmece.

Doua zile m-am chinuit sa invat pentru examen si n-am reusit sa citesc decat prima lectie: numarul lui Avogadro! Deja ma resemnasem ca n-o sa iau bac-ul, c-o sa ma fac de ras, c-o sa ma goneasca de acasa, c-o sa dorm prin canale sau o sa-mi tai venele…Sau ca o sa ma fac vanzatoare la cofetarie!

Si ma duc la examen. Intru printre primii, zen complet. Nu mai stiam cum ma cheama dar stiam cat e numarul lui Avogadro. Atat! Trag un biletel, il despaturesc, citesc si…Subiectul nr. 1: numarul lui Avogadro! Subiectul nr. 2: chimizarea carbonului. Cam ce sanse are un om sa stie un singur lucru dintr-un manual si tocmai ala sa-i pice la examen? Cam aceleasi cu a castiga la 6/49!

M-am retras in banca si m-am prefacut ca-mi scriu notite pe o ciorna. Ce naiba sa scriu, ca lectia cu Avogadro puteam s-o recit si-n metru antic sau s-o pun pe note! Iar de carbon habar n-aveam ca se chimizeaza, nu scria asa ceva in prima lectie din manual! Si cum stateam eu asa in banca, cu un aer de intelectual tamp concentrat numai ce se ridica unul din profesori si incepe sa treaca printre banci. Cred ca miroseam a prosti de la o posta si i-a fost omului mila de noi, a vrut sa ne ajute.

Se opreste langa mine, vede ca subliniasem subiectul 2 cu vreo suta de linii si zice:

-Stii?

-aaaa…oarecum….

-Ce simbol are carbonul?

Hai, bre, ca atata lucru stiu si eu! Si scriu frumos un C mare, caligrafic!

-Bravo! si cate valente are?

Da’ ce, sunt eu indiscreta sa-l intreb chestii de-astea? cate vrea muschiu’ lui! Ridic spre profesor o privire nevinovata, de parca l-as ruga sa ma scuteasca de umilinta de a ma face de ras. Omul priveste bland de parca ar avea in fata un gandac fara un picior si incepe sa traseze o linie de la C-ul meu in sus. Eu, repede cu pixul dupa degetul lui! Apoi mai traseaza una in jos, eu dupa el; la fel la dreapta, apoi la stanga. Hai ca m-am prins, il crucificam pe carbon! Si in exces de zel si ca sa arat a nu-s un crestin habotnic, dau sa-i mai trag niste sageti, sa fac un soare frumos….

-Ajunge, zice domnu’, n-are decat patru valente.

Amaratu’, numai patru? Doar n-o sa contrazic acum specialistul!

-Si cu ce il chimizam?sopteste profesorul.

Iar ma ia cu chestii intime, de unde sa stiu eu cu ce se combina, ca nu-s proxeneta lu’ Carbon!

-Cu c…si lasa cuvantul neterminat, sa-mi etalez eu cunostintele. Dar cum eu nu etalez decat la canasta zice tot el susurat:

-Cl…

Clopot nu, clatite nu, clipsuri nu, cloramfenicol nu… Aaa, clor!!!

-Bravo! deci sa-i adaugam un clor.Ce rezulta?

Probabil ceva dezinfectant, naiba sa-l ia! Nu se stie exact ce rezulta din doi oameni normali si legati prin sentimente nobile, dara-mi-te dintre doua chimicale dubioase ce-si unesc valentele!

-CCL!

-Aha, ingan si eu.

-Si daca mai adaugam un Cl?

Lasa-l, bre, c-o sa-l ia ameteala de atata clor, asta si pute urat…Dam examen sau spalam veceuri aici?

-CCl2! zice profu’

-Si daca mai adaugam un Cl?

Hai ca de-aici stiu, m-am prins cum e cu imbarligarea asta!

-CCl3!

-Bravo!

Numai bravo, un premiu nu-mi dai? Ca uite ce desteapta sunt…

Ce s-o mai lungesc! Omul a fost un domn pana la capat si m-a ajutat s-o scot la capat cu carbonul asta si cu clorurile lui. Slava domnului ca n-avea mai multe valente ca faceam o lucrare mai ca sala polivalenta din oras!

In schimb cu numarul lui Avogadro i-am dat pe spate, nici popa in altar nu predica Evanghelia asa frumos cum am recitat eu! Nu mai stiu exact ce reprezinta numarul asta, am avut grija sa resetez informatia de cum am iesit victorioasa din examen (e ceva cu numarul de molecule sau particule dintr-un mol, parca) dar retin si in ziua de azi valoarea lui: 6,o si ceva x10 la puterea 23! Este ca se vede ca-s o persoana cu BAC? :))

Mai tineti minte un examen dificil, o cumpana trecuta cu bine? A mai avut cineva asa noroc? Ca sa stiu daca a mancat acelasi aliment ca mine cand a fost mic…

***

La cat de mult am scris puteti citi in foileton, sa va ajunga pana ies de sub urmatorul val de nameti. Si daca e careva indragostit de chimie sa dea Dumnezeu sa se innameteasca mai rau ca mine! Si sa-si taueze numarul lui Avogadro pe gat!

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Standard

Asa-i ca v-a enervat de multe ori intrebarea asta tampita? Ca si mirarea celor care v-o puneau cand nu raspundeati ca aviator, doctor sau invatatoare? Pe mine m-a stresat toata copilaria, am cautam mereu un raspuns dar nu l-am gasit nici macar acum.Sa mai caut?

Prima mea optiune de cariera a fost aceea de preoteasa.M-am dus chiar si l-am intrebat pe preot, cand aveam vreo 5 ani, ce scoala ar trebui sa urmez.Omul a fost foarte incantat vazand evlavia unui copil inocent dar cand a auzit raspunsul sincer si pragmatic ca „vreau sa mananc coliva multa si sa-mi spuna lumea saru-mana, coana preoteasa”s-a lamurit  de chemarea ea spre biserica,pe baza de reflexul lui Pavlov la mirosul de tort furerar…

Apoi am zis ca ar fi pacat sa se piarda aerele mele de diva si am hotarat sa ma fac actrita.Auzizem eu ca la admitere la teatru te pun aia sa reciti o poezie, ca trebuie sa fii sensibil si convingaror.Asa ca am tot repetat in baie, in fata oglinzii, „Moartea caprioarei” in speranta ca voi reusi sa izvorasc macar o lacrima dramatica.Dar prea multa drama strica, deci tot la pufnit in ras ajungeam.E clar, n-aveam stofa de tragediana.Dar nici clovn n-am vrut sa fiu, ca nu mi se asorta nasul rosu de patlagica cu profunzimea ochilor albastri.

Cand am terminat gimnaziul era hotarat prin consiliu de familie (in care nu aveam drept de veto) sa urmez mate-fizica, ca asa era atunci, pe baza de matematica, nu de informatica.Dar mama m-a toca marunt la creieri sa pun mana sa invat. Ca n-o sa iau amaratul ala de examen de doi pe loc si o sa ma vada ea cu surubelnita si patentul prin santierul naval.Si incapatanarea mea si-a spus pentru prima oara cuvantul; am rupt formularul de inscriere, m-am interesar unde e cea mai mare concurenta, adica sase si ceva pe loc la liceul sanitar si m-am inscris acolo.Jale mare in familie dar n-au avut ce face. La examene mama ma astepta la poarta liceului si cand vedea ca ies prima. dupa nici o ora, isi zmulgea parul din cap.Treaba ei cum vrea sa se coafeze, daca-i place punck, bine ca nu-l zmulgea pe al meu! Cand s-au afisat rezultatele, am avut si eu momentul meu de glorie:intrasem a treia.cu peste9,50…Dar gloria n-a tinut mult, ca am triumfat cu atata aroganta, incat am incasat o bataie cu umerasul de lemn la fund de am sta o saptamana pe o singura buca, mai aveam putin si invatam sa fac pipi din picioare, ca baietii..

Dupa primele doua zile de spital mi-am dat seama ca asta nu-i de mine, dar am continuat sa ma chinui cu porcaria de liceu unde ma dusesem de buna voie si silita de ambitie.Cu o luna inainte de bac, pe cand mama deja isi facea vise ca va fi mama de neurochirurg, am anuntat-o ca ma duc la filologie, vreau sa invat japoneza sau chineza.Biata mama si-a mai sacrificat atunci niste bucle, dar n-a avut ce face, ca deja eram majora :))) Bineinteles ca am picat cu brio la un examen de 17 pe loc ,eu, absolventa de sanitar fara o ora de meditatii la franceza, fata de ceilalti candidati care isi carau la examen volumele din Gramatica Academiei Romane de parca erau in competitie la haltere. Asa ca..sayonara, japoneza! Corpul diplomatic la Romaniei a rama vaduvit de corpul meu mai putin diplomatic…

Ca sa fiu sincera pana la capat, trebuie sa recunosc ca am mai avut o tentativa de a deveni ofiter de securitate.Dar pe aia care au avut un 4 la purtare au refuzat sa-i inscrie…De-ai s-a dus naibii Securitatea la Revolutie, ca n-au avut oameni cu purtari alese…:))

Asa ca , vrand-nevrand ,am ajuns sa bantui prin spitale si sa fugaresc berze.Dar mi-am facut-o cu mana mea,nu am pe cine sa injur.Ca imi place sau nu, treaba asta stiu s-o fac si ma straduiesc s-o fac bine.Poate ca sunt pe lume cativa copii care n-ar mai trai astazi daca eu invatam japoneza.

Cam asta e povestea carierei mele.Unii stiu din start ce vor si fac orice pentru a reusi,nu schimba de drum la primul esec.Copilu’ a decis ca va fi „calculatorist” la sase ani, cand a vazut prima data in viata un calculator, inainte de a pune degetul pe vreo tasta.Si asta a ajun, nu a existat niciodata alta optiune pentru el.Sotu’ a decis ca va fi marinar inainte de a vedea vreodata marea, desi la el in sat nu avea nici macar un helesteu.Sigur ca mama-sa l-ar fi vrut invatator in sat dar el si-a urmat visul si a reusit,Dubla reusita, ca daca nu venea pe litoral, nu se mai pricopsea cu mine!:)))

Voi? Ce ati visat sa fiti, la ce va pricepeti cel mai bine si cum ati ajuns unde sunteti azi? Ce vreti sa va faceti cand veti fi(mai) mari?