Arhive pe etichete: fanatism

Mai crede cineva…?

Standard

N-am mai scris de ceva vreme. N-am avut ce. Si mai ales n-am avut de ce;am senzatia ca ma invart singura intr-un labirint, stiu ca au mai trecut oameni pe acolo dar nu le gasesc nici o amprenta si parca mi se pare inutil sa incerc sa las eu vreo urma, pentru un alt ratacit ce-mi va urma.

Sunt trista.  Si nu vreau sa contaminez pe nimeni cu tristetile mele, cum n-am vrut sa contaminez nici cu gripa care m-a bantuit vreo saptamana. Acum sunt bine fizic, cam ca Lazar intors din morti. Asta doar fizic, psihic cred ca preferam linistea unui mormant…

Ma uit in jur si ma ingrozeste ce vad. Prea multa ura, prea multa violenta verbala si fizica, prea mult radicalism. Cand am devenit asa de fanatici, asa de atoatestiitori si atat de inraiti a ni se da dreptate? Cand am devenit asa straini unii cu altii, asa dusmani? Cand ne-am impartit in tabere, ba nu in tabere ci mai exact in haite, cand a inceput sa ne placa lupta si varsarea de sange? Cand a devenit (iluzoria) victoria mai importanta decat empatia, prietenia, ratiunea, umanismul…?

In urma cu 30 de ani era parca toti la fel. Si nu ma refer la aplauzele pentru vorbitorul de la tribuna, la munca intovarasita pentru realizarea cincinalului in patru ani si jumatate, sau la concediile modeste cu bilete prin sindicat. Ma refer la faptul ca aveam aceleasi idealuri, acelasi drum, imparteam aceleasi griji si neajunsuri, speram la un viitor putin mai bun, chiar daca nu stiam exact ce inseamna asta, chiar daca nici nu stiam cu ce sa comparam sau cum sa ajungem acolo. Luam ratia de zahar dar renuntam la o parte din ea si preferam sa bem „nechezolul” amar dar sa-i dam vecinului care trebuia sa indulceasca ceaiul copilului; aduceam de la tara o lada de mere si-o imparteam cu toti prietenii; faceam revelion din inchirierea unui video si uitatul la filme pana dimineata in timp ce rontaiam floricele de porumb facute in ceaun (nici nu vazusem cuptor cu microunde!)… Nu mi-e dor de „epoca de aur”. dar de epoca solidaritatii, da.

Cum e azi? Sumbru si dezumanizant.

Esti tanar? Zici sa se tavaleasca-n chinuri si sa moara bosorogii, ca voteaza prost si-ti strica tie viitorul. Esti batran? Simti nevoia sa apostrofezi pe cel tanar ca are cercel in ureche si nu stie pe de rost tabelul lui Mendeleev, ba mai asculta si muzica cu sonorul la maxim.

Esti bugetar? Ii zici ceva de dulce aluia din privat, ca ii da patronul o prima mai grasa si masina de serviciu. Esti din mediul privat? Atunci iti casuna rau pe bugetari ca stau ca niste plosnite pe munca si contributia ta si nici nu trebuie sa depuna formularul enspesute.

Esti de stanga? Pai atunci ii urasti pe aia de n-au mancat salam cu soia si nici nu vor sa se plafoneze dobanzile la imprumuturi. Esti de dreapta? Cum sa nu visezi eradicarea ciumei rosi care a jefuit tara asa de mult ca nu prea ti-a mai ramas nici tie nimic de furat?

Ai plecat sa muncesti „in afara”? Le razi in nas fraierilor care au ramas si vrei sa-i educi cu forta, ca ei n-au de unde sa cunoasca cum e cu democratia si drepturile cetateanului european. Ai ramas sa lucrezi in tara? Injuri printre dinti cand te depaseste-n trafic unul cu volan pe dreapta si-ti spui „uite, marlanul, a venit in tara sa-si puna dinti, ca acolo unde sta e prea scump, vine sa aglomereze spitalele in Romania!”

Te rogi la Dumnezeu, pupi icone si donezi pentru catedrala mantuirii neamului? Te rogi si apoi spui „Doamne, sa moara aia de se inchina spre Mecca si mai vor si-o moschee in Bucuresti!” Crezi in alta divinitate? Atunci dai foc unei biserici si te simti mandru daca mai vandalizezi niste cruci prin cimitire.

Cand ne-am schimbat atat de mult, cat sa nu mai cunoastem mila, toleranta, cat sa simtim nevoia de polemici si aruncat cu pietre in oricine nu are acelasi crez cu noi? Nu putem crede si spera in ceva fara sa-l atacam pe cel ce crede in altceva? Cine castiga in aceasta cruciada a ipocriziei? Cine ne-a inoculat cu virusul urii si al fanatismului?

Mai e vreo speranta?

Da, mai e. Doar ca pretul ei va fi mare, poate chiar prea mare. Am convingera ca nu ne vom lecui de ura, ca nu vom re-invata sa ne aplecam catre necazul celuilalt decat atunci can ne va lovi pe toti acelasi necaz. Si nu unul mic, peste care sa trecem usor si-apoi sa ne vedem fiecare de drum.

Nu e frumos ce spun, dar asta simt cu adevarat: cand ceva apocaliptic ne va lovi pe toti, fara sa aleaga o tabara sau alta, ne vom aminti ca suntem, in esenta, la fel, avem aceleasi nevoi si aceleasi sperante de viitor. Si vom redeveni Oameni, nu strigatori de lozinci, nu aruncatori de pietre.

Mai simte cineva ca ceva rau, foarte rau, e pe cale sa ne loveasca? Mai spera cineva ca raul poate sa ne uneasca, nu doar sa ne dezbine? Mai avem speranta?…

Reclame

Fara sange pe pereti!

Standard

E ora 03:40. Se simt zorii, cam intr-o ora se vor iti peste deal…

Sunt la serviciu, in ragazul dintre doua simfonii ale piticilor mei si o manea de la o nunta de prin vecini. De, lumea chefuieste, nu sta planton ca aia de-au baut cerneala! Rasfoiesc bloguri. De obicei nu trec dincolo de granita cunoscutilor mei, imi place aici, intre ei si im sunt de ajuns. Ei sunt clubul meu de elita, ma onoreaza si sa-i citesc si sa ma citeasca.

Dar azi am luat-o putin razna, pe taramuri neumblate. De la cineva apropiat , din blogrollul meu, am trecut la cineva intalnit ocazional pe la comentarii; de acolo m-m dus la un click distanta in necunoscut spre cineva nou si tot asa. Am pasit timid pe nisipuri miscatoare si m-am impotmolit in niste mlastini.

N-am avut rabdare sa citesc pana la capat sirul destul de lung al comentariilor. nu era o discutie, era o batalie. Nu, nici macar batalie nu era, era un linsaj al celor multi impotriva cuiva care ‘isi permisese’ sa aiba o alta parere decat restul haitei. Caci haita mi s-a parut a fi! Una radicala, fanatica si insetata de sange. Nu esti cu noi? Atunci mori! Tavaleste-te in chinuri, sa-ti savuram agonia!

varcolaci703Am plecat oripilata de acolo. Nu vreau asa ceva. Nu era scris pe frontispiciu  ca e interzisa intrarea celor ce gandesc si vad lucrurile altfel.Si nici in poza posesorului de blog nu se vedeau coltii de vampir sau negreala din cerul gurii.Si ce m-a socat cel mai tare e ca am gasit comentarii ale unor blogeri pe care i-am intalnit si prin alte locuri doar ca acolo comentau civilizat si pertinent iar aici aveau acelasi ton intransigent si agresiv ca restul ‘haitei”. Oare ne molipsim de rautate? Devenim insetati de sange numai pentru ca altcineva a muscat primul si avem in fata pe cineva mai vulnerabil?

Am realizat  ce norocoasa am fost eu ca am dat doar peste oameni cu bun simt si deschisi dialogului, ca n-a venit nimeni sa ascuta topoare pe blogul meu. Poate ca se mai gaseste cineva mai suparat, poate nu-i place ce sau cum am scris, poate a mai marait printre dinti dar capete sparte si sange pe pereti n-am vazut. Decat sa ne injuram fara sa castigam nimic, doar de amorul artei, nu mai bine sa glumim putin? Intre umor si incrancenare eu aleg umorul. Si pe blogurile alea nu ma calc, nu vreau sa aduc vreun virus de-ala acasa!

Iar cand m-am intors la „zeama” mea am mai avut o bucurie pe care nu pot sa n-o marturisesc. Daca altii au cititori care intra zilnic numai ca sa scuipe venin, eu am din cei care intra mai rar dar stau si citesc in liniste, ca intr-o biblioteca! O data pe saptamana vin si iau la puricat tot ce am scris de la ultima lor vizita si lasa un cuvant, o parere, o impresie. Asa e Elly, un om deosebit care ma onoreaza cu prezenta ei, un blogger adevarat , plin de sensibilitate si decenta. Multumesc, Elly,, ca dincolo de miezul noptii iti faci timp sa rasfoiesti balivernele mele!

Asa ca eu nu mai umblu hai-hui pe bloguri.Nu vreau sa stranut pe undeva si sa ma treazasc cu o piatra in cap ca mi-am permis asa neobrazare desi pusesem batista la gura. Raman sa va citesc doar pe voi si recomandarile voastre…