Arhive pe etichete: isterie

Mă paşte isteria

Standard

Sunt ca Albă ca Zăpada înviată din morţi. Sau, mai exact, ca dezgropată la şapte ani!

După ce că sunt de la ţară, că n-am cont pe nici o reţea de socializare, că n-am mai intrat pe net decât pentru nişte mahjonguri şi că mi-e mintea ocupată numai de kilovolţi, miliamperi şi milisecunde, am descoperit, brusc, că am rupt contactul cu realitatea imediată. Da, ştiu de lovitura de stat a lui  împotriva lui Erdogan, ştiu de atentatul din Germania, de campania electorala din Statele Unite, dar nu ştiu cel mai important lucru al momentului: ce naiba este şi la ce foloseşte Pokemonu’! Ştiu doar ca e isterie naţională şi că e musai să-l căutăm, e dat în urmărire internaţională.

Aşa că am scotocit după el prin grădina. Am găsit trifoi cu patru foi, rahat proaspăt de câine, muşuroaie de cârtiţă, ba chiar şi o furculiţă ruginită, dar Pokemon, ioc! Poate n-o fi crescând în zonă submontană, o fi aclimatizat mai la câmpie, sau, ca şi maidanezii, e întâlnit mai mult în mediul urban, că în rural îl îneacă oamenii de cum face ochi, să nu cumva să se mai înmulţească…Da’ nu mă las, mai răscolesc pe sub frunze până-l găsesc; sper doar să nu mă muşte de deget sau să-mi ramână pe sub unghii…

În urmă cu muuulţi ani, pe când făceam eu muuulţi kilometri pe jos ca să fac recepţia mărfii livrate de barză pe la muncitorii sezonieri din fermele agricole de pe litoral, încercam să transform plictiseala drumului solitar într-o aventură, aşa că îmi facusem un fel de joc din a aduna şuruburi şi piuliţe găsite pe drum, să văd  din care sortiment se pierd mai multe. Întotdeauna câştigau şuruburile! Nu ştiu dacă ele erau cele mai pierdute sau dacă îmi era mie mai greu să depistez piuliţele, care erau mai mici şi mai camuflate printre pietricele, dar aşa era scorul de fiecare dată. Eheiii, să fi avut eu inteligenţa de a inventa atunci Şurubmonul! Deveneam erou naţional, făceam un ban cinstit din drepturile de autor şi deschideam şi primele centre de colectare de fier vechi! Da n-am avut instincte capitaliste, credeam că tot ce-i pe drum e bun al întregului popor. Asta e, o sa mor sarac şi cinstit, ca un alt Iliescu din istorie!…

Acu să nu mai lungesc vorba,mă aflu într-un moment de grea cumpănă  a existenţei mele.M-a izbit Pokemonul ăsta mai ca meteoritul pe dinozaur , care a dispărut fără să-şi dea seama ce i se întâmplă, sau ca trenul pe Anna Karenina , care s-a transformat într-un puzzle storcoşit din prea multă dragoste.

Deci:

Unde găsesc eu Pokemonu’?Şi, dacă-l găsesc, pot să-l iau acasă?Şi, dacă-l iau, se premiază sau se impozitează? Şi dacă nu-l gasesc o să am cumva şapte ani de ghinion, pierd ceva la pensie? Şi dacă-l găsesc şi bag de seamă că are ataşată o centura cu dinamită si striga în pokemoneza Allah Akbar, ce fac, îl mai iau sau o iau la fugă? Şi dacă…

pikachuLămuriţi-mă şi pe mine, mai oameni buni, nu mă lăsati în ignoranţă şi cu Pokemonu’ ne-elucidat! Aşa de tare mă obsedează că am ajuns să cânt Pokemonu, Pokemonu, hai la joc! Se pare că a_ lu’_ Nelu nu mai e la modă. Probabil fiindcă nu-i pe galben…

Reclame

Duel verbal

Standard

images (1)Nimic nu mi se pare mai urat decat cand doua doamne (sau cel putin asa se pretinde fiecare dintre ele a fi) se cearta ca la usa cortului ridicand tonul si gesticuland ca intr-un film mut prost. Nu inteleg care-i farmecul sau satisfactia pe care ti-o poate da o astfel de „discutie” contradictorie in care argumentul forte pare a fi numarul de decibeli. Am recunoscut ca sunt afona, ba chiar putin surda fudula de-o ureche, deci, teoretic, harmalaia asta ar trebui sa nu ma deranjeze prea tare.

Si totusi ma deranjeaza grozav, chiar daca sunt doar simplu spectator, nu sunt implicata cu nimic. Iar daca cineva incearca sa ma implice si pe mine atunci chiar ma dezgusta. Sunt de multe ori „Gica Contra”, renunt greu la parerile mele dar asta nu inseamna ca vreau sa le impun si altcuiva. Polemicile cu ton ridicat, cu pumnii stransi si sub deviza „Ba pe-a ma-tii” mi se par pierdere de timp si energie; iar timpul si energia mea sunt prea valoroase ca sa le risipesc pe isteriile altora.

Am asistat si la contraziceri, unele destul de indarjite, intre barbati. Mai ridica si ei tonul, mai scapa cate-o vorba deocheata, mai dau uneori si cu pumnul in masa, dar tot nu se incing asa precum o fac patimasele „doamne” cand vor sa arate ca ele, si numai ele, au dreptate. Aproape ca as prefera vremea duelurilor, cand nu era timp de prea multe discutii, spuneai ce aveai de spus, aruncai manusa adversarului si te intalneai intr-un loc mai ferit ca sa transezi problema repede, cu maiestria armelor sau chiar cu puterea pumnului. Zau daca nu-i mai OK. sa-ti dai doi pumni in nas decat sa-ti faci timpanul si corzile vocale ferfelita pret de minute in sir. Nu pledez pentru violenta, sa nu se inteleaga gresit, sunt o pacifista convinsa si nu cred ca dreptatea e de partea celui care are mai multa putere. Dar mai bine privesc (sau particip) la un meci de box decat la o tiganeala ieftina, la o etalare acustica de orgolii sifonate.  Asta e, poate nu-s suficient de „doamna”, n-am fost educata nici la manastire, nici la pension…

Vrei sa-mi spui ca nu-ti convine ceva, ai un repros de facut? Vorbeste calm, fara clabuci la gura, n-ai nevoie de mai mult de trei-patru fraza si nu tipa ca nu-s nici surda, nici handicapata, pricep destul de repede! Si daca nu-ti fac jocul si nu incerc sa te combat si sa te conving de realitatea mea, asta nu inseamna ca iti dau dreptate, pur si simplu nu vreau sa-mi irosesc timpul cu tine, nu meriti.

Nici nu-mi aduc aminte cand m-am certat ultima data la modul serios cu cineva. Dar daca vreodata, pe la mijlocul unui luuung sir de argumente pe care mi le expui , o sa te trezesti admirandu-mi mersul din spate inseamna ca discutia a luat sfarsit, poti sa-ti fluturi triumful ca m-ai invins prin abandon. Mai bine sa te umfli in pene decat sa-ti aduni dintii de pe jos daca ai ghinionul sa ma convingi sa ma intorc.

 

Gata, am zis ce aveam de zis, m-am racorit! Pot sa zambesc si sa fac fata unor noi runde de …negocieri. Mai e vreo „doamna” care nu stapaneste suficient de bine arta conversatiei? Meditez ieftin. Din pacate n-am decat manusi chirurgicale, nu de box, asa ca recomand un abonament anticipat la un cabinet de chirurgie plastica.Cu plasturi si spirt fac eu cinste.

Despre bune maniere

Standard

Unii sunt lorzi din nastere, au codul bunelor maniere impletit cu codul genetic; prefera sa moara sufocati cu un dumicat inghitit aiurea decat sa scuipe la masa si n-ar ridica vocea nici cat sa ceara ajutor daca au cazut intr-o prapastie.Oricat ar fi de cod rosu de canicula nu slabesc nodul de la cravata iar daca nimeresc  din greseala cu masina intr-un pom zic si „pardon, scuzati”.

Un astfel de domn circula prin Bucuresti strecurandu-se cu gratie printre soferii nervosi, oprind prevazator chiar inainte de a se face rosu la semafor si pornind in pas domol, fara sa scartie rotile fiindca nu se cade sa furi vietii doua secunde in plus numai sa tasnesti primul in intersectie. Doar ca unii nu suporta astfel de maniere, se simt ofensati de atata politete. Asa ca niste astfel de indivizi pe care ii tot cauta moartea ca-i avea inscrisi in lista de rezervari s-au suparat si au inceput sa-l sicaneze. I-au tot tait calea, aproape l-au acrosat, l-au imins prin toate gropile si la urmatorul stop au oprit paralele cu el. Au deschis geamurile si au inceput sa-i strige tot felul de cimilituri in care anatomia se impletea cu teologia si verbul „a introduce” era folosit intens, cu toate sinonimele lui.

A rabdat domnul ce-a rabdat, fara sa-si ia privirea de la parbriz, da’ cat sa rabzi? Asa ca, in cele din urma , a coborat si el geamul, a intors capul spre cei ce-l insultau pe mai multe voci si le-a rostit cu voce calma, melodioasa, ca de prezentator de „Tezaur folcloric”:

pitic-nervos-p65fc9fbd7u1-Ba pe-a mamei dumneavoastra!

Semaforul s-a facut verde, omul si-a pus autovehicolul in miscare ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic in timp ce soferul scandalagiu a ramas fara reactie, atat de paralizat de uimire ca nu mai nimerea ambreiajul si acceleratia.

Puteti sa va pastrati cumpatul cand sunteti injurati, aveti stofa de lord sau va aprindeti de la prima scanteie? Ca eu nu sar niciodata prima la bataie, nici cu ripostez la primul cuvant ofensator dar nici nu-s genul care intoarce si celalalt obraz. Astept sa-si termine omul repertoriu, ii spun vreo doua vorbe (nu neaparat academice) si-i intorc spatele fara sa-i mai dau ragaz sa se lanseze in polemici. Am descoperit ca cei isterici sau colerici sunt mult mai suparati daca nu sunt ascultati decat daca li se da apa la moara sa-si etaleze repertoriul. Asa, sa-si bage unghia-n gat ca n-au spectatori!

fii-calm-si-nu-injura