Arhive pe etichete: Italia

Interzis pofticiosilor!

Standard

Stiu, suntem in postul Craciunului. Poate tocmai de-aia joc rolul diavolului care va ispiteste. 🙂

IMG_3031Din luuunga mea preumblare prin Italia ramasese o poveste nespusa. Si m-am gandit sa v-o spun acum , sa va lase gura apa sau sa va scuturati ingretosati ca mine.

Ne-au dus organizatorii, probabil dornici sa-si laude marfa traditionala si industria locala, la o fabrica renumita de parmezan. Eu nu prea sunt consumatoare de branzeturi si cascavele iar pe parmezan jur sa nu mai pun gura cat oi trai! De cand am vazut cum se face si de cand am vazut cum il pun italienii si in ciorba nici ca mai vreau sa stiu de el. Nu-mi spuneti ca e o delicatesa, ca e un milion kilu, poa’ sa creasca si-n copac pe marginea drumului ca pe mine nu ma mai tenteaza!

Zona Veneto e renumita pentru podgorii si lactate. Ciudata asociere, nu? Daca la vinuri le dau nota de trecere, desi nu-s bautoare de vin rosu, la cascaval… ma abtin. Dar e chestie de gust, n-am eu gusturi rafinate ca restul grupului era pe spate de aprecieri laudative si nu se mai oprea din degustat. Eu am ciugulit, din politete si cu mare efort, o bucatica minuscula si am simtit-o lipita de omusor si inghesuindu-se spre iesire toata ziua.

IMG_3024Fabrica asta renumita producea Grana Padano, adica cascaval de-ala de elita. O roata de cascaval cantareste cam 20 de kilograme si se produce dintr-o tona de lapte. Si pana ajunge la comercializare sta la maturare circa 2 ani! Intelegeti pe ce imputiciune dati voi milionu’? In hala in care se pastreaza rotile de Grana Padano rafturile sunt pana la tavan si se rotesc periodic pentru a se ventila uniform, la o temperatura constanta. Mutau aia cascavalul cu macaraua precum se mutau prefabricatele pentru blocuri pe santierele comunismului…

Dupa ce am ascultat cum se produce porcaria delicatesa a urmat degustarea. PRIMG_3026 managerul de acolo (ca suna mai bine decat ghid!) s-a luptat sa sfartece o roata de-aia, s-o toace si apoi ne-a invitat sa mancam pe saturate. A fost groaznic, pedeapsa zilei! Un gust de sapun de casa si o aroma de caine imbaiat intr-o baltoaca. De ce ma strambam mai tare (delicat, cu mana la gura, chipurile tusind) de-aia venea hitlerista organizatoarea noastra si-mi baga iar platoul sub nas. Ce n-aveam eu par in nas dar si dac-am mai avut trei fire s-au dus si alea…

Dupa ce s-a terminat si tortura protocolul am fost invitati in magazinul lor , pentru cumparaturi. Daca nu s-a prabusit avionul cu atatea tone de parmezan cat au carat fetele in bagaje inseamna ca industria aeronautica face o treaba buna! Sa nu ma fac chiar de ras sau sa creada lumea ca stramosii mei or fi scotieni si mi-au sigilat portofelul am zis sa cumpar si eu cate ceva. Exclus parmezan! Asa ca am luat un pachet de 500 de grame de unt adevarat, o minunatie intr-adevar, dar care a calatorit in bagajul unei colege ca eu n-am plecat cu troler pentru shopping. Am mai luat niste cutitase si raclete pentru parmezan ca sa am de dat suveniruri.

IMG_3033Sa va spun cum triam bagajele pe banda de la Otopeni? „Asta nu-i de-al nostru ca nu-i manjit de unt, asta e de-al nostru ca pute a parmezan…”

Deci, dragilor, cand va duceti la supermarket sa va luati Grana Padano sa nu ziceti ca nu v-am spus cum se naste! Treaba voastra, banii vostri! Da’ eu zic ca mai bine vorbiti cu ciobanul Ghita de la Jina si va da ceva mai de anul asta… 🙂

Hai-hui prin Verona

Standard

Am ramas cu dorul Italiei. Si inca nu m-am sturat sa vorbesc despre ea.

Azi o sa va povestesc doua vorbe despre Verona, orasul indragostitilor. E drept ca indragostiti n-am prea vazut iar la cei clasici, Romeo si Julieta, am ajuns prea tarziu, s-au descompus demult. Sau s-au integrat in absolut cu marea lor dragoste cu tot.

Am ajuns in oras dupa pranz. Mai intai am vizitat un district socio-sanitar, adica o policlinica. Unde normal ca m-am ofticat facand comparatie cu ce vad pe la noi…

Abia pe la ora 16 ne-a dat drumul in oras. Organizati in sistem-turma am luat cu asalt centrul vechi al Veronei. Noi, cele sase muze zuze, facem ce facem si ramanem incheietori de pluton.Asta spre disperarea hitleristei organizatoarei care nu reuseste sa ne incoloneze si sa ne duca pe repede-nainte . Ma scuzati, doamna, da’ n-am mai mers cate doi, cate doi de manuta de cand eram prin clasa a doua da’ si atunci nu prea tineam pasul cu restul formatie…

IMG_3070Dupa ce trecem pe sub poarta mare cu ceas parca intram in alta epoca. Cladiri vechi frumos restaurate, piata si strazi pietruite, terase in fata fiecarui local. Puhoi de turisti. Brusc ne ies in cale Arenele Romane, ceva maiestuos, un fel de National Arena antica. Dam sa intram dar sefa de turma ne mana din spate:nu, mergem mai intai sa vedem casa Julietei si la intorcere ne oprim si la Arene! No, bine, hai,ca poate ne asteapta Julieta la o cafea…

IMG_3113Dupa 10 minute iar ne pierdem de restul trupei. Asa suntem noi, niste trupuri cam haotice, ni se lipesc ochii de vitrine si de frumusetea IMG_3112cladirilor si ramanem de caruta.Plus  ca profit ca am baterii noi in aparat asa ca sunt mai rau ca un fotoreporter de razboi, pozez tot ce misca.De exemplu aceste vitrine cu manechine in miscare si care te iau prin surprindere declansand blitzul.

Ajungem in Piazza dei Seniori. Deja s-a intunecat dar tot putem admira frumusetea statuilor si a fantanilor arteziene. Dam iama printre tarabele cu suveniruri, ne „magnetizam” si ne „brelocim” corespunzator. Jumatate dintre comercianti sunt chinezi deci marfa e sigur italiana „da vero”. La negocieri ne pricepem si noi si ei, vorbim de ne dor mainile si multele limbi folosite, asa ca negotul e un succes. 🙂

IMG_3097Apoi o luam fugulita spre casa Julietei ca deja tot grupul nostru IMG_3094s-a risipit. Ma asteptam ca Julieta asta sa sada si ea intr-un palat nu intr-o curticica cat a unui taran sarac de prin Ardeal. Ma impresioneaza gangul de intrare plin tot cu grafitti si autografe lasate de indragostiti de pretutindeni. La fel si panoplia cu lacatele colorate pe care perechile le prind de un grilaj in curte in speranta ca iubirea lor va ramane sudata-n veci. Balconul e micut si nu e greu de escaladat, Romeo n-a trebuit sa fie vreun mare atlet sau saritor cu prajina. Ne urcam pe postamentul cu statuia Julietei sa-i punem mana pe sanul drept ca sa avem noroc. Superstitia nu precizeaza la ce noroc se refera, sper sa functioneze si pentru loto. Cand ma sui eu ma trezesc orbita de blitzuri. Si izbucneste un cor de rasete si urale. Zic, sa spun un spici, sa multumesc cuiva, oi fi luat vreun premiu… Dar nu, e o cohorta de asiatici, probabili japonezi care tocmai au invadat curtea si flash-uiesc in nestire. Asa, maica, sa mi se duca faima peste hotare, sa se cutremure Japonia cand m-o vedea alaturi de lesinatura aia de Julieta!

IMG_3078 De acolo ne intoarcem spre piata centrala, Piazza Bra, sa vedem Arenele Romane. Vedem pe naiba, ca s-au inchis pentru vizita! Deci le admiram numai pe afara… Colega mea de camera si de scaun in autocar pleaca sa-i dea ocol. Eu renunt, prefer sa casc gura la trecatori. Dupa un timp, in imensitatea pietei imi aud numele strigat de departe. Cine sa ma strige pe mine la Verona? In nici un caza centurionii aia de sedeau frumos in poze contra cost si care s-au dovedit a fi romanasi de-ai nostri care ziceau ca ne fac reducere, din patriotism. Nu, era colega, care ma striga disperata din capatul celalalt al pietei, de la poalele Arenelor; ca, cica, a gasit ea in lateral o usa deschisa prin care putem macar sa facem niste poze in interiorul arenei.

Ma duc pana acolo, facem poze printre gratii si decidem ca nu ne mai intoarcem pe acelasi drum, dam roata. Daca arenele sunt rotunde logic ca vom ajunge in punctul din care am plecat! Logic, daca nu te opresti intr-o zona inchisa de un santier. Sa ne intoarcem e cam mult de mers, prin santier nu putem trece, timpul ne preseaza, asa ca decide colega mea cea zapacita sa escaladam un gard. Fiindca in acea zona Arenele sunt relativ sub nivelul strazii, e un parapet inalt cam de 2 ,etrii si deasupra un gardulet de metal ce delimiteaza strada. Sa-mi fi zis cineva ca eu, femeie serioasa si rubensiana, care abia trec peste o bordura mai inalta, o sa sar garduri la Verona  i-as fi recomandat un control psihiatric si un sejur la Balaceanca. Da’ am sarit, ma! Ne-am catarat pe niste fragmente de monument, pe niste relicve arheologice si apoi am trecut printre gratiile gardului de metal. Abia cand m-am vazut sus, in strada, m-am ingrozit la gandul ca puteam sa ma intepenesc naibii in gard, sa vina descarcerarea si carabinierii si sa ma vada con-taranii mei la stririle de la ora 5. Deci nu-s chiar anchilozata sa nu ma pot catara si nici grasa cat sa nu incap prin garduri, da?

IMG_3148Am ajuns la autocar ultimele, ca de obicei. Dar am ajuns! Verona vazuta din mersul masinii mi s-a parut feerica, deja erau brazii de craciun impodobiti. Iar lumea, la stop, statea relaxata pe facebook. Cum relaxate si cu matzele goale ne-am culcat si noi seara, ca pastele alea inotand in ulei de masline nu ne-au placut. Noroc cu antioxidantii din vin… 🙂

Colt de rai: Bardolino

Standard

Sa va mai plictisesc cu vizita mea in Italia? Hai sa ma risc, poate foloseste cuiva care are in plan sa mearga pe acolo.

Singura zi mai „turistica” a fost cea in care am ajuns. Am bombanit eu ca a trebuit sa fiu la ora 4 pe Otopeni dar macar am ajuns devreme la destinatie asa ca am avut o jumatate de zi libera. Initial programul impunea sa asteptam si grupul de Bacau, care ajungea pe la ora 14 si abia pe la ora 16 sa plecam impreuna la plimbare. Da’ se poate pune cineva cu niste prahovence nerabdatoare? Ca nu degeaba eram toate „republicane din Ploiesti”! Si revolutionare pe deasupra… 🙂

IMG_2916Asa ca dupa masa de pranz (aia cu ciorba de fasole, macaroane si parmezan 3 in 1) ne-am imbarcat in autocar si am mers la Bardolino, o statiune superba aflata pe maul lacului Garda. Desi era loc suficient in autocar noi, grupul celor sase muze zuze am stat tot timpul pe ultimele scaune, in coltul vesel si galagios. Si anarhic, ca nu ne-a putut stapani nimeni! 🙂

Statiunea mi s-a parut un colt de paradis. Si daca am avut impresia asta la mijloc IMG_2953de noiembrie imi inchipui cum e vara, in plin sezon. Stradute inguste pietruite, terase una langa alta, multa verdeata, arhitectura veche frumos pastrata sau reconditionata, curatenie impecabila, atmosfera relaxanta, senzatia ca e un vis, nu o realitate… Lume multa dar nu galagioasa, fara agitatia de pe la noi. Lume modesta sau sofisticata dar imbinata armonios, fara sa bata la ochi. Am vazut cele mai cochete si elegante babute din viata mea. Sa-i spun acu coanii Vasilica de pe ulita mea ca nu se iese la plimbare fara perle la gat? Si ca basmaluta si gumarii nu mai sunt in tendinte? Ca o paranteza, spre seara, cand asteptam autocarul, dintr-o curte de langa statie a dat iama vijelios un bichon care s-a repezit la noi de-am zis ca ne mananca pe toti; dar nu, el voia doar sa socializeze! Si a iesit din casa stapana lui, o femeie nascuta prin cretacic, cred, imbracata simplu, in papuci eleganti de casa si pe umeri cu un sal cu blanita pe care eu l-as fi luat probabil doar la vreo receptie oficiala. Asta da eleganta!

IMG_2942Lacul Garda e inconjurat de o promenada minunata cu faleza si pontoane din lemn, cu banci si aranjamente florale de maxim bun-gust, cu muzica in surdina, cu muulte terase. E plin de iahturi si barcute printre care circula nestingherite rate si lebede ce vin sa manance direct din mana turistilor. Am baut un vin fiert dulce si aromat care m-a facut sa vad peisajul si mai idilic. Am mancat si inghetata, sortimente diferite, toate bune si servite cu generozitate.

Dar ce m-a frapat in mod deosebit n-au fost oamenii ci cainii! De toate rasele, de IMG_2951toate marimile dar traind intr-o armonie perfecta. N-am vazut unul latrand, ridicand piciorul sau facand altceva pe strada; toti erau prietenosi, stateau la poze cu toata lumea, se salutau parca intre ei si aproape ca pupau lebedele-n plisc. Vezi, mai Max, de-asta n-o sa fii tu niciodata un lord, ca tu crezi ca orice zburatore trebuie prinsa si imbratisata strans si ca trebuie sa dai autograf pe fiecare tufa de buruieni!

IMG_2955Am intrat si intr-o biseica mare de acolo. Desi nu era mai nimeni inauntru preotul isi tinea slujba. Cald, lumina, parfum imbietor, liniste.Exact ce nu gasesti niciodata in bisericile noastre! Plus ca toate crucifixurile, iconitele, calendarele sau pliante stateau la dispozitia tuturor contra sumei de 0,5 euro pe care ii puneai fara sa te urmareasca cineva la cutia milei.N-am intrebat cat costa acatistul si pomelnicul la ei…

Fiindca aparatul foto incepuse sa-mi faca strengareste cu ochiul m-am dus sa-mi mai cumpar un rand de baterii. Da’ cum naiba se zice „baterie” in italiana sau in engleza? Asa ca am luat-o la rand, prin excludere; vanzatoarea imi arata pe raft si eu ziceam :questa no, questa no… pana a ajuns la ce-mi trebuia mie. „A, la bateria!” zice doamna! Si uite asa am mai invatat eu un cuvant in italiana! 🙂

IMG_2911Suveniruri n-am prea luat decat niste magneti de frigider (normal!) si niste calendare cu vederi din Bardolino. Sa va mai zic ce case erau prin zona? Pai jumatate din ele erau palate cu niste gradini impunatoare parca asteptam sa traga si niste calesti la intrare.Ma, da’ berze si Ligheanul Pacific ca mine n-aveau!

Pacat ca se insereaza repede asa ca pe la ora 19 a trebuit sa ne retragem la autocar. Cu regrete in suflet, amintiri in inima si bataturi in talpa…

Taranul in avion

Standard

A-saaa… S-o luam cu inceputul.Adica cu plecarea de pe Otopeni. V-am spus cinstit ca a fost primul meu drum cu avionul asa ca initial m-am cam uitat „ca curca-n lemne” sa vad ce am de facut. Eram un grup destul de numeros, vreo 25 de persoane , cele mai multe tot cu „mamaliga in hublou” ca mine. Prima patanie: o colega a descoperit ca si-a uitat buletinul acasa. Panica, transpiratii, isi suna sotul care tocmai o adusese de la Ploiesti, se duce omu’ fugulita acasa si mai fugulita se intoarce cu docomentu’ de cred ca ca-l invingea pe avion la viteza daca se intreceau pe DN 1.

Zice organizatorul nostru : „sa-mi dati cotoarele cand ajungem.” Ce cotoare, bre, ne-ai dat matale mere ? Nu, ca cica cotoarele de la bilet, pentru decont. A, bine…

Trecem de check in, mergem spre porti. Punem bagajele de mana pe banda, nu tiuie nimic la mine ca am avut grija ce bijuuri sa-mi iau, fara metale, dau sa trec mai departe. Da’ ori aveam o moaca de terorista ori tipa de la control avea ceva deviatii sexuale cert e ca m-a pipait si m-a controlat si-n cap desi i-am spus ca n-am paduchi. Si am atentionat-o si ca ma gadil treaba ei daca o sa ma tavalesc pe jos de ras. Da’ ea nu si nu, sa-mi vada si elasticul de la chiloti!

IMG_3156Am urcat in avion, n-am prins loc decat pe ultimele scaune. Nasoale scaune la low cost, noroc ca drumul n-a durat decat vreo ora si jumatate altfel era nevoie de descarcerare sa ma destepeneasca din scaun! Fiind zbor de noapte n-am avut ce admira pe geam, am prins doar rasaritul de soare aproape de Bergamo, unde am aterizat. Cu zborul n-amIMG_3180 avut nici o emotie, chiar mi-a placut foarte mult, un singur stres am avut: sa nu mi se piarda bagajul si sa ma trezesc la Verona fara chiloti de schimb! Ba chiar am studiat cam cine e latifundiara ca mine, sa am de la cine imprumuta in caz de…necaz! La Bergamo am trecut vama printre ultimii ca am nimerit la un nene care ne studia indelung si dubios parca era de la o agentie matrimoniala, zau. Mai toate colegele mele isi recuperasera bagajul cand am ajuns la banda. Si ce vad: trolerul meu, solitar pe banda, se indrepta spre iesire! Fuga dupa el da’ nu l-am mai prins. Ptiu, drace, asa imi trebuie daca am cobit, am ramas fara budigai!  De unde sa stiu eu ca banda e in circuit si ca bagajele revin iar in sala? 🙂

Am fost cazati la Pastrengo, un orasel linistit , mai mult o statiune de odihna, asa ca am facut cu autocarul vreo ora si jumatate de la aeroport. Sa va zic de autostrazile din Italia? Nu va mai zic, sa nu va mai ofticati cum m-am ofticat si eu…

Conditiile de cazare au fost relativ acceptabile dar in nici un caz de trei stele cum erau catalogate.Deci, daca ajungeti prin zona, nu va recomand sa va cazati la hotelul „La Carica”! Am apreciat in schimb facilitatile pentru persoane cu handicap si dependente de scaune cu rotile. Poate fiindca tatal patronului era in aceasta situatie; cert e ca totul era usor accesibil pentru un scaun cu rotile, lifturi speciale, toalete speciale, bare de sustinere, pardoseli fara covoare, intrerupatoare la nivelul unui om asezat.

De mancare v-am spus de ieri ca a fost oribila. Nu ma vait de cantitate (asa cum au facut majoritatea grupului) ca eu mananc putin dar sortimentul era foarte limitat si dubios.Pana si apa ne-o aduceau in sticle cu dopurile gata desfacute asa ca am tras concluzia ca e apa de la chiuveta asa ca ne-am inteles sa adunam toate dopurile, sa nu mai poata refolosi sticlele. 🙂 Cand am vazut chestia aia pe care ei o numeau supa m-a luat cu grata: o zeama de culoarea unei balti cu rumegus cu fasole si paste si in care ne-au mai turnat si vreo 2-3 linguri de parmezan ras! Cainele meu cred ca intra in greva foamei daca-i dadeam asa ceva. In schimb era vin rosu la discretie si colegele mele i-au tot tras cu „ancora, ancora” pana le-am invatat eu ca se zice „un repetir, ca sunt distrusa” dupa cum ziceau matusicile mele de la Vaslui. Pana la plecare stiau si chelnerii de „repetir”. 🙂

IMG_2980Sa va spun si cum arata spitalul la care am fost in vizita de lucru? Wow!E un spital nou, se numeste San Bonifacio si e functional din 2005. Pacat ca nu ne-au permis sa mergem pe unde ne-am fi dorit asa ca nu mi-am indeplinit visul de a vedea minunata lor maternitate! Ce m-a surprins, dincolo de arhitectura si curatenie? Buna organizare, atmosfera relaxanta si lipsa aglomeratiei desi spitalul are la parter un ditamai ambulator cu adresabilitate foarte mare. Dar pacientii vin, isi iau automatIMG_2994 bonul de ordine si asteapta in una din multele sali de asteptare. Nimeni nu se inghesuie, nimeni nu trece inaintea celorlalti. Iar la o policlinica din Verona am vazut si cum se face coplata: tot la automat, 50 sau 100 de euro in functie de specialitate si medic si nu poti intra la consultatie IMG_3057fara tichet. Dar exista si scutiri de orice taxe pentru persoanele defavorizate, pentru copii sau gravide, pentru cei fara nici un venit. Da, mi-a placut cum functioneaza la ei sistemul sanitar. Si mai ales faptul ca multe ingrijiri si tratamente se acorda la domiciliu pentru a nu aglomera spitalele si a nu cheltui inutil. Si la noi ii vezi pe bolnavi ca vin direct cu bagajele ca la Gara de Nord sa se interneze ca sa-si faca niste analize de rutina si sa-si ia o tensiune…

Gata pe ziua de azi. Urmarea in numarul viitor care va cuprinde partea turistica a excursiei mele.Si ceva poze ca sa vedeti ca nu mint. 🙂

Sono tornato a casa!

Standard

buonpomeriggio203

Ciao, tutti!

Adica „Salutare, bre!’ mai pe romaneste. Ce sa-i faci , mai uiti limba materna cand stai plecat peste hotare. Si cand stai mult, asaa, cam trei zile e normal sa-ti vina mai usor sa vorbesti italiana. Mai nasol e cu scrisul ca gramatica si ortografia nu mi le-am perfectionat in astea trei zile altfel va scriam bilingv. 🙂

Asadar m-am intors. Din pacate pentru mine. Si pentru unii care m-ar fi vrut ratacita pe-acolo. Da’ daca-a nimerit el Badea Cartan sa faca drumul pe jos pana la Roma si s-a intors cu bine nu era sa ma ratacesc eu intre doua aeroporturi. Am venit ieri dupa amiaza dar eram asa de obosita incat n-am fost in stare sa scriu nimic. Iar acum am atatea de povestit incat nu stiu cu ce sa incep. Cred ca voi avea nevoie de cateva „episoade” ca sa cuprind cam tot. Azi va spun numai in mare (ca in munte n-am cum!) cam ce program am avut.

Mai intai sa nu credeti ca am fost la plimbare sau la shopping (daca se exclud magnetii de frigider si bomboanele) ci am foat in vizita de lucru la un mare spital de langa Verona, la San Bonifacio. E un spital nou, impunator, cum nu cred ca vom construi noi in urmatorul secol. Doar dupa-amiaza, timp de cateva ore am avut ragaz de vizite turistice. Nefiind un traseu turistic nu ni s-au inclus in program prea multe obiective. Am vizitat centrul vechi al Veronei cu celebrele Arene Romane si Casa Jiuletei si ne-am plimbat printr-o statiune superba, Bardolino, pe malul lacului Garda. Evident ca m-am intors cu cateva sute de fotografii, nu prea multe fiindca se intuneca devreme si multe a trebuit sa le sterg fiind prea intunecate sau miscate pentru ca atata am putut fotografia din mersul autocarului.O sa va povestesc aventurile si mai ales impresiile. De, impresii de taran plecat pentru prima data in alta tara… 🙂

M-am intors fooarte obosita fiindca am avut program cam de cazarma, cu trezire la 5:30 si intoarcere la hotel pe la ora 20:00, cu maraton prin oras ca sa putem vedea cat mai multe. Si m-am intors si lihnita de foame! 🙂 Bre, asa mancare ciudata, proasta si putina ca-n Italia n-am vazut! Paste dimineata, pranz si seara, niste sosuri ciudate iar ceea ce numeau ei friptura erau de fapt niste salamuri feliate transparent sau niste fleicute de vita asa de subtirele incat daca le rulai cred ca aveau grosimea unei tigarete. Uneia slim, desigur! Daca mancare n-a prea fost a fost din belsug vin! ca doar eram intr-o zona viticola, aia nu cred sa bea apa pe-acolo. Pacat ca era vin rosu, ceea ce eu nu consum.Dar de foame a mers si ala… 🙂

Sa va spun si cum a fost primul meu zbor cu avionul? Minunat!! N-a facut decat sa-mi adanceasca regretul ca nu m-am nascut baiat si nu m-am facut pilot. M-am simtit in aer ca la mine acasa, aveam o justificare plauzibila a faptului ca sunt cam cu capul in nori. Si-am avut si eu o dambla: sa ma duc la wc. in avion pentru satisfactia de a face pipilica-n capul tuturor! Ba am tras si apa de doua ori ca sa studiez cum functioneaza mecanismul de evacuare si sa-mi imaginez (cu satisfactie!) cam cum se disperseaza in atmosfera ce se evacueaza. Pacat ca n-am trecut si pe deasupra Cotrocenilor…

Aoleo, ce de-am mai trancanit! Se cunoaste ca m-am intors dintre italieni. Mie nu mi-au placut italienii si cred ca lor li se potriveste mai bine decat noua expresia „frumoasa tara, pacat ca-i locuita!”. Ei, poate daca stateam mai mult imi schimbam impresia. Sau poate ma mai duc sa studiez problema.

Hai ca v-am plictisit destul, va mai agasez si maine cu povestile haioase de turist strain neexperimentat. Asta e, sunt la clasa de incepatori dar invat repede si temeinic, material didactic sa am!

Mi-a fost dor de voi ca n-am avut laptopul la mine.Oricum n-as fi avut timp de internet la cata oboseala am acumulat. Dar o sa recuperez de maine.Va ofer o cafea romaneasca (aia italiana mi s-a parut oribila) si-o bomboana. Ca inca-i austeritate, n-am Ferrari pentru toti…974733a5