Arhive pe etichete: maternitate

11.11.11

Standard

In urma cu 30 de ani, intr-o zi de 11 noiembrie, m-am trezit de dimineata, m-am imbracat tacticos si am pornit agale spre spital, asa cum faceam zilnic de vreo doua saptamani. Eram internata la maternitate cu amenintare de nastere prematura si, teoretic, ar fi trebuit sa stau cuminte la pat. Doar ca nu suportam gandul de a sta in spital, ca o plosnita, fara sa ma doara nimic, asa ca in fiecare zi, de cum pleca doctorita din sectie, cum anuntam si eu asistentele ca dau o fuga pana acasa si plecam!

Cu  zi inainte fusese o zi minunata, atat de calduroasa si insorita incat simteam ca ma sufoc cu pardesiul pe mine, l-am luat pachet sub brat si am pornit pe jos spre casa, in celalalt capat al orasului. In dreptul blocului tot nu eram hotarata sa urc, am plecat mai departe, spre iesirea din oras unde sotul meu, tanar locotenent, era de serviciu la punct-control . S-a cam speriat cand m-a vazut, l-am linistit ca-s bine, am stat putin la taclale si am luat-o inapoi spre casa.

Seara mi-am taiat unghiile la picioare gandindu-ma ca in curand n-o s-o mai pot face , am pus cartea de povesti pe burta si am citit cu voce tare pana m-a luat somnul  (nu cred in superstitaia ca nu-i bine sa cumperi lucruri unui copil nenascut, eu cumparasem tot ce-mi iesise in cale, inclusiv carti de povesti, din care ii citeam zilnic).

A doua zi mi-am reluat ritualul drumului spre maternitate. La ora opt eram cuminte si regulamentar asezata-n pat, asteptand vizita. Doamna doctor m-a chemat la cabinet si m-a consulata. A ridicat sprancenele si a zis : „ai intrat deja in travaliu, trebuie sa te operez azi; mai am programate doua interventii dar n-as vrea sa te las sa astepti, asa ca anuntati blocul operator sa pregateasca sala, intram in cezariana imediat!”

N-am apucat sa ma dumiresc bine si m-am trezit in preoperator, consultata de medicul anestezist, o domnisoara doctor care am descoperit ca mi-este vecina. Si care m-a intrebat, mai mult in gluma, „ce fel de anestezie vrei?”. Eu, tot mai mult in gluma si nestiind care-s optiunile, am zis „una in care sa ma culc gravida si sa ma trezesc mamica fara sa stiu ce mi se-ntampla.” „Bine, ia de numara!”, mi-a mai zis. Stiu sigur ca am numarat 1, probabil ca l-am numarat si pe 2, dar 3 sigur n-am mai apucat sa zic, s-a rupt filmu’ instantaneu. Teoretic eram sub anestezie generala, deconectata total de la mediul inconjurator; practic, am auzit si vazut tot, nu stiu cum, dar n-am lipsit nici o clipa din decor, doar ca n-am simtit nimic fizic. Am auzit discutiile din jur, zanganitul instrumentarului metalic si, mai ale, primul tipat al copilului meu. As minti sa spun ca a fost un tipat triumfator, ceva care mi-a zguduit simturile, a fost mai degraba un fel de miorlait de pisoi rasfatat, dar care a crescut in intensitate, suficient cat sa-mi dau seama ca e bine, respira normal fara nici o interventie. Si cand am mai auzit si ca „are sigur peste 3 kile jumate”, m-am linistit definitiv, eram convinsa ca voi avea un copil pricajit, la vreo 2 kile, prea fusesem slaba si boracioasa toata sarcina (singura perioada in viata mea cand am fost si eu slaba! 🙂 )

M-am trezit cu adevarat cand ma mutau de pe masa de operatii pe targa, le-am spus ca stiu tot ce s-a intamplat; mi-au spus ca e imposibil, am dormit tun, dar le-am reprodus aproape toata actiunea si s-au mirat foarte tare ca e posibil sa ramai perfect ancorat in realitate desi esti ca intr-o coma indusa. Apoi m-am tot mirat eu de ce ma intraba intr-una daca vreau calmante, ca doar era normal sa ma doara, dar era o durere suportabila, una pe deplin justificata. N-am vrut nici un calmant, ba am rugat sa-mi scoata si perfuzia cat mai repede, ma ingrozea gandul ca mi se va umple vezica si nu pot sa merg singura la toaleta.

Noaptea a fost de cosmar. Nu, eu n-am patit nimic eram asa cum trebuie sa fie un om proaspat operat, doar ca alaturi au adus o proaspata mamica operata in urgenta dupa o eclampsie, si toti s-au agitat in jurul ei ingrijorati ca n-o vor putea salva. As fi vrut sa ajut si eu cu ceva, m-am rugat pentru ea si m-am simtit norocoasa ca eu trecusem asa de bine prin „chinurile facerii”. Au salvat-o si pe ea si copilasul ei de nici doua kilograme, care a devenit „sora de lapte” a copilului meu fiindca mama ei n-a putut s-o alapteze pe ea fiind mult prea mica, dar l-a alaptat de fi-miu.

Spre dimineata, cand cei ce puteau dormeau iar cei ce aveau treaba isi faceau treaba, n-am mai rezistat sa stau in pat. M-am ridicat singura, m-am imbracat cu camasa de noapte gasita la capul patului si am vazut ca-s cam murdara pe picioare; era sange, iod, ma rog, chestii colorate si neasortate cu unghiile mele proaspat taiate. M-am dus la chiuveta, mi-am pus pe rand picioarele pe un scaun si m-am „spalat” cu un prosop ud. Apoi am plecat sa-mi cunosc fiul.

N-am intalnit pe nimeni pe coridoare si am ajuns destul de greu pana in capatul sectiei, unde era compartimentul de nou-nascuti. Nu stiam atunci ca peste vreo trei ani acela o sa-mi fie si loc de munca. 🙂 Asistenta de le neonatologie s-a speriat cand m-a vazut: „cum ai ajuns pana aici?” „Agale si harsaind peretii. Dar am ajuns!”

N-a fost nevoie sa-mi arate spre ce patut sa ma duc din cele 15 aflate in salon, nici sa citesc etichetele; m-am oprit direct unde trebuia. Acolo era cel mai frumos copil din lume. Era perfect. Era AL MEU! Si m-am simtit cel mai important om de pe planeta, asa cum chiar eram pentru el…

Azi, 11. 11, ora 11, fiul meu a implinit 30 de ani.

Sa indraznesti mereu sa visezi. Sa ai puterea sa lupti pentru visul tau si tenacitatea de a-l implini. Nimic nu-i imposibil daca-ti doresti cu adevarat. Dar nimic nu-i usor daca e cu adevatat important!

La multi ani, Ovidiu!

 

Anunțuri

Superacreditat!

Standard

Saptamana trecuta v-am spus ca suntem sub asediul comisiei de acreditare a spitalelor. Eu, sincer, n-am avut mari emotii; cat de carcotas sa fie cineva cat sa nu ne acorde cele minim 51 de procente necesare pentru prima acrditare, urmand ca la urmatoarea, peste 5 ani, sa indeplinim 75% din barem? Dar lumea a muncit (unii chiar zi-lumina), s-a straduit si totul a iesit foarte bine.

Asa ca am placerea si mandria (dar nu si meritul!) de a va anunta ca am luat acreditarea cu vreo 98% din barem! Adica, din cele vreo 2000 de puncte din listele de verificare am avut doar vreo 30 de „neconformitati” iar o parte din ele s-au si rezolvat pana la plecarea comisiei. Suntem tari sau nu? Membri comisiei au fost chiar impresionati, ne-au spus ca au vazut foarte putine spitale de nivelul nostru (adica un biet spital orasesnesc, de stat, nu privat) atat de curate, bine organizate si intretinute. Deci se poate, cu bunavointa si bun management, chiar daca banii sunt putini si vremurile destul de tulburi!

Si ca sa nu ziceti ca ma laud degeaba, pun si cateva instantanee din sectia mea. Nu sunt nici cosmetizate, nici macar prea bine ales unghiul de fotografiere findca bateriile aparatului trageau sa moara si m-am grabit, n-am mai stat sa studiez detalii. Spuneti voi daca va place ce vedeti si spuneti si ce nu va place, dati-ne idei sa ne imbunatatim activitatea.

Reanimarea nou-nascuti, un fel de „camera comorilor” pazita cu strasnicie sa nu intre intrusi sau bacterii ucigase:

IMG_4484

 

IMG_4470

IMG_4469

Biberoneria, adica „catering”-ul pacientilor mei. 🙂

IMG_4472

Un salon oarecare din maternitate:

IMG_4476

IMG_4477

Sala de tortura, adica travaliul in care prichindeii fac ultima repetitie pentru intrarea in scena:

IMG_4478

Sala de nasteri, „Marea Premiera”! 🙂

IMG_4474

Holul sectiei. A se observa ca avem si mascota, adica o barza! Si o superstitie proprie: ca sa-ti mearga bine si sa fii scutit de ghinion trebuie , la intrarea in tura, sa calci cu piciorul drept pe capul sarpelui imprimat in pardoseala. 🙂

IMG_4473

Sala de mese.N-avem candelabre de Murano dar nici gandaci de bucatarie. 🙂

IMG_4475

Sala pentru vizitatori. Fiind o sectie cu risc crescut , accesul vizitatorilor este restrictionat, dar ei pot vizita pacientele in aceasta incapere:

IMG_4479

O trupa de soc(si groaza? 🙂 ): eu si seful meu!

IMG_4491

Si piesa de rezistenta: succesul profesional sau „produsul finit” , gata de livrat la domiciliu:

IMG_4485

In speranta ca v-am facut o impresie buna, in eventualitatea ca aveti vreun precontract semnat cu barza, nu ne ocoliti, va asteptam cu drag!

 

Cea mai minunata pasare de pe pamant

Standard

Daca v-as intreba acum „ce pasare va place cel mai mult?”, ce mi-ati zice? Sa trecem peste raspunsurile gen „rata pe varza” sau „curcanul umplut”, va intreb serios.

Pana mai ieri n-as fi stiut ce sa raspund, m-as fi gandit la pauni sau porumbei. Azi stiu sigur: cea mai minunata pasare de pe pamant e pinguinul! Spun asta dupa ce m-am uitat cateva seri la rand la BBC, la documentare despre viata in tinuturile Antarcticii. Daca nu stit prea multe lucruri despre pinguini ,va spun eu ce am aflat.

Pinguinii sunt fiinte sociale, traiesc in colonii, dar si la ei familia e „celula de baza a societatii”. Cei doi parinti sunt loiali unul altuia si total devotati puiului lor. Fiindca traiesc pe tern acoperit de gheturi, oul nu poate fi clocit in cuib, nici pe pamant, ci este tinut pe picioare si acoperit cu partea inferioara a corpului, ca un manson. Parintele care are oul in custodie sta aproape nemiscat timp de doua saptamani, timp in care nu mananca nimic; la doua saptamani se face rocada, oul este preluat cu grija infinita de catre celalat parinte, iar cel eliberat din functie pleaca, in sfarsit, sa se hraneasca, in apele oceanului. Apoi iese puiul cel fragil din ou, dar nici el nu poate fi lasat jos, ar ingheta imediat, deci tot asa e purtat pe picioarele parintilor, ce merg cu pasi mici, caraghiosi, sa nu-l scape sau sa-l raneasca. Parintele liber trebuie sa aduca acum hrana si pentru pui si pentru parintele „arestat la domiciliu”. Dar hrana nu se ia de la mall, in apa sunt pradatori la fel de flamanzi, balene sau foci, care pot sa-i prinda pe altruistii pinguini. Si atunci nu mor doar ei, ci si familia ramasa pe tarm, atat puiul cat si parintele care prefera sa moara de foame decat sa lase puiul singur si sa plece la pescuit…

Cand bate viscolul naprasnic, pentru a-i ocroti mai bine pe pui, pinguinii se aduna in cercuri concentrice, inghesuiti unul in altul intr-o gramada imensa.De sus pare o movila nemiscata. Dar periodic un freamat trece prin multime: sunt pinguinii din centru, care s-au incalzit si merg spre exterior lasandu-i pe ceilalti sa avanseze spre interior. Astfel fiecare are momentul lui de confort si toti puii se pot incalzi. Doar ca miscarea asta produce si victime. Unii pui cad din mansonul parintilor si se pierd. Scena in care un pui rebegit de frig isi cauta disperat mama strigand-o continuu, in timp ce mama face acelasi lucru ocolind intreaga gramada, te tine cu sufletul la gura, orice minut poate fi fatal bietului pui.Iar cand cei doi se intalnesc si mama il impinge cu ciocul pe pui sa intre mai repede la adapostul pufului ei e defintia exacta a happy end-ului! Doar ca nu toate ratacirile se termina cu bine. Un pui calcat in picioare de multime a inghetat la marginea gramezii. Mama il cauta si il gaseste. Il ciugule incet cu ciocul, il mangaie parca, in timp ce scoate niste sunete ca un cantec de leagan; dar puiul e inert, inghetat. Mama nu renunta, il impinge spre manson, incearca sa-l urce pe picioarele ei. Sunetele nu mai par cantec, sunt bocet. Jalea se poate exprima si in sunete nearticulate. Din multime vine un alt pinguin, poate tatal, poate o mama care a trait aceeasi drama, se apropie de pinguinul indurerat, isi freaca capul de al acestuia si raman aproape imbratisati, intr-o consolare si un prohod mut…

Mi-am oprit greu lacrima desi momentul m-a emotionat profund. Apoi emotia s-a stins in revolta. Revola ca ne autointitulam „fiinte superioare, varful evolutiei” dar suntem atat de departe de superioritatea pe care o invocam! De ce ne dam asa „superiori”? Fiindca avem deget opozabil, stim tabla inmultirii si, dupa ce am descoperit focul, ne-am invrednicit sa inventam bomba atomica? Ca in rest…

Prea multi copii abandonati am vazut, aruncati de „mamele ” lor „superioare” fiindca le incurcau existenta! Prea multe femei am intalnit care trateaza natalitatea ca un accident nefericit in viata lor, care considera destul de mare sacrificiul de a purta o alta fiinta in uterul lor, prea mare ca sa-l faca si pe acela de a mai renunta si la tigari in timpul asta! Esti parinte doar fiindca ai contribuit cu un spermatozoid sau cu o gazduire accidentala de noua luni, nu mai ai alte obligatii fata de puiul tau?Iar mama care pleaca sa munceasca „afara” lasandu-si copiii in grija vreunei bunici, matusi, sau chiar un strain, pe motiv ca le va face un viitor mai bun e tot „superioara”? Ca prea mult am auzit de copii neglijati, abuzati sau chiar maltratati de cei ce-i au in grija si prea multi copii s-au sinucis de dorul parintilor… Halal superioritate!

Obisnuit sa personalizam nasterea printr-o barza. Zau ca as schimba asta, as schimba barza cu pinguinul! Poate atunci copiii astia ar avea o sansa in plus, ar fi in grija cuiva cu adevara responsabil si grijuliu! Iar secventele astea de documentar le-as pune sa ruleze in toate maternitatile, sa fie o lectie pentru toate viitoarele mamici.

Mi-ar placea sa am un pinguin! Dar lui i-ar placea sa manance niste peste prajit cu mamaliga si mujdei de usturoi si sa stea la taclale cu mine la gura sobei? Mie mi-ar placea sa am un pinguin dar unui pinguin nu cred ca i-ar placea sa ma aiba pe mine, nu-s in stare sa stau nemiscata si nemancata doua saptamani  incalzind un ou…

PZ024L

Avalansa de mamici?

Standard

Azi mi s-a intamplat ceva ciudat. Placut, dar ciudat. Si inexplicabil, nu stiu cui sa-i multumesc (sau sa-i cer scuze, daca am nemultumit).

N-am un blog de „vedeta”, nu-s in topuri, nu postez informatii pretioase fara de care omenirea nu poate trai, deci nici nu sunt asaltata de cititori. As zice mai degraba ca fac parte dintr-un club (select, dupa parerea mea) de oameni minunati care ma onoreaza cu vizitele lor si carora le intorc vizitele cu multa placere. Ca un cerc de lectura cu auditoriu restrans, parca ne-am intalni intr-o sufragerie, la un ceai si am sta la taifas si la glume. Cand trec de 500 de cititori intr-o zi deja e sarbatoare.

Asa ca azi m-am uitat bine in calendar sa vad daca n-o fi venit Craciunul si eu am fost prea ocupata si am uitat sa impodobesc bradul.  Desi nu-s mama lui Fuego! Ce s-o fi intamplat si cum s-or fi aliniat planetele de brusc 1500 de oameni au simtit nevoia sa ma citeasca? Ba avalansa de cititori era in mod deosebit pentru un articol scris acum vreo doi ani, unul „tematic” dar nu la modul serios ci mai degraba pamfletar,mai mult o glumita, Pentru mame si mamele.

Desi multi au citit (sau numai au aruncat un ochi indiferent) numai o persoana a comentat. Asa ca nu stiu cate injuraturi mi-am luat azi si cate mamici s-au indignat si au infierat cu mandrie materna faptul ca mi-am permis sa-mi dau aere de cunoscatoare si n-am vorbit cu duiosie despre minunile maternitatii. Stiu din proprie experienta ca nimeni nu sare mai iute la beregata si nu te neutralizeaza mai repede cu venin  decat o mamica ce isi simte puiul amenintat sau doar insuficient laudat.  Si asa si trebuie sa fie. Prefer de o mie de ori mama ce crede ca pruncul ei e perfectiunea intruchipata, centrul sistemului solar, decat o mama ce-si trateaza copilul ca un apendic al familiei, unul care nu trebuie bagat prea mult in seama ca sa nu se invete cu narav si cu pretentii! Doar ca stilul meu s-ar putea sa deranjeze, pare prea neserios pentru un subiect asa de important. Dar zau, oricat de devotata e o mamica si oricat s-ar dedica ea cresterii pruncului, nu trebuie s-o faca incrancenat, adancind cuta dintre sprancene si manevrand copilul ca un genist ce trebuie sa dezamorseze o bomba nucleara.  O mamica relaxata , care stie sa glumeasca si sa priveasca maternitatea nu doar cu maxima seriozitate ci si cu zambetul pe buze, va avea un copil mai relaxat.

E greu sa fii mama! E cel mai epuizant job din lume, unul cu program non-stop. Dar cine s-ar mai incumeta la treaba asta daca n-ar avea si atata farmec, atatea satisfactii, atatea sperante pentru viitor? De fapt cred ca nu-i job, e mai mult un fond de investitii, unul in care nu nu te spetesti acum muncind ca sa aiba cine sa-ti dea o cana de apa la batranete (cum atat de des si de egoist aud!), ci in care investesti daruire si pasiune ca sa lasi in urma ta un cuceritor al planetei, o poarta deschisa spre eternitate.Nu asta viseaza orice mama, ca puiul ei sa paseasca triumfator in lume si in viata? Nu sa cucereasca lumea ca un cotropitor ci doar sa se bucure pe deplin de ea.

bebelusCe voiam de fapt sa spun? A, da! Ca multumesc cui mi-a trecut pragul , cui m-a adus in discutie ; si ca ce scriu eu nu-i nici pe departe vreun tratat despre cresterea eficienta a copilului, vreo carte cu trucuri prin care mamicile sa-si asigure linistea, confortul sau tranzitia mai facila prin miracolul maternitatii. Deci nu dati cu pietre daca nu v-a placut , e suficient sa zambiti o clipa si apoi sa va intoarceti putin mai relaxate langa puiul de om care va asteapta. Va dati seama ca pentru el sunteti cea mai importanta fiinta din Univers? Numai pentru titlul asta si tot merita orice sacrificiu…

Ce-a mai adus barza

Standard

Pe-copii-ii-aduce-barza-Asa-i ca va era dor de povesti din baby-land? Nu v-am mai plictisit de mult cu nazdravaniile berzelor chioare care dau navala-n stol peste mine.

Ieri o alta barza a ratat aterizarea pe barzodrom si a livrat incarcatutura direct la domiciliul beneficiarului.Care beneficiar era la a patra comanda asa ca a fost suficient sa tuseasca de doua ori si gata, a crescut populatia lumii!

Pe la ora 14, cand imi faceam iluzii ca s-au linistit apele si pot lua o pauza de cafea dupa nebunia unei zile in care se aduna toate (operatie cezariana, schimbare de mobilier, externari, inspectie anuntata, copil in reanimare…) vine ambulanta val-vartej. Cand o vad pe asistenta cu pachetul in brate imi dau seama ca nu-i un cadou in avans de la Mosu’, ca n-avea nici o funda. Imi zice sec:”nastere la domiciliu” si-mi pune in brate maldarul de carpe pe care nu le-am putut indentifica daca-s fete de masa, cearsafuri sau prosoape si nici daca jegul de pe ele e din mezozoic sau e contemporan.

Precum trebuie sa inlaturi multe foi de varza sa ajungi la cotor sau sa desfaci o scoica sa gasesti o perla asa scotocesc si eu. Gasesc perla: e neagra! Mai corect e neagra-verde-vinetie; neagra de la genetica, verde de la impregnarea cu lichid amniotic mlastinos si vinetie de frig!

Si incep procedura de igienizare si prim-ajutor. Dupa prespalare, spalare intensiva, smirgheluire, clatire, finisare si lustruire reusesc sa descopar mogaldeata in toata splendoarea ei: e chiar haioasa cu mutrisoara aia concentrata si cu o capita de par de zici ca-i clonata dupa Tina Turner!

Am obiceiul de a-i numi cumva pe micii pacienti, ce-mi vine in minte la prima vedere, un botez instinctual. Unii sunt Piticu’. Chistoc, Degetel, Zambilica, Mowgli sau Barbie (Barbie mai rar ca nu ne-au cotropit inca suedezii!). Acum primul nume care mi-a venit in minte a fost Malinka Bazdagania!Si asa ii va ramane numele pana ce mama si nasa in tandem o vor boteza Yasmine, Anais sau Maricica!

Dupa ce am curatat-o si i-am aplicat trei injectii profilactice am lasat-o in incubator sa se convinga ca n-a aterizat in plina era glaciara si sa-si exerseze vocalizele deloc magulitoare la adresa mea si m-am dus sa ma conversez cu proaspata mamica.

Proaspata e impropriu spus ca arata cam expirata, in ciuda celor 30 de ani declarati. Remarc tegumentele innegrite de bronzul verii si de jegul mostenit din verile trecute. Apoi vocea baritonala de fumatoare inraita. Bineinteles ca primul lucru ma intreaba daca poate sa se duca la o tigara, ca n-a fumat de doua ore! De cand n-a baut nu-mi spune…

Dialog intre mine si ea (un ton bland si altul amenintator):

-La ce ora ai nascut?

-La unu?

-Unu si cat?

-Unu fix, ca m-am uitat io la ceas!

(vedeti, femeia e exacta ca un ceas elvetian, lucreaza cu maxima precizie!)

….

-Ai avut lapte la ceilalti copii?

-N-aaaam avuuut.

-Si ce le-ai dat sa manance?

-Tzatza, duamna, ce sa le dau!

(deci imi e clar: ori n-are nici o vaca trecuta in declaratia de avere, ori glandele ei mamare produc altceva in afara de lactatie!)

-Cate clase ai?

-Aproape una.

(deci e la egalitate cu trenul de marfa, ca personalul tot are doua clase!)

Si interogatoriul meu a continuat pana la completarea fisei in timp ce mama ma sageta cu niste priviri ucigase pentru indiscretie si pentru ca o retineam din drumul foarte important spre fumatul unei tigari. Scriam cu un ochi in fisa si altul urmarind-o atent sa vad cu ce va arunca dupa mine, evaluand posibilele arme. Slava Domnului ca n-avea lasere, ca m-ar fi pulverizat!

I-am dus copilul in salon, frumos impachetat. Nu i-a placut modelul asa ca l-a infasurat ea dupa reguli proprii de arata ca o sarma scapata din furculita. Ce sa ma amestec eu in feng-shuiul femeii!

Apoi i-au venit neamurile, o batrana si trei puradei mucosi si peticiti, vai de ei, saracii! Ce i-au adus lehuzei? Pai tigari(normal!!) si mancare: trei paini si un sir de covrigi!

La schimb de tura i-am predat cazul colegei care nu stia daca sa rada sau sa planga. N-am lasat-o sa se exteriorizeze, am tras-o repede din salon pana nu ne manca pe amandoua. Cu covrigi si paine, desigur.

In concluzie se cheama ca n-am avut timp sa ma plictisesc. Iar daca, peste ani, o s-o vedeti pe Malinka Bazdagania defiland pe vreun podium la concurs de Miss sau in prezidiu la Academie sa va amintiti ca eu sunt cea care am spalat-o pana i-am dat stralucire. Noroc nu pot sa-i dau…

O nebuna, o barza chioara si o panselua afara

Standard

Am fost trei zile libera, azi am revenit la munca. Nu v-am mai povestit demult ce mai e pe la mine pe la spital, poate va era dor de un raport de garda.:))

De dimineata am avut „momente vesele”, mi-au povestit colegele ultima patanie cu nebune. Ah, pe asta am ratata-o!Si era specialitatea mea…

Era internata pe sectie o pacienta trecuta de 40 de ani, cam ciudatica, cu hemoragie. Vorbea mult si cam aiurea, umbla ca un somnambul in transa. Dar au zis colegele ca poate asa-i modelul…Fiind cam sleampata si nespalata, nepieptanata, doamna doctor i-a spus la vizita , cu zambetul pe buze si nu ca o dojana, sa se aranjeze, sa o gaseasca a doua zi frumoasa. Si ce credeti ca a facut nebuna? S-a dus la magazin peste strada, si-a luat vopsea de par si s-a dus la baia comuna sa se vopseasca !(ca sa dea doar cu pieptanul i s-a parut prea putin pentru statutul de frumoasa)De vopsit n-a vopsit decat peretii, ca pe o parte si-a turnat vopsea in cap si pe alta dadea cu dusul, ce sa-i mai ramana culoare in par!Pe faianta insa n-a facut economie. Biata infirmiera de serviciu a avut ce freca toata noaptea la baia manjita mai ca picturile rupestre.

Apoi a venit o alta bolnava din salon cu nebuna ca ea nu mai sta acolo, sa fie mutata ca-i e frica, ca nebuna bea si cine stie ce halucinatii are si-o strange de gat.S-au dus colegele sa lamureasca problema ca si ele aveau ceva banuieli ca ar mirosi a alcool. Cand  i-au cerut sa arate geanta normal ca impricinata s-a revoltat, ca ea n-are decat niste chiloti.Pe care ii scotea, ii arata, ii baga la loc si iar ii scotea, de ziceai ca are vreo doua duzini de budigai, nu doar o pereche.In cele din urma au reusit sa se uite in geanta:o sticla de „coniac” Unirea si una de spirt, ambele aproape goale! Si cand te gandesti ca cerea sa o insoteasca cineva la wc, ca ea e ametita si lumea credea ca-i de la anemie…:))

Poate ca asta n-ar fi fost grav daca valorile de glicemie recoltate dimineata n-ar fi fost in pragul comei diabetice si anemia n-ar fi fost destul de accentuata. Asa ca doamna cea betiva frumoasa a fost transferata la sectia de boli de nutritie!Daca la noi s-a vopsit probabil ca acolo se va epila!

In rest sectia e cum am lasat-o, panselutele sunt la locul lor si negocierea pentru tichetele de masa e in toi, cu topoarele la vedere.Ca se mai revizuiesc…Sa se revizuiasca, primim, dar sa ni se dea!:)

La capitolul „succesuri” barza tocmai a livrat un flacau frumos si cuminte care probail se va face parasutist ca era sa aterizeze fortat, in mijlocul holului, n-a mai asteptat sa primeasca confirmare de la turnul de control. Noroc ca moasa „Air Force 1” a fost pe faza, l-a interceptat la timp!:))

Cam asa ma „distrez” eu la munca, ceea ce va doresc si dumneavoastra!

Misiune de salvare

Standard

Noapte fara stele. Garda fara probleme. Caldura in calorifere de trosnesc tevile. Liniste. Pacienti silentiosi setati pe vibratie…

pisica in pomAm senzatia ca sunt in sauna, asa ca deschid fereastra. Un mieunat jalnic imi strapunge timpanul. Ma uit in toate partile, pe sub pervaz, scrutez intunericul jumate atarnata in afara geamului. Nu reusesc sa identific sursa miorlatului dar suna din ce in ce mai disperat. Ridic privirea spre stele si sa cer ajutor divin si vad ceva miscand in copac. Noroc cu o dunga alba sub guler de mi-am dat seama ca e o pisica acolo, altfel camuflajul era perfect.

Chiar in fata ferestrei, la inaltimea acoperisului, o matza neagra implora ajutor.Peste drum un catel dadea din coada asteptand sa cada victima din copac.Pisica proasta! De frica catelului se cocotase pana spre ultimele crengi si nu mai stia sa se dea jos. Cunosteam modelul, asa pateam si noi cu motanul dinainte, se urca pe casa si urla ca nu mai poate cobori. Si noi, echipa de interventie, umblam cu scara in jurul casei sa recuperam animalutul. Acum nu mai avem nici o problema, Yeti se plimba pe case mai bine decat mine pe alei si sare de la orice inaltime ca un parasutist experimentat…

Nu pot sa las mica pisica neagra in pom. Mi-e prea mila, plus ca n-as suporta sa o aud miorlaind sub geamul meu toata noaptea. Ma duc la colega din maternitate si-i zic: hai intr-o operatiune de salvare! Ea se ridica repede, crede ca e nevoie de ajutor medical pe undeva. Ii explic ca avem de coborat o matza din copac. Si iesim amandoua in noapte, doua fantome zgribulite in cautare de vietati captive!

In jurul pomilui pamantul e ud- mocirlos, sapat proaspat(v-am spus ca avem panselute pe alei!)Si noi, in papuci albi de spital!:))

Dam tarcoale pomului, sa ademenim pisica. Ea miorlaie, cred ca pricepe ca vrem sa o ajutam dar tot nu coboara . Colega gaseste ca sunt doua solutii: sa ne urcam dupa ea sau sa chemam pompierii! Cum pe pompieri nu vrem sa-i deranjam, ca poate au treburi mai importante, alegem planul cu escalada. Adica sa escaladeze colega, inalta, supla si invatata cu cataratul prin pomi, ca in nadejdea mea…moare pisica de batranete in varful pomului!

Ea, colega, s-ar urca dar nu gaseste punct de sprijin pana la primele ramuri. Aici intervin eu, sa ma fac utila cumva. Ea se descalta, eu fac o scara din causul palmelor, se sprijina, pune un picior pe ramura si ramane suspendata.Asa ca pun umarul si o imping cat sa poata pune ambele picioare desculte in pom. Suntem de rasul curcilor:ea, desculta in copac, eu noroita toata dand tarcoale sa o prind in caz ca se rupe pomul batran si cam uscat. Strig:fata, sa nu dea dracu’ sa cazi , ca eu cucuiul mi-l vindec dar daca storcosesti panseluta jar mananci, te penalizeaza managerul!

Se intinde colega, miorlaie pisica si se catara mai sus, pe ultima creanga. Colega dupa ea julindu-se cu simt de raspundere. In cele din urma reuseste s-o prinda de un picior, una urla de zgarieturi cealalta de frica, eu mai am putin si-mi ud budigaii de ras. Peste drum, in fata sectiei de pediatrie,niste mamici fumeaza, se uita curioase la noi si chicotesc. Imi vine sa strig la ele :bai, voi v-ati internat sa va supravegheati copii sau sa stati toata noaptea la circ si tigari?

N-apuc sa intru in polemici cu spectatorii ca striga colega:”prinde-o” si-mi arunca matza. Pe care nu o prind(normal!) dar care imi cade in cap si se instaleaza in ceafa, incurcanu-mi-se in claia de par. Si asa, cu matza in cap, fac din nou scara pentru colega sa coboare, o tin ca pe o Cenusareasa spanzurata pana reusesc sa-i pun papucii si ajunge si ea cu bine jos. Ma scarmana in cap pana smulge pisica mai inclestata ca un paduche flamand si o da jos. Cand pisica atinge asfaltul sare cainele care o pandea si…pisica e iar in copac! Mama lor de matze proaste si cine a plantat copaci in curtea spitalului!

Noroc ca de data asta a nimerit un copacel mic din care am reusit s-o desprindem cu usurinta. Pana am gonit cainele si pentru ca am constatat ca e slaba-moarta am zis sa-i asiguram servicii all inclusiv si sa o si hranim. Am bagat-o in holul de primire (nu in sectie, sa nu credeti ca ducem dragostea de animale atat de departe) si am servit-o cu un sandvish cu pate. Pe care l-a infulecat de n-au mai ramas decat cateva firmituri! A tors fericita, ne-a multumit de tratatie si…am poftit-o afara.

Ne-am uitat ca nu mai e nici un caine si am intrat sa ne spalam si dezinfectam. Plus sa ma pieptan, ca eram coafata cu gheruta! Apoi, cu satisfactia misiunii implinite, am intrat in sectie sa ne ocupam de restul problemelor.

Mi s-a parut ca ma urmaresc mai insistent pacientele, am crezut ca sunt cazute in admiratie pentru pricepera mea profesionala sau pentru bijuteriile mele, ori poate au urmarit si ele pe fereastra succesul actiunii de alpinism utilitar. Abia mai tarziu am vazut in oglinda ce urme de labute cu noroi aveam pe gulerul uniformei!:))