Arhive pe etichete: medicamente

Si sanatatea se trateaza

Standard

Ieri asistam la nedumerirea si indignarea cuiva, care, facandu-si un set de analize pe care le repeta periodic, a constatat pe buletinul de analize ca in dreptul valorilor normale, cele de referinta, sunt cu totul alte valori, astfel incat rezultatele lui par mult mai proaste decat la ultimul control cand totul era in limite relativ normale. Nu e ceva nou, am mai intalnit nedumerirea asta si multi nu si-o explica. Sa fi stabilit „cercetatorii britanici” ca acestea sunt cele mai corecte valori ce indica starea de sanatate, ne-am up-gradat noi fizilogia? Ca o glicemie normala, de exemplu, trebuie sa se situeze intre 70-110 mg/dl si nu intre 90-120 cum era acum cativa ani? Ca trigliceridele, colesterolul, calciul si toate celelalte minerale au brusc tendinta sa creasca sau sa scada de parca incepem sa devenim o specie noua intr-o continua transformare in cautarea perfectiunii?

La fel se intampla si in cazul valorilor tensiunii arteriale si a altor parametrii functionali. Ne uitam pe rezultatul investigatiilor (pe care cel mai adesea le platim cu bani grei) si ne declaram din ce in ce mai subreziti, mai expusi bolilor. Chiar daca nu ne simtim rau, ba chiar avem o stare de bine, ne simtim amenintati, flagelul unor boli despre care auzim zilnic ca fac mii de victime ne pandeste din spatele buletinului de analize.

medicamenteN-am luat nici o pastila in viata noastra? Brusc dam navala in farmacii si plecam cu sacosa plina de omegi, vitamine, cartilagii de rechin, uleiuri de peste, propolis de albine, puteri de urs, chiar si cacareze de musculita  betiva, orice am auzit prin vecini sau la reclamele de la televizor ca ne-ar feri de boala si de moarte. Orice fiertura de buruieni, daca e frumos ambalata, se administreaza cu picatura, e „de firma” si are un pret substantial devine elixir miraculos si trebuie inclus in dieta zilnica, langa paine si aiazma.

Ca suntem manipulati mediatic si ca ni se stimuleaza si speculeaza spaima de boala, batranete si moarte, stiam de mult. Ca frica noastra e sursa de profit pentru unii,care nu se mai multumesc sa vanda leacuri (sau iluzii) doar pentru bolnavi ci au facut consumatori fideli de medicamente si din cei sanatos, stiam si asta. Incep sa cred ca nu bolile ne ingenucheaza, ci teama de ele. Si teama noastra inseamna profitul lor, al celor care uneori ne imbolnavesc cu buna stiinta ca apoi sa aiba pe cine vindeca. Contra cost, desigur.

Poate ca eu nu m-am exprimat destul de clar, asa ca ii las pe altii, mai priceputi, sa o faca. Si nu uitati: usturoiul sau musetelul nu cresc in capsule si Dumnezeu nu ni le-a lasat pe rafturile unei farmacii!

https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2015/04/22/inventatorii-de-boli-cum-sunt-transformati-oamenii-sanatosi-in-cumparatori-de-medicamente-industria-farmaceutica-exploateaza-perfid-temerile-cele-mai-profunde-ale-omului/

Spionaj de la fereastra

Standard

Ce zi infernala am avut va povestesc altadata, ca acu n-am timp sa ma victimizez.

Stau sa-mi trag sufletul doua minute, timp in care beau o Coca Cola de-aia aducatoare de sanatate si fac auditie prin fereastra deschisa. Pe banca din fata cabinetului stau doua babe venerabile doamne in pragul centenarului. Maiculita, m-au capiat cu debitul verbal si decibelii! As avea de bagat niste date in calculator dar nu pot din cauza bruiajului. Asa ca stau si trag cu urechea. Si ma amuz.

Una din batrane vorbeste la mobil desi nu cred ca ii trebuie, se aude lejer pana-n China tot ce spune.

-Si nu te lasa, fa, durerea?….Sa iei de la farmacie niste „diclorfenac” , da’ d-ala de o suta douajde mii, ala e cel mai bun, dai de cateva ori si-ti ia cu mana….lasa, fa, ce zice doctoru’. parca stie doctoru’ ce faci tu! tu da-te cum iti zic io si sa ma acuipi in ochi de nu ti-o trece!…si niste ceai de pelin sa faci…si din buruieni de-ale de cresc in fundu’ gradinii…de-alea, fa, de nu le mananca caprilii, stii tu….da, fa, faci ceai si te speli…da’ sa-l racesti inainte…ai, fa, asa a zis?…fa, alea nu e zdravene, te uiti tu in gura lor?….fa, da sa-mi aduci maine ceva de post de mancare ca ie vineri si cine stie ce ne dau astia la masa…nu, faaa, io tin post, ce daca sunt in spital?…nu, sa nu-mi aduci apa ca are astia aici, pe hol, aparat de-ala de apa rece, fa, e receeee-recee!…

Intre timp bombane ceva si cealalta, colega de banca-n parc.

-Iiiu, hai, fa in salon, ca vine cu medicamentilii si nu ne gaseste! Hai, ca iar ne gaseste cu tensiunea mare. Hai ca iesim porma, fa, sa ne luam o cafea!….

Concluzie: lasa, fa, ce zice doctoru’, ce stie doctoru’ ce facem noi! Intai ne luam tensiunea sa ne-o gaseasca mica si pe urma bem cafea sa o facem mare! Si mai stam o saptamana internate ca e bine aici, au si aparat de cafea si de apa rece-rece!…

Hai ca se facu liniste, ma apuc si eu de treaba pana nu se intorc babele la cafea!:)))

Cine-i condamna?

Standard

Aseara am revazut „Traficantul de arme”.Nu va povestesc filmul, cred ca multi l-ati vazut.Nu e o capodopera, nici nu e genul meu, dar subiectul e bine tratat.Cel mai mult mi-a placut sloganul de inceput: in lume sunt atatea arme incat procentul e de o arma la 12 oameni; problema e…cum ii inarmam pe ceilalti 11?

Si ma gandesc cu groaza cat se cheltuie in cursa asta infernala a inarmarii .De ce aruncam banii pe lucruri care aduc moartea si nu pe cele ce pot salva viata? In vremuri de criza, cand economiile se prabusesc, industria de armament e inca prospera. Ca si cea farmaceutica, care ne vinde o multime de medicamente scumpe, inutile(sau chiar daunatoare) si multe chiar netestate. Devenim niste cobai pe banii si pe riscul nostru. Iar bolile grave, cele ce ne macina din temelie, par a nu-si gasi leacul.Sau e atat de scump incat multi sunt condamnati la moarte.

interferonPe langa suferinta fizica unii bolnavi declarati „incurabili” trebuie sa indure si calvarul de a nu-si permite sa-si cumpere tratamentul ce le-ar putea prelungi viata si umilinta la care sunt supusi de cei care au obligatia sa-i ajute dar refuza sa o faca pe motiv ca sunt „nerentabili”.O crema antirid e rentabila dar un chimioterapic nu?

Nu stiu cum se iau deciziile la varf, pe ce criterii in afara celor umane, cu ce calcule meschine se echivaleaza vietile unor oameni.Stiu ca sanatatea nu pica din cer, ea costa mult si trebuie sa contribuim cu  totii.Stiu ca unii se zbat sa le asigure pacientilor orice farama de ajutor, sa nu risipeasca nici o sansa.Nu condamn in grup, nu tot sistemul e corupt si nemilos.

Dar nu pot sa inteleg de ce cheltuim o caruta de bani pe programe de depistare de boli rare si nu facem nimic pentru bolile frecvente.Stiu ca avem o campanie de succes pentru interventia in caz de infarct, e minunat asta. Stiu si ca Smurdul e capabil de performante.Pentru tot ce inseamna medicina de urgenta Raed Arafat a fost un deschizator de drumuri, un inger salvator. Laud si apreciez enorm asta.

Dar ce facem cu suferintele aproape cronice, cu bolile care nu te ucid brusc ci lent, pe care le simti dureros cum te macina zi de zi? Cancerul nu mai e o boala care te condamna la moarte. Dar sistemul nostru sanitar, da! Poate ca nu cancerul in sine te rapune cat gandul ca il ai,  ca n-o sa poti lupta pana la capat si cu boala si cu greutatea de a-ti procura tratamentul.

Am inteles azi cum functioneaza sistemul de aprovizionare cu medicamente oncologice. Costa mult si multe firme producatoare, care n-au livrare curenta pe piata romaneasca, vor plata imediata. Asta in timp ce furnizorii spitalelor isi primesc banii dupa 9 luni! Si atunci fiecare se descurca cum poate, s-au organizat adevarate retele de sprijin care aduc medicamentele contra-cost direct de afara, la cerere.Dar trebuie sa-ti permiti sa faci asta. Daca esti un amarat de bugetar sau pensionar, ce faci? Te asezi intr-un colt si astepti sa mori? Nici asta nu e simplu, caci durerile devin atroce si nici calmante nu gasesti in spital.Si ultima alinare trebuie sa ti-o cumperi!Trebuie scos profit din orice geamat de durere…

Solutia propusa  fost de a se constitui un „fond de rulment”, vreo 800 000 de euro, parca, cat sa se poata plati furnizorilor acest import de citostatice ce lipsesc de pe piata noastra. Nici nu e mult daca faci comparatia cu alte cheltuieli de protocol, de sali de sport, gondole si piscine sau cu pretul unui avion de lupta.Poate e bun si avionul, ne trebuie si asta dar avionul ne va apara de un inamic ipotetic in timp ce oamenii mor cat se poate de concret.Zilnic.

Voiam sa scriu doar doua vorbe si sa va rog sa cititi mai multe, in special comentariile, la Simona Tache, cea care a redeschis aceasta problema veche si dureroasa. Dar m-a luat valul(ca de obicei) si abia reusesc sa ma opresc.

N-o sa-mi citesca nimeni din guvern blogul, cum poate nu le vor citi nici pe ale celorlalti ce au scris mai documentat sau mai cu talent, dar tare as vrea sa traiasca macar o clipa intensitatea gandului ca ei ar putea fi urmatorii pacienti sacrificati de sistem. Toti ministrii sanatatii de pana acum au compatimit, unii au promis sa rezolve dar…sa mai avem sperante? Noi, cei inca sanatosi, poate ca mai avem dar ei, cei deja ingenunchiati de cancer, poate nu mai au nici timp…Boala i-a condamnat la suferinta dar le-a lasat o speranta. Cine are dreptul sa-i condamne direct la moarte?