Arhive pe etichete: nou-nascuti

Cum pariez pe negru?

Standard

De la o vreme incoace onorata conducere a institutiei ne scoate ochii ca nu ne meritam salariile, ca nu prea avem „productie”. Ma scuzati, nu stiam ca sunt platita in acord global, ca la CAP pe vremuri, in functie de numarul de vitei si de cantitatea de lapte! La noi e ca la pompieri: daca arde, stingem, daca nu, stam in asteptare pregatiti sa intervenim. Daca si pompierilor li s-ar reprosa ca au cam somat probabil ca jumatate din ei ar deveni piromani, sa aiba activitate remunerata. Ei tot ar gasi o solutie, dar eu ce sa fac? Sa dau cate un bob de neghina tuturor femeilor pe care le intalnesc ca sa „purceada grele” si apoi sa le aduc cu forta la spital?…

Doar ca luna asta cred ca o sa scapam de reprosuri, e tot o vajaiala de berze in ultima vreme. Se vede treaba ca mai 2013 a fost o luna plina de romantism si hormonii au tropait corespunzator.  🙂

Tura trecuta aproape ca am nascut la simultan. Una din nasteri a fost cazul ideal; copil mare, zdravan, de aproape patru kilograme si care si-a cerut drepturile de cetatean european de cum a scos capul in lume. Ca de ce-i atata lumina, ca de ce apa in care-l spal e mai calda decat aia in care s-a balacit el pana acum, ca sa am grija cum ii pansez buricul, sa nu-i prind si altceva, ca de ce-l intep, ca de ce-l intep inca odata, ca unde-i mic-dejunul lui… In afara ca si-a pus la bataie toti decibelii, in rest nu m-a solicitat cu nimic.

Dar a doua nastere… O doamna la a sasea nastere, venit „cu glontul pe teava” cum s-ar zice, adica doar cat sa avem timp sa o urcam pe masa de asistat. Doamna nu avea stramosi vikingi, ba chiar as paria ca erau din cei veniti de pe malurile Gangelui odata cu Marea Migratie si ramasi pe plaiurile mioritice (noroc ca acum isi mai continua migratia spre Roma si Paris). Dar am apreciat ca era surprinzator de ingrijita, cu sosete albe si chiar mirosea placut. Deci se poate! Pana aici totul bineee…

Dar scoate coana moasa puradelu copilasul , mi-l pune pe masa radianta si eu am un moment de cumpana. Tipa, imi arata pumnii, face tot ce are de facut dar e atat de negru incat nu pot sa-i apreciez coloratia si daca e sau nu nevoie de masca de oxigen si manevre de reanimare. Ma mai uit odata la mama, trag concluzia ca genetica isi spune cuvantul, nu e nici o problema si duc copilul in incubator. Care copil se intinde relaxat, bucuros ca a ajuns in spatiu larg si nu mai trebuie sa stea cu genuchii la gura…

poze-yin-yang-pisici-haioase_1239382336Cand se linistesc apele si am si eu un moment de relaxare, meditez: pai cum ramane cu dorinta mea de a face voluntariat in Africa daca eu nu ma pot descurca cu pacientii astia, semi-mulatrii? Cum evaluez „tegumentele rozate” , gradul de cianoza sau tegumentele icterice? Ca toate tegumentele au aceeasi culoare si eu n-am invatat de-astea… Si cum naiba o fi aratand „asfixia alba”, aia cea mai periculoasa , la un copil negru? Se face gri?…

Nu, m-am razgandit, nu mai plec in Africa! Reconfigurez spre Suedia si Norvegia ca acolo pot sa pun in practica ce am invatat, nu ma incurc in pigmenti!

In concluzie: cum se innegreste un copil alb stiu, dar cum se albeste unul negru poate sa-mi spuna cineva? Sa nu va aud ca pomeniti de Vanish sau alti inalbitori, ca eu vorbesc serios, da?

Lacrimi pe holuri de spital

Standard

Imi explodeaza creierii in cap, mi-e sa nu fac mizerie pe pereti si sa-mi impute zugraveala.A fost o zi infernala, stau cu ochii pe ceas sa se faca odata sapte si s-o zbughesc acasa.

Si cand zic ca nu mai pot imi aduc aminte de orele petrecute pe holurile spitalului judetean, cand asteptam sa iasa Sotu’ din operatie.Si-atuni cred ca pot orice, daca si altii pot sa indure atatea…

Vreo doua ore am stat intr-un salon din sectia de chirurgie plastica. Fiecare pacient de acolo cred ca poate fi protagonist al stirilor de la ora 5. Cei mai multi au arsuri, rani intinse si greu de cicatrizat, arata ca niste mumii ambulante. Ce povesti or fi ducand cu ei si ce dureri cumplite or fi patimind!Acolo lacrimile chiar dor, ustura pe obraji arsi.

Apoi m-am mutat in usa blocului operator. Chiar in fata usii e sectia de terapie intensiva.Sotul a intrat la operatie iar eu am stat sa contorizez dramele vizitatorilor. Pe pacientii de acolo nu i-am vazut, n-am indraznit sa trec dincolo de usa cu cartele desi nu m-ar fi oprit nimeni.Va povestesc doar doua imagini care m-au impresionat.

Lacrima lumiiEra o familie de tigani. Negrii-tuci dar foarte curati, cizelati la haine dar pastrandu-si vorba si accentul.Erau trei femei si un barbat, cred ca frati.Intrau pe rand, cu decenta, nu stateau mult , asa cum ar trebui sa faca orice vizitator care vine la un bolnav grav.Si ieseau plangand, se strangeau toti, se luau in brate si se incurajau.Ascultand fara sa vreau am tras concluzia ca mama lor era in coma dupa o problema cardiaca. M-a impresionat si comportamentul de bun-simt dar si unitatea dintre ei. Ar fi plecat dar nu se indurau, mereu ziceu „daca n-o mai gasim in viata cand ne intoarcem?”…Si iar intrau pe rand, intr-un scurt pelerinaj. Buna mama trebuie sa le fi fost si frumoasa educatie le-a dat , mult peste ce vedem in mod curent la etnia lor.

Apoi a venit o femeie tanara. S-a oprit fix in fata intrarii in sectie,Si-a impreunat mainile si a inceput sa se roage miscand incet din buze. Adanc s-a rugat, cu evlavie.A facut o cruce la sfarsit, s-a uitat lung spre holul sectiei, s-a intors si a plecat fara sa treaca pragul, fara sa viziteze pe nimeni. Si m-am gandit ca a venit sa-si ia adio de la cineva drag dar n-a vrut sa ramana cu imaginea unui muribund in amintire, si-a trimis gandul bun din prag si a plecat cu sufletul impacat.Gestul asta, aproape de neinteles, m-a emotionat. Nici eu nu mi-am dorit sa-i vad pe cei dragi stingandu-se  si n-as fi vrut sa-i vad nici in impietrirea nefiintei…

Sa ma vait ca am avut o zi grea?Cam ce fel de zile as fi avut daca as fi lucrat intr-o astfel de sectie?Si cate lacrimi as fi putut sa plang pe dinauntru fara sa se vada pe dinafara?

Da, sunt obosita si ma doare groaznic capul.Dar prin mana mea au intrat in lume azi doi copii frumosi, un baiat si o fata. Au fost si probleme dar acum sunt bine si copiii si mamele lor si le aud alaturi cum se bucura cu intreaga familie. Cand se termina cu lacrimi de bucurie totul pare brusc mult mai usor.Si-mi indes calota sa nu murdaresc peretii cand o sa-mi explodeze creierul…