Arhive pe etichete: Oltenia

Reportaj din fundu’ curţii

Standard

Bine v-am regăsit, dragii mei! Sper ca aţi petrecut bine şi cumpătat şi că vă bucuraţi din plin de Săptămâna Luminată.

M-am întors şi eu la căsuţa mea.E ciudat că am plecat cu aerul condiţionat pornit la maşină şi m-am întors să fac focul în sobă, de parcă am fi petrcut Crăciunul, nu Paştele.

Pe unde am fost_?Păi aş fi  vrut în Brazilia, să văd cum stau ăia cu pregătirile pentru olimpiadă, dar am ajuns în…Prazilia! Ei, bun şi aşa, ce să ne mai luăm acu de la o singură literă!Tot loc exotic e şi ăsta. Nu vă înşir nici un şirag din perle+n foi de praz, le las pe altă dată.

La venire, vremea însorită, curtea plină de bujori şi stânjenei înfloriţi. La plecare, ploaie cu bulbuci, vijelie şi şosete groase. Ciudată vreme, ciudate vremuri! Noroc că în prima zi de Paşte  ne-a îngăduit Domnul cer senin şi temperaturi blânde, să putem face un grătar tradiţional cu mici şi fleicuţe de porc şi să stăm mai mult pe afară, în prispa casei. Ziua a început mai ciudat pentru mine. M-am trezit, am salutat creştineşte cu Cristos a înviat şi am fost direcţionată către ligheanul cu apă în care erau două oua roşi şi nişte bani. Să-şi fi făcut soacră-mea imitaţie de acvariu era exclus, deci am dedus că e vreun obicei şi că trebuie să mă spăl pe ochi cu apa aia. Da cu banii ce o fi, trebuie să-i iau sau trebuie să plătesc şi eu vreo taxă?În fine, nici n-am dat, nici n-am luat, doar m-am spălat cu acea apă micelară de ouă pascale.N-am observat să aiba vreun efect antirid…

Cănd să ies din casă mai să mă împiedic de o tufă mare de iarbă, scoasă cu rădăcină cu tot din pământ şi aşezată pe prima treaptă. Că, cică, trebuie să calci pe iarbă proaspătă. Nu mi-a explicat nimeni simbolistica sau dacă ajută cumva la platfus, aşa cum nu mi-a explicat ce rost avea tufa aia dacă dincolo de scări e ditamai tarlaua de iarbă…

La biseică n-am fost, am luat lumină de la cele muuulte candele poziţionate strategic în toate colţurile casei şi care m-au ţinut în alertă maximă să nu izbucnească vreun incendiu, fiindca ele ard non-stop, mai ca laminoarele de la Galaţi.

Apoi au venit musafirii, am mers noi în vizite, şi tooot aşa am ţinut-o cu mesele întinse şi cu ciocnitul de ouă. Ouă rosi n-am mâncat decât două, prăjituri nu spun câte am mâncat.De, trebuia să mă bucur şi eu cumva de Învierea Domnului şi cum cu sângele lui nu prea mă împac, am ales să compensez cu trupul, cât mai îndulcit…

Am avut şi o sesiune de poveşti fiindcă am stat la masă şi la vorbă multă cu o bătrâna de 90 de ani, fostă învăţătoare, o femeie cu multă luciditate şi cu multe poveşti de depănat şi care spune că secretul longevităţii ei, atât fizice cât şi intelectuale, constă în muncă dar şi în ceaşca de ţuică şi paharul de vin băute zilnic.Nu suportă uleiul, consumă numai gătit cu untură, ronţăie la fiecare masă ceapă, usturoi sau ardei iute, n-a ţinut post sau vreo dietă în viaţa ei şi nu vrea să audă de viaţa de apoi, se bucură cât poate de viaţa asta, chiar daca n-a fost întotdeauna roz, ba dimpotrivă…

miel_63034700_72097900Cam aşa am petrecut eu Sărbătorile Pascale. De ce mi-am intitulat postarea  „din fundu’ curţii” ?Păi fiindcă la stradă e doar praf şi un alai de ipocrizie. În fundul curţii un ieduţ alb zburdă neastâmpărat, nici nu ştie ce aproape a fost să se transforme în meniu de Paşte. Şi au înflorit salcâmii!Iar timpul s-a oprit în loc!

 

Na, că era să uit ce era mai important! Toate zilele astea am avut o veşnică controversă: în ce zi a săptămânii se înroşesc ouăle? Din câte ştiu eu pretutindeni se vopsesc in Joia Mare, sau, dacă nu e timp, sâmbăta. Doar în Oltenia se vopsesc vinerea, adică in Vinerea Seacă, ziua în care nu se găteşte nimic pentru masa de Paşte! La voi cum e? Că aşa-s de curioasăăă…

 

 

 

Misiune (diplomatica) indeplinita!

Standard

Salutare, lume buna!

Lipsii vreo cateva zile din peisaj, da’ lipsii motivat, fusei dusa  intr-o excursie in Prazilia, de-mi reinnoii scrisorile de acreditare la ambasada mamei soacre. Soacra fu multumita, relatiile diplomatice , fructuoase, avuram si-un dineu festiv cu mici da’ fara zaibar, nu vazui frunza de praz da’ facui auditie la greu de magari isterici si-un concert de goarna, ca murii careva din vecini si asa li se da acolo plecarea pe lumea cealalta , cu goarna.

Pe scurt asta e raportul meu de activitate pe ultimele cinci zile: fusei, vazui da’ nu invinsei nimica! Poate doar plictiseala, ca duminica a plouat toata ziua si am avut program de behaiala la interioare.

M-a surprins diferenta de temperatura, parca n-as fi mers doar vreo 300 de kilometri mai in sud ci parca as fi trecut pe alte meridiane; la mine inca se vede zapada pe munte iar acolo sunt salcamii si socul infloriti, ba am mancat si capsune culese proaspat din gradina.

Perle-n foi de praz n-am prea cules, mai slaba recolta ca in alti ani, dar nici cu mana goala nu m-am intors, ceva-ceva tot am adus pe fundul sacului.

Am gasit „in batatura” alt caine decat cel lasat in toamna(asa-i acolo, se schimba moda ca la Milano, ba-i colectia de toamna, ba cea de primavara). Doar ca soacra-mea, ca sa nu-si incarce memoria cu nume nou il botezase ca si pe cel dinainte: Nero. „Pai bine, mama, matale , care esti asa credincioasa, ai botezat cainele cu numele imparatului roman care i-a prigonit pe crestini si i-a acuzat de incendierea Romei?” „Aoleooo, mama, ca nici nu ma gandii la asta! Ai dreptate, trebuie sa-i schimbam numele, nu pot sa pomenesc eu asa un asupritor!” „Pai o sa zapacesti cainele tot schimbandu-i numele, abia s-a obisnuit si el cu Nero si acu vrei sa-i zici altfel. Zi-i si matale Dero, ca nu se prinde el ca i-ai schimbat initiala; si oricum e albisor, pare spalat cu detergent…” Si Dero i-a ramas numele! 🙂

Tocmai mulsese soacra capra si vine cu laptele proaspat, ne intreaba daca vrem sa fierbem si sa bem. Ca sa fiu oarecum diplomata si sa n-o refuz radical zic si eu „nu bem , mama, noi bem numai lapte degresat.” „Oleleee, de lapte de gratar n-am mai auzit pana-acu, cum e ala? „…

Bine-i sa mergi in vizite, dar mai bine ca acasa nu-i nicaieri! Si bine o fi cu socrii dar parca cu voi e mai bine! Inchin un pahar de „lapte de gratar” in cinstea voastra! 🙂

 

Nota informativa

Standard

Lumee, ma intorsei!

N-am zabovit prea mult, a fost o vizita scurta si protocolara, cam ca a lui Ponta in America, sa-mi reinnoiesc tratatele diplomatice, sa iau pulsul natiunii oltenesti si sa iau binecuvantarea soacra-mii ce si cum sa votez la prezidentiale. Soacra-mea a zis ca nu-i mai voteaza pe niciunii, ca-s niste hoti toti, cu Basescu si Ponta in frunte, ca au nenorocit tara si nu umbla cu dreptate, umbla numai cu minciuni si legi strambe; o fi stiind ea ce o fi stiind, ca-i femeie batrana…

Ce-am facut pe acolo? Mai nimic, vorba reclamei aleia la laxative. Zaibar n-am gustat ca nici nu s-a cules via si oricum cred ca anul asta se poate trece direct la capitolul bors sau otet, strugurii sunt mici si acri. Am vrut sa ma dau femeie gospodina si sa ma afirm in bucatarie (desi n-aveam dry cookerul la mine) asa ca am insfacat din frigider o lighioana proaspat sacrificata si am aruncat-o in oala. Vreo trei ore m-am invartit in jurul ei ca indienii in jurul focului de tabara ,in speranta ca va deveni comestibila dar gaina tot cu pieptul de otel ma sfida. M-am abtinut cu greu s-o intreb pe soacra-mea daca asta era gaina pe care o primise plocon la nunta sau daca e lichidarea de stoc din marfa carata pe Arca lui Noe.  In cele din urma am reusit sa fac o zeama plina de colesterol si o friptura buna de folosit ca munitie de tun… 🙂 De-aia n-o sa cresc niciodata gaini, mie imi plac puii de Avicola, aia plini de steroizi care se fragezesc dupa doua clocote si care nu lasa pic de grasime.

M-am jucat putin si de-a imblanzitorul de fiare. Ca am gasit in batatura o „fiara” noua, mare cam cat un caiet studentesc dar cu decibeli cat o cursa de formula 1. Degeaba am incercat in prima zi sa-l facem sa taca, el si-a sustinut recitalul pana a ragusit, am decis ca e mai bine sa-l ignoram pana i se termina bateriile si se opreste de la sine. Dar a doua zi a descoperit Gioni (sau Johnny, ca nu i-am studiat buletinul sa vad cum se scrie) ce buni sunt micii si biscuitii si ca oamenii mai si mangaie, nu doar arunca o bucata de paine si atat, asa ca ne-am imprietenit, aproape sa ne facem frati de sange, ca mi-a lasat amintire o zgarietura adanca pe mana. Cand am plecat l-am lasat tot latrand disperat, probabil se gandea ca n-o sa se mai joace nimeni cu el, niciodata…

Cam asta e nota informativa sumara a vizitei mele in Prazilia. Unde n-am vazut nici un fir de praz! 🙂 Restul aventurilor vi le povestesc altadata, sa nu va plictisesc din prima zi. Deci, bine v-am gasit! Voi, cum v-ati petrecut weekendul?

bancuri-bune-cu-olteni-la-hotel

Ce facui unde fusei

Standard

Ce dornic era degetelul-atomic sa zburde pe taste! M-am odihnit, am respirat are de munte bogat in ioni negativi si acum sunt gata de treaba. De care treaba inca nu stiu, ca teoretic ar fi trebuit sa fac bagajele pentru o evadare la Sovata. Dar prognoza meteo imi e potrivnica, se anunta ploi pana la sfarsitul saptamanii. Sa ma uit pe geam cum ploua la Sovata? Pai nu cred sa fie alt model, tot apa care cade de sus in jos e, ca si pe la noi…

Despre Oltenia n-am mari noutati sa va spun, acolo nu s-a schimbat mai nimic in ultimul secol nu in ultimele trei luni de cand v-am scris eu in primavara

Scrisori pe foi de praz.

Cu productia agricola stau binisor in ciuda secetei care a lasat pamantul crapat ca o crusta uscata de mamaliga. Toate campurile sunt pline de floarea-soarelui, dublu fata de anul trecut doar ca pretul de achizitie a scazut la jumatate asa ca profitul e la fel de mic , nici o halvita! Porumbul e si el aproape recoltat dar se cumpara la pret mic, nu raman oamenii cu mare lucru dupa un an de munca…

Soacra-mea e tot intr-un zor, iepurasul Duracell e copil de mingii pe langa ea. Cred ca acumuleaza ziua energie solara si o foloseste noaptea, cand coace paine dupa miezul noptii si pune muraturi. O fi ceva cu efectul lunii asupra cresterii aluatului dospit?

Daca as sta mai mult de 4-5 zile cred ca as uita si in ce an sunt ca prea sunt toate zilele la fel, ca un ritual.Oamenii par intorsi cu cheita dimineata de o mana nevazuta si merg apoi zi-lumina pe pilot automat facand aceleasi lucruri.Daca incerci sa schimbi ceva din rutina strici armonia si feng-shuiu’, e mai rau ca inversarea polilor!:))

De exemplu: seara se ia cainele Nero de la nuc si se leaga langa primul tarc (sau”mutator de pui” cum m-a invatat pe mine Mixy) de pui; se ia capra frantuzoaica din gradina si se leaga la nuc; se ia cainele mic, Sandel, de la mar si se leaga langa al doilea tarc de pui; nemaifiind nici un caine al treilea tarc ramane fara santinela, il pazeste Domnul, in marea lui bunavointa…Si dimineata ritualul se reia in sens invers, de nu mai stiam eu unde naiba sa duc mancarea pentru caini…:)

Socru-meu e tot fudul, nu vrea sa se barbiereasca decat cu lama desi soacra-mea il mai barbierste si cu „gica”. Cand aud de Gica, ciulesc urechile, ca nu stiam sa fie vreun barbier in sat; dar ma lamureste ca „gica” e singularul de la „gicuri”, alea de unica folosinta de le aduseram noi data trecuta. Asta cu „gica” e leit faza cu „cioacele” care la singular se spune „ciochitza”!:)) Grea limba si olteneasca asta!

Am uitat sa iau aparatul foto cu mine si am ratat sa va aduc o poza cu gainile oltenesti care nu innopteaza si ele ca toate gainile in cotet ci cocotate in pom sau, mai nou, pe scara ce duce in podul de deasupra grajdului. Sa stiti ca si gainile, cu mintea lor de gaina, tot sufera de sefie! Ca prea se inghesuiau sa se urce cat mai sus, spre varful scarii unde trona cocosul. Daca vrei o supa de galuste nu trebuie sa alergi dupa o gaina ci te duci mai pe inserat si o culegi, cam la nimerala e adevarat, fie din copac, fie de pe scara!

Am avut norocul sa prindem si o ploaie. Se intunecase deja cand a venit soacra-mea sa-i dam o mana de ajutor cu niste iarba uscata ce trebuia pusa la adapost, ca „incepu sa bubuie”. Asa ca a bubuit, a fulgerat si-a plouat!

Da’ sa nu va mai fac capul mare cu pitorescul oltenesc ca nu-i nimic exotic sau palpitant. Doar putin mai ciudat.:) Si eu sunt cam nevorbita, as tot bate campii dar ma uit ca a iesit soarele si poate n-ar fi rau sa-mi fac totusi bagajele. mare dilema pe capul meu:sa plec, sa nu plec? …

Stie cineva daca ploaia la Sovata merita trei zile de exil intr-o pensiune? Sau sa raman acasa si sa va stresez pe voi? Ca si asa am ramas in urma cu raspunsul la comentarii, nu stiu cand apuc sa raspund fiecaruia, sa nu par nepoliticoasa…

oltean

 

Din Prazilia

Standard

Prazilia nu e Ibiza!

Nu-i ritm de salsa, samba sau cha-cha

Se aude-n curte o diva, e caprita

Si un cocos c-un slagar „Pana mea”.

.

Si nici cu Monte Carlo nu aduce

Nu-i nici un cazino la birt in sat,

La mese se mai joaca doar septice,

Sampania in zaibar s-a schimbat.

.

Sa imi inchipui ca in Tenerife-as fi?

Nu-i nici ocean, nu e nici plaja…

In noapte bantuie stafii

Iar cucuvelele descant-o vraja.

.

 

Sa inchid ochii sa visez Hawaii?

Nu-i funia de usturoi ghirlanda!

De mesteci in ceaun nintel malai

Ceaiul de tei nu e pinacolada.

.

Sa m-amagesc macar c-ar fi Albena

Ca pan’ la granita mai sunt doi pasi?

Sa-mi pun sezlongul unde s-a cosit lucerna,

Sa-mi tarai slapii prin ardeii grasi?…

.

 

Deci in Prazilia nu-i traiul dulce,

Nu-i relaxare, nu e paradis!

Abia-am venit de acolo si m-as duce

Trei zile-ntru-n concediu ca un vis! 🙂

 

Ma intorsei! Doar ce aterizai si intrai numai sa va salut. Ca de povestit ramane pe maine, azi sunt obosita si usor confuza. Ma duc sa dau jos praful  si sa odihnesc in patul meu de care mi-a fost dor. Am supravietuit, sunt bine-mersi, v-am dus dorul si abia astept sa va iau la „puricat”. In rest…nici praz n-am mancat, nici gura nu-mi miroase!

Perle in foi de praz

Standard

Pauza intre doua reprize de curatenie. Si cat imi mai odihnesc picioarele de atatea genuflexiuni zic sa-mi las degetul gadilator de taste sa zburde…

Inca n-am scos din plamani tot praful oltenesc si cat mai am impresiile proaspete in minte sa va impartasesc din ele. De un sfert de veac merg in Oltenia si tot mai fac noi descoperiri, fie lingvistice fie de traditii neintelese. N-ar fi rau sa se editeze si un dictionar romano-oltenesc pentru usurarea comunicarii.

La inceputul casniciei soacra-mea mi-a spus ca trebuie sa „ma pogodesc” cu barbatul meu si am zic ca, daca-i musai, s-o fac si pe-asta desi mi-era cam teama sa nu fie ceva cam deocheat sau peste puterile mele. Pe urma am aflat ca „pogodeala” inseamna de fapt intelegere.:)Mai tarziu imi zicea sa nu mai stau pe-afara, sa ma duc la „azavada” si eu, sa-i fac pe plac m-as fi dus dar nu stiam unde o fi azavada asta pana am priceput ca inseamna adapost… Si tot asa, an de an, am inceput sa deprind vocabularul zonei dar mai e mult pana voi intelege tot. Cat despre „ma dusei” si „ma-ntorsei” inca imi suna ciudat in timpane…Sunt insa perfect de acord cand aud ca „fura multi”.Ce, nu fura toata lumea?

corega-ultra-fixare-crema-adeziva~49075784Acu, la ultima expeditie aflu ca tata-socru s-a facut fudul, nu vrea sa se rada cu „gicuri”. doar cu lame!Care lame se gasesc din abundenta prin toata casa si pe toate pervazurile de geam, as fi facut un ban cinstit ducandu-le la fiare vechi. Cand toti taranii cresc oi merinos socru-meu creste lame! Maine-poimaine il vad mare negustor de alpaca!:)) Si nici n-o asculta pe soacra-mea care-i spune mereu sa mai puna niste „Colega” la proteza ca-si pierde dintii!Asa-s oltenii, incapatanati  si in relati proaste cu „Colega”!:))

Si-si mai ia bietul socru niste reprosuri de la consoarta ca nu socializeaza suficient(e hemiplegic dupa un AVC),nu merge pe banca de la poarta „sa intre in contact cu publicul”!

Intr-o seara mama-soacra spala niste rufe in cele cinci copai , patru ligheane si trei galeti cate se cer la acest proces tehnologic iar eu ma invarteam fara rost cat sa-i ventilez aerul in jur si-o aud:

-Mama, „cioacele” alea le luarati pentru voi acasa sau mi le aduserati mie?

Fac repede un inventar al celor aduse, stiu sigur ca totul e pentru acolo asa ca zic senina dar fara sa am habar de ce vorbesc:

-Sunt pentru mata, desigur!(sa mor eu daca stiam ca i-am aduc cioace soacra-mii!)

-Pai atunci ada-mi-le-n coa ca ale mele se terminara, ca spalai cam multe rufe si se mai si rupsera dintre ele!

om cu carligePtiu, drace! Acu ce sa-i aduc? Prin deductie logica si vizualizand repede cam ce-am adus am tras concluzia ca se refera la carlige de rufe. Ca doar nu de bigudiuri ducea lipsa!:)

Seara tarziu, inainte sa pic intr-un somn adanc de droguri si fara vise simteam ca o dilema nu-mi va da pace, ca ma voi zvarcolii pana in zori daca n-o rezolv asa ca-mi intreb barbatul nevorbitor dar intelegator nativ de olteneasca:

-Daca niste carlige de rufe se cheama cioace, un singur carlig cum se cheama:cioc sau cioaca?

Raspunsul m-a lasat fara replica:

-Ciochita!!!!

Hai, pa, pe maine, ca mai am de evacuat niste paianjeni si de smulsniste buruieni.Pana la craciun sper sa termin…

Scrisori pe foi de praz

Standard

steag-OlteniaPai ma dusei si ma-ntorsei de la Olt. E ora cam tarzie si eu sunt cam ostenita dupa petrecerea de Florii, am mintea tulburata de fum de gratare, de usturoi din saramura si de bere cu Cola(ca n-am avut cu lamaie) dar parca am o mancarime in deget care nu-mi da pace. Nu cred sa fie raie olteneasca deci sigur e o pofta mare de scris!Ca am restante…

Periplul meu in Tara Prazului a fost scurt dar plin de invataminte, de uimiri si de impresii confuze. Sper ca in postarile viitoare sa vi le impartasesc si voua, poate descoperim impreuna miracolul oltenesc.

Daca poporul japonez are robotei eficienti ce pot depasi orice rutina, un fel de perpetuum-mobile in orice activitate, poporul roman are olteni! Oamenii astia sunt setati pe miscare continua, n-au stare nici sa stea la masa pe indelete, tot timpul au ceva important de facut.Si mai important decat orice e pamantul. Atata indarjire in a da cu sapa din zori si pana dincolo de asfintit, atata patima si chin pentru o recolta de subzistenta si atata ardoare in a pune lucrul campului in orice fila din calendar, chiar si in cele cu cruce rosie oranduite repausului si rugaciunii n-am mai vazut. Soacra mea are aproape 80 de ani si poate manui sapa zi-lumina ca si cum asta ar face parte din functiile vitale are organismului ei macinat de ani si de boli. „Sapa e condeiul meu” zice ea si nimic nu-i e mai drag decat sa-si plimbe condeiul pe camp. Si ca ea sunt toti, tineri sau batrani.Eu, spre rusinea mea de om traitor de ceva ani la tara, inca nu pot sa fac diferenta intre sapa, lopata si cazma, dara-mi-te sa le mai si folosesc!

Nu e mare beneficiul din agricultura, nu cred ca se gandeste cineva la profit dar asta le asigura traiul, asta e asigurarea lor de viitor. La oras s-au inchis fabrici, au ramas oamenii someri si multi s-au intors la sat. Nici la scoli nu prea se mai inghesuie tinerii sa mearga, au sentimentul unei cheltuieli inutile care nu le va aduce nici un castig.Diploma nu tine de foame, setea de carte seaca din zi in zi si munca la camp le acapareaza existenta.Copiii se nasc haraziti sa duca „condeiul” parintilor(adica sapa) mai departe si putini mai indraznesc sa aiba altfel de vise decat cele legate de pamant…Si zambetele sunt din ce in ce mai putine iar ridurile din ce in ce mai adanci!

Cand treci cu masina prin satele din sud prima impresie e ca ar fi parasite, toti cei in putere sunt pe camp doar cei foarte batrani si nevolnici mai sprijina bancile pe la porti supraveghind vreo capra sau vreo oaie la pascut. Femeile par niste ninja, invesmantate in negru(ar fi un sacrilegiu sa porti o palarie mai alba de soare!), cu basmalele trase pe frunte, cu „gumari” in picioare.Greu le ghicesti varsta, ai fi surprins sa aflii ca nu toate sunt suratele lui Matusalem precum par.Le admir pentru rezistenta si harnicie dar le condamn pentru resemnarea la care s-au condamnat singure. Oare care o fi fost ultima lor bucurie? Ca le-a laudat lumea coliva la biserica, ca le-a fatat capra doi iezi sau ca fata lor cea mare a fost petita de un baiat bun din sat, cu stare si cateva hectare de pamant?…

Oltenia e un paradox. Zona bogata cu oameni saraci, pamanturi rodnicesi oameni cu sufletul din ce in ce mai sterp. Recunosc spasita ca e singura regiune din tara unde n-as putea trai, nu pot sa ma adaptez la modul lor ancestral si primitiv de trai si la mentalitatea ce le-a conferit din nastere stofa de martiri.Cu o oarecare exagerare as spune ca singura diferenta intre Oltenia si lagarele de munca naziste este ca aici ai o bucata de paine in plus si chiar un pahar de zaibar. In rest condamnarea e pe viata iar viata e doar existenta si atat…

Cam atat azi, sa nu incep sa devin patetica. In numarul de maine urmeaza partea amuzanta, perle de cultura, gandire si limbaj. Ceva din ciclul „Ce vraji a mai facut soacra-mea”.Ca soacra-mea nici nu tace dar si face!…:))

BRB, bre!

Standard

Pe repede inainte: Am doua vesti , una buna si una nebuna!

Vestea buna e ca de azi sunt in concediu legal de odihna. Vreo zece zile am declarat embargou la berze, nu vreau sa vad nici un fel de pasarica! Cine doreste o ursitoare buna la nastere sa se abtina pana dupa 1mai sau sa caute pe altcineva  ca sigur mai sunt doamne dragute si primitoare care sa le ureze pruncilor bun-venit…

Vestea ne-buna e ca o sa am si embargou la calculator, deci o sa stati nesupravegheati cateva zile. Caci plec din localitate. Pai ce, numai voi sa misunati ba prin Egipt, ba prin Franta , ba pe la Pacific! Uite ca am castigat si eu un sejur in alta tara: fix in Tara Prazului, cam pe unde spun legendele ca s-ar fi intamplat o catastrofa rutiera in care ar fi fost implicat un car si niste persoane carora nu li s-a divulgat identitatea si iq-ul! Si cum soacra-mea nu are doctorat in IT nu poseda nici net! Are ea o vorba ca sapa ar fi condeiul ei, nu cred ca ar suporta mausi prin casa,i-ar prinde cu cursa(superba cacofonie mi-a iesit!).Ea nu suporta nici pisica, ca cica are tantari!:))

Spune poetul ca „vesnicia s-a nascut la sat” si mare dreptate a avut. Nu numai ca s-a nascut dar inca locuieste acolo, deci va dura o vesnicie pana ma voi aseza din nou la biroul meu sa va impartasesc impresii de calatorie! Vreti si poze? Va intereseaza care e starea recoltelor de grau, care e indicele de umiditate in sol si care mai e tariful de-o inmormantare la biserica? Si cine si-a mai vandut vaca, cui i-a fatat oaia doi miei si cine si-a mai facut cavou electrificat? Promit sa va tin la curent cu toate mondenitatile rurale!:))

Deci, dragi mei, va doresc o saptamana linistita si plina de „succesuri”.O sa ma gandesc la voi(evident cu invidie!) si sper sa nu fie nevoie de translator cand ma intorc, cumva ne-om pogodi noi ca nu ma dusei sa stau prea mult si n-oi vorbi numai in regionalisme.Perfectul simplu nu-i de mine, eu sunt din categoria perfectul complex!

Hai, salutare si-un praz verde!:))

tarani-emanicpati_dae5370df662c5