Arhive pe etichete: Povesti

Povestioară de la ţară

Standard

Aud zilnic poveşti. Unele anecdotice, altele cu tâlc, unele doar te fac sa zâmbeşti, altele te pun pe gânduri. N-am fost eu martoră la ele, doar le-am ascultat de la alţii, dar sunt reale şi merită spuse mai departe. Aşa că m-am gândit să iniţiez o rubrică noua, una cu ce îmi povestesc cei din jurul meu. Şi fiindcă universul în care se întâmplă ele e cel rural-provincial o să intitulez rubrica Povestioară de la ţară.

 

56330_915Un sat oarecare. O nuntă oarecare. Lume multă la căminul (foarte) cultural, muzică, veselie, miros de sarmale şi valuri de ţuică şi vin. Toată lumea se distreză, numai mireasa stă bosumflată, zici că-i la priveghi. Şi de ce trece timpul, tot mai supărata e, se uită încruntată spre masa socrilor mici. Toate mesele sunt pline, numai acolo nu stau decât vreo câteva persoane, şi alea fiindcă n-au gasit loc la alte mese, nu că ar fi rude cu socrii. La un momentdat mireasa nu mai poate răbda, se duce furioasă spre părinţii ei şi-şi varsă năduful

-Uite, tată, cum mă faci de râs! Că uite ce de lume a venit dupa socrul mare , chiar dacă a mai făcut două nunţi înainte, numai dupa voi n-a venit mai nimeni, şade masa goală! Că voi n-aţi ştiut să vă duceţi pe la nunţi, nu v-aţi gândit că aveţi şi voi o fată şi o să trebuiască sa invitaţi lume la nunta ei. Că ce or să zică socrii mei când s-o striga darul şi din partea mea nu s-o aduna mai nimic, de parcă aş fi orfană. Că o să râdă lumea de noi…

Soacra mică se ruşineaza şi mai că-i dau lacrimile, socrul mic parcă nici nu aude, se uită in jur ca un spectator oarecare şi nu răspunde. Si nunta merge mai departe.

Vine momentul când se strigă darul.Cu lăutari şi strigături, cum e obiceiul la ţară. Socrul mare face dar frumos, de om pricopsit şi generos. Urări de bine şi aplauze. Socrul mic dăruieşte şi el tinerii cam tot cu aceaşi sumă. Iar urări, iar aplauze. Şi darul curge mai departe, se aduna o sumă frumuşică. Mirele e bucuros, deja calculează că i-au ieşit banii de-o maşina. Dar mireasa e tot botoasă, dacă aduceau şi părinţii ei ceva meseni se adunau şi de-o mobilă nouă, poate şi de-o săptamână de miere pe litoral…

Când toată lumea a terminat de dăruit şi lautarii se pregăteau sa ridice mesenii pentru o sârba săltăreaţă ca să li se mai aşeze desertul, hop şi socrul mic cu o damigeană in braţe! Mireasa e disperată. „Aoleo, cum mă face tata de ruşine iar! Că după ce că n’a venit aproape nimeni după el, uite, mai trânteşte şi o damigeană pe masă, parcă de vinul lui aveam eu nevoie!”

Socrul ia microfonul de la şeful orchestrei, se uită fix in ochii fiică-sii şi zice:

-Fata mea, să ne ierţi dacă te-am făcut de ruşine. Ştiu că ai fi vrut să aducem lume mai multă la nunta ta, aşa ai fi şi meritat. Noi n-am prea fost la nunţi, nu că n-am vrut, dar aşa a fost să fie, nu s-a putut. Dar de câte ori am avut invitaţie la o nuntă şi nu ne-am dus, eu am băgat in damigeana asta banii pe care i-aş fi dat ca dar. Nu ştiu câţi bani s-or fi adunat aici, dar tot ce e, consideră că e darul pe care l-ai fi primit tu azi la nunta ta dacă i-aş fi invitat pe oamenii aceia, aşa cum m-au invitat ei. Şi e păcat să stai morocanoasă la nunta ta şi să te găndeşti la bani în loc să te bucuri şi să te distrezi, nu e bine să-ţi începi căsnicia cu gînd rău şi supărare! Banii vin şi trec, înţelegerea şi voia buna trebuie să rămână.

S-a spart damigeana şi s-au numărat mai mulţi bani decât se număraseră la tot darul adunat de la meseni…

Morala: nu te grăbi să dai cu pietre pâna nu ştii ce are omul în damigeană!

A fost odata ca niciodata

Standard

A fost odata ca niciodata si daca n-ar fi fost s-ar fi inventat. Pe vremea aceea nu se nascuse inca Stapanul Inelelor. Dar Stapanul Cuvintelor, da!

first-problems-pictura-de-donald-zolan-reflectie-c_c302b437c04560Avea copilul asta un debit verbal de naucise pe toata lumea. Cand se trezea dimineata, odata cu ochisorii deschidea si gura iar seara ochisorii se inchideau obositi si gura tot mai avea ceva de comentat. Cei mari din jur nu reuseau sa-i faca fata tirului de intrebari si repertoriului de poeme si povesti nascocite ad-hoc. Asa ca incercau tot felul de strategii si diversiuni; ba ca ficusul creste mai frumos daca cineva sta de vorba cu el, ba ca motanul toarce satisfacut de povesti…In topul metodelor de reducere a decibelilor era una care asigura linistea in casa pentru cel putin o jumatate de ora: cica daca tii strans intre dinti un fir de patrunjel n-o sa te mai doara nimic si-ti creste si imunitatea! Si cum copilul tinea mult la imunitatea lui cam la doua zile odata umbla cu patrunjelul in gura.

Intr-o zi se trezi copilul cu chef de vorba. Asta era ceva normal, curios ar fi fost sa se trezeasca tacut sau monosilabic. Doar ca toata lumea din curte era ocupata cu ceva; bunica cotorogea cratitile prin bucatarie, bunicul cotorogea prin magazia de lemne, pisica plecase-n lume fiindca invatase deja pe de rost toate povestile, pe drum nu trecea nici un vecin iar ficusul crescuse prea mare …

Negasind copilul nici un ascultator se duse in spatele casei, in curtea de pasari. O gaina statea pe cuibar. Ete ce ascultator cuminte, isi zise copilul. Dar cand se apropie de cuibar gaina incepu sa cotcodaceasca amenintator. Ei, atunci oua-te fara fundal sonor! Si pleca sa caute pe altcineva…

Pe gard urca agale un melc. Mergea cam in zig-zag si nu parea sa se grabeasca. Asa ca se aseza copilul in fata lui, pe vine si cu obrajii sprijiniti in maini si incepu:

-A fost odata ca niciodata. In anul 6745, pe o planeta verde , traia un imparat care…

Pe masura ce melcul se deplasa de-a curmezisul gardului si copilul isi muta pozitia , sa nu rateze onoratul auditoriu nici un cuvintel. Dar, cand naratiunea se apropia de punctul culminant si imparatul cela era sa intre in istorie cu nu stiu ce fapte de vitejie, din spate navali o gaina care ciuguli melcul si pleca spre fundul curtii cu el in cioc.

Ce urlete, ce panica, ce porti trantite! Bunicul iesi speriat de tipetele copilului, bunica arunca vasele pe aragaz si iesi si ea.

-Tataie, sa tai toate nenorocitele astea de gaini!

-De ce, baiete, ce ti-au facut?

-Mi-au mancat melcul!

-Asta paguba sa fie, mai tataie! Ca-i plin de melci in gradina, gasim altul imediat…

-Degeaba gasim,tataie, ca ala ascultase deja jumatate de poveste si eu nu mai pot sa o spun de la capat!…

 

Cu cine semana Copilu’ asta asa de vorbaret si logic, nu stiu! Ca subsemnata, mama-sa, e recunoscuta pentru timiditate si exprimare laconica… 🙂

Povesti pentru mileniul III

Standard

povestiTuturor copiilor le plac povestile. Cumva asta e sansa lor sa descopere lumea intr-un mod fantastic si sa creada ca orice este posibil.

Si Copilu’ era mare amator de povesti. Doar ca bunicul lui nu-i spunea de Harap Alb si Greuceanu ci de Stefan cel Mare si Mircea cel Batran.Dar asta nu inseamna ca a ramas cu vreo pasiune pentru istorie.:) Iar mie, seara la culcare, imi cerea sa-i spun cele doua povesti preferate: cea cu anticorpii si cea cu ocluzia intestinala! Oare ce putea sa viseze noaptea un copil fascinat de modul in care se incurca matele in burta?

Intr-o zi m-a intrebat despre combustibili, respectiv carbune si petrol. Cum sa dezbati asa subiect cu un copil de 5 ani, cand nici eu nu pricep prea bine fenomenul? Asa ca ma chinui sa-i explic cum copacii si resturile vegetale putrezesc in timp in pamant, se sedimenteaza compact si se transforma in carbune, combustibil uscat si cu putere calorica mai mica. Iar dinozaurii si alte fiinte ingropate putrezesc si se transforma in milioane de ani in petrol, combustil lichid vascos, cu putere calorica mai mare…Se incrunta parca incercand sa vizualizeze procesul tehnologic si pleaca sa-si vada de joaca lui.

Intre timp eu ma ocup de zarzavaturile mele …Dupa un timp Copilu’ apare in usa si-mi spune foarte serios (in urma unei indelungate meditatii, desigur):

-Cand o sa murim eu o sa ma fac carbune, ca-s mai slab si tu o sa te faci petrol, ca esti mai grasa!

Asa ca, dragii mei, peste milenii, dupa ce trecem de al treilea razboi mondial, cel atomic, cand o sa aprindeti lampa cu petrol va rog, mai cu economie, nu ma risipiti, sa pot sa va luminez pe toti!:))

Povesti alambicate

Standard

Am aflat ca printre cititorii mei se numara si copii.Deci trebuie sa le dedic si lor o postare, pentru fidelizare. Asa ca astazi va spun o poveste, un remix din amintirile mele, cu accente contemporane.

scufita-rosie-si-lupulA fost odata ca niciodata o fetita asa de frumoasa incat mama ei, ca sa nu se deoache cand se privea in oglinda, ii punea mereu pe cap o caciulita rosie. Si asa i-a si ramas numele:Scufita Rosie.Ca bunicul ei venise cu tancurile rusesti si-i ura pe bolsevici…

Si intr-o zi cu cod portocaliu de canicula s-a gandit Scufita Rosie sa se duca pana la bunica, in satul vecin sa-i duca de-ale gurii si cateva baxuri de apa minerala.Ca sa scurteze drumul o lua prin padure, pe un drum forestier folosit de hotii de lemne. Era tare cald si pe fetita tare o mai manca pielea.De transpiratie probabil…Si cum mergea ea impingand cu greu cosul prin hartoape(pai da, impingandu-l, ca era un cos pe roti, luat de la hipermarket!) ii iesi in cale nenea Lupu, padurarul , care o aborda cu gesturi obscene.

-Incotro, Scufita, pe canicula asta?nu mergi cu nenea sa-ti dea o inghetata?

Scufita nu se sperie ci ii raspunse cu tupeu:

-Nu merg, nene, ca n-ai matale bani de inghetata de-aia buna, de vacute mov si eu de-asta din lapte praf nu consum!Plus ca sunt grabita, mi se deshidrateaza bunica pana ajung eu cu apa minerala.

-Las-o pe baba aia, ca e deshidratata de mult, e deja mumie. Si tu sa nu-mi raspunzi mie obraznic ca de craciun nu mai pupi brad taiat ilegal din padure! si se uita incruntat la copila.

Scufita se gandi o clipa ce sa faca, daca sa mai negocieze cu Lupu sau sa sune la 112 dar isi dau seama ca a lasat porumbelul voiajor acasa deci n-avea cum sa comunice decat telepatic.Si se concentra ea de trimise iute un SOS in eter.

Primul care receptiona mesajul fu Fat Frumos cu palosul gros care era cufundat in gandurifatfrumos incercand sa dezlege misterele iesirii din criza.Nasola criza asta, il afectase zdravan, pierduse si ipoteca pe castel, abia reusise sa mai ia un credit de nevoi personale, cat sa asigure macar carbunii de gratar, sa faca jaratec pentru calul lui! Si auzind chemarea telepatica a Scufitei  se avanta in inaltul cerului, sfida scutul american antiracheta de la Deveselu, trecu peste sapte mari si sapte tari fara viza, fara control vamal si se infatisa inaintea Lupului.

-Mai, Lupule, te cam mananca blana. De ce atii calea fetitei, vrei sa fii acuzat de molestare de minori? Sau vrei in lupta dreapta sa ne batem? si dete sa traga palosul dar isi aminti ca tocmai ce il amanetase ieri deci incheie gestul teatral, intr-o reverenta fortata.

-Mai, Fatule, tu cu mine vrei sa te lupti? Nu m-au razbit ei politia si DNA-ul si vii tu sa ma deranjezi la mine acasa? Pai eu n-am pierdut nici un meci in deplasare si tu ma provoci pe teren propriu?Stai sa-ti arat eu cu cine te-ai pus, mai amaratule fatat frumos si prost!

Balaurul-cel-cu-sapte-capeteSi dete Lupul un urlet de-a speriat si Luna care a refuzat sa mai rasara timp de trei nopti. Si ca din senin din fundul padurii aparu Balaurul cu sase capete. Bine, initial avusese sapte precum bine se stie dar unul il pierduse intr-o incaierare cu sabiile cu niste clanuri interlope intr-o impartire de teritorii mai crancena la la Yalta si Malta la un loc. Iar coada si-o pierduse ca au trebuit sa i-o amputeze intr-o iarna cand ii degerase dupa ce o tinuse o zi intreaga in balta, la minus 20 de grade, la santajul sentimental al unei vulpite…

Se uita biata Scufita la Fat Frumos, Fat frumos la Lup, Lupul la Balaur, Balaurul la…na, ca nu mai avea la cine se uita, ca s-au epuizat personajele!Si odata se deschisera cerurile si cobori Duhul Sfant care-i lumina pe toti si care-i sopti Balaurului sa stea potolit ca in urma vine Sfantul Gheorghe, cel care i-a cam eradicat neamul.

Zambi Balaurul cu diplomatie, se scuza ca are o treaba importanta, cica trebuie s-o ajute pe Alba ca Zapada sa termine de impachetat sarmalele ca vin piticii la masa si fac urat daca nu-i totul gata, risca sa devasteze padurea. Si se pierdu printre copaci.

Lupu isi aminti si el brusc ca mai e implicat intr-un dosar cu trei victime minore si cornute si cu acuzatie de profanare de cadavre si-l paste o pedeapsa cu executare prin incinerare.Asa ca-i ura Scufitei drum bun, puse si el in cos un suvenir pentru bunica niste ciuperci proaspat culese…dintre degetele de la picioare.Si pleca la treaba lui.

Fat Frumos se uita si el gales la Scufita Rosie ca,de, rosu e o culoare excitanta dar isi zise ca nu merita sa riste parnaie pentru o pasiune trecatoare cu o minora, mai ale ca pe seara il astepta Ileana lu’ Cosanzeanu la portita si aia e femeie coapta, deja poate fi incadrata la profesioniste. Asa ca-i ceru politicos Scufitei o sticla de apa minerala cat sa e racoreasca pe moment. Fata ii dadu o sticla din cos si ramase uitandu-se lung in urma lui si tusi inecata de fumul scos de martoaga mancatoare de jaratec si producatoare de noxe total neconform normelor europene.

Printre ciripit de pasarele si fosnet de frunze se auzi pierdut un suspin:

-Si cu violul cum ramane?…

****

Copii, daca v-a placut povestea mea , va mai astept si maine sa va povestesc despre Motanul cel smecher care se incalta de la Guban dar a ajuns sa poarte tenisi chinezesti si sa faca ciuperci la picioare.Si va rog pe voi, copii isteti, sa-mi dati o mana de ajutor sa dezleg o enigma: cum vine ghicitoarea asta cu „manastire intr-un picior, ghici, ciuperca, ce-i?” ca pe un picior poti sa gasesti par, varice, erizipel, celulita…dar manastire???