Arhive pe etichete: radiologie

Din Cernobâlia, cu dragoste

Standard

Cum, n-ati auzit de Cernobâlia?Ete, auziti acu! Asa se numeste noul meu loc de munca, in comparatie cu Barzodromul pe care l-am parasit(era prea banal sa spun ca lucrez la radiologie, nu? )

N-am mai scris de multa vreme, m-a cuprins un soi de lehamite pe care cu greu reusesc s-o inving. Dar azi simt nevoia sa va povestesc despre cum e la mine, la serviciu. Aparent e anost, nu fac niste chestii nemaipomenite, nu ma simt salvatorul omenirii, nici macar al unui singur om, pe persoana fizica, ca sa citez din clasici.Dar dincolo de activitatea medicala (interesanta, de altfel, fiindca nu-i putin lucru sa vezi un om pe dinauntru!) ma simt un privitor extaziat al unui vitraliu fabulos, in fiecare zi altul. Oamenii nu poposesc prea mult la usa mea si nici n-am ragazul de a-i asculta prea mult (zilnic avem cam 70 de pacienti, va dati seama in ce ritm infernal lucram, parca am fi in transee, in linia intai), dar sunt unii pe care chiar nu poti sa-i treci usor cu vederea, te obseseaza dupa cateva secunde si cateva cuvinte.

Intra o doamna, una din acele persoane de la care n-ai fi socat daca i-ai recolta sange si ai vedea ca ti s-a albastrit recipientul. Are 83 de ani , poarta pantaloni de stofa fina si niste perle cat oul de prepelita; coafura e impecabila, nici un fir de par nu-si permite sa iasa din cocul sofisticat. Are bilet de trimitere pentru o radiografie de hemitorace. Normal, o intreb unde o doare si ce a patit, ma gandesc la un traumatism si trebuie sa stiu ce zona sa expun. „Faceam sudoku, am scapat pixul si, cand m-am aplecat sa-l iau, am simtit un junghi sub coaste, in dreapta”(ar fi fost culmea sa faci sarmale si sa te apleci dupa o foaie de varza murata!) .”Si acum va mai doare?” „Nu, dar vreau sa fiu sigura ca nu-i nimic in neregula”(daca as face eu radiografie pentru fiecare junghi, ar trebui sa nu ma mai dezlipesc de masa radiologica!).

Nu, nu e nimic in neregula, radiografia arata ca tot inventarul osos e intact!

Un batranel bate timid in usa si intra zambind. Am senzatia ca m-a vizitat Einstein, are parul zburlit ca in fotografiile care l-au consacrat. Si el are bilet pentru o radiografie de hemitorace. Ma uit la bilet si cred ca s-a gresit CNP-ul, acolo scrie ca e nascut in 1922. „Cati ani aveti?” „Fac 96!”. deci nu e nici o greseala, omul chiar e aproape centenar…

In invit sa intre in incaperea cu aparatul de radiologie , in timp ce ma urmeaza, o tanti nervoasa ma apostrofeaza:”De ce il luati in fata, nu poate sa stea la rand?”. „Pentru ca are aproape 100 de ani, cred ca merita putina intaietate; promit sa va iau si pe dumneavoatra prima, cand veti ajunge la varsta dumnelui!”

Inauntru, in timp ce il ajut sa-si descheie nasturii, batranelul scoate 20 de lei din buzunar si mi-i intinde tot zambind, „pentru o cafea”. Ii pun banii inapoi in buzunar, „sigur ai mata ceva mai folositor pe ce sa-i cheltui”. Dureaza ceva timp pana il dezbrac, are degetele cam anchilozate si se vede clar ca are si dureri, chiar daca nu se vaita, asa ca avem timp sa conversam putin. „Ce ati patit?” „Am cazut acu o saptamana pe o gramada de pietre”. „Pai si de ce n-ati venit pana acum, cum ati stat asa?” Imi spune ca a crezut ca-i trece, plus ca n-a avut cine sa-l aduca, abia azi a gasit un vecin care sa-l aduca cu masina cei 25 de kilometri. Pe film se vede clar ca are doua coaste fracturate. Ii zic „tataie, ai cazut cu simt de raspundere, am vazut doua coaste rupte.” „Da? Ati vazut si glontul din plaman?”  „Pai de unde ai glontul suvenir?” „Din Crimeea!” „De la nemti , sau de la rusi?” „Apoi cin’ sa stie al cui a fost, ca se tragea din toate partile!” Si zambeste ca de o isprava copilareasca.

La sfarsit, il ajut sa se imbrace. Nasturii sunt multi si degetele intepenite. Vine si colega mea sa-l ajute. Imediat batranul baga mana in buzunar si incearca sa-i ofere si ei niste bani; alti bani, din alt buzunar, dovada ca omul si-i pregatise de acasa, „pe caprarii”, pentru toata lumea. Bineinteles ca si colega il refuza.”Tataie, zii mata, cand te-au imbracat ultima data doua doamne?” Batranul rade poznas si iese vesel, nici n-ai zice ca are coastele rupte. Pe hol se intoarce spre cei care asteptau, ii saluta politicos : „sanatate la toata lumea si multumesc ca m-ati lasat in fata!”

Sunt doar doua cioburi din vitraliul viu ce defileaza zilnic prin Cernobalia. Si cred ca e un privilegiu pentru mine sa-l admir.Si sa invat!

Anunțuri

Gata!!

Standard

Dragă lume,

Doar proverbiala mea modestie (şi faptul că nici nu ştiu cum!) mă opreşte să nu pun în fundal un marş triumfal sau măcar nişte trâmbiţe şi nişte tobe ca să pot să anunţ că gata!, am terminat cursul de radiologie. Şi nu l-am terminat oricum, să bifez că l-am făcut şi atât, ci l-am terminat în glorie. După aproape un an de navetă la Bucureşti, de descoperit meandrele nesuferitului de metrou, de uitat ca_ curca-n crăci la butoanele de la masa de comandă, de repetat tot ce uitasem din anatomia învăţată acum mai bine de trei decenii, de luat notiţe pe caiet, pe carneţel, de orice foaie găsită la îndemână, de înfruntat gândul că niciodata n-o să-i dau de cap afurisitei asteia de radiologii, iată că a venit şi examenul final. Şi nu m-am făcut de ruşine, am terminat cu 9,67! Adică un 9,75 la examenul practic şi un 9,60 la cel scris. Da, tovarăşi, ştiu că era loc şi de mai bine, îmi fac autocritica de rigoare şi promit că data viitoare când mă mai apuc de un curs o să iau zece curat(asta dacă o să mă apuc de cursul Dunării sau măcar al Teleajenului, că mi-e mai la îndemână! 🙂  ). Ce să-i faci, perfecţiunea nu-i de mine, dar oricum am ieşit un fel de şef de promoţie, dacă promoţie s-o fi numind asta care nu-i 2+1 gratis…

Aşa că de azi înainte, dacă vă apucă vreun junghi când treceţi prin Văleni, dacă vă fracturaţi vreo unghiuţă sau vreun fir de păr, sau dacă pur şi simplu vreţi să vedeţi ce splendid arătaţi pe dinăuntru, apelaţi cu încredere la serviciile mele, am ţidulă că-s pui de radiolog, nu mai facem treabă de amator! Ei, dacă pe urmă o să căpătaţi o uşoară tentă verzuie, presupuneţi că aţi făcut oarece fotosinteză, nu că v-am dat o doză cam mare de radiaţii. Că dacă şi la prieteni ne mai zgârcim şi ne apucă spiritul de economie… 🙂

Pastile dulci-amare

Standard

Joi, zi de îmbogăţire intelectală. Adică zi de curs de radiologie. Cum nu cred să intereseze pe cineva cum se face o radiografie renală simplă sau o histerosalpingografie (nici chiar pe mine nu mă prea interesează) o să vă povestesc altceva, o poveste de viaţă la care am asistat întâmplător(dacă o fi ceva întâmplător pe lumea asta!).

În serviciu de radiologie în care facem practica este adusa pe targă o femeie tânăra, puţin peste 30 de ani. E toată numai gips, tije şi şuruburi, abia o poţi atinge fără să nu urle de durere. Îi trebuie o radiografie la picioare şi noi o mişcăm îîînceeet, ea geme, noi o compătimim sincer. Cineva o întreabă : „Accident rutier?” „Nu, accident de muncă, am cazut de la 15 metri”.Vaaai, săraca, ni se face şi mai milă şi deja văd în faţa ochilor un patron rău şi nemilos care a obligat-o să lucreze pe schele fără echipament de protecţie…

Dar după ce este scoasă pacienta din sală ne spune una din asistentele care lucrează acolo: nu e nici un accident, e tentativă de suicid, s-a aruncat pe geam de la etajul patru. Şi nu e prima oară, e la a treia încercare! Lumea deja o cunoaşte, şi pe secţie e supravegheată atent să nu încerce alte metode, fetele ei, adolescente, sunt disperate şi nu ştiu ce să mai facă. Brusc, mila mea se stinge într-un sentiment de revoltă, mai că-mi vine să mă duc după ea şi să-i spun să nu se mai lase în grija atracţiei gravitaţionale, e mai eficient să consulte mersul trenurilor şi amplasamentul peroanelor.Deşi cred că asta era prea complicat pentru ea, nu avea stofă de Anna Karenina…

Poate par sadică dar cred că e greu spre imposibil să opreşti un om când îşi pune în minte să termine cu viaţa, va încerca până o să reuşească, aşa e mintea lui setată. Doar că unii nu vor cu adevărat asta, vor doar să capteze atenţie, poate chiar să şantazeze emoţional sau, pur şi simplu, suferă de un masochism extrem. Că dacă eşti un om hotărât nu perseverezi cu acceaşi metodă ineficientă, cauţi una cu rezultat sigur, să se termine bâlciul mai repede, nu să ajungi zidit în gips ca Ana lui Manole…

Următorul pacient este adus în cărucior. E un domn în vârstă, cred că trecut uşor de 70 de ani, îmbrăcat într-un halat de mătase, cu un chip senin, statură semeaţă. Are o nobleţe aparte, e foarte îngrijit, aş zice că n-a fost fierar-betonist la viaţa lui. Îi trebuie un set de radiografii de coloană cervicală şi de torace. Asistenta îl întreabă dacă se poate ridica în picioare şi dacă poate face doi paşi până în faşa aparatului. Bătrânul ne arată un zâmbet cuceritor, se ridică încet din scaun şi fredonează uşor:”spune-mi unde, când  si cum…” Se aşează în faţa stativului, îndreaptă spatele, ridica bărbia şi nu se opreşte nici o clipă din zâmbit.E adorabil!

Pe imaginea de coloana cervicală vedem că are un aparat auditiv implantat, iar pe cea de torace se vede, ca un trandafir la butonieră, un stimulator cardiac. Omul asta e aproape un cyborg, are o grămadă de piese de rezervă, dar e mai plin de viaţă decăt un tinerel . Şi când mai văd pe biletul de trimitere că are 92 de ani aproape că mă îndrăgostesc de vitalitatea şi farmecul lui. Oare căte poveşti de viaţă mi-ar putea spune_?Şi câte lecţii aş avea de învăţat?

Cum face viaţa să-ţi aducă sub ochi, în aceeaşi încăpere, doi oameni care gândesc şi trăiesc atât de diferit! Să ai doar 30 de ani şi să vrei să mori, să insişti şi să te chinui să renunţi la viaţă, să ai aproape 100 dar să trăieşti senin fiecare zi şi să zâmbeşti în ciuda oricărei suferinţe! Oare ce face diferenţa:codul genetic sau înţelepciune adunată în timp de a lua toate necazurile ca pe nişte lecţii şi toate bucuriile ca pe nişte recompense pe care trebuie să le meriţi?

Lecţia de radiologie de joi a fost banală, lecţia de viaţă a fost colosală!

Hands releasing a butterfly

Povestioară de la ţară III

Standard

Ştiam că există poveşti cu vânatori, poveşti cu pescari, poveşti cu rabini ; acu am aflat că există şi poveşti cu radiologi. De când mă învârt printre ei, nu numai că mă învaţă meserie, dar îmi mai şi povestesc din păţaniile lor adunate în timp.Vă zic una, care mi s-a părut mai haioasă.

Key-XrayLa serviciul de radiologie al unui spital mare vin într-o zi doi gardieni de la penitenciar cu un deţinut.

-Domn doctor, deţinutul acesta a înghiţit o cheie, vrem să ştim unde s-a localizat, dacă e în pericol, că nu vrem să-l plătim de bun.

-Bine, mă, treci la aparat să te pozăm!

Îi fac rodiagrafie, pe imagine se evidenţiază clar unde e poziţionată cheia.

-Nu-i în pericol, o s-o elimine într-o zi sau doua, urmariţi-i scaunul şi o să găsiţi cheia.

No, bine! Peste încă doua zile iar vin gardienii cu deţinutul:

-Domnu doctor, am verificat, n-a eliminat nici o cheie.

-Mai facem o radiografie, să vedem unde s-a înţepenit…

Iar dezbracă deţinutul de cămaşă, iar îl pozează, cheia e tot acolo, aproape că nu s-a clintit.

-Mai urmăriţi-l două zile, trebuie s-o elimine…

Trec încă două zile, deţinutul e adus iar. Acelaşi ritual, iar poză, cheia e cam tot acolo.

-Mai urmăriţi încă două zile, n-are cum sa nu iasă, că n-are simptome de blocaj.

Înjură gardienii, „mama lui de nemernic, iar trebuie să vânzolim kktu’, ce naiba nu alunecă şi cheia aia?!”

După doua zile, deţinutul e iar la uşa. Exasperat, doctorul îi spune unui asistent de la radiologie

-Vezi ce poză îi faci, că dacă mai văd odata cheia aia, fac o criză de nervi. Acu-l operez să o scot!

Intră deţinutul in camera pentru radiografie, îşi dă jos cămaşa şi dă să se aşeze cum era învăţat.

-Dă-ţi jos şi maieul, îi strigă asistentul!

-De ce, că mi-e frig şi până acu mi-au făcut poza aşa, cârcoteşte infractorul.

-Dă, mă, jos maieul ăla odată şi nu mai comenta! Şi, cam nervos, asistentul trage de un colţ de maieu. Şi, ca prin minune, cheia buclucaşă cade pe jos, cu zgomot ca de zurgălăi. Căci cheia nu fusese niciodată înghiţita, ci bine lipită sub maieu. Deţinutul n-avea nici o problemă de sănătate, se plictisea in celulă şi voia să fie scos la plimbare.

Ca buni cetăţeni cu respect pentru drepturile omului nu povestim cam ce cafteală a încasat omul de la gardienii care făcuseră aromoterapie verificându-i fecalele atâtea zile. 🙂

Morala:  dacă răscolesti rahatu’ toată ziua s-ar putea să nu gaseşti nimic preţios, doar să descoperi că cineva a făcut mişto de tine!

Si totusi ,voi schimba de drum!

Standard

Cu ceva vreme in urma, cam acum un an, ma batea gandul sa incerc o reconversie profesionala. Adica sa-mi schimb specializarea si sa ma mut de la maternitate la…morga. Cam ca impiegatul de miscare de peronul garii, adica destul am dat semnalul de sosire, sa-l mai dau si pe cel de plecare. Si sa mai scap de turele de noapte, care incep sa ma marcheze din ce in ce mai tare. Dar cum nu s-a infiintat post pentru noua morga, am ramas si eu neschimbata de profil…

radiografieDa’ n-am renuntat la idee. Si-am prins eu din zbor o informatie ca va fi nevoie in viitorul nu prea indepartat de un asistent la serviciul de radilogie. Nevoie va fi, dar specialitatea asta nu prea se mai face de multa vreme, asa ca nici personal calificat nu se gaseste, trebuie scolarizat din vreme. Si ce mi-am zis eu? Baba-baba, da’ inca nu m-am senilizat de tot, as putea sa mai invat ceva nou, ca doar nu-i vorba de operatii pe creier! Asa ca mi-am pus gandul in aplicare si m-am dus cu jalba-n protap la onorata conducere, ca as fi amatoare sa ma specializez eu, daca n-are nimeni ceva impotriva. Si n-a avut! Ba am gasit intelegere si sprijin, asa ca am inaintat deja cererea pentru paticiparea la cursurile de dobandire de competente suplimentare in domeniul radiologie si imagistica medicala. Suna misto, nu? Mai putin misto e ca va trebui sa fac naveta la Bucuresti cam vreo opt luni, ceea ce nu prea era prevazut in planurile mele. Dar asta e, am intrat in hora, trebuie sa joc, nu pot sa fiu neserioasa si sa bat in retragere…

Dar pana ce voi face cursurile oficiale am cerut sa fac un fel de voluntariat la mine la spital, adica sa ma invete colegii mei cam despre ce-i vorba, nu sa ma duc la curs si sa ma uit ca_curca-n craci, ca nu pricep ce predau oamenii aia. Si colegii, oameni cu vechime de 30-40 de ani in domeniu, profesionisti adevarati, m-au acceptat de ucenic!

Cum mi s-a parut, la prima impresie si primul contact cu serviciul de radiologie? Pai, cam ca-n Star Trek! enspemii de butoane, de becuri si leduri, tot felul de afisaje, totul se misca, se regleaza, ba dai click cu degetu’, ba dai click cu picioru’. Of, si eu care ma sperii de orice are mai mult de doua butoane si nu-s in stare nici sa descarc niste fotografii in calculator! Greu, nenica, greu!…Dar am negociat cu „seniorii”, cica pe primii 100 de pacienti ma lasa sa-i iradiez, numai sa nu-i rumenesc prea tare. 🙂

Si uite asa, de vreo luna imi fac ucenicia intr-o specialitate in care nu m-am gandit niciodata ca voi lucra. Dar sunt optimista, nu poate sa fie mai greu decat o reanimare de nou-nascut. Si voi lucra numai in tura de zi, ceea ce imi da sperante ca voi apuca, totusi, pensia. Cat voi fi de priceputa, ramane de vazut. Tura trecuta ma uitam si eu fascinata la o radiografie pe care o studia medicul si colega care o facuse. Si tot ziceau ei acolo ca parca ar fi o fractura veche, ca nu stiu ce linie e usor intrerupta, chestii de-astea complicate. Dupa ce m-am holbat si eu , doar-doar voi descoperi secretul fracturii, am concluzionat: oricat de mult m-as uita mai mult decat chipul lui Isus sau al lui Arsenie Boca , tot nu vad! 🙂 Eh, mai intai sa invat sa FAC radiografiile, apoi sa le si citesc (ceea ce nu-i treaba mea, desigur!).

Asa ca, dragilor, sa-mi tineti pumnii sa deprind meseria asta. Si cand o sa fac prima radiografie, eu singura si numai cu manuta mea, o s-o fac in dublu exemplar, una s-o pastrez amintire. Si s-o pun pe blog, desigur! Sper sa nu fie vreuna cu un cui batut in freza sau cu vreun stiulete-nfipt in…ma rog, in orice orificiu! 🙂

PS. Nu mi-am facut in viata mea un selfie, oare cum ar fi sa mi-l fac pe primul alb-negru si pe interior? 🙂