Arhive pe etichete: sedinta

Comunitatea din transportul in comun

Standard

De obicei folosesc transportul in comun. In comun cu sotul meu, adica: el sofer si eu responsabil de „liber dreapta”.  Dar ocazional trebuie sa apelez si la transportul comun cu o comunitate. Asta se intampla cel putin lunar, cand merg la sedinta la mucicipiu. Fiindca e asa un lucru rar sunt atenta la ce-i in jur, analizez si incerc sa iau pulsul comunitatii, e un prilej bun sa evadez din turnul de clestar. Si uneori impresiile sunt tragi-comice, alteori ma incarca de energie sau, mai rar, imi zic ca mai bine m-as antrena sa alerg un maraton decat sa ma urc intr-un microbuz spre Ploiesti.

Sa va povestesc de ultima calatorie. Intereseaza pe cineva? Nu? Nu-i nimic, „stiu ca nu intereseaza da’ eu totusi spun”, vorba soacra-mii.

Urc de la capat de linie, microbuzul e aproape gol. Curatel si nemirositor, probabil e prea matinal pentru arome pestilentiale, inca nu s-a incalzit suficient pentru transpiratii.  Pe bancheta alaturata urca doi adolescenti, liiceeni dupa subiectele de dezbatere. Si – culmea!- nu vorbesc despre gagici sau etnobotanice, ci despre materiile de BAC. Bravo, zic, uite ca mai sunt si tineri normali, nu urla teribilismul in toata generatia! Le urez bafta la examen.

Ma uit la sofer. Nu pare cu mult mai in varsta decat liceenii de langa mine. Imbracat in pantaloni si camasa calcate impecabil, aranjat, ingrijit, discret parfumat. Bravo, zic, uite ca nu toti soferii umbla in maieu si bermude cat sa le poti admira parul de pe piept si de pe picioare!

Si pornim. Nu e aglomerat nici in microbuz, nici in trafic. Ma uit ce ma uit pe geam, admir gradinile cu trandafiri infloriti, apoi ma uit iar la sofer, parca varsta lui nu-mi inspira prea multa incredere, vreau sa vad daca e cazul sa adopt pozitia pregatitoare de impact frontal (adica aia cu mainile pe piept, la care se adauga doar lumanarea). Si-l vad pe soferu’ meu cu cotul drept sprijinit pe ditamai volanul, cu obrazul sprijinit in palma, aproape culcat peste volanul pe care il manevra gratios doar cu doua degete de la mana stanga. Ba, la un moment dat, ia si mana stanga de pe volan ca sa raspunda la telefon! Noroc ca era probabil cam fudul de urechea stanga asa c-a trebuit sa o foloseasca pe cea dreapta asa ca a trebuit sa revina cumva la pozitia verticala. Alo, baiatu’, daca vrei sa te joci de-a sinucigasul-relaxat, treaba ta, dar zi-mi sa cobor la prima ca eu mai am ceva treaba pentru azi! Si-i si pacat sa-ti sifonezi dunga de la pantaloni, zau!

Pe la jumatatea drumului urca un tinerel tzutzipet rau. Inalt, bine facut, puteai sa-i numeri patratelele de pe piept prin tricoul mulat, tuns scurt, cu cercel intr-o ureche, cu tatuaj discret sub cealalta, cu o barba di quattro giorni ca in reviste, cu inel pe degetul mare, cu pantaloni scurti si fara par pe picioare. Manechin, nu alta! Trec peste faptul ca probabil era ceva mai tanar decat fi-miu, zic las’ sa se bucure si ochiu’ meu de babuta rurala cu asa priveliste. Brad Pitt s-ar fi ingalbenit de ciuda la asa concurenta (doar  Bruce Willis l-ar mai fi batut de departe!). Dar frumuselul nu era actor de telenovele ci controlor de bilete! Si cand mi-a soptit „multumesc” fiindca i-am aratat biletul aproape ca m-au trecut fiori, mai ca-mi parea rau ca nu-s prinsa fara, sa ma ia la sediu si sa-mi aplice a amenda contraventionala!

Asa am ajuns la destinatie, intr-o companie masculina de exceptie. Nici nu stiu cand a trecut timpul.

Cu sedinta nu va mai plictisesc, doar ca sa nu credeti ca oi fi fost la vreo cine stie ce intrunire strategica secreta, va spun cate ceva, de exemplu ca_cafeaua a fost buna si m-am intors cu o papornita de hartoage.

La intoarcere aproape ca am alergat pana la taxi, niste nori negri stateau amenintatori peste oras. Da’ n-am alergat foarte tare, mi-am permis luxul de a le investiga fugitiv pe toate si de a ma urca in cel mai  elegant dintre ele, o Skoda neagra cu tapiserie alba si aerul conditionat pornit. Si m-am dus ca o doamna pana la statia de microbuze. Unde datele problemei s-au schimbat dramatic: m-am urcat in autocarul autobuzul care statea sa plece, pe ultimul loc liber, langa un nene in varsta, cam jegosel si mirositor, care m-a intrebat din prima : „Da’ matale unde mergi? Da-ncoa sacosa, sa ti-o tin eu, sa nu te deranjeze.”

S-a dus naibii tot fen-shuiu’!…

Pun pariu ca luna viitoare o sa am parte de un microbuz plin de babute cu basmalute!

Omul zilei

Standard

Bai ce persoana importanta sunt! Mai am putin si o sa ma inscriu singura in audienta la mine ca sa-mi aprob sa beau o bere cu lamaie.

Azi sunt tot intr-o sedinta, abia am gasit ragaz sa intru sa va salut.Si sa ma dau mare  cu importanta misiunii mele pe acest pamant de a semna convocatoare, ordine de zi si procese verbale.:))

De dimineata am fost la „mucicipiu”. la Ploiesti, la sedinta sindicala. Cum sa se puna tara la cale si sa se constate ce naspa merg toate  fara mine? Dupa doua ore de spus ofurile, de constata ca la altii e mult mai rau ca la mine de mi-e si rusine sa ma mai vait, am plecat cu un gust amar. Una se spune la televizor si se promite si alta e realitatea in care ne zbatem. Dar n-are rost sa va plictisesc cu necazurile noastre de bugetari subfinantati si subnormati…

La plecare zic sa dau o tura pe la  tauleta, asa, preventiv, ca am vezica de capacitate cilindrica mica si se excita usor de la cafele. Intru in „sala tronului”, inchid usa  si caut un cuier sa-mi agat poseta. Canci cuier! Nici macar un cui, nimic ce poate inlocui o agatatoare. Asa ca am dat dovada suprema a stilului si elegantei mele de doamna innascuta: am facut pipilica cu poseta agatata pe brat! Bine ca cealalta mana nu trebuia sa tina altceva, pentru directionarea jetului!:))

Abia am ajuns acasa, am ciugulit un pranz anemic ( nu mai mult de 6 sarmale!), am mai baut o cafea, ma mai duc putin la tauleta(fericita ca acasa nu port poseta) si ma pregatesc de urmatoarea sedinta, la spital. Ca trebuie sa dezbatem si probleme organizatorice din bucataria interna a sectiei…Of, ca numa eu trebuie sa le rezolv pe toate! Daca ma mai solicita si Putin ca nu pote negocia singur cu Obama despre reducerea arsenalului nuclear chiar ma supar, ii trec pe lista de asteptare! Desi parca ma roade putin curiozitatea sa vad daca la Kremlin au cuier la tauleta…:)

Si in timp ce imi fugaresc degetelul-atomic pe tastatura aud la TV ca medicii ameninta cu greva sau demisie in grup daca nu li se maresc salariile. Au dreptate, nu zic nu, e rusinos ca un rezident sa ia 900 de lei salariu.Dar parca n-as vrea sa-i aud cum ne cer sa ne solidarizam cu protestul lor cand pe ei nu i-a intersat niciodata de soarta noastra, n-au vrut sa se amestece cu „prostimea” la celelalte proteste.Noi ieseam la miting, incasam vanatai de la jandarmi, ne certam cu managerii de spitale pentru niste amarate de bonuri de masa si toate drepturile obtinute li s-au aplicat si lor. Dar ei nu s-au solidarizat niciodata cu noi, ba chiar ne-au amenintat cand noi aveam proteste…Ce sa fac eu acu, sa ies in strada ca sa le mareasca salariul? Si apoi sa stau la mila lor sa-mi mai dea si mie doi lei la leafa?… Ei, mai fac o sedinta si va spun ce s-a hotarat!Hai pa, va pup si fug sa nu pierd locul la prezidiu!

Lume buna, neamuri proaste

Standard

Ieri am fost la sedinta  „la judet”.Ca eu cand nu sunt o doamna, deci o aristocrata, sunt sindicalista, adica vasnica proletara…

Nu va plictisesc cu sedinta. Stiti cum e , cu harababura, vorbarie multa, jalbe in protap, promisiuni de mai bine, angajamente, propuneri, votari, alegeri…Invitati, lume buna, participanti, lume obisnuita si pe ici pe colo si neamuri proaste. Adica unitate in diversitate, conform sloganului european !

Dupa ce am pus noi tara la cale si ne-am facut bilantul care n-avea cum sa fie roz cand situatia in tara e cam albastra iar in sanatate e chiar maro-cacao si dupa ce ne-am intrecut in lozinci patriotice si branciuri indemnuri mobilizatoare s-a trecut la votare conducerii sindicale pentru urmatorii patru ani. Si dupa ce ne-am exprimat votul reprezentativ , cat a trecut comsia la numararea buletinelor din urne(da, frate, a fost ca la carte, mai bine organizat ca la congresul PDL!) noi am fost invitati alaturi la o socializare. Si cum nu poti socializa cu dinaintea goala, precum nici broasca nu canta pe uscat, s-a organizat un bufet. Nu pot sa-i spun suedez dar orisicat era pe baza de platouri cu autoservire.Nu chiar „impinge tava” ci mai degraba  „varsa farfuria”  ca spatiul era destul de restrans, miscarea de trupe destul de ampla si foamea destul de chinuitoare.Pai ce, e usor sa tot aplauzi, sa consumi energie sa bagi buletine in urna?Sigur ca asta  oboseste si roade la stomac…

bufet-suedez-bufete-suedeze-meniu-bufete-bufete-bufet-suedez-bufete-suedeze-1Am apreciat firma de „caterinca” , au adus un sortiment bogat (si de post!) , au aranjat frumos platourile , la servire erau niste domnisoare tare dragute si amabile. Am fost noi multi si hamesiti dar nici daca mancam cu doua guri nu biruiam asa meniu bogat. La inceput ai tendinta de a gusta ce ti se pare mai inedit, ce n-ai mai mancat. Asa si eu,zic sa nu mor proasta si ciugul niste somon pe tartine si cu lamaie. Sa nu ma intrebati ce gust avea;am rontait painea, m-am strambat la lamaie dar n-am dibuit ce gust avea fasiuta aia minuscula dintre ele, se prea poate sa fi fost doar o scama roz inodora si insipida. De, mie mama imi dadea guvizi cand eram mica, nu ma pricep la sofisticaturi…

In timp ce faceam turul meselor in cautare de deserturi cat mai apetisante, ca asta ma interesa pe mine nu rulade cu ciuperci si tartine cu icre, mai trageam cu ochiul la onoratii comeseni. Nu se zice tot „comeseni” daca ne invartim in jurul aceleiasi mese?Si ce vad nu prea imi place.

Poate esti foarte flamand sau foarte curios  si iti umpli farfuria cu varf incercand sa parcurgi tot meniul. Poate ceva iti place in mod deosebit si mai bagi un repetir pentru satisfactie deplina. Dar sa incepi sa incarci farfurii , sa le suprapui una peste alta si sa le indesi in sacosa deja mi se pare prea mult si inacceptabil. Am vazut mai multe persoane punand o prajiturica-doua in servetel si apoi in poseta. Dar am vazut si persoane care inghesuisera unele peste altele chiftele, copanele, snitele si mezeluri in aceeasi traista. Imi inchipui ce munca de reconstructie a urmat acasa sa le identifice si sa le trieze! Apoi au carat sticle de suc si fructe. Ca de ce sa ramana, tot de noi sunt platite, de ce sa le ia altii?

M-a incercat un sentiment de jena profunda. Nu mi s-a parut ca cineva dintre noi chiar sa fi fost muritor de foame si sa ia, din disperare, ceva si pentru acasa. Mi-am amintit de o baba din copilaria mea, tzatza Tudora, care te controla prin oale, zicea ca pofteste si ea ce ai, ca prea miroase frumos si dupa ce-i puneai in farfurie si se satura iti zicea: „da-mi, fa, sa duc si la amaratii de-acasa!” Tudoro, multi urmasi ti-ai mai lasat!

Si ne mai miram de renumele prost pe care il avem in afara cand romanii nostri golesc mesele la all inclusiv desertand  si sucurile de fructe intr-o sticla de plastic!

Se cuvine sau nu sa iei ceva la pachet de pe o masa imbelsugata cand totul iti sta la dispozitie?Intreb si eu ca la mine la tara bufet suedez nu e decat la iesirea din cimitir cand esti cinstit cu un colac si o lingura de coliva…