Arhive pe etichete: sinucidere

Naluca pacii de dincolo

Standard

Vreo trei zile n-am prea stiut ce se intampla prin lume, nu m-am uitat la televizor, n-am ascultat la radio. Cand am ajuns acasa, am dat drumul la televizor sa vad daca n-o fi picat guvernul, daca ne-au cotropit rusii sau daca s-a mai anuntat vreo apocalipsa. Prin multimea de stiri prinse asaa, cu coada ochiului, vad una care imi da fiori si ma pune pe ganduri: un tanar de 28 de ani , vrand sa se sinucida din deceptii in amor, a intrat cu masina cu aproape 200km/h intr-o alta masina, pe contrasens si a ucis inca cinci oameni nevinovati care mai aveau cativa kilometri sa ajunga acasa.

Apoi stirea a fost amplu dezbatuta pe toate canalele. Ar fi fost un simplu si dureros fapt divers daca statistica n-ar fi asa alarmanta. Tanarul acesta era depresiv si asemeni lui sunt inca vreo trei milioane de romani. Trei milioane !! Iar astea sunt datele oficiale ce nu-i includ pe cei care n-au fost depistati de nimeni.  Asta inseamna ca circula printre noi trei milioane de potentiali sinucigasi sau criminali, oameni care isi pot pierde cumpatul in orice clipa si pot comite fapte grave…

singurNu e zi sa nu vezi la stiri un caz de suicid. Fie o deceptie sentimentala, fie un om rapus de singuratate sau de greutati materiale dar si oameni aparent fara nici o problema care decid brusc ca s-au plictisit de viata, ca ziua de maine nu-i mai intereseaza sau oameni fragili care clacheaza in fata unor esecuri minore, nu gasesc puterea sa lupte. Si ce e cel mai ingrijorator mi se pare faptul ca varsa acestor sinucigasi a coborat din ce in ce; auzim de copii de 12 ani care se spanzura de dorul parintilor plecati in lumea larga, de pustoaice de 15 ani care se otravesc fiindca nu se simt iubite sau, mai rau, se simt ironizate pentru felul in care arata, ca n-au masurile unui manechin, de tineri de 18 ani cu venele taiate fiindca n-au luat BAC-ul… Ce e cu acesti copii debusolati? Nu-i vede nimeni cand se inchid in ei, cand isi pierd increderea in fortele proprii, cand incep sa se lase invaluiti de naluci? Poate suntem prea coplesiti de propriile greutati, nu mai avem ochi si nici timp pentru dramele altora; ne trezim cand e prea tarziu si regretele nu mai incalzesc pe nimeni, nu mai reaprind licarul de viata in trupurile celor care n-au gasit alta solutie decat sa puna punct, sa treaca DINCOLO sperand ca acolo e linistea si impacarea.

Dar nu, nu e liniste nici acolo. Doar ca lor nu le-a spus nimeni asta, nu i-a facut sa inteleaga ca moartea nu-i niciodata o solutie, e doar abandon si lasitate, e o povara pe care ei refuza s-o duca si o arunca pe umerii altora, a celor care raman neconsolati in urma.Moartea e o solutie doar atunci cand se numeste eutanasie si pune capat unei suferinte inutile si care tot spre moarte duce.

depresie N-o sa fac eu acu pe lupul moralist, n-o sa tin o prelegere despre datoria de a lupta pana la capat si despre speranta care ne tine pe linia de plutire chiar si atunci cand langa noi nu pluteste nici macar un pai de care sa ne agatam. Sa nu-mi spuneti ca macar odata in viata nu v-a incoltit, fie si numai pentru o secunda,  gandul ca n-o puteti scoate la liman, ca vreti sa abandonati, ca vreti pace si ca pacea e doar dincolo de moarte! Dar nu v-ati lasat prada acelei clipe, n-ati cedat cantecului amagitor de sirena ce va ademenea spre celalalt taram. Si recunoasteti cinstit, daca ati fi incheiat socotelile cu viata acum 20 de ani, acum 10, acum un an, n-ar fi fost nici o zi din cele ce au urmat pe care s-o regretati?Dupa clipa aceea de deznadejde n-a mai urmat nici o clipa de bucurie, una care sa va faca sufletul sa vibreze viu si impacat? Fiecare „maine” e un nou inceput, e prima zi din restul vietii tale si poate aduce un miracol. Trebuie doar sa ai puterea de a crede in miracole.

Un tanar a ales sa moara si a dus cu el in mormant alte cinci vieti. E un sinucigas sau un ucigas? Parca mai conteaza… E un om pe care depresia l-a invins. Am asa niste nervi pe depresia asta perfida ca as aduna-o din lumea toata, as toca-o marunt, i-as da foc si cenusa i-as arunca-o in fundul iadului. Ca acolo ii e locul, nu in mintile oamenilor care nu stiu sa ceara ajutor.

Daca o intalniti vreodata pe depresia asta suciti-i mainile la spate sa nu va poata insfaca si dati-i un sut in c** si din partea mea.

Reclame

Eu vara nu mor!

Standard

Cele mai bune idei de articole imi vin citindu-va pe voi.E ca un click declansat de povestile voastre ce-mi aduc in memorie povestile mele.Imi place mai mult sa scriu despre altii, sa-i fac „vedete”, dar cel mai usor mi-e sa scriu despre mine, imi sunt un personaj mai la indemana si mai bine cunoscut.Plus ca , rememorand intamplari din trecut,imi fac o introspectie critica si uneori realizez ca lucrurile sunt altfel decat le-am perceput cu mintea de atunci.

Un comentariu de-al lui Ninu si o secventa din nefericita lui copilarie mi-a reamintit perioada de inceput a „carierei” mele medicale.Ehe, era la inceputurile paleoliticului, cand aveam si eu 20 de ani, ca zau, am avut si varsta asta, n-am trecut de la 5 direct la 40 de ani!

Lucram de vreo trei ani in sectia de pediatrie a spitalului din Mangalia.Programul de lucru si ritmul erau infernale.Eram doua asistente la 120 de copii, cu 10 cazuri grave in reanimare si cu serviciul de primiri urgente unde in orice clipa putea  sa-ti aduca salvarea un caz disperat.Nu exista pe atunci sistemul cu regionalizarea spitalelor, cu protocoale care sa-ti impuna sa transferi orice caz care iti depasea competenta.Opream si tratam tot, uneori se mai si murea,dar eram maestrii in inprovizatii,ma mir si eu de unde ne veneau idei sa facem adevarate minuni numai sa salvam un copil.Dar asta e un alt capitol, va povestesc altadata, sa mai ia aminte si desteptii de americani ,care sunt pe spate daca le pica servarele si calculatoarele sau au o pana de curent.Daca s-ar institui un premiu Nobel pentru improvizatii romanii l-ar castiga in fiecare an, fara drept la replica!

Deci, eu tanara, sprintena, cu chef de munca si cu burta la gura, ca eram marsupiala, adica gravida!La pediatrie se aduceau pacienti pana la 16-17 ani, deci si fatuce de liceu.

In vara aceea bantuia o epidemie de tentative de suicid printre pustoaicele de liceu.Si nu stiu cum naiba se facea, ca numai in tura mea veneau! Aproape ca ajunsesem sa regret ca sunt doar tentative, nu si reusite, sa mai duca si la morga nu numai la pediatrie.Ei, da, nu e crestineste ce spun dar ma cam saturasem, zau.

Au luat nota proasta in teza la chimie si se sifoneaza mama? pac! 5-6 pastile de ce-o fi(nu de-alea mari , de tantari, ca pe alea nu le puteau inghiti)!

N-a vrut tata sa le cumpere blugi de la vaporeni?pac! alte pastile…

S-au certat cu iubitul ca l-au vazut cu alta la un Cico? pac! da-i cu pastila…

Mai, fetelor, da’ voi nu stiti pe unde trece trenu’?Daca tot stati pe malul marii, o piatra de legat de gat n-ati gasit?Sa zica si guvidele bodaproste ca mananca si gura lui ceva…Sau mai bagati naibii un cui in priza,dar dupa ce scoateti televizorul si frigiderul, ca pe urma n-are ma-ta unde-ti tine coliva…

Cand suna ambulanta si spunea ca aduce o intoxicatie medicamentoasa primul lucru intrebam daca are peste 15 ani.Daca spuneu ca da, instantaneau ma apucau nervii.Imi pregateam cele necesare pentru spalatura gastrica si rugam infirmiera sa-mi aduca vreo 5 litri de apa(mult mai mult decat mi-ar fi trebuit in mod normal sa le bag in stomac) si doua galeti.De ce doua? ma intrebau mirate.Pai in una sa borasca ele si in cealalta sa borasc eu, ca v-am spus ca eram gravida.Si cand veneau duduitzele, ca niste madone indurerate, cu ochii peste cap de la cele trei pastile de distonocalm inghitite le indesam cu sadism sonda prin nas pana in stomac si turnam apa pana li se intindea pielea pe burta ca la malnutritii din Africa.Aoleo, mor!se vaitau ele. Nu-i bai, daca nu te-ai descurcat singura, ete o mana de ajutor, nici bani nu-ti cer, o fac de placere.

Si vomitam la simultan, fiecare la galeata ei…Plangeau bietii parinti pe la usa ca li se prapadeste odoru’ si odoru nu mai reusea sa scoata capul din galeata.La sfarsit le amenintam ca data viitoare pun mai multa apa si am si sonde mai groase.Fetelor, daca vreti sa muriti, ca e prea plictisitoare viata pentru voi, muriti artistic si definitiv, nu umblati cu facaturi ieftine! Si mai cititi si voi din clasicii rusi, mai invatati de la Anna Karenina, nu fiti niste Miorite proaste si resemnate care se intind in pat si asteapta sa moara dupa un diazepam.Pierdeti timpul.Si al vostru si al meu.

O vara intreaga am dus-o asa, n-a existat cred saptamana sa nu fac un simultan la doua galeti.Spre toamna ori le-a trecut amocul ori au aflat ca la spital dau peste o asistenta care are contract cu inchizitia si specializare in tortura.:))

Atunci eram revoltata ca trebuie sa muncesc eu de-aiurea pentru niste talente de domnisoare razgaiate.Acum ma gandesc cat de labili psihic sunt tinerii din ziua de azi, cat de usor clacheaza in fata micilor obstacole ale vietii.Ori vremurile sunt prea dure, ori ei prea cocolositi si nepregatiti sa lupte.Orice esec pentru ei e catastrofal, nu cunosc sentimentul ridicarii dupa ce ai fost numarat de KO.Cum vor razbi ei in viata asta ca o jungla daca dupa primul suspin urmeaza imaginea spanzuratorii sau gustul pastilelor inghitite cu alcool?

Un lucru e sigur: tinerilor din ziua de azi le iese mai bine schema sinuciderii, sunt mai putin artisi si mai mult pragmatici!

Nu vreau sa fiu prea aspra cu ei, sigur ca au si ei probleme, sigur ca orice deceptie se suporta greu.Dar chiar sa nu lupti deloc? Acu’ trebuie sa recunosc ca am avut si eu candva mintea destul de necoapta incat sa cred ca moartea e rezolvarea tuturor problemelor vietii.Poate am stat si eu cu lama in mana, dar nu m-am putut hotari daca sa-mi tai venele pe latime sau pe lungime si nici n-am stiut in cat timp se regenereaza si daca vor creste mai dese si mai ondulate…