Arhive pe etichete: soacra

Misiune (diplomatica) indeplinita!

Standard

Salutare, lume buna!

Lipsii vreo cateva zile din peisaj, da’ lipsii motivat, fusei dusa  intr-o excursie in Prazilia, de-mi reinnoii scrisorile de acreditare la ambasada mamei soacre. Soacra fu multumita, relatiile diplomatice , fructuoase, avuram si-un dineu festiv cu mici da’ fara zaibar, nu vazui frunza de praz da’ facui auditie la greu de magari isterici si-un concert de goarna, ca murii careva din vecini si asa li se da acolo plecarea pe lumea cealalta , cu goarna.

Pe scurt asta e raportul meu de activitate pe ultimele cinci zile: fusei, vazui da’ nu invinsei nimica! Poate doar plictiseala, ca duminica a plouat toata ziua si am avut program de behaiala la interioare.

M-a surprins diferenta de temperatura, parca n-as fi mers doar vreo 300 de kilometri mai in sud ci parca as fi trecut pe alte meridiane; la mine inca se vede zapada pe munte iar acolo sunt salcamii si socul infloriti, ba am mancat si capsune culese proaspat din gradina.

Perle-n foi de praz n-am prea cules, mai slaba recolta ca in alti ani, dar nici cu mana goala nu m-am intors, ceva-ceva tot am adus pe fundul sacului.

Am gasit „in batatura” alt caine decat cel lasat in toamna(asa-i acolo, se schimba moda ca la Milano, ba-i colectia de toamna, ba cea de primavara). Doar ca soacra-mea, ca sa nu-si incarce memoria cu nume nou il botezase ca si pe cel dinainte: Nero. „Pai bine, mama, matale , care esti asa credincioasa, ai botezat cainele cu numele imparatului roman care i-a prigonit pe crestini si i-a acuzat de incendierea Romei?” „Aoleooo, mama, ca nici nu ma gandii la asta! Ai dreptate, trebuie sa-i schimbam numele, nu pot sa pomenesc eu asa un asupritor!” „Pai o sa zapacesti cainele tot schimbandu-i numele, abia s-a obisnuit si el cu Nero si acu vrei sa-i zici altfel. Zi-i si matale Dero, ca nu se prinde el ca i-ai schimbat initiala; si oricum e albisor, pare spalat cu detergent…” Si Dero i-a ramas numele! 🙂

Tocmai mulsese soacra capra si vine cu laptele proaspat, ne intreaba daca vrem sa fierbem si sa bem. Ca sa fiu oarecum diplomata si sa n-o refuz radical zic si eu „nu bem , mama, noi bem numai lapte degresat.” „Oleleee, de lapte de gratar n-am mai auzit pana-acu, cum e ala? „…

Bine-i sa mergi in vizite, dar mai bine ca acasa nu-i nicaieri! Si bine o fi cu socrii dar parca cu voi e mai bine! Inchin un pahar de „lapte de gratar” in cinstea voastra! 🙂

 

Reclame

Nota informativa

Standard

Lumee, ma intorsei!

N-am zabovit prea mult, a fost o vizita scurta si protocolara, cam ca a lui Ponta in America, sa-mi reinnoiesc tratatele diplomatice, sa iau pulsul natiunii oltenesti si sa iau binecuvantarea soacra-mii ce si cum sa votez la prezidentiale. Soacra-mea a zis ca nu-i mai voteaza pe niciunii, ca-s niste hoti toti, cu Basescu si Ponta in frunte, ca au nenorocit tara si nu umbla cu dreptate, umbla numai cu minciuni si legi strambe; o fi stiind ea ce o fi stiind, ca-i femeie batrana…

Ce-am facut pe acolo? Mai nimic, vorba reclamei aleia la laxative. Zaibar n-am gustat ca nici nu s-a cules via si oricum cred ca anul asta se poate trece direct la capitolul bors sau otet, strugurii sunt mici si acri. Am vrut sa ma dau femeie gospodina si sa ma afirm in bucatarie (desi n-aveam dry cookerul la mine) asa ca am insfacat din frigider o lighioana proaspat sacrificata si am aruncat-o in oala. Vreo trei ore m-am invartit in jurul ei ca indienii in jurul focului de tabara ,in speranta ca va deveni comestibila dar gaina tot cu pieptul de otel ma sfida. M-am abtinut cu greu s-o intreb pe soacra-mea daca asta era gaina pe care o primise plocon la nunta sau daca e lichidarea de stoc din marfa carata pe Arca lui Noe.  In cele din urma am reusit sa fac o zeama plina de colesterol si o friptura buna de folosit ca munitie de tun… 🙂 De-aia n-o sa cresc niciodata gaini, mie imi plac puii de Avicola, aia plini de steroizi care se fragezesc dupa doua clocote si care nu lasa pic de grasime.

M-am jucat putin si de-a imblanzitorul de fiare. Ca am gasit in batatura o „fiara” noua, mare cam cat un caiet studentesc dar cu decibeli cat o cursa de formula 1. Degeaba am incercat in prima zi sa-l facem sa taca, el si-a sustinut recitalul pana a ragusit, am decis ca e mai bine sa-l ignoram pana i se termina bateriile si se opreste de la sine. Dar a doua zi a descoperit Gioni (sau Johnny, ca nu i-am studiat buletinul sa vad cum se scrie) ce buni sunt micii si biscuitii si ca oamenii mai si mangaie, nu doar arunca o bucata de paine si atat, asa ca ne-am imprietenit, aproape sa ne facem frati de sange, ca mi-a lasat amintire o zgarietura adanca pe mana. Cand am plecat l-am lasat tot latrand disperat, probabil se gandea ca n-o sa se mai joace nimeni cu el, niciodata…

Cam asta e nota informativa sumara a vizitei mele in Prazilia. Unde n-am vazut nici un fir de praz! 🙂 Restul aventurilor vi le povestesc altadata, sa nu va plictisesc din prima zi. Deci, bine v-am gasit! Voi, cum v-ati petrecut weekendul?

bancuri-bune-cu-olteni-la-hotel

Toate florile din lume tie ti le-as da??

Standard

Pregatirile pentru 8 martie sunt in toi. Gata cu programarile la coafor, gata cu plata avansului pentru petrecerea „intre doamne” de la carciumi (domnilor, sa nu indrazniti sa treceti pragul vreunui local de unde se aud chiuituri  ca riscati sa fiti linsati sau sechestrati!), gata cu numarat banutii din purfutel portofel sa vedeti daca ajung de cadouri, gata cu aprovizionarea cu flori la tarabe si florarii…

Floraresele isi freaca mainile multumite, e luna lor de profit. Pacat ca sarbatoarea pica intr-o zi de sambata, vor vinde mai putine flori pentru „doamnele ” de la scoala sau pentru colegele de serviciu ale celor care nu lucreaza in weekend. M-a enervat tembela idee de a anula serbarile scolare dedicate zilei de 8 martie pe motiv ca asa se stopeaza obiceiul de a da „cadouri” cadrelor didactice. Da’ ce, pe 7 martie nu e primit? E asta motiv de a strica bucuria copiiilor care se pregateau sa-si impresioneze mamele cu prestatii artistice mult repetate? Pai hai sa anulam si serbarea de Mos Craciun si uite asa eradicam spaga in produse si o sa avem un invatamant onest si de maxima calitate! Poate anulam si bac-ul, sa nu se mai adune bani de protocol…

dragostea_intr_un_buchet_de_flori_mai_mari-799De fapt eu despre flori voiam sa vorbesc. Nu ca m-a palit vreun talent pentru ikebana sau vreo revolta impotriva evaziunii fiscale a florareselor care nu-ti dau bon fiscal la fiecare buchetel de ghiocei (ca pe noua ministresa de la Finante impotriva babutelor care vand usturoi in piata!). Stiti ce flori isi doresc femeile? Alegeti aranjamente scumpe si sofisticate sau luati ce va iese in cale, mai ieftin? Chestia asta cu daruit flori nu-i o chestie simpla, unii vad dincolo de gest, gasesc semnificatii simbolistice. Si bunele intentii s-ar putea intoarce impotriva voastra. Am patit-o si eu…

In urma cu muuulti ani o aveam pe soacra la noi, de fapt o aveam internata (pentro o operatie banala, nu ceva grav) in spitalul unde lucram eu. Sigur ca o vizitam zilnic. Si s-a nimerit sa petreaca in spital si ziua de 8 martie. Eram intr-o criza financiara de zile mari(ca orice familie la inceput de drum cand face rate sa-si cumpere strictul necesar) iar salariul urma sa-l primesc abia peste cateva zile. Am pregatit sa-i duc soacrei mancare si, trecand prin piata, am luat de ultimii banuti din portofel trei buchetele de ghiocei. Zau ca nu-mi ajungeau de orhidee…

In salon i-am urat „la multi ani” de ziua femeii si i-am inmanat florile. Si ce credeti ca a facut soacra mea? A deschis sertarul si le-a aruncat acolo inchizandu-l imediat de parca i-as fi oerit ceva malefic sau jignitor! M-a durut, n-am inteles dar nici n-am zis nimic. De, toane de om bolnav, am crezut eu…

Cand s-a externat si am adus-o acasa n-am mai rezistat sa n-o intreb, nu pricepeam si pace cu ce am gresit. „Pai, mama, cum sa vii tu la mine cu flori de-alea mici ca de mort? n-ai vazut vecina de pat ce garoafe mari avea? cum era sa pun eu ghioceii aia pe noptiera?”….. !!!

Mai tarziu am inteles mentalitatea cu „florile mici, de mort” cand am vazut cum se duce lumea , in Oltenia, cu lumanarea pentru mort gatita cu cele mai mici floricele din gradina sau macar un buchetel de flori de muscata din ghiveci. De pe un pat de spital, soacra mea interpretase conform standardelor ei, ca-i urasem de rau, nu de bine.

Asa ca, dragilor, aveti grija ce flori daruiti! Sa fie cat mai mari, cat un baobab daca se poate.Altfel… 🙂

ce_gandeste_o_femeie_si_ce_gandeste_un_bar-459

Perle in foi de praz

Standard

Pauza intre doua reprize de curatenie. Si cat imi mai odihnesc picioarele de atatea genuflexiuni zic sa-mi las degetul gadilator de taste sa zburde…

Inca n-am scos din plamani tot praful oltenesc si cat mai am impresiile proaspete in minte sa va impartasesc din ele. De un sfert de veac merg in Oltenia si tot mai fac noi descoperiri, fie lingvistice fie de traditii neintelese. N-ar fi rau sa se editeze si un dictionar romano-oltenesc pentru usurarea comunicarii.

La inceputul casniciei soacra-mea mi-a spus ca trebuie sa „ma pogodesc” cu barbatul meu si am zic ca, daca-i musai, s-o fac si pe-asta desi mi-era cam teama sa nu fie ceva cam deocheat sau peste puterile mele. Pe urma am aflat ca „pogodeala” inseamna de fapt intelegere.:)Mai tarziu imi zicea sa nu mai stau pe-afara, sa ma duc la „azavada” si eu, sa-i fac pe plac m-as fi dus dar nu stiam unde o fi azavada asta pana am priceput ca inseamna adapost… Si tot asa, an de an, am inceput sa deprind vocabularul zonei dar mai e mult pana voi intelege tot. Cat despre „ma dusei” si „ma-ntorsei” inca imi suna ciudat in timpane…Sunt insa perfect de acord cand aud ca „fura multi”.Ce, nu fura toata lumea?

corega-ultra-fixare-crema-adeziva~49075784Acu, la ultima expeditie aflu ca tata-socru s-a facut fudul, nu vrea sa se rada cu „gicuri”. doar cu lame!Care lame se gasesc din abundenta prin toata casa si pe toate pervazurile de geam, as fi facut un ban cinstit ducandu-le la fiare vechi. Cand toti taranii cresc oi merinos socru-meu creste lame! Maine-poimaine il vad mare negustor de alpaca!:)) Si nici n-o asculta pe soacra-mea care-i spune mereu sa mai puna niste „Colega” la proteza ca-si pierde dintii!Asa-s oltenii, incapatanati  si in relati proaste cu „Colega”!:))

Si-si mai ia bietul socru niste reprosuri de la consoarta ca nu socializeaza suficient(e hemiplegic dupa un AVC),nu merge pe banca de la poarta „sa intre in contact cu publicul”!

Intr-o seara mama-soacra spala niste rufe in cele cinci copai , patru ligheane si trei galeti cate se cer la acest proces tehnologic iar eu ma invarteam fara rost cat sa-i ventilez aerul in jur si-o aud:

-Mama, „cioacele” alea le luarati pentru voi acasa sau mi le aduserati mie?

Fac repede un inventar al celor aduse, stiu sigur ca totul e pentru acolo asa ca zic senina dar fara sa am habar de ce vorbesc:

-Sunt pentru mata, desigur!(sa mor eu daca stiam ca i-am aduc cioace soacra-mii!)

-Pai atunci ada-mi-le-n coa ca ale mele se terminara, ca spalai cam multe rufe si se mai si rupsera dintre ele!

om cu carligePtiu, drace! Acu ce sa-i aduc? Prin deductie logica si vizualizand repede cam ce-am adus am tras concluzia ca se refera la carlige de rufe. Ca doar nu de bigudiuri ducea lipsa!:)

Seara tarziu, inainte sa pic intr-un somn adanc de droguri si fara vise simteam ca o dilema nu-mi va da pace, ca ma voi zvarcolii pana in zori daca n-o rezolv asa ca-mi intreb barbatul nevorbitor dar intelegator nativ de olteneasca:

-Daca niste carlige de rufe se cheama cioace, un singur carlig cum se cheama:cioc sau cioaca?

Raspunsul m-a lasat fara replica:

-Ciochita!!!!

Hai, pa, pe maine, ca mai am de evacuat niste paianjeni si de smulsniste buruieni.Pana la craciun sper sa termin…

Scrisori pe foi de praz

Standard

steag-OlteniaPai ma dusei si ma-ntorsei de la Olt. E ora cam tarzie si eu sunt cam ostenita dupa petrecerea de Florii, am mintea tulburata de fum de gratare, de usturoi din saramura si de bere cu Cola(ca n-am avut cu lamaie) dar parca am o mancarime in deget care nu-mi da pace. Nu cred sa fie raie olteneasca deci sigur e o pofta mare de scris!Ca am restante…

Periplul meu in Tara Prazului a fost scurt dar plin de invataminte, de uimiri si de impresii confuze. Sper ca in postarile viitoare sa vi le impartasesc si voua, poate descoperim impreuna miracolul oltenesc.

Daca poporul japonez are robotei eficienti ce pot depasi orice rutina, un fel de perpetuum-mobile in orice activitate, poporul roman are olteni! Oamenii astia sunt setati pe miscare continua, n-au stare nici sa stea la masa pe indelete, tot timpul au ceva important de facut.Si mai important decat orice e pamantul. Atata indarjire in a da cu sapa din zori si pana dincolo de asfintit, atata patima si chin pentru o recolta de subzistenta si atata ardoare in a pune lucrul campului in orice fila din calendar, chiar si in cele cu cruce rosie oranduite repausului si rugaciunii n-am mai vazut. Soacra mea are aproape 80 de ani si poate manui sapa zi-lumina ca si cum asta ar face parte din functiile vitale are organismului ei macinat de ani si de boli. „Sapa e condeiul meu” zice ea si nimic nu-i e mai drag decat sa-si plimbe condeiul pe camp. Si ca ea sunt toti, tineri sau batrani.Eu, spre rusinea mea de om traitor de ceva ani la tara, inca nu pot sa fac diferenta intre sapa, lopata si cazma, dara-mi-te sa le mai si folosesc!

Nu e mare beneficiul din agricultura, nu cred ca se gandeste cineva la profit dar asta le asigura traiul, asta e asigurarea lor de viitor. La oras s-au inchis fabrici, au ramas oamenii someri si multi s-au intors la sat. Nici la scoli nu prea se mai inghesuie tinerii sa mearga, au sentimentul unei cheltuieli inutile care nu le va aduce nici un castig.Diploma nu tine de foame, setea de carte seaca din zi in zi si munca la camp le acapareaza existenta.Copiii se nasc haraziti sa duca „condeiul” parintilor(adica sapa) mai departe si putini mai indraznesc sa aiba altfel de vise decat cele legate de pamant…Si zambetele sunt din ce in ce mai putine iar ridurile din ce in ce mai adanci!

Cand treci cu masina prin satele din sud prima impresie e ca ar fi parasite, toti cei in putere sunt pe camp doar cei foarte batrani si nevolnici mai sprijina bancile pe la porti supraveghind vreo capra sau vreo oaie la pascut. Femeile par niste ninja, invesmantate in negru(ar fi un sacrilegiu sa porti o palarie mai alba de soare!), cu basmalele trase pe frunte, cu „gumari” in picioare.Greu le ghicesti varsta, ai fi surprins sa aflii ca nu toate sunt suratele lui Matusalem precum par.Le admir pentru rezistenta si harnicie dar le condamn pentru resemnarea la care s-au condamnat singure. Oare care o fi fost ultima lor bucurie? Ca le-a laudat lumea coliva la biserica, ca le-a fatat capra doi iezi sau ca fata lor cea mare a fost petita de un baiat bun din sat, cu stare si cateva hectare de pamant?…

Oltenia e un paradox. Zona bogata cu oameni saraci, pamanturi rodnicesi oameni cu sufletul din ce in ce mai sterp. Recunosc spasita ca e singura regiune din tara unde n-as putea trai, nu pot sa ma adaptez la modul lor ancestral si primitiv de trai si la mentalitatea ce le-a conferit din nastere stofa de martiri.Cu o oarecare exagerare as spune ca singura diferenta intre Oltenia si lagarele de munca naziste este ca aici ai o bucata de paine in plus si chiar un pahar de zaibar. In rest condamnarea e pe viata iar viata e doar existenta si atat…

Cam atat azi, sa nu incep sa devin patetica. In numarul de maine urmeaza partea amuzanta, perle de cultura, gandire si limbaj. Ceva din ciclul „Ce vraji a mai facut soacra-mea”.Ca soacra-mea nici nu tace dar si face!…:))