Arhive pe etichete: spital

Zbor deasupra unui cuib de…berze

Standard

1869724izv2968z0aMai, oamenilor mari, nu pot sa va inteleg: daca vreti sa-i invatati pe copiii vostri respectul pentru adevar, de ce ii mintiti de mici? Si cum v-a dat prin minte sa inventati gluma asta proasta cum ca pe ei i-a adus barza? Adica voi n-ati avut nici o contributie in procesul tehnologic, doar ati pregatit un cuib din niste ramurele? Hmmm!…

Nu stiu cine a inventat prostia asta, dar daca as sti, tare i-as spune vreo doua de la obraz. Mai intai ca-i prost! Pentru ca barza e pasare calatoare, deci pe copiii nascuti iarna (cum e si cazul meu) cine i-a adus, ca titulara de contract ciugulea broscute prin delta Nilului, nu livra pachete?! Bine, inteleg, nu puteati sa dati vina pe vrabiuta, oricat de naiv ar fi fost puradelu’ tot s-ar fi prins repede ca-i diferenta de gabarit intre marfa si transportator. Si nici de cioara nu puteati sa ziceti nimic, s-ar fi putut interpreta in sens peiorativ sau discriminatoriu. Dar se putea include in poveste un uliu macar (desi asta mai mult ia decat aduce). Si daca pe la paralela 45 se pune totul in carca berzei, pe copiii din Laponia sau Groenlanda cine-i aduce? Ca berze…ioc! Nu cunosc folclorul nordic, poate ca acolo copiii sunt adusi de reni sau de pinguini, ca sa aiba si ei o pasare responsabila cu cresterea natalitatii.

Oricum ai da-o ,sa implici barza in perpetuarea speciei umane tot o prostie este.  Fiindca unii oameni locuiesc la oras, la bloc si acolo n-am vazut cuiburi de berze. Si ziceti voi daca v-ar placea sa va aduca copilul cineva care mananca broaste si soareci de camp! Va dati seama ce de boli ar putea sa-i transmita? Plus ca ar survola cu pretioasa povara zone mlastinoase si pline de tantari, deci v-ati putea trezi cu un print-mostenitor cu malarie sau igrasie dupa urechi. Eu, una, n-as avea curaj sa-mi las copilul in grija unei aratari cu picioare lungi, aschilopate, ca de manechin anorexic.Si care mai e si analfabeta si recalcitranta, isi face cuib tocmai pe stalpii de inalta tensiune, desi scrie clar: nu va urcati pe stalpi si nu atingeti firele de inalta tensiune!

Ca sa restabilim adevarul istoric trebuie sa precizam ca lungul drum al bebelusului pana ajunge la sanul mamei incepe intr-un loc intunecos si ud, un fel de lac intr-o pestera, si trece printr-un tunel la fel de intunecos; si pana sa vada luminita de la capatul tunelului are de tras cateva ore de chin, ba il strange, ba il lasa, ba il impinge, ba il mai trage inapoi, dupa cum ii permite centura de siguranta. Deci nici vorba de transport pe cale aeriana, e mai degraba un transport subteran. Dar cum sa-i spui unui copil ca l-a adus metroul? Si sa-i argumentezi cu refrenul”atentie, se inchid usile! urmatoarea statie ,Epiziotomia, cu peron pe partea dreapta!”…

Si atunci ce sa-i spunem, ca l-a adus cartita? Daca ar fi asa , pe ulita mea s-ar bate toate recordurile de natalitate la ce orase subterane si colonii de cartite sunt prin gradina. Da’ nu-i nici o nadejde, sunt numai cartite in rezerva si retragere, ca mai toti vecinii mei sunt cel putin sepuagenari.

Asa ca, zau, trebuie sa concediem barza si sa dam nobila misiune de a ne aduce un copil in batatura, altcuiva. Si nu vi se pare ciudat ca unii copii se fac din flori dar ca pe toti ii aduce o pasare(nici macar o pasarica!)? Mai sa fie, ce simbioza intre regnul vegetal si cel animal!Numa’ omul, superiorul piramidei trofice, capul de serie al evolutiei, sade pe margine si se uita, n-are nici un amestec!

cum-vin-copii-pe-lume1-540x330

De ce am scris postarea asta? Pai, mai intai , sa va dovedesc de cata logica si spirit analitic sunt in stare. Si in al doilea rand fiindca e felul meu de a-mi lua definitiv adio de la berze. Este ultima tura de noapte petrecuta in barzodrom, dupa mai bine de 30 de ani de neonatologie imi voi schimba profilul de activitate si specialitatea medicala. Noul an va fi si un nou inceput. Cum va fi drumul si unde ma va duce, voi vedea. Primul pas e cel mai dificil. Si-l simt greu de regrete, temeri, indoieli, dar si de sperante. Sunt un globtrotter, ce naiba!Cu platfus si fractura de metatarsiene, dar totusi globtrotter. Deci: cu dreptu-nainte, mars!

 

Sub asediu

Standard

Lumee, e jale mare, vin zile tulburi!

S-a anuntat canicula? Un fleac! La cat ne fierb noua creierii in ultima vreme, ce-i sub 40 de grade e o adevarata briza racoritoare…

S-a anuntat motiune de cenzura? Sa vezi la noi cenzura, nenica, toata lumea sta cu fituica-n mana si-si cantareste cuvintele sa nu scoata vreo perla…

S-a anuntat vreo noua apocalipsa? Pai la cate s-au tot anuntat, deja s-au banalizat, nu ne mai sperie…

Star-Wars-Altceva ne-a bagat noua groaza in oase: de luni vine ACREDITAREA! Adica e mai naspa decat toate caniculele, motiunile si apocalipsele la un loc. Cum se traduce acreditarea asta? Pai de luni, la prima ora, vom fi asaltati, incercuiti, verificati, mitraliati doborati in transee de o armata de trei persoane de la Comisia de Acreditre a Spitalelor , care ne vor lua la puricat punct cu punct, procedura cu procedura, document cu document, virgula cu virgula pana ce vor decide daca meritam sa fim acreditati, adica indeplinim toate normele de functionare. Asa ca la ora asta suntem jumatate spital, jumatate balamuc: pacientii apartin sectiunii spital, noi, sectiunii balamuc! Apusese demult soarele si mai toata conducerea era pe baricade, se definitiveaza ultimele documente.Cand am vazut stivele de bibliorafturi nu m-am putut gandi decat ca s-a taiat o padure intreaga numai pentru cata hartie trece non-stop prin xerox, cred ca nici reactoarele de la Cernavoda nu merg asa in flux continuu…

Pe sectii e ca pe front. Se mai sterge ici, se mai eticheteaza dincolo, se mai repeta niste proceduri, se mai invarte mobilierul, se mai lustruieste inoxul. Numai pas de defilare nu se bate, in rest e ca inainte de marea defilare… Pe care auzi, ofteaza: „aoulee, ce ne-o intreba, aoleeo, sa nu gresim…” Spre rusinea mea eu sunt din tabara celor nepermis de relaxati. Ba nu, am si eu un stres si-un of: ca trebuie sa ma prezint la munca regulamentar, intr-o uniforma care nu-mi place deloc (bre, e galbena ca un canar icteric, nici aia de la „drumuri si poduri” n-au asa o culoare stridenta, cred ca ma vad si aia de pe statia spatiala internationala) si fara bijuterii. Fara margelute si bratarica? Off, o sa ma simt ca pe plaja de nudisti si eu sunt o persoana pudica!…

Asa ca, daca zilele astea dispar temporar din peisaj, sa stiti ca-s la datorie, prestez cat pot eu de regulamentar si ma dedic integral profesiei , pun umarul la binele institutiei. Pun si umarul, si urechea fara cercei, si botul gura fara cafea, si degetul fara inel… Dar nu-i decat o saptamana, o sa treaca si asta. Si la sfarsit sunt convinsa ca o sa va raportez cu mandrie ca lucrez intr-un spital acreditat! Si o sa pun si poze, sa va convingeti si singuri ca am meritat. Poze cu spitalul, nu cu mine fara cercei si inel, ca nu-s asa indecenta. 🙂

La sfarsit , un banc care mi se pare ca ilustreaza perfect zelul pe care il vad in jurul meu zilele astea (Doamnee, bine ca nu-i contagios!):

 

Incendiu la un spital. Ca de obicei, sosesc  operativ SMURD-ul si pompierii. Actioneaza organizat, se lupta cu focul, isi fac treaba cu profesionalism, sting incendiu si intervin pentru salvarea celor aflati in pericol.La sfarsit, seful formatiei raporteaza managerului de spital:

-Domnule doctor, operatiunea a fost incheiata cu succes, a fost lichidat incendiul, au fost salvati aproape toti , doar la subsol, din cele trei persoane inconstiente gasite acolo doar doua au putut fi resuscitate, una…din pacate a murit. Ne pare rau…

Doctorul, socat:

-Mai, sunteti nebuni? La subsol se afla doar morga!…

 

Un weekend minunat va doresc. Si daca aveti drum pe la biserica, rugati-va sa trecem si noi cu bine de acreditarea asta. 🙂

Orgasm multiplu

Standard

Celor prea gingasi sau pudibonzi le recomand sa nu citeasca aceasta postare.Contine scene cu un puternic impact emotional.

zambaricicertaretiSunt zile in care planetele se aliniaza prost si feng-shuiul se rupe precum o alianta politica ramanand numai shui-ul . Sunt zile in care parca se vorbesc toti cum sa te f*** mai al naibii la cap.Si suporti , precum o prostituata frigida, fiindca n-ai de ales, esti la baza ierarhiei sau fisa postului iti impune sa satisfaci pe toata lumea.

Mai intai, la prima ora, trebuie sa trimiti o situatie on-line. Constati ca s-a mutat calculatorul pe motiv de rearanjare si comasare si nu merge netul. Chemi specialistii, „oamenii in negru”. Repara problema dar constati ca nu se poate accesa site-ul de care ai nevoie. Daca nu trimiti situatia, iei galci. Daca intarzii, ca poate se remediaza problema, iei galci. Daca o trimiti sub forma de tabel scris de mana, tot iei galci. Deci o trimiti pe suport de hartie si astepti galcile!

Pacientul e grabit sa plece. Chemi medicul, „omul in alb”. Care vine si tocmai atunci da nas in nas cu apartinatorul intrat ca la el acasa. Ti se spune sa-l dai afara. Iei galci si-l inviti politicos afara.In usa se intalneste cu alt medic care te cearta ca de ce nu sta vizitatorul langa pacient. Iei galcile si-l poftesti iar in salon. Pacientul insista cu plecarea. Medicul insista sa-i mai iei niste analize de control. Le iei, duci analizele la laborator si spui ca ai nevoie de rezultate cat mai repede. Pacientul nu mai are rabdare.Suni la laborator si ti se spune sa ai rabdare, ca nu-i o urgenta.

Intre timp in cabinet e vraiste, noua organizare e foarte dezorganizata. Trebuie mutat mobilierul. Chemi mesterii cu muschi, „oamenii in albastru”, care incep sa traga si sa cotorogeasca. Vine seful mesterilor si da galci , „acu v-ati gasit sa mutati mobila, cand am nevoie de baieti la curatat zapada pe alei?”.Seful mesterilor se uita urat ca i-am sabotat actiunea din curte; mesterii se uita urat ca insistam sa termine mai repede; medicul se uita urat ca mesterii se misca greu. Te uiti si tu ca „curca-n lemne”, ca n-ai ce face.

Cineva gaseste ragaz sa faca o cafea, Doamne, ce frumos miroase! Te invarti pe langa ea dar n-ai timp sa duci ceasca la gura. Cand gasesti doua secunde libere cafeaua e deja rece;cineva bombane:” bine ca stati la cafele cand e atata treaba!”. Nu stai, pleci mai departe.

Vine igienistul si vrea o situatie despre consumul de vaccin.Suna secretara ca poti sa te duci sa-ti iei documentele lasate dimineata la inregistrat si semnat. Dai sa pleci, in doua directii opuse in acelasi timp. Dar te opresti si te scuturi. Nu, nu te scuturi precum gaina proaspat calcata de cocos , ca sa imprastie placerea in tot corpul, ci te scuturi fiindca te ia cu ameteli, ti-au scazut „gliceamiile”. Gasesti o bomboana in buzunar si esti gata s-o bagi in gura cu hartie cu tot. O plimbi prin toate papilele gustative ca s-o savurezi la maxim. Si ca sa-ti tii gura inchisa, sa nu scapi vreo vorba de duh…

Vin analizele.Pleaca pacientii. Vine netul. Pleaca medicii. Vine pauza de masa.Pleaca cheful de mancare. Te trantesti pe un scaun si rasufli adanc, plin de satisfactii. A fost un sex in grup desavarsit! Bine ca nu-i si des savarsit!

 

Vi se intampla sa aveti astfel de zile cand toti va cer ceva simultan, alternativ sau consecutiv? Si cand, oricat v-ati stradui, tot nu-i puteti impaca pe toti si o „incasati” din toate partile?

dif_sef_angajat

Ca_contravenientul la poarta noua

Standard

De cand nu mi-am mai laudat eu institutia care-mi plateste leafa? Cam demult, ar fi cazul s-o fac. Si o fac!

De curand s-a inaugurat aripa noua a spitalului, cea care adaposteste la etaj sectia de boli interne iar la parter unitatea de primiri urgente si ambulatoriile de specialitate. O minunatie de lucrare, asa cum nu credeam sa apuc, asa cum ar trebuie sa fie peste tot dar noi vedem numai in filme. Spatii mari, luminoase, finisaje de calitate (pe care le-ar invidia multe hoteluri de lux!), sali de asteptare pentru fiecare cabinet pentru ca lumea sa nu mai stea buluc pe hol (dar inca sta, ca asa-i invatata, altfel n-are sentimentul ca a fost la medic), mobilier nou, modern, receptie la intrare, saloane de doua sau trei paturi cu grup sanitar propriu… Ce sa va zic, nici n-am ce carcoti, totul arata impecabil.  Iar la exterior sunt jardiniere cu muscate curgatoare pe toate terasele de zic unii ca parca am fi la manastire. E frumos, e curat si cred ca da un spor de confort celor internati, nu au sentimentul unui arest, pare mai degraba o statiune balneoclimaterica.

La partea estetica stam bine. La cea functionala inca mai e de lucru. S-au schimbat toate circuitele si, dupa noua compartimentare, daca vreau sa ajung la farmacie sau la biroul de internari trebuie sa dau roata cladirii si sa-mi dau si kilometrajul peste cap. Noi ca noi, ca mai umblam cu cartelele magnetice de gat (zici ca suntem decorati cu crucea…mamii ei in grad de cavaler, asa banda rosie inscriptionata cu numele spitalului avem, tine si de cald la amigdale) si o mai luam pe scurtatura deschizand usile dintre sectii, dar bietii pacienti tare debusolati sunt, e prea mare tarlaua pentru ei iar vizitatorii cam inghit in sec ca nu mai pot circula ca pe bulevard, asa cum erau obisnuiti.

Dar orice lucru bun la romani trebuie sa aiba un schepsis, asa ca avem si noi unul. Fiindca avem intrare noua s-a mutat si poarta spitalului iar cea veche s-a inchis. Asta noua are ghereta , are bariera, are spatii de parcare, are de toate dar are si linie continua trasata pe sosea! Asa ca, de cate ori ma duc la serviciu sunt un contravenient bun de plata fiindca n-am voie sa virez stanga si sa intru in curtea spitalului. Iar ambulantele, care cel mai adesea merg spre Ploiesti, ar trebui sa mearga mai intai pana in gara orasului fiindca acolo e cel mai apropiat loc unde ar putea intoarce. Bineinteles ca nu face nimeni asta dar ma gandesc cu groaza ce s-ar intampla daca, ducand o urgenta majora  spre Ploiesti, ar iesi in viteza din curtea spitalului si ar vira brusc stanga iar un tir venit regulamentar pe DN1A si circuland relaxat fiindca vede linia continua n-ar mai avea timp sa franeze. Sa speram ca n-o sa se intample asa ceva pana ce primaria si politia orasului vor binevoi sa mai stearga din vopsea si sa faca marcaj intrerupt.

Pana la urma ce daca-i periculos si ilegal, important e ca avem cascade de muscate curgatoare!…

Un fel de avocat al diavolului

Standard

In viata nu e bine sa spui niciodata „niciodata”! O mai patesc eu odata pe piele mea, acum. M-as fi vazut pentru multe cauze nobile, ba chiar si pentru cauze inutile; as fi putut milita pro sau contra eutanasierii cainilor vagabonzi, pentru protejarea balenelor, pentru declararea delfinilor drept „fiinte non-umane”, pentru pace si prietenie intre popoare, chiar si pentru toleranta fata de minoritatile sexuale, dar pentru dreptul fumatorilor de a-si consuma viciul chiar nu ma vedeam militand! Si totusi…

Legea spune ca este interzis fumatul cu desavarsire pe tot arealul unei institutii, atat interior cat si exterior. Si cum spitalul este o institutie aceasta lege e in vigoare! Atat pentru personal cat si pentru pacienti!  Ca un nefumator inrait ce ma aflu (si ca om scapat de muuulti ani din ghearele acestui viciu) as putea chiar sa aplaud aceasta initiativa. Poate asa n-o sa mai vad mamicile  lasandu-si pruncii singuri in salon cu orele cat inadesc ele niste cafele de la dozator si niste tigari. Si nici n-o sa trebuiasca sa-mi tin respiratia cat timp tranzitez niste birouri in care lucreaza numai fumatori.

Dar ce ne facem cu personalul de pe sectii? Am colege fumatoare si obisnuiau sa iasa pe scarile din fata sectiei si sa fumeze repede cate o tigara. E drept, se mai obisnuia si fumatul in afara ferestrei dar in interior niciodata. N-o fi o calitate sa fii fumator, dar nici cel mai mare defect, nu putem sa-i tinem pe oamenii astia 12 ore departe de nicotina ca ar intra in sevraj. Am cerut spatii special amenajate in curtea spitalului. Nu e corect nici sa parasesti locul de munca dar legea prevede pauza de masa si alte pauze, deci pot lipsi si ei cateva minute cata sa-si satisfaca viciul. Ca n-o fi nimeni tampit sa plece la tigara tocmai cand ai o urgenta! Deocamdata n-am primit un raspun oficial, e o intelegere tacita ca lumea sa fumeze mai pe sest iar ei sa se faca ca nu observa. Bine, li se mai spune uneori, jumate in gluma, jumate in serios, ca daca au bani de tigari au bani si de amenda dar n-au fost decat vorbe pana acum. Dar trebuie gasita o rezolvare pentru ambele parti: fumatorii sa se intoxice intre ei in locuri special amenajate iar nefumatorii sa poata respira aer curat pretutindeni in spital.

Si uite asa m-am facut eu vajnic aparator al dependentilor de nicotina! Ca dependentii de ciocolata nu mi-au cerut inca sprijinul…

Ma intereseaza parerea voastra: sa toleram sau nu fumatul in institutii?

fumatul

Sa intru in „opozitie”?

Standard

E clar, am tendinte masochiste! Trebuie sa recunosc, m-am obisnuit cu bataia, „face parte zi de zi din viata mea”, vorba cantecului. Cand nu ma bat sefii la cap, nu ma bate vantu-n ceafa, nu ma bate nimeni la table, nu ma bat pantofii in calcai si nu ma bate Domnul cu o pedeapsa divine trebuie sa ma bata macar un gand, ceva. Si ete ca veni si gandul, unul batator de neuroni dezorientati! Si zic sa nu-l rumeg singura, sa cer o consiliere de la intelepciunea voastra.

morti_04_7dec25f85e_68655600S-a construit o aripa noua de spital: frumoasa, cu dotari moderne, ca la carte. Si la subsol are prevazuta si o prosectura (sa nu-i spunem „morga”, ca ghiolbanii) . N-o sa fie un serviciu de anatomie patologica precum in filme sau in documentarele cu Doctor G. de pe Disovery, dar o sa fie un loc decent pentru depozitarea temporara a decedatilor.Ca, ce sa-i faci, in spitale se mai si moare… Si ce m-am gandit eu? Ca destul am stat la serviciul de primire a omului in viata, poate n-ar fi rau sa ma mut la polul opus, sa-i dau omului si plecarea! Daca am spus pana acum „bun venit, noroc sa ai!” cred ca as putea schimba repertoriul in „drum bun si metempsihoza placuta!”.

Poate pare cinic sau morbid dar chiar am vrut, in trecut, sa lucrez la morga. Nu sunt ipocrita sa aduc argumente filozofice, pur si simplu am inceput sa obosesc, sa resimt cele trei decenii de vigilenta maxima intr-o sectie grea de spital si as vrea sa ajung la pensie in conditii mai relaxante. Sau macar sa nu fac un accident vascular cerebral inainte sa mananc prima pensie. Dupa ce am avut doar pacienti galagiosi si pe care trebuie sa stai cu ochii ca pe butelie poate n-ar fi rau sa am de a face cu cei mai silentiosi pacienti, unii care sa nu-mi ceara nimic, sa nu ma acuze de malpraxis, sa nu incerce sa-mi cumpere bunavointa cu 5 lei, sa nu faca mofturi si sa nu ma enerveze ca stau mai mult pe afara, la fumat, de parca ar fi la club, nu la spital.

Ei, da, nu sunt nici astia o companie placuta, unii mai si put , dar cata vreme nu sunt lichefiati cat sa trebuiasca sa-i adun cu mopul de pe jos nu-s chiar asa de simandicoasa. Si nici n-ar fi treaba mea sa-i transez sau sa-i feliez pentru autopsii. S-ar putea, sub impuls estetic , sa nu ma rabde inima sa nu adaug si eu un pic de fond de ten, pudra sau ruj cat sa ia si raposatul o nota mai mare la impresia artistica dar asta e o fapta caritabila, nu intra in fisa prostului postului.

Ce sa mai lungesc vorba, treaba e ca nu stiu daca sa-mi depun sau nu CV-ul pentru angajare si sa-mi schimb radical profilul de activitate. Daca unii accepta sa intre in politica si sa se balaceasca in kkt  numai sa le fie mai bine eu de ce m-as „shifona” sa lucrez cu niste oameni trecuti in lumea umbrelor? Ca doar nu-i incolonez sa-i duc si la sectia de votare. N-as mai face ture de noapte. Si daca as face , care-i problema daca in incaperea de alaturi ar sta linistit un pacient care nu sforaie, nu cade din pat si nu trebuie schimbat de pampersi? Ce daca ar bantui si el putin? Cat timp nu tropaie, nu asculta manele si nu fumeaza n-am nimic impotriva. Sunt obisnuita de la Mamare. 🙂

10695-01Asadar, dragilor, ce ziceti? N-ar fi bine sa ma reprofilez si sa-mi asigur o „cariera” mai linistita? Si, cine stie, poate am noroc si va scriu si niste povestiri inedite despre noii mei pacienti si despre ce-mi povestesc. Sigur o sa ma inteleg bine cu ei, poate ma initiez si in spiritism.  O singura regula as impune: „radem, glumim, da’ nu parasim incinta!” Ca inventarul e inventar, ce naiba!…

Cand dracu’ nu-i chiar negru desi-i destul de gri

Standard

Inceput de weekend. Lume relaxata. La radio nu mai poti de „ho-ho-ho” si „mericrismasi” desi mai sunt vreo zece zile pana sa se strecoare Mosul pe horn si sa umple casa de funingine cadouri…

Trecu si saptamana noastra cu bine. Ieri a fost marele control de la CAS  sa ne verifice stocul de materiale si medicamente si gradul de igienizare al spitalului. N-au avut ce comenta, avem de toate din belsug. Pe bune ca avem, la noi nu cumpara nimeni seringi, branule sau leucoplast si nici de medicamente n-am prea dus lipsa. Iar de curatenie…ce sa mai zic! nu ca ma laud dar chiar e curat, nu avem gandaci, mucegai, lenjeriile sunt noi, paturile sunt confortabile, sectiile se spala cel putin de doua ori pe zi cu simt de raspundere si dezinfectanti. Nu-s nici 06280880013634665135144d91199583031981076pe departe cazuta in adoratie pentru echipa manageriala, am facut clabuci la gura criticand dar acum, oricat as fi de carcotasa, trebuie sa recunosc ca stam mult mai bine ca altii. Daca as fi pacient internat in spitalul asta chiar nu cred ca as avea nemultumiri.

Nasol e ca eu sunt angajat, nu beneficiar al institutiei si aici mai e mult de lucru.Din perspectiva asta situatia nu-i deloc roza, ba e cam…gri. Dar poate ne-o da si noua Dumnezeu mai multa diplomatie in negociere si conducerii mai multa bunavointa si zbatere pentru necazurile noastre de bugetari oropsiti si-om scoate-o cumva la liman in anul viitor. Sa ma mai risc si sa mai inghit o galusca de optimism?

In sfarsit, prima bila alba din acest an pentru echipa manageriala: dupa lupte seculare care au durat juma de an , in sfarsit, ne-au dat bonurile de masa aferente lunii decembrie! Ei, celelalte s-au prescris dar macar vor avea oamenii un banut in plus pentru masa de sarbatori…

Asa da, bre! Sa va tina Dumnezeu obiceiul bun ca sa ne tinem si noi gurile fercate!

Si in anul care vine

Sa coabitam cu mine!

Voi cu mapa, noi cu sapa

Da’ sa nu muncim degeaba…

Pai nu?…

02731410011634990504559962a42b0a136158372

Blogul dauneaza grav sanatatii?

Standard

Umbla vorba-n targ spital ca nu e bine sa scrii pe blog ce faci la munca. Ca, cica, denigrezi institutia si sperii potentialii viitori pacienti daca spui nasoale…De-aia nu naste lumea buna la noi ca toata populatia judetului imi citeste blogul!:)

Cel putin asa s-a afirmat la adresa mea ca am indraznit sa povestesc una-alta de prin spital fara sa cosmetizez realitatea . Ei, daca ridicam in slavi conducerea, laudam maiestria minunatilor doctori si va prezentam o statistica a „succesurilor” profesionale, ba daca mentionam si buna conlucrare cu oficialitatile locale si perspectivele luminoase ce ne asteapta in viitorul cincinal prin noile imbunatairi aduse institutiei altfel se evalua treaba!

Azi am facut un lucru pe care nu ma gandeam sa-l fac vreodata: mi-am recitit toate articolele din capitolul „pe holuri de spital”, sa vad ce atingere grava am adus institutiei unde lucrez. Am scotocit cu cel mai critic ochi de parca imi controlam cel mai aprig dusman si tot n-am gasit ceva defaimator. Ca vorbesc de pacientii mei si spun povestioare usor picante din activitatea mea de aproape 30 de ani? doar ultimii cinci ani am lucrat aici, cele mai multe sunt de la vechiul loc de munca… Ca nu spun despre  femeile normale cu nasteri normale si copii normali? pai asta stie toata lumea, as plictisi… Ca ma plang de unele lucruri care nu-mi convin si pe care greu le pot trece cu vederea? Dar n-am mintit cu nimic, e perceptia mea si poate ca e subiectiva dar nu vreau s-o fac mai roza numai sa le fac unora pe plac…

Niciodata n-am dat nume, am protejat identitatea oricarei persoane. N-am vorbit de diagnostice sau alte date din foile de observatie.Nicodata n-am jignit pe nimeni. Un blog nu e document, nu e articol de presa, nu e o calomnie; un blog e aproape un jurnal intim pe care autorul vrea sa-l imparta cu ceilalti. Oare trebuie cenzurat dreptul la libera exprimare cat sa nu deranjam pe cineva? Oare trebuie sa incheiem orice postare in care ne exprimam o nemultumire cu o oda adresata „celor de sus”? Suntem placuti si apreciati daca suntem slugarnici si partinitori si deranjam daca suntem sinceri si aratam partea mai putin frumoasa a lucrurilor?

Cui nu-i place n-are decat sa nu citeasca, eu nu scriu sa fac cuiva postament! Desi s-ar fi putut constata ca am spus si multe lucruri laudative atunci cand am simtit nevoia sa laud…N-am dusmani in spital, nu port nimanui pica si nu vrea sa fac nimanui rau. N-au unii loc de mine? atunci sa stea mai inghesuiti ca nu intentionez sa ma retrag tacuta intr-un colt!

PS. Nu stiti, i s-a desfacut cuiva contractul de munca pe motiv ca are blog? …ca-mi mai deschid vreo doua si ma fac blogger profesionist.Ma angajeaza cineva?:)

Uneori ii iubesc pe americani

Standard

Sa vorbim despre orice numai despre Cioaba nu! De exemplu sa vorbim despre educatie.Cum se face la noi si cum e la altii?

N-am absolvit nicio universitate occidentala, nici macar n-am avut tangente cu invatamantul de peste granite. Ca nici nu prea am calcat peste granite.;))

image025Cu vreo 2-3 ani in urma am fost trimisa la niste cursuri de perfectionare profesionala, la Bucuresti. Unul a fost tinut la maternitatea Polizu cu medici romani si unul la Giulesti (exact inainte de cumplitul incendiu)  cu medici americani. Tematica a fost cam aceeasi bazandu-se in special pe reanimarea neonatala iar cursantii au fost atat medici cat si asistente de la maternitatile din sud si estul tarii.

Cursul de la Polizu as fi putut sa-l studiez si singura acasa citind cele cateva brosurele dupa care ni s-a predat. Medicii romani au fost draguti si amabili, au scurtat cursurile cat s-a putut ca erau si ei ocupati cu treburile de zi cu zi din spital. Multa teorie, multe lucruri inutile. De ce trebuia un curs de intubatie oro-traheala si folosirea laringoscopului daca noi nu avem dreptul si competenta de a-l folosi? De ce ne-au predat cateterizarea ombilicala daca tot nu se mai face? Si altele de felul acesta care ne-au mancat o saptamana din viata … Eu nu-s genul care sa stau cuminte in banca si sa ascult, daca am nelamuriri intreb. Ca daca o institutie cheltuie bani cu mine si ma trimite sa ma instruiesc se presupune ca trebuie sa ma intorc oleaca mai desteapta. Asa ca am tot pus intrebari! Nu prea se pupau ele cu tematica de la curs dar erau lucruri de care ma loveam frecvent la serviciu si mi s-a parut un moment propice sa invat de la niste maestrii, pentru ei astea erau niste nimicuri zilnice. Dar am primit mai mult raspunsuri evazive, trimiteri la manuale si mereu acelasi argument:”de la caz la caz”.

Am intrebat de ce nu ni se arata si ceva practic, sa ni se permita, in grupuri mici, sa mergem in reanimarea spitalului si sa vedem cam ce fac ei acolo. Am fost refuzata, desigur, abia ni s-a permis sa ne aruncam un ochi prin sectia cu copii sanatosi. Ca n-am avut stare pana n-am gasit o modalitate de a vedea si blocul operator si salile de nastere asta e alta poveste, nu divulg nimic!:) Dupa o saptamana m-am intors la spitalul meu mic de provincie cu niste notiuni teoretice noi si…niste manuale.

Cursul de la Giulesti a fost sponsorizat de catre Biseica Mormona(are un titlu pompos dar asta inseamna) si a fost tinut de niste medici americani. Toti in varsta, cam promotie cu Matusalem dar toti in activitate, fie in spitale fie la catedre. Asa oameni zambitori si binevoitori n-am mai intalnit, au ameliorat toata proasta impresie pe care o aveam despre americani in general.

Primul lucru pe care l-au facut a fost sa ne dea niste ecusoane si sa ne roage sa ne scriem pe ele doar prenumele, fara nume, fara functie, ca sa stie cum sa ne strige. In fata lor eram egali si eram o echipa. Abia mai apoi ne-au impartit in grupe mai mici, sa putem exersa ce ne-au predat, sa ne obisnuim sa lucram in doi, mai intai preferential apoi aleatoriu, caci toti trebuia sa fim pregatiti sa actionam identic.

Si au dat drumul unui filmulet. Intai mi-am zis ca incep sa bata campii, nu-mi plac filmele metaforice. Filmul era cu un pui mic de gazela ce alerga disperat sa scape de un leopard. Care leopard venea in salturi mari pregatit sa-l inhate fara mila. Si cand tocmai strangeam din ochi sa nu vad scena sangeroasa ,din spatele leopardului, cu viteza mult mai mare, venea un tip care insfaca puiul de gazela si fuge cu el la sub-brat lasand leopardul cu buza umflata. Am rasuflat usurata in timp ce unul din profesori ne spunea: ” cel putin de cateva ori in viata voi trebuie sa fiti alergatorul care sa scapati un pui din ghearele mortii.Deci trebuie sa fiti mai iuti decat moartea!”

Vorbele astea n-o sa le uit niciodata si de cate ori am fost nevoita sa privesc moartea in ochi am promis ca o sa fiu mai iute ca ea.Si americanii m-au si invatat cum!

Din echipa lor facea parte si o domnisoara tinerica, nu cred ca avea 30 de ani iar cel care a prezentat-o ne-a spus sa nu ne lasam pacaliti de aspectul fragil, domnisoara este asistenta experta in insotirea cazurior grave de nou-nascuti pe durata zborurilor cu avionul, deci e un inger si pentru ca salveaza vieti si pentru ca zboara! Va vorbi vreodata cineva asa frumos si despre mine?

Trebuie sa recunos ca in timpul cursului am cam dat-o si cu batul in balta (puteam sa ratez eu momentul de a-i uimi pe americani?) .Cand profesorul ne exemplifica cum se face dezobstructia cailor respiratorii cu o para de cauciuc eu, cunoscand doar realitatea din spitalele romanesti, l-am intrebat cu ce dezinfecteaza aceste pompite si in ce solutii dezinfectante le pastreaza. Omul s-a uita la mine ca la ozeneuri, nu intelegea ce intreb, am repetat si apoi m-a lamurit: nu dezinfecteaza si nu pastreaza nimic, totul e de unica folosinta si se arunca dupa utilizare. Desigur ca n-am putut sa tac si am intrebat, glumind, unde le arunca ca vin eu sa le adun, pacat ca e un ocean intre noi…

Cursul tinut de americani a durat doar doua zile dar mi-a schimbat optica asupra profesiei mele. Nu au evitat nici o intrebare, ne-au pus sa exersam pe manechine manevrele pana ne-au iesit perfect, ne-au incurajat, ne-au facut sa nu ne fie rusine de nepriceperea noastra. Venisem acolo sa invatam si ei erau fericiti sa ne invete. Aproape ca am fost mandrii de noi, ca suntem mai rapizi ca leoparzii. Iar la sfarsit ne-au dat si cate un kit de reanimare pe care il folosim si astazi in sectia noastra.

Da, uneori ii iubesc pe americani.

Rea sau buna?

Standard

Sa-i ia naiba de sefi, ca nu mai inteleg nimic!

Seful meu direct zice ca-s fata buna, ba m-a servit si cu suc si prajitura (intentionat, sa-mi strice mie dieta!). Ca a fost ziua lui si eu nici macar nu l-am pupat, doar i-am facut urari de bine, de sanatate, de nooc in dragoste, de inmultire de neam, de marire de salariu…

Seful cel mare, adica Sefu’ zice ca sunt rea. Ca nu vreu sa-mi prezint poseta la control la poarta si dau un exemplu negativ. Si ca pun intrebari incomode si cer documente care se cam ascund privirilor publicului larg, nu trebue sa stie muritorii de rand cum se invart lucrurile printre zei, care ce functii si sporuri iau.

Seful direct zice ca fac treaba buna.

Sefu’ cel mare zice ca-i cam incurc treburile.

Si eu ce sa mai cred acum? Sunt buna sau ne-buna? Poate-i bine sa-ti spuna uneori Sefu’ ca esti rea chiar daca nu ti-a controlat lungimea gherutelor si negreala din cerul gurii. Si daca se uita urat ca te duci sa-i tulburi fen shuiul cerand niste drepturi pentru toata lumea  sa-i fie de bine, eu tot frumos o sa ma uit, nu-mi permit sa-mi accentuez ridurile incruntandu-ma!

Dar in curand se deschide calendarul manifestarilor sindicale. Cica o sa iasa medicii in strada. S-o vad si pe asta, daca se aduna mai mult de 10 medici la un miting le ling eu stetoscoapele la toti.  Treaba lor daca ies sau nu sa-si sustina revendicarile, probabil ca noi, astia mici si redusi mereu la tacere o sa iesim. I-am promis deja lu’ Sefu’ niste lozinci frumoase sub fereastra biroului. Si tot sub fereastra isi parcheaza si masina. Oare cum ar fi sa o gaseasca asa? (a nu se intelege ca instig, doar m-a amuzat ideea!)Si cu seringi ar fi mai greu…:))nervi-descarcati-pe-masina_db4781588fdde6