Arhive pe etichete: spitalul San Bonifacio

Taranul in avion

Standard

A-saaa… S-o luam cu inceputul.Adica cu plecarea de pe Otopeni. V-am spus cinstit ca a fost primul meu drum cu avionul asa ca initial m-am cam uitat „ca curca-n lemne” sa vad ce am de facut. Eram un grup destul de numeros, vreo 25 de persoane , cele mai multe tot cu „mamaliga in hublou” ca mine. Prima patanie: o colega a descoperit ca si-a uitat buletinul acasa. Panica, transpiratii, isi suna sotul care tocmai o adusese de la Ploiesti, se duce omu’ fugulita acasa si mai fugulita se intoarce cu docomentu’ de cred ca ca-l invingea pe avion la viteza daca se intreceau pe DN 1.

Zice organizatorul nostru : „sa-mi dati cotoarele cand ajungem.” Ce cotoare, bre, ne-ai dat matale mere ? Nu, ca cica cotoarele de la bilet, pentru decont. A, bine…

Trecem de check in, mergem spre porti. Punem bagajele de mana pe banda, nu tiuie nimic la mine ca am avut grija ce bijuuri sa-mi iau, fara metale, dau sa trec mai departe. Da’ ori aveam o moaca de terorista ori tipa de la control avea ceva deviatii sexuale cert e ca m-a pipait si m-a controlat si-n cap desi i-am spus ca n-am paduchi. Si am atentionat-o si ca ma gadil treaba ei daca o sa ma tavalesc pe jos de ras. Da’ ea nu si nu, sa-mi vada si elasticul de la chiloti!

IMG_3156Am urcat in avion, n-am prins loc decat pe ultimele scaune. Nasoale scaune la low cost, noroc ca drumul n-a durat decat vreo ora si jumatate altfel era nevoie de descarcerare sa ma destepeneasca din scaun! Fiind zbor de noapte n-am avut ce admira pe geam, am prins doar rasaritul de soare aproape de Bergamo, unde am aterizat. Cu zborul n-amIMG_3180 avut nici o emotie, chiar mi-a placut foarte mult, un singur stres am avut: sa nu mi se piarda bagajul si sa ma trezesc la Verona fara chiloti de schimb! Ba chiar am studiat cam cine e latifundiara ca mine, sa am de la cine imprumuta in caz de…necaz! La Bergamo am trecut vama printre ultimii ca am nimerit la un nene care ne studia indelung si dubios parca era de la o agentie matrimoniala, zau. Mai toate colegele mele isi recuperasera bagajul cand am ajuns la banda. Si ce vad: trolerul meu, solitar pe banda, se indrepta spre iesire! Fuga dupa el da’ nu l-am mai prins. Ptiu, drace, asa imi trebuie daca am cobit, am ramas fara budigai!  De unde sa stiu eu ca banda e in circuit si ca bagajele revin iar in sala? 🙂

Am fost cazati la Pastrengo, un orasel linistit , mai mult o statiune de odihna, asa ca am facut cu autocarul vreo ora si jumatate de la aeroport. Sa va zic de autostrazile din Italia? Nu va mai zic, sa nu va mai ofticati cum m-am ofticat si eu…

Conditiile de cazare au fost relativ acceptabile dar in nici un caz de trei stele cum erau catalogate.Deci, daca ajungeti prin zona, nu va recomand sa va cazati la hotelul „La Carica”! Am apreciat in schimb facilitatile pentru persoane cu handicap si dependente de scaune cu rotile. Poate fiindca tatal patronului era in aceasta situatie; cert e ca totul era usor accesibil pentru un scaun cu rotile, lifturi speciale, toalete speciale, bare de sustinere, pardoseli fara covoare, intrerupatoare la nivelul unui om asezat.

De mancare v-am spus de ieri ca a fost oribila. Nu ma vait de cantitate (asa cum au facut majoritatea grupului) ca eu mananc putin dar sortimentul era foarte limitat si dubios.Pana si apa ne-o aduceau in sticle cu dopurile gata desfacute asa ca am tras concluzia ca e apa de la chiuveta asa ca ne-am inteles sa adunam toate dopurile, sa nu mai poata refolosi sticlele. 🙂 Cand am vazut chestia aia pe care ei o numeau supa m-a luat cu grata: o zeama de culoarea unei balti cu rumegus cu fasole si paste si in care ne-au mai turnat si vreo 2-3 linguri de parmezan ras! Cainele meu cred ca intra in greva foamei daca-i dadeam asa ceva. In schimb era vin rosu la discretie si colegele mele i-au tot tras cu „ancora, ancora” pana le-am invatat eu ca se zice „un repetir, ca sunt distrusa” dupa cum ziceau matusicile mele de la Vaslui. Pana la plecare stiau si chelnerii de „repetir”. 🙂

IMG_2980Sa va spun si cum arata spitalul la care am fost in vizita de lucru? Wow!E un spital nou, se numeste San Bonifacio si e functional din 2005. Pacat ca nu ne-au permis sa mergem pe unde ne-am fi dorit asa ca nu mi-am indeplinit visul de a vedea minunata lor maternitate! Ce m-a surprins, dincolo de arhitectura si curatenie? Buna organizare, atmosfera relaxanta si lipsa aglomeratiei desi spitalul are la parter un ditamai ambulator cu adresabilitate foarte mare. Dar pacientii vin, isi iau automatIMG_2994 bonul de ordine si asteapta in una din multele sali de asteptare. Nimeni nu se inghesuie, nimeni nu trece inaintea celorlalti. Iar la o policlinica din Verona am vazut si cum se face coplata: tot la automat, 50 sau 100 de euro in functie de specialitate si medic si nu poti intra la consultatie IMG_3057fara tichet. Dar exista si scutiri de orice taxe pentru persoanele defavorizate, pentru copii sau gravide, pentru cei fara nici un venit. Da, mi-a placut cum functioneaza la ei sistemul sanitar. Si mai ales faptul ca multe ingrijiri si tratamente se acorda la domiciliu pentru a nu aglomera spitalele si a nu cheltui inutil. Si la noi ii vezi pe bolnavi ca vin direct cu bagajele ca la Gara de Nord sa se interneze ca sa-si faca niste analize de rutina si sa-si ia o tensiune…

Gata pe ziua de azi. Urmarea in numarul viitor care va cuprinde partea turistica a excursiei mele.Si ceva poze ca sa vedeti ca nu mint. 🙂