Arhive pe etichete: ura

Mai crede cineva…?

Standard

N-am mai scris de ceva vreme. N-am avut ce. Si mai ales n-am avut de ce;am senzatia ca ma invart singura intr-un labirint, stiu ca au mai trecut oameni pe acolo dar nu le gasesc nici o amprenta si parca mi se pare inutil sa incerc sa las eu vreo urma, pentru un alt ratacit ce-mi va urma.

Sunt trista.  Si nu vreau sa contaminez pe nimeni cu tristetile mele, cum n-am vrut sa contaminez nici cu gripa care m-a bantuit vreo saptamana. Acum sunt bine fizic, cam ca Lazar intors din morti. Asta doar fizic, psihic cred ca preferam linistea unui mormant…

Ma uit in jur si ma ingrozeste ce vad. Prea multa ura, prea multa violenta verbala si fizica, prea mult radicalism. Cand am devenit asa de fanatici, asa de atoatestiitori si atat de inraiti a ni se da dreptate? Cand am devenit asa straini unii cu altii, asa dusmani? Cand ne-am impartit in tabere, ba nu in tabere ci mai exact in haite, cand a inceput sa ne placa lupta si varsarea de sange? Cand a devenit (iluzoria) victoria mai importanta decat empatia, prietenia, ratiunea, umanismul…?

In urma cu 30 de ani era parca toti la fel. Si nu ma refer la aplauzele pentru vorbitorul de la tribuna, la munca intovarasita pentru realizarea cincinalului in patru ani si jumatate, sau la concediile modeste cu bilete prin sindicat. Ma refer la faptul ca aveam aceleasi idealuri, acelasi drum, imparteam aceleasi griji si neajunsuri, speram la un viitor putin mai bun, chiar daca nu stiam exact ce inseamna asta, chiar daca nici nu stiam cu ce sa comparam sau cum sa ajungem acolo. Luam ratia de zahar dar renuntam la o parte din ea si preferam sa bem „nechezolul” amar dar sa-i dam vecinului care trebuia sa indulceasca ceaiul copilului; aduceam de la tara o lada de mere si-o imparteam cu toti prietenii; faceam revelion din inchirierea unui video si uitatul la filme pana dimineata in timp ce rontaiam floricele de porumb facute in ceaun (nici nu vazusem cuptor cu microunde!)… Nu mi-e dor de „epoca de aur”. dar de epoca solidaritatii, da.

Cum e azi? Sumbru si dezumanizant.

Esti tanar? Zici sa se tavaleasca-n chinuri si sa moara bosorogii, ca voteaza prost si-ti strica tie viitorul. Esti batran? Simti nevoia sa apostrofezi pe cel tanar ca are cercel in ureche si nu stie pe de rost tabelul lui Mendeleev, ba mai asculta si muzica cu sonorul la maxim.

Esti bugetar? Ii zici ceva de dulce aluia din privat, ca ii da patronul o prima mai grasa si masina de serviciu. Esti din mediul privat? Atunci iti casuna rau pe bugetari ca stau ca niste plosnite pe munca si contributia ta si nici nu trebuie sa depuna formularul enspesute.

Esti de stanga? Pai atunci ii urasti pe aia de n-au mancat salam cu soia si nici nu vor sa se plafoneze dobanzile la imprumuturi. Esti de dreapta? Cum sa nu visezi eradicarea ciumei rosi care a jefuit tara asa de mult ca nu prea ti-a mai ramas nici tie nimic de furat?

Ai plecat sa muncesti „in afara”? Le razi in nas fraierilor care au ramas si vrei sa-i educi cu forta, ca ei n-au de unde sa cunoasca cum e cu democratia si drepturile cetateanului european. Ai ramas sa lucrezi in tara? Injuri printre dinti cand te depaseste-n trafic unul cu volan pe dreapta si-ti spui „uite, marlanul, a venit in tara sa-si puna dinti, ca acolo unde sta e prea scump, vine sa aglomereze spitalele in Romania!”

Te rogi la Dumnezeu, pupi icone si donezi pentru catedrala mantuirii neamului? Te rogi si apoi spui „Doamne, sa moara aia de se inchina spre Mecca si mai vor si-o moschee in Bucuresti!” Crezi in alta divinitate? Atunci dai foc unei biserici si te simti mandru daca mai vandalizezi niste cruci prin cimitire.

Cand ne-am schimbat atat de mult, cat sa nu mai cunoastem mila, toleranta, cat sa simtim nevoia de polemici si aruncat cu pietre in oricine nu are acelasi crez cu noi? Nu putem crede si spera in ceva fara sa-l atacam pe cel ce crede in altceva? Cine castiga in aceasta cruciada a ipocriziei? Cine ne-a inoculat cu virusul urii si al fanatismului?

Mai e vreo speranta?

Da, mai e. Doar ca pretul ei va fi mare, poate chiar prea mare. Am convingera ca nu ne vom lecui de ura, ca nu vom re-invata sa ne aplecam catre necazul celuilalt decat atunci can ne va lovi pe toti acelasi necaz. Si nu unul mic, peste care sa trecem usor si-apoi sa ne vedem fiecare de drum.

Nu e frumos ce spun, dar asta simt cu adevarat: cand ceva apocaliptic ne va lovi pe toti, fara sa aleaga o tabara sau alta, ne vom aminti ca suntem, in esenta, la fel, avem aceleasi nevoi si aceleasi sperante de viitor. Si vom redeveni Oameni, nu strigatori de lozinci, nu aruncatori de pietre.

Mai simte cineva ca ceva rau, foarte rau, e pe cale sa ne loveasca? Mai spera cineva ca raul poate sa ne uneasca, nu doar sa ne dezbine? Mai avem speranta?…

Reclame

cianURA

Standard

De o saptamana numai de cianuri se vorbeste. Si e foarte bine ca se vorbeste, as vorbi si eu daca m-ar asculta cineva! Dar subiectul se pare ca se va epuiza in curand. Sub presiunea strazii se pare ca parlamentul va respinge definitiv proiectul legii care demara extractia de metale pretioase de la Rosia Montana. Salut cu entuziasm aceasta trezire a constiintei civice (mai ales a tinerilor) si imi doresc sa nu fie doar un caz izolat. Suntem multi, nu suntem muti si cineva trebuie sa ne ia in seama; parlamentarii si clasa politica sunt reprezentantii nu sefii nostri, ei trebuie sa ne asculte pe noi, nu invers. Dar poate ca ma imbat cu apa chioara ca de atatea ori…

canstock9566580Nu doar de cianura e vorba. Cu sau fara „cian-„, ura pune stapanire pe noi, ni se incrusteaza insidios in codul genetic. Iubirea si compasiunea devin cazuri individuale, raritati; ura devine fenomen de masa, ne molipseste pe toti.

Vorbeste unul alta limba decat noi? Sa-l uram, sa-l alungam din tara, sa nu ne pangareasca pamantul stramosesc cu talpa lui de venetic!

E unul mai inchis la culoare si mai murdar? Sa plece, sa se ascunda, sa-l incercuim cu ziduri inalte, sa nu ne tulbure imaculata curatenie la care doar visam cand ne aruncam gunoaiele la orice colt de strada.

Ne musca un caine pe strada? Sa-l omoram ca a indraznit sa se nasca intr-o tara care nu stie sa-l aseze la locul lui! Iubesc unii cainii? Pe ei nu putem sa-i omoram dar putem sa-i injuram copios ca n-au mila de copiii si batranii muscati de caini.

gg3883653Se vaita pensionarul ca o duce greu, ca nu-i ajung banii de intretinere si medicamente? Sa mai taca pensionarul, ca doar noi muncim sa-i dam banii de pensie, el e un parazit si ar putea sa se mute de la bloc sa-si faca un bordei in padure si sa adune plante medicinale, ca ce-i trebuie lui sa stea la oras, tot nu mai merge la serviciu!

Are profesorul sau medicul leafa mica? Asa le trebuie, cine i-a pus sa invete carte si n-au plecat la capsuni in Spania! Ca doar pe spatele nostru traiesc si astia care nu fac nici suruburi si nici nu dau cu sapa pe camp!…

S-au facut parcuri? Ce ne trebuie noua parc, noi vrem spital! S-a facut spital? De ce ne-a facut spital daca n-avem medici, noi vrem biserica, ca sa ne ajute Dumnezeu!…

Prea multa ura, prea multa incrancenare.Stiu, e greu sau chiar imposibil sa-i multumim pe toti. Dar macar sa-i ascultam, putem? Macar sa mangaiem cand nu putem ajuta, macar sa tacem cand nu stim ce sa spunem si nu avem argumente, putem?

pain-pain-ache-headache-smiley-emoticon-000336-largeNe trezim parca dimineata cu pumnii stransi si gata sa sarim la bataie, nici nu conteaza cu cine. Cineva ne picura ura zi de zi in ureche si in suflet. Nu mai vrem doar sa-i moara capra vecinului, am evoluat, vrem sa moara vecinul si sa-i luam capra. Care capra nici nu ne trebuie dar de ce el sa aiba si noi nu? Deci sa moara! Si capra, si vecinul, „sa moara dusmanii mei”,”sa moara ma-ta”, sa moara toti! Si sa raman numa eu, smecher, cel mai tare fiindca nu mai am cu cine sa ma masor!

Devenim o tara de hiene si de cioclii, inmormantarea a ramas cel mai ravnit si frecventat eveniment monden. „Dezbina si stapaneste” a devenit sloganul tuturor. Doar ca noi toti suntem cei dezbinati si stapaniti, calcati in picioare, preocupati sa ne infigem dintii in beregata vecinului si atat de preocupati pe ura noastra incat nici nu mai vedem cine ne e Stapan! Caci toti avem un Stapan…

*****

 

Si ca sa nu inchei cu incrancenare in glas va spun un banc pe care l-am auzit la radio si care mi-a placut. Apropo de cianuri…:)

Un tanar de doi metrii si jumatate dadea un interviu unui jurnalist:

-Nu-i nici un pericol, domnule, cu cianurile astea. Uite, eu ma scald zilnic in iazul de decantare si n-am nimic! Si nu numai eu; acolo am cunoscut-o si pe iubita mea…E adevarat ca ea e cu doua capete mai inalta ca mine dar macar are la ambele ochii albastri!…