Arhive pe etichete: viata

Numai omu-i trecator, pe pamant ratacitor…

Standard

La ora la care scriu nu s-au facut publice rezultatele, sau mai bine zis exit poll-urile, alegerilor. Aproape ca nici nu ma mai intereseaza, n-am cum sa am sentimentul victoriei oricine ar fi castigatorul. Ma gandesc ce usor ne batem joc de viata noastra risipindu-ne in polemici , in fanatism, in rautati…

In fiecare dimineata suna desteptatorul. Ea se ridica grabita din pat, face pe fuga o cafea, o bea tot pe fuga si tot in fuga pregateste micul dejun pentru familie. In fuga isi incalta pantofii si tot in fuga ajunge la serviciu. Toata ziua e pe fuga, intre birouri, intre hartii, intre sarcini care trebuie indeplinite. Daca mai apuca sa bea o cafea, bine, daca nu…nu. Cand se termina programul pleaca in fuga spre casa, trece in fuga prin piata, cara  sacosile, cara grijile. Ajunge acasa si, cat isi trage sufletul, in fuga porneste masina de spalat si aspiratorul, mai pune o oala de ciorba pe foc, mai calca o camasa, mai strange din lucrurile ravasite.  Cand afara e de mult noapte, merge spre dormitor si pune capul ostenit pe perna . Viseaza asa de in fuga incat nu-si mai aminteste ce a visat. Dimineata suna desteptatorul si caruselul isi reia cursa…

Dar intr-o zi degeaba mai suna alarma desteptatorului. Ea vrea sa se ridice , insa…

„Nu mai putem sa alergam”, ii zic picioarele.”Am alergat atatea maratoane , ca am obosit”…

” Nu mai putem sa miscam degetele”, ii spun mainile. „Am carat prea multe sacose, am frecat prea multe rufe, am manuit prea multe polonice, ne-am framantat de prea multe griji”…

„Nu mai putem sa ne deschidem”, ii spun ochii. „Am privit prea mult in afara si prea putin inauntru, ne-am uscat de toate lacrimile neplanse”…

Cand picioarele  intepenesc, mainile devin inerte si ochii pustii, si inima se revolta:

„Nu mai pot sa bat! M-ai pus sa irig picioare, maini, ochi, dar nu si suflet. Daca sufletul s-a ofilit, nici eu nu mai am pentru ce bate”…

Degeaba tot suna desteptatorul, nu mai are cine sa se ridice din pat, cronometrul interior s-a oprit.

Unde s-a dus viata cea netraita, pierduta intr-o simpla existenta cotidiana, ca de robot?

 

Doua persoane dragi mie au simtit pe propria lor piele ce greu e sa traiesti si ce simplu e sa mori. Au castigat lupta la limita.Poate ca ele au inteles ce e cu adevarat  important si cat de trist e sa te risipesti in ura, in griji marunte, in patimi. Si poate ca sunt pe cale sa invat si eu, cat nu e prea tarziu…

Traiti, dragii mei! E important sa traiti, nu doar sa existati! Si nu va luptati cu viata, oricum nu veti iesi vii din ea!

La-sfarsit-nu-conteaza-anii-din-viata-ta-ci-viata-din-anii-tai

Unii cai

Standard

lacrima de calUnii cai nu se domesticesc niciodata. Stiu ca stramosii lor au fost inorogi, nu cai de povara. Pot sa castige curse, pot sa traga la caruta, pot sa danseze la manej, dar nu uita niciodata gustul salbaticiei. Par a multumi pentru un brat de nutret, par a indura chiar si o lovitura de bici; se lasa inghiontiti cu pintenii, se lasa mangaiati pe bot dar nu se lasa niciodata priviti in ochi. Si stau mereu cu narile dilatate dupa o boare de vant de prerie si cu urechile ciulite ascultandu-si amintirile…

Si intr-o zi, prin poarta intredeschisa, intrezaresc campul verde si zarile fara sfarsit. Si atunci rup capastrul, scutura saua si trec in goana dincolo de garduri, pana se pierd in zare. Fiindca, oricat de bun le-ar parea traiul, nu vor sa moara cu gustul zabalei in gura…

 

cal

 

 

Lux

Standard

Pentru unii viata e zbatere, pentru altii huzur. Nu ne nastem egali si soarta nu zambeste tuturor. Cei care au tras un loz necastigator, cei care n-au stiut sa ademeneasca ursitoarele cele bune, se uita cu jind, sau chiar cu invidie marturisita printre dinti la favoritii sortii. Oricat ne-am considera de buni si de altruisti toti cred ca avem uneori motive de invidie.

Tanjesc unii dupa avere.Daca te-a impacheta barza in scutece de borangic si ai facut pipilica numai in olita de aur batuta-n nestemate crezi ca toate ti se cuvin, nici nu stii ce inseamna lipsa banilor. Dar si atunci gasesti ceva dupa care sa tanjesti: faima, dragoste sau chiar sanatate, fiindca banii nu pot sa-ti regenereze un ficat sau sa-ti scoata niste virusi mortali din sange…

Altii tanjesc dupa putere, vor sa invarta lumea pe degete, sa se joace cu destinul omenirii , sa aduca prosperitate sau razboi dupa cat de bine sau prostdispusi s-au trezit de dimineata.Pentru ei un om e mai de nimic decat o furnica intr-un musuroi…

Unii vor celebritate, sa fie adulati, ovationati, sa-si vada numele scris peste tot, se hranesc cu aplauze si laude, vor fan-cluburi si adulatori.Fac orice sacrificiu sa fie pe placul publicului, sa impuna o moda sau o tendinta, sa se vorbeasca despre ei. Anonimatul e cea mai grea boala si-i ucide…

Altii traiesc pentru a darui, sunt nascuti cu altruismul in sange, pentru ei binele e binele facut semenilor, nu vor rasplata, suporta orice pentru fericirea celorlalti, au stofa de martiri si nu se dezic de crezul lor cu nici un pret, au idealuri nobile, marinimie, compasiune si isi dedica existenta slujirii aproapelui…

Unii viseaza doar la Marea Dragoste, cauta toata viata sufletul-pereche si daca nu-l intalnesc mor cu speranta ca vor avea o sansa in viata viitoare…

Altii aduna comori materiale, cladesc case peste case, umplu garaje de masini, colectioneaza opere de arta, strang casete de bijuterii si alearga in lumea toata pentru inca o achizitie la colectie, sunt nefericiti daca rateaza o licitatie sau rivalul lor si-a inaltat o vila mai luxoasa…

Fiecare avem vise si iluzii, fiecare are idea lui despre lux. Eu? Traiesc la tara, intr-o casa mai batrana ca mine, am adunat doua casete de bijuterii ieftine, sunt un neica-nimeni ce trece neobservat pe strada, fara glorie si fara putere, nu ma da generozitatea afara din casa dar nici nu ravnesc la bunastarea altuia, m-am cam vindecat de idealuri naive, nu visez nici cai verzi pe pereti, nici „zburatori cu negre plete”. Imi accept conditia si nici nu stiu daca ma straduiesc prea tare sa mi-o depasesc, probabil ca sunt prea lenesa sau prea lipsita de ambitii. Un singur lux visez: luxul de fi uneori egoist!

Chiar daca stiu ca nu sunt centrul Universului sa-mi inchipui un moment ca soarele straluceste numai pentru mine,ca nu trebuie sa impart lumina lui cu nimeni!

Sa nu tac cand vreau sa urlu si sa nu trebuiasca sa vorbesc cand mi-e dor doar de tacere!

Sa pot sa colind lumea fara pasaport, fara vize, fara sa stiu ca trebuie sa ma intorc, fara sa stiu ca cineva ma asteapta, deci trebuie sa ma intorc!

Sa pot sa stau in pat o zi intreaga , fara program, fara grija ca trebuie sa plec la munca, fara sa-mi schimb macar pijamalele! cu perdelele lasate si cu linistea asurzindu-mi urechile…

Sa nu-mi cenzurez vorbele si faptele, sa ma uit in oglinda pana mi se face rusine de ce vad in interiorul meu, sa-mi autoflagelez constiinta pana la purificare!

Sa nu ma gandesc la ziua de maine, la anul viitor, la viata viitoare! Sa nu gandesc! Doar sa exist pana ce mi s-o face sila si de asta…

Costisitor lux! Si imposibil.

La dracu cu utopia, ma intorc , ca un sclav umil pe plantatia in care am ales sa traiesc trudesc!…

lupul singuratic

Naluca pacii de dincolo

Standard

Vreo trei zile n-am prea stiut ce se intampla prin lume, nu m-am uitat la televizor, n-am ascultat la radio. Cand am ajuns acasa, am dat drumul la televizor sa vad daca n-o fi picat guvernul, daca ne-au cotropit rusii sau daca s-a mai anuntat vreo apocalipsa. Prin multimea de stiri prinse asaa, cu coada ochiului, vad una care imi da fiori si ma pune pe ganduri: un tanar de 28 de ani , vrand sa se sinucida din deceptii in amor, a intrat cu masina cu aproape 200km/h intr-o alta masina, pe contrasens si a ucis inca cinci oameni nevinovati care mai aveau cativa kilometri sa ajunga acasa.

Apoi stirea a fost amplu dezbatuta pe toate canalele. Ar fi fost un simplu si dureros fapt divers daca statistica n-ar fi asa alarmanta. Tanarul acesta era depresiv si asemeni lui sunt inca vreo trei milioane de romani. Trei milioane !! Iar astea sunt datele oficiale ce nu-i includ pe cei care n-au fost depistati de nimeni.  Asta inseamna ca circula printre noi trei milioane de potentiali sinucigasi sau criminali, oameni care isi pot pierde cumpatul in orice clipa si pot comite fapte grave…

singurNu e zi sa nu vezi la stiri un caz de suicid. Fie o deceptie sentimentala, fie un om rapus de singuratate sau de greutati materiale dar si oameni aparent fara nici o problema care decid brusc ca s-au plictisit de viata, ca ziua de maine nu-i mai intereseaza sau oameni fragili care clacheaza in fata unor esecuri minore, nu gasesc puterea sa lupte. Si ce e cel mai ingrijorator mi se pare faptul ca varsa acestor sinucigasi a coborat din ce in ce; auzim de copii de 12 ani care se spanzura de dorul parintilor plecati in lumea larga, de pustoaice de 15 ani care se otravesc fiindca nu se simt iubite sau, mai rau, se simt ironizate pentru felul in care arata, ca n-au masurile unui manechin, de tineri de 18 ani cu venele taiate fiindca n-au luat BAC-ul… Ce e cu acesti copii debusolati? Nu-i vede nimeni cand se inchid in ei, cand isi pierd increderea in fortele proprii, cand incep sa se lase invaluiti de naluci? Poate suntem prea coplesiti de propriile greutati, nu mai avem ochi si nici timp pentru dramele altora; ne trezim cand e prea tarziu si regretele nu mai incalzesc pe nimeni, nu mai reaprind licarul de viata in trupurile celor care n-au gasit alta solutie decat sa puna punct, sa treaca DINCOLO sperand ca acolo e linistea si impacarea.

Dar nu, nu e liniste nici acolo. Doar ca lor nu le-a spus nimeni asta, nu i-a facut sa inteleaga ca moartea nu-i niciodata o solutie, e doar abandon si lasitate, e o povara pe care ei refuza s-o duca si o arunca pe umerii altora, a celor care raman neconsolati in urma.Moartea e o solutie doar atunci cand se numeste eutanasie si pune capat unei suferinte inutile si care tot spre moarte duce.

depresie N-o sa fac eu acu pe lupul moralist, n-o sa tin o prelegere despre datoria de a lupta pana la capat si despre speranta care ne tine pe linia de plutire chiar si atunci cand langa noi nu pluteste nici macar un pai de care sa ne agatam. Sa nu-mi spuneti ca macar odata in viata nu v-a incoltit, fie si numai pentru o secunda,  gandul ca n-o puteti scoate la liman, ca vreti sa abandonati, ca vreti pace si ca pacea e doar dincolo de moarte! Dar nu v-ati lasat prada acelei clipe, n-ati cedat cantecului amagitor de sirena ce va ademenea spre celalalt taram. Si recunoasteti cinstit, daca ati fi incheiat socotelile cu viata acum 20 de ani, acum 10, acum un an, n-ar fi fost nici o zi din cele ce au urmat pe care s-o regretati?Dupa clipa aceea de deznadejde n-a mai urmat nici o clipa de bucurie, una care sa va faca sufletul sa vibreze viu si impacat? Fiecare „maine” e un nou inceput, e prima zi din restul vietii tale si poate aduce un miracol. Trebuie doar sa ai puterea de a crede in miracole.

Un tanar a ales sa moara si a dus cu el in mormant alte cinci vieti. E un sinucigas sau un ucigas? Parca mai conteaza… E un om pe care depresia l-a invins. Am asa niste nervi pe depresia asta perfida ca as aduna-o din lumea toata, as toca-o marunt, i-as da foc si cenusa i-as arunca-o in fundul iadului. Ca acolo ii e locul, nu in mintile oamenilor care nu stiu sa ceara ajutor.

Daca o intalniti vreodata pe depresia asta suciti-i mainile la spate sa nu va poata insfaca si dati-i un sut in c** si din partea mea.

Ca o paine

Standard

De-ar fi viata ca o bucata de paine pufoasa, rumena, mirosind a cuptor incins si a drojdie bine dospita!De-ai putea sa rupi din ea cat vrei, sa te rasfeti cu aroma, sa te saturi cu miezul dulce si crusta aurie! Si de-ai putea sa pui pe ea numai caviar sau macar dulceata!…

Dar viata e cel mai adesea un pesmete cu mucegai sau o lipie uscata ca o talpa de pantof. Si uneori visezi la dulceata dar pui pe ea o margarina sleita. Sau o inghiti goala, cu scuipat si cu lacrimi, cat sa-ti amagesti foamea, nu sa te saturi, nu sa te bucuri, doar sa digeri…

Multe firimituri trebuie sa mai ciugulim visand la cozonac. „Painea noastra cea de toate zilele” nu-i in toate zilele, iar atunci cand e, adesea e doar o amagire pentru un stomac sfartecat de crampe. Toti vrem, toti visam. Dar pana ajungem sa ne traim visul trebuie mai intai sa invatam sa traim. Sau macar sa supravietuim cu ce ne ofera fiecare zi. Si atunci cand rontaim pesmeti inmuiati in lacrimi sa fim convinsi ca maine sau poimaine vom avea pe masa cozonac.

targ_in_parcul_national_cu_paine_traditionala_pe_vatra__placinte__papanasi__cozonaci_si_turte