Arhive pe etichete: Yeti

Pe un raft de biblioteca

Standard

Sa nu mai aud de revolutii, manipulare, ura, dezbinare, politica, partide, globalizare, colonizare, violenta si alte chestii de genul asta care ne umplu artificial agenda si mintile facandu-ne sa mai uitam sa traim bucuriile clipei si sa ne punem cenusa pe suflete!  Gata, eu m-am imunizat la toxicitatile astea.

Asa ca o sa scriu doar despre maretia faptului divers, mult mai divers decat scena politica.

Azi, despre biblioteci!

Nu, nu e vorba de Biblioteca Academiei, nici cea a Vaticanului, ci propria mea biblioteca. Ca da, am citit si eu vreo doua carticele la viata mea si le-am si insirat pe rafturi ca sa am de unde sterge praful …

Suna mobilul si intuiesc ca voi avea o convorbire mai lunga, asa ca ma mut in sufragerie, sa nu deranjez. Ma asez pe canapea si incep conversatia. Si tot converand asa vreo  cinci minue imi dau seama ca ma deranjeaza ceva; nu, nu auditiv, ca aia de la interceptari sunt silentiosi, ci olfactiv. Mai vorbesc cateva minute apoi tai brusc conversatia fiindca narile mele nu prea mai suportau aroma, o aroma de Caca Chanel altoit cu cu un peste putrezit.

Mai, ce naiba pute in halul asta? Si incep cautarea. Arunc o privire panoramica pe covor, caut prin colturi, ma uit sub birou, ma uit si pe canapea. Nimic suspect! Gandindu-ma ca sursa  nu e ceva mare cat sa-mi sara in ochi o iau de-a busilea studiind fiecare dunga a covorului atat cu nasul cat si cu palma. Frate, covor mai mangaiat ca asta n-are nimeni! Si tot nimic! Sa nu fie un rahatel de pisica (asa cum banuiam) ci o bacterie, un virus microscopic , o particula atomica de sconcs super-concentrat? Pun si ochelarii si mai caut odata, dupa modelul „rece, caldut, cald”.Caldul mergea spre biblioteca. Si tot intr-acolo mergeam si eu tarandu-ma pe coate ca cea mai evlavioasa pelerina in jurul unui loc sfant.

Cand nasul meu a ajuns in dreptul primului raft de biblioteca s-a aratat si minunea parfumata: un ditamai cacatoi imprastiat de matza, bine sprijinit intre doua hand-made-uri (unul textil si unul origami) primite cadou!

Lumee, nici aia de-au descoperit urme de viata pe Luna sau pe Marte n-au fost asa socati! Si mi-am amintit cum l-am descoperit pe Yeti in urma cu vreo doua saptamani facand pipilica in dresing, cocotat pe niste cuti de pantofi, neclintit si concentrat ca Sfinxul. Aha, deci el trebuie sa fie vinovatul! Si nu poate sa isi faca nevoile decat la inaltime?! Parca stiam ca pisicile, daca nu pot sa iasa din incapere, fac prin colturi.

Am sters, am dezinfectat, am aruncat obiectele contaminate , am injurat, am amenintat, am aerisit, am dat cu uleiuri aromatice, numai sfestanie n-am facut. Sufrageria e iar curata si placut mirositoare.

Dar intrebarile raman:

Oare am eu o biblioteca de kkt?

Oare Yeti, ca si unii oameni, are nevoie de lectura cand e constipat si neputand duce cartea la wc-ul lui si-a mutat wc-ul langa carti?

Oare e un semn divin pentru mine si se traduce prin „mai pune, femeie, mana pe cate-o carte, ca nici nu mai stii ce ai prin biblioteca”?…

Concluzie: cand intreaba cineva ce se poate gasi intr-o biblioteca, raspunsul corect e „carti, bibelouri si rahat de pisica”!

PS. Spre consolarea mea, voi ce lucru socant ati mai descoperit in casa?

Reclame

Munca in echipa

Standard

GIF026Sunt o gospodina norocoasa. Am eu ajutor in bucatarie? Am! Ca n-apuc sa cotorogesc vreo cratita, sa zdrangan vreo lingura sau sa dau un bip la cuptorul cu microunde si imediat imi vine ajutorul. Si inca ce ajutor! Unul care ajunge cu labutele fix cat sa-mi tina pestele de coada cat il curat sau care miorlaie isteric insistent fix cat sa nu uit sa intorc snitelul si sa-l ard! Yeti cred ca stie pe de rost tot retetarul, a urmarit de sute de ori tot procesul tehnologic al obtinerii unui ostropel gustos sau al unei sarmale pufoase, probabil ca ar reusi si el sa prepare toate astea, doar ca l-a pagubit Creatorul de deget opozabil, iar coada stufoasa nu i-ar folosi decat, cel mult, la adunat spuma unei ciorbe de perisoare.

Acum trupa de subalterni s-a dublat. Adica a mai aparut in peisaj si Pitzi, care a preluat misiunea starpirii panzelor de paianjen din locurile stramte, greu accesibile. Face ce face si o vezi cu mustaile pline de panze prafuite sau scoate de pe sub mobile cate un somoiog de praf pe care il transforma in jucarie si il plimba prin toata bucatria. De, avantajul faptului de a avea garda joasa si a te putea strecura pe dupa si pe sub dulapuri! Ca ma face de ras cu rezultatul „arheologiei” ei, asta e alta poveste, important ca e si ea utila pe langa casa omului (care om inca n-a apucat sa faca curatenie de toamna, cred ca o sa faca direct curatenie de Craciun). Eh, daca as reusi s-o invat pe Pitzi si sa zboare, as rezolva-o si cu paianjenii aia mici si nesuferiti de prin colturile tavanului! Dar am rabdare, e inca in antrenamente la modulul 1, adica „cum sa zburam de sus in jos, de pe casa”…

animationer-11_22112214

 

PS. Noaptea trecuta Pitzi mi-a mai predat o lectie: cum trebuie rontait  pe la ora 3 a.m. nasul unei persoane care abia a reusit sa adoarma si care ar trebui sa se trezeasca la 5.30. E minunat sa cresti pisici in casa!!

Cele doua orfeline

Standard

La unii vine Mos Craciun, la altii  Zana Maseluta,  la unii vine unchiul bogat din America, la altii Pestisorul de Aur… La mine nu stiu cine a venit (doar banuiesc ca-i mana vecinului!) dar ce mi-a adus e cel mai frumos cadou. Mai ales ca e in dublu exemplar!

Ieri dimineata ne-am trezit pe terasa din spatele casei cu doua pufosenii mici cat pumnul. Frumoase foc, sociabile si dornice de comunicare. Si moarte de foame!

Judecand dupa aspect si dupa comportament as putea sa jur ca-s progeniturile lui Yeti dintr-o relatie statornica cu pisica vecinului (care ultima data cand am vazut-o prin curtea noastra, acum vreo doua luni, statea sa fete). Nu stiu daca mama lor mai e sau nu in viata, banuiesc ca nu, altfel venea dupa ei pana acum. Asa ca vecinul cred ca s-a gandit ca are si Yeti partea lui de vina, deci trebuie sa-si asume niste responsabilitati si sa-i ia in intretinere, ca pensie alimentara n-are din ce plati. Tot e o dovada de maaare generozitate, de obicei astfel de probleme se rezolva simplu cu o punga si un butoi cu apa…

Inca nu-s foarte lamurita ce sex au, am studiat atent problema; doar ca problema e atat de mica si ambigua incat n-a fost un studiu edificator. 🙂 Dar presupun , cu oarecare marja de eroare, ca cel mai mare si mai zapacit e baietel, iar cel mai mic si mai lipicios e fetita. In concluzie, au fost botezati, sper sa nu trebuiasca sa le schimb numele cand imi voi da seama ca m-am inselat ( am mai patit-o cu un caine luat de la stana, cand am crezut c-o sa fie un dulau ciobanesc zdravan  si l-am botezat Smart si s-a dovedit a fi o catelusa zapacita si piticoata. 🙂 )

Si acum sa cante trompetele, sa bata tobele pentru marea prezentare. Taa-naa-na-naaaa!!

El e Taz! Si-a primit numele pentru ca asta mi-a sugerat de cand l-am vazut prima data, ca seamana cu un diavol tazmanian, nu are astampar, e mereu la panda,vigilent si gata de decolare verticala la orice sunet mai strident.Nu-i e frica de nimic si sare de la inaltime, exact ca Yeti.

IMG_4576

IMG_4569

Ea e Pitzi! E dragalasa foc, miniona (aproape minuscula), se spala toata ziua, se rasfata si vooorbeste, nenica, de zici ca e curtea plina de jucarii de-alea chitaitoare! Se lipeste de noi si vrea conversatie non-stop, exact ca Yeti.

IMG_4564

IMG_4572

Fiindca aveam o casuta pregatita pentru Yeti dar ramasa nefolosita fiindca puslamaua aia batrana are prea multe locuri in care sa stea tolonit, acum pisoiasii au si locuinta. Pe care si-au luat-o imediat in primire, mai ales ca le-am pus inauntru si un ursulet pufos, sa le tina de cald si de urat.

Ce vom face cu ei? Pai deocamdata ii mai tinem pana mai cresc putin, sa invete sa se descurce singuri. Si sa ma bucur si eu de ei la maxim. Intre timp le voi cauta stapani, deja i-am deparazitat (Doamne, ce de purici colcaiau pe ei, mititeii!) si sunt la cursuri de bune maniere; adica invata ca in castronul cu lapte nu trebuie sa te bagi cu picioarele si perdeaua de la usa nu-i facuta pentru alpinism felin. 🙂

IMG_4584

Si votul meu conteaza?

Standard

Dupa indelungate framantari, insomnii, indigestii, analize si statistici ,Yeti si-a decis optiunea de vot: Victor Ponta Presedinte! IMG_4436

De ce?

Fiindca e „pisic” de-al lui!

Fiindca e mai familiarizat cu viorelele, are si el in gradina, nu crede in efectul miraculos al plantelor exotice!

Fiindca el e foarte vorbaret si nu-i plac necuvantatoarele!

Fiindca el vrea sa se uneasca cu toate pisicile din cartier, nu doar cu cele din zona rezidentiala!

Fiindca nu are incredere in ciobanestii germani; oricat de sobrii ar parea si  ei tot alearga dupa ciolane!

Fiindca nu-i plac oamenii care nu-si privesc interlocutorul in ochi!

…sau poate fiindca asa e el, motan prost de la tara, si nu are viziuni europene. Dar, in ignoranta lui de matza care nu se pricepe decat la strategii de prins soareci, crede ca e mai bine ca toti prostii sa voteze un destept, decat ca toti desteptii sa voteze un prost. Asa miorlaie Yeti, nu eu.

 

PS. Fiind un motan pacifist ,Yeti n-o sa raspunda la provocari, nu vrea sa zgarie niciun obrajor simandicos, dar va roaga totusi sa nu-l calcati pe coada, e si el cetatean european si are drepturi.Chiar si dreptul de a nu se ridica la inaltimea asteptarilor celor mai inteligenti…

 

Scumpul mai mult pagubeste

Standard

Ca sa nu va mai plictisesc cu maaarea mea aventura prin capitale europene revin pe plaiurile mioritice. Si va zic cam ce mai e pe la noi, ca poate ati fost plecati pe alta planeta si ati uitat.

pisicuta_jucausa Zilele trecute am avut niste mancarimi pe piele. Nu, nu era de la vreo inghetata alterata, nu daduse scabia peste mine si nici nu naparleam ca o soparla. Pur si simplu am descoperit ca Yeti nu venise acasa cu mana goala, adusese si el niste purici. Fi-i-ar curvele sa-i fie, ca niste pisici aristocrate nu gaseste si el, ia la rand toate rapciugoasele de pe ulita!  Ca abia scapasem de invazia de capuse… Dar macar alea stateau numai pe el, nu m-au cotropit si pe mine. Baiat strangator, motanul meu! Si cum are si o blana stufoasa e foarte greu sa decimezi insectarul.

Deci mergem la farmacia veterinara sa luam tratament puricosului!  Usa larg deschisa, nimeni in incapere. Stam ce stam, apoi Sotu’, cu vocea militaroasa, striga daca e cineva acolo. Era cineva devreme ce a raspuns un „viu imediat”. „Viu „o fi fost, dar „imediat” nu prea. In fine, vine o duduie, spunem ce vrem , incepe cu recomandarile, ba ca zgarda, ba ca pulbere, ba ca pipeta… Pipeta sa fie, ca e mai comod sa-i pui toata doza  odata in ceafa decat sa-l fugaresti mereu sa-l pudrezi ca pe gogosi iar zgarda mi-e teama sa-i pun, sa nu ramana agatat in vreun gard la cat umbla haimana.

Pune cutia pe tejghea si incepe sa-si faca de lucru. Stam cateva clipe ca poate-poate se gandeste sa ne dea si bon fiscal dar probabil era o persoana ecologista si n-a vrut sa risipeasca hartie si sa ameninte astfel trainicia padurilor. Asa ca plecam si o lasam pe duduie in treburile ei, nu s-o imbogati cu 10 lei nefacturati.

Acasa deschid cutia si… surpriza! Inauntru sunt trei pipete frumos separate in ambalaje individuale. Si pe cutie scrie mare” 10 lei/ pipeta! Mai cumparasem si altadata produse similare, cam tot la pretul asta dar intotdeauna fusese o singura pipeta in cutie, acum era clar ca toata afacerea facea 30 de lei, nu 10.

Ce sa fac acu? Daca aveam bon fiscal zau ca faceam drumul inapoi sa nu-i iasa duduii lipsa in gestiune. Dar daca ea a fost asa corecta cu mine, eu de ce trebuie sa fiu corecta cu ea? Ca-s bun crestin? Iaca, nu-s! Ca mi-e frica de Dumnezeu? Pai poate asa a vrut El, sa-mi dea un bonus. Sau poate dumnezeul pisicilor puricoase a pus o vorba buna pentru Yeti, ca prea era pricopsit cu ciupitoare?!

Recunosc, vreo cinci minute m-a mustrat constiinta ca n-am avut simt civic, apoi a venit pisicuta_fericita„pacientul”, l-am tratat, m-am luat cu alte treburi si am uitat patania. Ziceti voi, am gresit rau-rau? Mai exista vreo speranta sa-mi ispasesc pacatul de a ma bucura de un chilipir din greseala altuia?  Yeti zice sa nu-mi mai fac atatea griji, ca el o sa adune purici in continuare, deci tot o sa mai dau pe la veterinar si am timp sa-mi rascumpar greseala.  Doar ca trei luni de-acu incolo are tratamentul asigurat…

Off, de ce nu gresesc si duduile de la raionul de cosmetice sa-mi dea trei parfumuri la pret de unu?!?

Martisor

Standard

M-am trezit cu sufletul greu. De-atata greutate nici n-am putut sa ma dau jos din pat pana la ora 10…Lasa, ca ma revansez maine cu harnicia, ca mi s-a terminat concediul.

De trei zile Yeti e dat disparut”a plecat la oaste si n-a mai venit”. Fata de predecesorul sau, Tiger, care patrula mai rau ca politia comunitara prin tot cartierul, Yeti nu-i un aventurier, nu se avanta mai departe de 2-3 case sau la vanatoare prin gradina. S-a mai intamplat sa lipseasca o zi sau doua cand avea invitatie pe la „nunti” dar la el foamea e mai mare decat amorul, nu poate sta prea mult departe de castronul lui cu bunatati. Dupa trei zile deja aveam ganduri sumbre. Stiu ce vecini „de treaba” am, era suficient sa-i fi miorlait vreunuia sub geam si sa-i tulbure somnul de frumusete si treceau la „represalii”.

Asa ca azi, cand m-am trezit, asta a fost primul gand: au trecut trei zile…

Dar cand m-am dus sa-mi iau cafeaua de la bucatarie, surpriza: Yeti infuleca de zor din boabele lui, mult prea ocupat sa ma salute asa cum face de obicei! Sotu’ imi spune ca a venit urland de foame (sau povestindu-si peripetiile) si e deja la a doua portie de mancare. Ba a cerut-o si pe a treia! 🙂

Asa ca am primit in avans cel mai frumos martisor: mi s-a intors Ratacitorul acasa! Bine, am mai primit unul, de la Sotu’, dar inca nu l-a livrat curierul deci voi povesti despre el cu alta ocazie. 🙂

Sunt asa de bucuroasa de martisorul meu blanos incat vi-l daruiesc si voua! O primavara minunata va doresc! Si toti pribegii sa nimereasca drumul spre casa…IMG_3200PS. Ca sa nu mai existe dubii precizez ca are ambii ochi de aceeasi culoare, efectul de „ochi de sticla” de datoreaza doar blitzului! Si maestrului fotograf. 🙂

 

Miracol de Craciun

Standard

Daca as fi secretara personala a lui Mos Craciun (desi nu-l cred asa de fraier sa angajeze pe cineva care tateaza cu un singur deget si gaseste nod in papura la orice) oare ce as citi in scrisorile cu dorinte ale oamenilor mari si mici? Ca vor o masina bengoasa, o diva blonda si sexy, o croaziera de lux, un trenulet electric, o tableta fie pentru jocuri fie pentru potenta, o bicicleta…Ca doar n-o sa ceara cineva un upgrade de IQ sau un surplus de generozitate!

mos_craciun_animaleDar prietenii necuvantatori din jurul nostru oare ce si-ar dori? Eu i-am tras putin de limba pe ai mei si am aflat. Yeti isi dorea o idila cu o mustacioasa din vecini dar cred ca si-a satisfacut aceasta dorinta ca a lipsit trei nopti consecutiv de acasa si s-a intors in zori epuizat, insetat si cam jigarit. Aseara a dormit neintors pe scaunul de la birou doar spre dimineata framanta spatarul din piele de vinilin natural cu gherutele dar n-a apucat sa-mi povesteasca daca era un vis erotic sau un cosmar in care il alerga motanul „ala negru de respira greu al vecinilor” ca l-am dat afara fara comentarii fiindca mi-a stricat bunatate si raritate de somn.

Max visa un kilometru de carnati si un copanel-doua de pui, daca se poate montate la pozitie si in miscare pentru satisfactia de a le jumuli personal. Dar cum e analfabet si n-a apucat sa-i dea nici un semeseu Mosului s-a multumit , saracul, sa crantane mancarea lui obisnuita de la sac…

Saptamana trecuta am facut cumparaturile pentru masa de sarbatori. Dupa ce am luat tot felul de „porcarii”, adica chestii din carne de porc, am zis sa iau si ceva produse traditionale de la un magazin de profil.  Printre altele am achizitionat si vreun metru jumate de carnati traditionali, de-aia afumati in casa.Bucuroasa ca am fost prevazatoare si am evitat cozile din ultimele zile am pus alimentele in frigider.Buuun…

Azi scot carnea s-o pun la prajit in traditionalul dry-cooker, asa cum s-a pomenit din mosi-stramosi. O portionez, o condimentez, deja imi ploua in gura. Scot si punga cu carnati. Astia nu mai trebuiau condimentati ca aveau deja un praf fin de penicilina sub forma de mucegai. Nu cine stie ce, doar cat sa capete o nuanta placut-primavarateca de verde. Cum sa va spun eu, erau exact in stadiul ala in care comerciantul i-ar fi luat si spalat cu apa cu otet,i-ar fi sters bine, i-ar fi pus frumos inapoi in galantar si i-ar fi vandut a doua zi drept carnati proaspeti.Dar cum nu-s negustor si nici nu-mi fur singura caciula am decis ca marfa asta nu mai e comestibila. Dar nici de tomberon nu era.

Asa ca am prajit pentru noi alti carnati ne-traditionali iar pe cei verzulii i-am gatit in alta tigaie si i-am servit un pranz copios lui Max. Care i-a infulecat fara comentarii si apoi si-a ridicat privirea ragaind recunoscator spre cer:”Mos Craciun chiar exista!”

Sa speram ca Mosul nu se va lasa induplecat sa-i trimita in a doua zi de Craciun si o gaina din cele cateva care i-au mai ramas vecinului…