Arhive pe etichete: yoga

Cap sa ai?

Standard

craniuDupa ce s-a ostenit Creatorul cu electrificarea satelor, despartirea apelor si recensamantul zootehnic s-a gandit c-ar fi bine sa puna un sef peste toata cooperativa. Si l-a creat pe Om. A facut El aratare cu patru membre si buric la mijloc dar parca-i lipsea ceva, era neterminat.Asa ca o mocirlit repede un guguloi de lut, l-a fixat in partea de sus si i-a zis Cap. Sigur scopul acestei definitivari artistice a fost sa aiba unde exporta Durerea cand vrea s-o dea afara din rai!

Asa am aparut eu, fiinta incapatanata si importator principal de Dureri!

Se pleaca din garda cu capul cat Casa Poporului.Se ambaleaza repede in pijamai si se da la asternut. Se trezeste peste vreo trei ore cu capul cat Pentagonul. Durerea rezista!

Se bea o cafea, un pahar de bere si se intoarce iar in pat pentru o yoga de relaxare. Eh, nu mai e nici yoga ce-a fost…! Se trezeste iar peste o ora, relaxata ca o rama dupa ploaie, cu gura cascata si niste cuie infipte in ceafa.Durerea rezista!

Se mai ia un calmant, se baga iar cornu-n perna.Se ia cu calduri, se arunca haine, sosete si tot ce ma infierbanta inutil.Se culca la loc si se lasa mesaj pentru Durere, ca pentru un amant prea patimas: „Cand pleci, nu tranti usa si trezeste-ma si pe mine cu blandete.Esti libera sa pleci la alta!”

Mai bine ma lasa Creatorul fara cap! Ca-mi ploua in gat? Ei,imi spala amigdalele si nici nu durea asa…

Reclame

Abis

Standard

De murit, murim o singura data, Sau atat ne aducem aminte.

Uneori sunt raspantii in viata in care dam mana cu moartea fara sa stim, o privim in ochi fara sa o recunoastem.Si dupa ce trece clipa ,aerul in jur devine brusc rece iar plamanii  vor sa inspire cu nesat.Diferenta dintre banalitate si trecerea in eternitate e doar de cateva secunde ,nici n-avem timp sa o percepem.

Am citit despre o experienta povestita de Hapi, cum e sa constientizezi ca esti viu.Si m-am gandit sa-mi impartasesc si eu experienta.Nu ca ar fi spectaculoasa, dar poate ca foloseste cuiva, sa nu repete greseala mea.

In urma cu mai bine de 10 ani m-am hotarat sa ma apuc de yoga, asa, de capul meu si fara nici un mentor.Ma gandeam ca exercitiile de respiratie si posturi ma vor ajuta sa-mi controlez crizele de astm din ce in ce mai agresive.Mi-am luat carti, am citit, am crezut ca am inteles si m-am apucat de treaba, sa exersez…

Intr-o seara am vrut sa-i dovedesc sotului meu ce „maestra” am devenit si cum pot sa fac eu o chestie deosebita, adica sa-mi scad temperatura corpului.Pff! Omul nici nu m-a bagat in seama, a crezut ca-mi arde de gluma si si-a vazut mai departe de urmarit filmul la televizor.Si eu mi-am inceput exercitiul de relaxare…Incet-incet tot corpul s-a ingreunat, membrele mi-au devenit inerte si nu le-am mai putut controla.Nu tresarea nici un muschi, eram aproape inerta si nu puteam misca nici un deget. Initial senzatia,pe care n-o mai incercasem niciodata, a fost foarte placuta.Relaxare maxima! Dar apoi a inceput o prabusire brusca intr-un abis fara fund. Un hau negru ma tragea in jos cu putere.presiunea imi scotea aerul din plamani fortat, simteam un tunel rece in jur si nu ma puteam opune fortei gravitationale. Parca alunecam vertiginos intr-un mormant umed.Voiam sa ma agat de ceva, voiam sa strig, sa-mi atentionez sotul ca ma tot duc spre nefiinta, dar nu puteam controla nici un muschi, nu puteam scoate nici un sunet. M-a cuprins frica, apoi o panica pe care n-am mai simtit-o niciodata  in viata. Asa sa fie drumul spre iad? Asta m-am gandit, era prea dureros si prea infricosator sa fie altceva. In interiorul meu era numai zbatere si disperare, in exterior era inertie.

Nu stiu cum am scapat din capcana, cred ca sotul m-a atins fara sa vrea si mi-a dat un strop de energie sa clipesc macar.Apoi am putut sa-mi inclestez pumnii si sa ma rup din tunelul negru. Eram inghetata sloi, transpirata si-mi curgeau lacrimile.Ma durea tot corpul ca dupa niste crampe cumplite, de parca as fi avut tetanie. N-am zis nimic, nu i-am povestit ce mi s-a intamplat. Nici n-as fi avut putere sa vorbesc, nici nu mi-as fi gasit cuvintele sa descriu senzatia. Si nici nu m-ar fi crezut…

De atunci nu mai vreau sa aud de yoga. Poate ca e un lucru minunat, dar e nevoie de pregatire, nu e bine sa te joci cu focul daca nu sti sa-l stingi! Nici acum nu stiu ce s-a intamplat de fapt.Dar n-a fost o chestie subiectiva, nici un vis urat. Doar ca am pasit pe un drum care nu e pentru neinitiati si care nu cred ca se face de unul singur, trebuie sa ai alaturi pe cineva care sa stie calea de intoarcere.

Cam dupa un an o colega mult mai in varsta, vaduva unui medic, si-a gasit fiica de 30 de ani, astmatica si yoghina, moarta in pat. Era transpirata toata , o transpiratie de gheata.Toti au zis ca a avut o criza puternica de astm si s-a sufocat. Asa, stand frumos intinsa in pat, fara sa se chirceasca macar? Si cu medicamentele neatinse pe noptiera?

Amintirea prabusirii in neant mi-a venit brusc in minte si m-au trecut fiori. Eu m-am intors,dar…