Schita (sau caricatura) de roman, sa vedem ce iese…

Fara titlu (deocamdata)

Zorii zgariau in fereastra. Si-n timpane zgaria latratul gros, de bariton, al lui Nero. Ce-o avea si cainele asta de se ia la intrecere cu cocosul care sa dea primul desteptarea in ograda?

Dora isi trase perna peste cap apasand-o tare pe urechi. Sa nu mai auda latrat de caine si nici zumzet de ganduri nabadaioase. Dar nici cainele nici gandurile nu puteau fi stavilite. Se intoarse cu fata la perete. Geana de lumina ce strapungea perdelele de in lumina palid tablourile de deasupra patului.  Le stia de cand lumea, toate ii vegheasera somnul in copilarie, toate ii starneau amintiri. Si tocmai de amintiri voia sa scape…

In capat, chiar deasupra pernei si prima langa icoana e poza bunicii. Apoi e cea cu taica-su la costum si cravata, poza facuta in tinerete pentru panoul de onoare. Apoi ea, in uniforma si cu bentita, cu niste ochi mari si sfredelitori; „ce se benocleaza fata asta asa de zici ca acu-i picata din luna?” intreba tac-su uneori jenat de curiozitatea ei. In alta poza e impreuna cu cele doua surori, doua mogaldete pe care le tine protector de mana. In tabloul cel mare e fratiorul Codrut cand era cat o sarmaluta tinut cu fala in brate de tata. Apoi tot Codrut cu parul strans cu fundita in varful capului (poza de samurai, cum radeau cand erau mici) probabil inainte de taierea motului. Toata familia ei e acol. Aproape toata caci realizeza acum ca figura mamei nu e nicaieri, in nici o poza. Asa cum n-a fost nici in toata copilaria ei alaturi, aproape niciodata.

Gandul la mama ii da fiori. Candva a iubit-o ca pe cea mai draga fiinta din viata ei. Apoi a compatimit-o ca pe o victima a sortii. Mai tarziu s-a revoltat pentru ne-revolta ei; acum isi da seama ca acelasi spectru al resemnarii l-a mostenit si ea si o cuprinde furia…

Scartaie poarta de la drum. Se aude tusea seaca de fumator inrait a tatei. Asa devreme si iese tata pe ulita sa ia apa de la fantana? El, care injura mereu muierile daca nu gasea galetile pline ca doar asta-i treaba de femei sa care apa, n-o sa stea el in rand cu vecinele langa fantana? Probabil ca s-a trezit insetat, n-a gasit nici o cana de apa  sa-si stinga arsurile si n-a avut incotro: ori moare de sete, ori isi calca pe orgoliu si trece drumul la fantana. S-o fi gandit ca la ora asta lumea inca doarme deci n-o sa-l vada nimeni… Dupa cateva minute se aude iar poarta si pasii tarsiti pe caldaram. Apoi mieunat jalnic de pisica aflata la momentul nepotrivit in locul nepotrivit, adica in calea unui papuc de om posac si insetat.

De n-ar latra Nero ar fi liniste deplina. Ar fi liniste afara caci in mintea fetei e o zarva de nedescris. Nu poate sa-si faca ordine in ganduri, nu stie de unde sa inceapa. Cu ochii in tavan incepe sa depene amintiri.

***

Primii ani din viata sunt stersi din memorie. Parca s-ar fi nascut pe la 4-5 ani, abia de atunci are licariri de amintiri. Ce retine bine e un miros, unul deosebit care i-a marcat copilaria: mirosul de grau fiert. De coliva. Stie ca maica-sa se maritase de foarte tanara sedusa de un sofer chipes si blond ce trecea zilnic cu camionul cu piatra spre santierul de la marginea satului. Bunicii se impotrivisera dar cedasera in cele din urma sperand ca fata lor va fi fericita langa alesul ei chiar daca lor nu le inspira nici o incredere. Ca doar de-aia se zice din batrani sa-ti iei nevasta sau barbat din satul tau, sa-i stii neamul si apucaturile, nu un strain de care nu stii nimic doar ca zambeste frumos si are ochi albastri.

La putin timp dupa nunta mama-sa a ramas insarcinata si a asteptat cu nerabdare sa-i faca un baiat sotului ei. N-a fost sa fie, s-a nascut o fata. Ar fi vrut s-o boteze Maria dar barbatul, emancipat si plimbat pe mai multe santiere, a botezat-o Minodora, spre ciuda bunicilor. Urat ii fusese toata viata de numele ei, nu-l folosea decat in scrieri oficiale, altfel toti ii spuneau Dora. Pe taica-su nu-l mai tinea minte. Se prapadise cand ea avea doar vreo trei ani. A aflat mai tarziu, din „bunavointa” unor vecine ca murise dintr-o bataie crancena primita de la un barbat gelos care-l prinsese in pat cu nevasta lui. Pe maica-sa n-o intrebase niciodata si nici ea nu-i povestise nimic. Doar atat:tac-tu a murit cand tu erai mica!

Apoi in casa a inceput mirosul de coliva. Ca stia sau nu ca fusese inselata femeia i-a facut omului ei toate parastasele si l-a jelit ca la carte. Sincer sau nu numai sufletul ei a stiut…

Ramasa vaduva tanara, abia trecuta de 20 de ani, cu un copil in brate si traind in casa parintilor, a trebuit sa-si gaseasca ceva de lucru,  pensia de urmas a copilei fiind prea mica sa se poata descurca. S-a angajat vanzatoare la un magazin in sat. Pleca dimineata si se intorcea seara. Obosita, trista, mereu cu hainele si sufletul cernite. Dora sedea cu bunica. Bunica gatea, bunica sapa in gradina, bunica ii impletea coditele, bunica o invata rugaciuni, bunica ii admira desenele. Bunica facea totul. Doar ca nu zambea niciodata.Bunicul era si mai tacut si mai absent. N-a bagat de seama ca a murit decat cand a vazut ca se umple curtea de lume si ca un nene cu rochie lunga si neagra canta ceva si falfaie o cadelnita. Si iar mirosul de coliva a inundat casa…

Intr-o zi le-a auzit pe mama si pe bunica ciondanindu-se. N-a priceput de ce, era treaba de oameni mari si nu se amesteca ea in asa ceva. Doar ca seara mama a venit de la serviciu insotita de un nene. Un nene care i-a adus o cutie cu bomboane, prima din viata ei. Dupa ce a terminat bomboanele a pastrat multi ani cutia ca pe un lucru valoros, un sipet de pret in care sa-si tina micile nimicuri. Iar bunicii i-a adus o punga cu portocale, marfa rara si asta. In timp ce ea isi savura fericita bomboanele oamenii mari au stat la masa , la discutii si la cafea. Cafeaua mirosea mai bine decat coliva si si-a dorit atunci in mintea ei de copil ca asa sa miroasa zilnic in casa lor.

N-a trecut mult si nenea a venit iar in vizita. De data asta i-a adus o papusa. Una mica dar cu par adevarat si careia puteai sa-i scoti pantofii din picioare. Mama nu mai purta haine negre. A luat-o de mana si i-a spus:

-De azi el e taticul tau! Sa-l iubesti si sa-l asculti intotdeauna, ai auzit?

S-a bucurat. E mare chestie sa ai un tatic asa cum au ceilalti copii; si nu-i de colea sa fie si un barbat in casa, sa nu se mai opinteasca bunica sa taie singura lemnele! Dar bunica n-a zambit si n-a zis nimic, nu parea a fi bucuroasa.

Casa cu tatic era parca mai vesela. Si mama uneori zambea. Apoi parca mama  inceput sa se ingrase, „s-a balonat” pana ce i-au dat vestea ca va avea un fratior. Dora era si mai fericita, ii pusese Dumnezeu mana-n cap cu un tatic si un fratior. Doar ca fratiorul s-a transformat in surioara si taticului nu i-a convenit deloc, a tunat si a fulgerat cateva zile . Nici nu i-a pasat ce nume va purta noua fetita , mama a botezat-o Alina sperand sa-i fie o alinare mai tarziu. Taticul lucra la sonde, era mai mult plecat si venea acasa cam la o saptamana. Cand venea era mai tot timpul imbufnat si cu samanta de scandal. Daca cea mica plangea striga la nevasta-sa sa-i ia urlatoarea de pe cap ca el trebuie sa se odihneasca, munceste ca prostu’ sa tina familia si n-are pic de liniste . Daca ea, Dora, voia sa-l veseleasca spunandu-i noua poezie invatata ii dadea un ghiont „mars de-aici cu prostiile astea, va arde de poezii si eu sunt rupt de oboseala!” Nimic nu-i era pe plac: nici mancarea soacrei, nici blandetea nevestei, nici dragalasenia fetelor.

Apoi, deodata, a inceput sa fie iar vesel. Si mama iar „s-a balonat” in asteptarea unui fratior. Taticul fluiera prin curte, cinstea vecinii la gard spunand c-o sa aiba musai un flacau de data asta, iar fetelor le aducea pufuleti si caramele.

Numai ca barza iar a gresit comanda si mama  mai adus pe lume o fetita. Ce sa mai vorbim de nervii lui taticu? De furie nici nu s-a dus sa-si scoata nevasta din spital si nici n-a vrut sa stie ce nume va purta copila. Era deja de rasul satului cu trei fete in batatura. Si numai proasta de nevasta-sa il facuse de rusine!

Pe cea mica a numit-o Maria, s-o apere sfanta fecioara de tot raul si de tot necazul. Acu Dora era „cea mare”, avea deja vreo 7-8 ani. Invatase sa stearga praful, sa dea mancare la gaini, sa adune ouale din cuibar, sa-i dea laptele celei mijlocii si s-o legene pe cea mica cand nu era mama prin preajma. Mama renuntase la serviciu, nu putea bunica sa se descurce si cu fetele si cu gospodaria. Iar taticu’ ramasese un musafir rar pe acasa, mereu nemultumit si artagos.

Dora mergea la scoala. Ii placea s-o asculte pe „doamna”, sa invete ceva nou, sa deseneze si sa scrie. La scoala era aproape fericita si-i crestea inima de bucurie de cate ori era laudata ca a raspuns frumos. Acasa isi facea lectiile de cum ajungea, nimic nu era mai important decat sa aiba temele scrise. Doar cand venea taticu’ scria pe ascuns. Odata o luase de umerii bluzei si aproape o aruncase de la masa pe care scria „ete la ia, sta ca plosnita cu nasul in carte de parca s-ar face profesoara!”. Iar de citit citea numai cand nu era el acasa caci intr-o seara ii stinsese lumina cand era pe la mijlocul povestii tipand la ea „de-aia muncesc ca prostu’, sa platesc curent sa stea mimozele sa-si strice ochii-n carti, sa-mi ceara si ochelari pe urma!”…

Bunica se garbovea din zi in zi. Auzea cu greu si uneori zicea cu naduf:

-Mai bine ca-s surda, sa nu mai aud atata scandal in jur!Mi-a inchis Dumnezeu urechile, poate s-o indura a-mi inchida si ochii ca-i destul amar si-atat.

Si s-a indurat Dumnezeu. Trei zile a stat batrana in pat si n-a inghitit nimic. Dora ar fi stat langa ea, presimtea ca nu-i bine ce se intampla. Dar bunica n-a lasat-o:

-Du-te, Dorica, la scoala! Sa inveti bine, fata, si sa-ti faci un rost in viata. Ca rostul tau nu-i in casa asta. Du-te si sa te pazeasca Bunul Dumnezeu, ca un inger din cer sigur te-o veghea…

Dora s-a dus la scoala sa n-o supera pe batrana. Cand s-a intors a gasit-o spalata si asezata sub giulgiu alb in sicriu in timp ce niste bocitoare ii zumzaiau la capatai. Si iar mirosul de coliva s-a pravalit peste casa lor.

Mama-sa incepuse sa semene c-o stafie cu ochii infundati in cap, mereu gonita de grijile casei si de nervii barbatului caruia nu-i putea intra nicicum in voie. Cat timp era el plecat era putina liniste in casa.Dar apoi venea vijeliosul si incepea scandalul.

Odata cu primavara s-au schimbat si vremurile. Taticu’ parea iar in toane bune si uneori chiar le mangaia pe frunte, daca zburleala aceea de breton se putea chema mangaiere. Iar mama parca se mai intremase. Ba chiar „se balonase” iar in asteptarea unei noi berze. De data asta barbatul si-a luat nevasta de mana si a dus-o la oras, la un doctor adevarat, de-ala de vede copilul pe televizor din burta ma-sii ca sa-i spun ce o sa fie. Si cand a auzit ca in sfarsit e baiat s-a imbatat crita si a dat de baut tuturor celor aflati in carciuma.

Mama a crezut ca i s-o fi schimbat si ei norocul si vor veni zile senine si-n famlia lor. Barbatul aducea acasa portocale , ii cumparase si rochie noua cu burta, sa se mandreasca-n sat cu nevasta care o sa-i nasca un baiat. Iar fetelor le spunea, mai in gluma, mai in serios:

-Pupezelor, cand se va naste printul-mostenitor ati dat de dracu’! Sa nu-l suparati cu ceva sau sa nu-l respectati cum trebuie ca aveti de-a face cu mine, asa sa stiti!

Intr-o zi taticu’ sapa in gradina. Trudea din greu si-ar fi baut o bere. Asa ca i-a zis nevestii:

-Trimite-o, femeie, pe Dora sa-mi ia niste bere de la bufet ca m-am deshidratat de tot! Sa faca si ea o treaba-n casa, nu sa stea cu nasul in ceasloave toata ziua.

-Mai, omule, cum sa se duca ea la bufet, ca-i copil? Sunt betivi acolo, nu-i de ea, du-te tu…

-Adica sa las sapa ca e fi-ta mare domnisoara si-i pute la bufet? a ridicat el tonul.

-Bine, lasa ca ma reped eu, nu te mai enerva.

-Asa, invat-o puturoasa, i-ai apararea. Du-te, daca vrei, numai bere sa aduci!

Si-a plecat femeia leganandu-si burta proeminenta. Pesemne c-o fi fost ceasul rau-pisica 13, zi cu ghinion. La intoarcere o vaca turbata de caldura s-a napustit asupra ei si-a trantit-o. Au auzit-o oamenii tipand si i-au sarit in ajutor. Au gasit-o mai mult moarta decat vie, intr-o balta de sange. Salvarea a dus-o de urgenta la spital. Mama a fost salvata. La fel si copilul doar ca s-a nascut prematur, cu mult inainte de termen.

A stat vreme indelungata in spital cu copilul. Medicii au fost sceptici, nu i-au dat mari sanse de supravietuire baietelului. Desi incepuse sa ia in greutate inca arata ca un pisoi fara ochi si scotea niste tipete stranii. Doar timpul avea sa decida cat de afectat mintal va ramane.

Cat timp a stat mama si feciorasul in spital taticu’ a pendulat intre rugaciune si betie. Incepea sa se roage pentru viata pruncului promitand Domnului marea cu sarea daca-i salveaza odorul si termina golind sticla insotit de blesteme la adresa cui i-a stricat lui norocul si fericirea. Adormea cu capul pe masa si a doua zi o lua de la capat…

In cele din urma medicii au externat-o pe mama cu copilasul acasa, mai mult de atat nu puteau face pentru copil. Mai mult decat rabdare n-au avut ce sa-i recomande. Tatal si-a dus pruncul acasa mandru si plin de speranta. Chiar daca era mic cat o sarmaluta baietelul era frumusel, manca bine si parea a fi in regula. Doar cand incepea sa tipe sfasietor iti dadeai seama ca ceva nu-i in regula, ca nu asa plang copiii. Degeaba il hranea, degeaba il legana sau ii canta, nu se oprea din tipat pana nu adormea epuizat. Multe nopti s-au aprins luminile in toata casa pentru tipetele lui neintelese de nimeni…

Pe baiat l-au numit Codrut. Parea ca vede si aude, zambea cand ii vedea in preajma, gangurea in legea lui, se juca. Dupa ce a implinit trei ani au inceput sa-si dea seama ca traieste in alta lume, una neinteleasa si bantuita de vedenii .Numai el stia ce-l sperie de nu se putea opri din tipete , din tavalit pe jos si zvarcoliri. Ramanea apoi teapan ca un mort ore-n sir…Au plans ce-au plans parintii si s-au resemnat.Doctorii le-au spus ca are creierul afectat de la nastere si nu se poate sti cum va evolua, daca va putea sau nu sa se descurce singur in viata sau va ramane mereu un copil natang si neajutorat.

Viata Dorei era lipsita de bucurii. De cand se stinsese bunica nu mai avea cu cine sa vorbeasca. Mama era mereu cu gandul dus, parca nici nu baga de seama ca mai exista si ea pe lume. Mai toata ziua era cu cel mic in brate.Iar daca vedea de treburi prin curte dadea fuga la fiecare tipat.Fetitele erau spalate, pieptanate, hranite si…atat. Fiind de varsta asa apropiate se intelegeau bine una cu alta, erau nedespartite. Isi povesteau, se sfatuiau, se consolau. Dora era mai tot timpul singura. Singura ei bucurie era scoala. Se scula dimineata cu gandul sa plece cat mai repede la scoala, se intorcea acasa cu gandul la ziua de maine. Era un copil silitor, nu prima din clasa dar foarte constiincioasa. Si isi dorea sa invete cat mai multe, sa mearga la scoli inalte, sa-si faca un rost in lume asa cum o indemnase bunica pe patul de moarte. Parca era o datorie pe care trebuie s-o implineasca.

Intr-o zi a venit mai obosita de la scoala. O durea capul, o dureau oasele parca. Si s-a dus sa sta putin in pat inainte de a se apuca de lectii si de treburile ce le avea de indeplinit. A dormit putin. Cand s-a dat jos din pat a vazut o pata de sange pe cearsaf. S-a speriat crezand ca altcineva sezuse inainte in pat, ca cineva din casa e ranit. S-a gandit imediat la Codrut, sa nu se fi lovit in agitatia lui. Dar apoi a vazut ca e plina de sange si pe pantalonii ei. Spaima i-a fost si mai mare. De unde sange, ca nu s-a lovit nicaieri? Si-a dat hainele jos cu teama sa se schimbe . Era ceva rau, nu? Nu poate fi de bine sa sangerezi…

Speriata si-a luat inima-n dinti si s-a dus sa-i spuna mamei. Nu atat cat sa-i ceara o explicatie cat sa nu fie certata ca a murdarit cearsaful, ea n-are nici o vina. Mama s-a inrosit intai, apoi s-a albit.

-De azi nu mai esti copil, esti o domnisoara!

-Pai domnisoarelor le curge sange asa? De ce? Si ce inseamna „domnisoara”?…

-Adica esti fata mare, ti-am spus ca nu mai esti o fetita, ca surorile tale. Sa nu lasi nici un baiat sa te mangaie, sa te pupe sau mai stiu eu ce sa-ti faca, ca e rusine mare si se poate intampla o nenorocire!

Si mama si-a vazut de treburi iar Dora a ramas mai nedumerita decat fusese. Ce are sangerarea cu domnisoara si ce au baietii cu rusinea? Bine macar ca i-a spus mama ca nu-i bolnava, ca asa trebuie sa fie si ce are de facut. Toata noaptea s-a zvarcolit in pat incercand sa priceapa ceva. Dimineata iar era cearsaful patat si a trebuit sa-i spuna mamei. Ea a invatat-o cum trebuie sa se protejeze si ca lucrurile astea nu se vorbesc…

Dar Dora tot voia sa stie ce-i cu ea. Asa ca a doua zi , la scoala, a tras-o deoparte pe Mirela, colega ei care avea surori mai mare. Ele sigur erau deja „domnisoare” si-o sa-i spuna si ei ce si cum. Mirela a ras cand a auzit-o, i-a zis ca ea e „domnisoara”de vreun an si ca asa intentioneaza sa ramana pana s-o marita. Toate pauzele au stat de vorba, a lamurit-o pe deplin. Si cum e cu menstruatia si ca berzele se ocupa de cu totul altceva decat de carat copii. Ba chiar i-a dat niste amanunte tehnice cam cum se procedeaza, ca ea vazuse intr-o noapte la televizor cand fusesera ai ei plecati la o nunta… Dora s-a rusinat de cele aflat. Si mai ales de ignoranta ei, ca nu stia ceea ce probabil stiu toate colegele ei. Deci mama-sa nu fusese „balonata”  iar taticu’ nu era strain de tot ce se intamplase!

Din ziua aceea Dora chiar s-a privit pe sine ca pe o domnisoara. Parca s-a inaltat brusc, i s-au rotunjit sanii si soldurile. Ratusca cea urata incepea metamorfozarea in lebada. Dar nu numai ea vedea asta, erau si alti ochi care remarcasera schimbarile.

Mama era internata in spital cu Codrut care facuse o pneumonie urata. Ea ramasese om de baza in casa, sa aibe grija de surioarele ei. Ce daca abia implinise 12 ani, stia bine rostul casei si cum se face o tocana de cartofi! Dupa o saptamana de munca la sonde, in varf de deal, taticu’ venise acasa. Trecuse pe la spital si era necajit ca feciorului nu-i scadea febra , in ciuda medicamentelor. De necaz bause o sticla de vin si trecuse la a doua…

Asa l-a lasat Dora, cu paharul in fata, cand s-a dus la culcare. Si-a spalat surioarele, a spus rugaciuea cu ele si s-a dus in patul ei. A trezit-o mirosul de bautura si mormaiala fara rost a namilei de om care trasese patura de pe ea. Mai intai n-a priceput ce se intampla, a crezut ca-i e rau omului si are nevoie de ajutor. A dat sa strige „ce faci, taticule?”dar o palma grea, mirosind a tutun aspru i-a acoperit gura. Mai mult din instinct a inteles ca avea sa se intample si l-a muscat de mana. El a pocnit-o si-a tras-o de par. N-a vrut sa tipe, sa nu le sperie pe fetite, dar s-a luptat cu el cum a putut. Cand monstrul ametit de bautura a cazut impiedicat de un scaun a zbughit-o pe langa el drept in curte.

N-a mai indraznit sa intre in casa. S-a rugat sa se fi lovit la cap si sa fi murit acolo. Sau macar sa doarma dus pana dimineata, sa nu se ia de surorile ei. A tremurat, cu hainele rupte, in mijlocul curtii. Intr-un tarziu s-a urcat in podul grajdului si s-a cuibarit printre paie.  A plans toata noaptea.  In zori i se terminasera toate lacrimile. Dar si copilaria se terminase. Taticu’ a murit definitiv; ii spunea tata numai cand era cineva strain de fata, altfel nu-i spunea in nici un fel. Daca vorbea despre el spunea „barbatul mamei”. Iar in sinea ei nu-i spunea decat Bestia!…

***

Cum, necum, a trecut scoala generala. Neajutata de nimeni, invatand mai mult pe fuga, Dora a terminat printre primii. Ar fi vrut sa plece la un liceu de renume, intr-un oras indepartat. Dar cu greu reusise doamna diriginta sa-i convinga parintii s-o lase sa faca naveta la liceul din cel mai apropiat orasel. Mai ales ca intre timp erau si surorile ei eleve si cheltuielile crescusera. Dar ea se multumea cu putin: doar abonamentul pentru naveta, o pereche de pantofi si doua -trei haine de schimb. Regreta vremea cand elevii mergeau la scoala in uniforme, nu s-ar mai fi simtit prost fata de colegele care veneau cu blugi de firma si posete sofisticate in loc de ghiozdan.

Daca se impotmolea la matematica si chimie  se descurca in schimb onorabil la literatura, istorie si geografie. Cand a castigat la un concurs scolar un atlas geografic a fost mai mult decat fericita. Era mandra si ca reusise sa se impuna prin cunostinte dar si pentru ca premiul acela ii deschisese noi orizonturi; fiecare pagina de atlas era un vis pe care si l-ar fi dorit implinit. Asa a inceput sa caute la biblioteca liceului carti de calatorii, reportaje din lumea larga. Spre lumea asta larga tanjeau toate aspiratiile ei, spre acolo o indemnase bunica inainte sa moara.

Viata de licean nu-i oferise prea mari satisfactii. Evita sa mearga cu ceilalti colegi , nu avea prieteni. Ei o priveau ca pe o salbatica, o izolau. Nici ea nu le cauta compania. Nu era genul care sa dea fuga in pauza la toaleta ca sa-si improspateze rimelul sau ca sa pufaie o tigara. Prefera sa ramana in banca si sa-si mai repete o lectie. Baietii n-o curtau, n-o invitau la o cafea. Doar intr-un an, de 1 mrtie, primise de la Calin, ochelaristul -tocilar al clasei , un martisor. Il purtase prins sub rever, sa nu-l vada nimei si nu indraznise nici macar sa-i multumeasca. In rest nimeni nu ii dadea atentie, trecea ca o fantoma pe holurile liceului. Cand era scoasa la tabla sau ridicata in picioare sa raspunda la ore se simtea pusa sub lupa, avea impresia ca i se analizeaza fiecare gest, i se cantareste fiecare cuvant. Si se fastacea, se ineca cu vorbe. Credeau unii ca e balbaita, era doar timida.

In clasa a 11-a a castigat olimpiada pe judet la geografie. N-au vrut ai ei sa o lase sa mearga mai departe. A suferit si a rabdat. In clasa a 12-a iar s-a clasat pe primul loc. Ca nu degeaba statea toata ziua cu nasul in atlase! Cu mari insistente din partea profesorilor si cu promisiunea ca n-o costa nimic s-au indurat parintii s-o lase sa mearga mai departe, la Sibiu. A fost prima ei plecare de acasa, primul pas spre evadarea in lumea larga! Si chiar n-a castigat decat locul trei, o medalie de bronz si un plic cu o suma infima de bani, s-a simtit de parca cucerise Everestul.

Atunci au inceput sa prinda contur visele ei: sa urmeze facultatea de geografie, sa devina ghid si sa colinde lumea. In vise totul pare posibil si poti sa faci abstractie de bani, totul se calculeaza in rugaminti si iluzii….

Liceul s-a incheiat. Cand au auzit de facultate ai ei au luat foc:

-Scoli? Iar scoli? De unde bani? si astia de-acasa ce mai mananca? Du-te si munceste, angajeaza-te undeva ca trebuie sa aduci si tu un ban in casa, nu numai sa toci!…

Lupta apriga a dat Dora intai cu maica-sa si apoi, in coalitie, cu taica-su. Ba chiar a gasit curajul sa-l infrunte si sa-i spuna ca o sa se descurce cu pensia ei de urmas dupa tata-su bun si cu bursa pe care o s-o primeasca, ca nu ia nici un ban de la gura familiei. Dupa certuri, lacrimi, exercitii de diplomatie, a primit acordul: va merge la facultate, la Bucuresti,dar sa se descurce cum o stii, alti bani de acasa n-o sa vada!

***

In mijloc de toamna blanda, sub raze prietenoase de soare, Dora a coborat pe peronul Garii de Nord tragand de geamantanul greu ramas mostenire de la bunicul. Alt geamantan in casa nu mai exista fiindca nimeni nu mai calatorise din familia lor. Si ce daca era ponosit, demodat, chiar ros de soareci intr-un colt? Hainele ei putine, spalate cu sapun de casa, stateau confortabil alaturi de cele cateva carti pe care si le luase.Printre ele, ca o incarcatura pretioasa, multe vise!

Intrata in camera de camin unde primise repartitie Dora a avut un soc. Muzica urla la maxim iar cele trei fete dinauntru se straduiau sa se inteleaga tipand una la alta. Cand au vazut-o intrand s-au napustit asupra ei cu tirul de intrebari. Dar fara a reduce decibelii din boxe.

-Buna, eu sunt Simina! s-a prezentat bruneta inaltuta si cu parul strans intr-o coada de cal.

-Si eu sunt Gabi! a ciripit si blonduta cea firava

-Eu sunt Zana Maseluta! Nu, glumesc, chicotii a treia. Ma numesc Manuela dar poti sa-mi spui Ella, asa mi-e numele de scena… Tu?

-Sunt Dora. Oficial sun Minodora Dragan dar mi se spune Dora, chiar daca n-am scena…

S-au pupat, si-au dat mana si si-au vazut de treaba. Atatea rasete de-odata nu mai auzise Dora in toata viata ei. Sunt haioase fetele astea, sigur o sa se simta bine alaturi de ele. Si nici n-a vazut vreuna mai fitoasa, par toate normale si fara gargauni.

Dupa ce cosul de hartii s-a umplut de ambalaje de la despachetat si dupa ce rafturile dulapurilor s-au umplut de haine frumos imachetate fetele au invitat-o la o cafea. Toata copilaria adulmecase Dora mirosul cafelei proaspete dar de gustat nu gustase niciodata, doar taica-su avea acest privilegiu, ei, ceilalti nu puteau nazui mai sus de un ceai de menta cu un strop de lamaie. Cafeaua a fost delicioasa, chiar daca putin cam amara pentru gustul ei, dar n-a indraznit sa mai ceara zahar, in definitiv „calul de dar nu se cauta de dinti”, nu?

Muzica s-o oprit abia seara tarziu cand fetele, obosite de zbantuiala, s-au trantit in paturi. Cand s-a stins lumina s-a dus si Dora la baie sa se schimbe. Niciodata nu se dezbracase de fata cu cineva strain. Iar pijamalele ii ramasesera cam scurte si s-ar fi jenat s-o vada fetele asa, cu pantalonii mai sus de glezne. Nu curgea decat apa rece. Dar curgea, nu trebuia adusa de la fantana! Dora s-a spalat, si-a luat pijamalele si s-a asezat fericita in pat. A adormit cu zambetul pe buze, epuizata de emotii si coplesita de noutati. Era prima zi din restul vietii ei. Si era incerzatoare ca va fi o viata frumoasa!

***

11 responses »

  1. Rubrică de roman sau de român? Să pun poza mea ? Pe post de român bine hrănit cred că fac față. Și, auzi, nu te lua de Suceava mea. La inundații cine a stat de vorbă cu Băse ? Socrelul meu. Când i-a promis ministrul Ap.N. – Gabriel Oprea, socrului meu un camion de BCA pentru refacerea casei mă gândeam să-l iau de la Mangalia (camionul – plin cu marfă), să-l duc la Dornești și dacă vor ăștia de la D.N.A. să salte un colonel pe motiv de furt – să le dau link-ul de pe you-tube, cu Oprea și Băse făcând promisiuni de camioane. Dacă mergeam la tribunal cu laptopul să le dau link-uri ? Ar ieși de un roman ? Cred că de un Moromete mai …amărât.
    Succesuri !

  2. Sfat:
    – pozitionare în timp – e important , ante sau după 1989;
    – pozitionare în spațiu – aici am înțeles ceva, fiind vorba de un sondor cred că-i vorba de Valea Prahovei, dacă nu cumva e sondor de gaze de șist și asta înseamnă că ai plasat acțiunea la Pungești – Vaslui. E bine, lasă că se bucură nea Gică că, eu mereu îl țin la curent cu recordurile din Vaslui – cea mai beată femeie, cel mai beat copil, babele violate, sărăcie cât cuprinde etc.
    – de ce am senzația că bunica din roman a fost inspirată de bunica ta ?
    – o ultimă solicitare, dacă ai băgat un câine în roman botează-l Max și nu fi părtinitoare, bagă-l și pe Yeti. Poate-i văd la Hollywood într-o ecranizare celebră. Ajunge pentru seara asta, mai bagă o fasciculă să-mi vină idei.

  3. Azi, tare de dimineaţă, citii fragmentul. O scriere în care se pot regăsi multe Dore. Îmi seamănă cu romanul realist, ceea ce relatezi este adevărat, şi totuşi e ficţiune. Îmi dă senzaţia că ceea ce citesc s-ar fi putut întâmpla. De aceea este foarte important (cum spunea şi comentatorul de mai sus) contextul istoric şi social, descrierile şi portretele (atenţie: să nu devină plictisitoare). Liviu Rebreanu spunea: „realitatea pentru mine a fost un pretext pentru a-mi crea o altă lume nouă, cu legile ei, cu întâmplările ei”. Nu te interesează frumosul, stilul acela şlefuit, plin de metafore, ci „pulsaţia vieţii”. Ai reuşit să descompui în cuvinte clipe de viaţă adevărată. Să scrii! Te-ndemn! Eu am să te citesc cu interes.

  4. Multumeste frumos pentru sfaturi, dar nu le lua in seama, scrie exact ceea ce simti si spune exact ceea ce vrei sa spui. Mie imi place pentru ca e o scriere normala, fara sclifoseli, fara descrierea in 1ooo de caractere a cerului azuriu cum se topeste el pe campul auriu. Le zici frumos, normal, calm linistit si totalmente imprevizibil. Am invatat de niste ani incoace ca normalitatea unei vieti poate fi uneori palpitanta, naucitoare si iesita din tipare, spre surprinderea celui care o tarieste. Astept si continuarile si multumesc pentru experienta asta: sa fiu martor la nasterea unei carti.
    P.S.: eu scriu la a mea de vreo doi ani, dar o sa ma apuc serios de ea in perioada asta, ca tot m-am intors in patria-muma…

  5. Avea uniforma cu bentiţă ,deci era înainte de ’89 …🙂
    Felul în care scrii este foarte atractiv,cred că asta contează…să fie citit
    cîte cărti cumpărăm de la librărie cu poziţionarea acţiunii în timp…spaţiu…etc şi zac necitite?
    Mult succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s