Si la tara e tot tara!

Vremea e din ce in ce mai calda, peisajul e din ce in ce mai inflorit, ochiul e tot mai dornic de verde si de frumos asa ca incep sa ma uit mai cu atentie in jur. Si vad lucruri care ma bucura.

Cand m-am mutat la tara, acum vreo zece ani, desi locuiam pe un santier, primul lucru definitivat a fost un mini-catarg pus in fata casei pe care sa fluture un tricolor. S-a uita lumea cam crucis, eram niste ciudati, ca de obicei noii locatari ai zonei, in special bucuresteni cu locuinte de vacanta, isi pun pitici de gradina, lampi solare sau gratare zidite… Noua ni s-a parut normal, eram dornici de a locui sub flamura drapelului, asa cum n-am fi putut sa facem la etajul patru al unui bloc.

Acum, dupa un deceniu, ma uit cate drapele s-au ridicat pe catarge pe ulita mea. O fi dintr-o desteptare de patriotism sau dintr-un snobism de a copia ceea ce pare o moda, important e ca nu ne mai e rusine sa ne afisam simboluri nationale. Cred chiar ca la tara e mai multa dorinta de a ne afirma nationalismul, un nationalism constructiv, nu agresiv si nu xenofob. Asa ca, in drum spre serviciu, dau in gand onorul catorva steaguri tricolore si incerc sa ma scutur de sentimentul ca a fi roman e un lucru rusinos. De ce ar fi mai frumos si mai demn de afisat steagul american, numai fiindca are mai multe stele? Si tricolorul nostru emana optimism, e plin de viata si de culoare! E adevarat, eu as fi preferat un rosu mai ciclam, un galben mai portocaliu si un albastru mai turcuaz, chiar cu o insertie de margele in centru, daca s-ar putea… 🙂

Romania nu e trista si cenusie cat timp vom avea in pragul casei trei culori fluturand sub cer senin!

Tu, minunatule!

Nu stiu cine i-a dat lui Dumnezeu proiectul si autorizatia de constructie cand l-a zamislit pe om! Desi pare ca a fost implicat doar ceva lut sau chirpici si apoi s-a mai valorificat o coasta n-a fost deloc treaba de amator. Tocmai am citit niste date demne de lauda si mirare referitor la complexitatea si maretia corpului uman. Ce am invatat eu temeinic la anatomie, in scoala, nu va mai povestesc ca o parte am uitat si restul puteti gasi si singuri in manuale sau atlase. Bine ca n-am uitat pe unde sa-mi caut ficatul si pancreasul, nu caut hipotalamusul prin calcai si nu astept ca din bulbul rahidian sa infloreasca gladiole! 🙂

Descifrarea corpului uman se realizeaza prin proiectul Genomul Uman prin care deja s-au descoperit deja lucruri uimitoare:

-ADN-ul uman contine 23.000 de gene, mult mai putine decat se credea.

-Corpul uman contine cca. 5 litri de sange.

-Cand cantitatea de apa din organism scade cu 1% iti este sete, cand scade cu 10%, mori.

-Odata la 7 ani corpul uman isi inlocuieste aproape toate celulele.

-In corpul uman sunt peste 1200 km. de vase de sange iar capilarele unui adult puse cap la cap ar ajunge pentru a inconjura Pamantul de aproape 4 ori; numai un plaman contine 300 de miliarde de vase capilare care adunate s-ar intinde pe o distanta de 2400 km.

-Jumatate din greutatea nou-nacutului este castigata in ultimele 7 saptamani de sarcina.

-Media duratei unui vis este de 4-5 minute iar majoritatea viselor sunt alb-negru.

-Un adult are mai putine oase decat un copil; ne incepem viata cu 350 de oase iar la maturitate avem doar 206 pentru ca unele se unesc in timpul cresterii. Un picior are 26 de oase.

-Dintii sunt tari ca piatra iar mandibula este cel mai dur os din organism.

-Piciorul unui om contine 250.000 de glande sudoripare.

-Cand doarme un om se lungeste cu cca. 8 milimetri pentru ca dimineata sa revina la inaltimea initiala; motivul este forta gravitationala care actioneaza asupra cartilagiilor.

-Testiculele unui barbat produc 10 milioane de spermatozoizi pe zi, suficient pentru a repopula intreaga planeta in doar 6 luni.

-Ovarul contine cca. o jumatate de milion de ovule dar numai 400 dintre ele au ocazia sa dea nastere unei noi vieti.

-Cea mai mare celula din organism este ovulul iar cea mai mica este spermatozoidul.

-Chiar daca nu este la fel de sensibil ca al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.

-Urechea poate distinge pana la 300.000 de tonalitati.

Cand o persoana moare vazul este primul care dispare iar auzul este ultimul simt perceput.

-Cel mai mare si mai greu organ este pielea; ea cantareste cam 3 kg. si poate acoperi o suprafata de 2 m patrati. In timpul vietii un om pierde cam 18 kg. de piele moarta.

-In corpul fiecaruia dintre noi traiesc bacterii a caror greutate totala atinge 2kg. (numai in gura sunt cam 40.000), fiecare centimetru patrat de piele contine cel putin 32 milioane de bacterii, dar din fericire cele mai multe sunt inofensive.

-Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest articol!

-Sunt necesare 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent pe frunte.

-Unghiile de la maini cresc de 6 ori mai repede decat cele de la picioare.

-O persoana pierde in medie 50 de fire de par zilnic si peste 10 miliarde de particule de piele moarta. Un fir de par poate sustine o greutate de 100 de grame.

-Un om obisnuit mananca in jur de 50 tone de alimente si bea cam 50.000 litri de lichide de-a lungul vietii pentru a-si mentine o greutate de 80 kg.

-Un om poate rezista 40 de zile fara hrana, 11 zile fara somn, 6 zile fara apa si 6 minute fara aer.

-Stomacul unui adult poate cuprinde 1,5 kg iar intestinul gros are 10 metri lungime.

-Muschii oculari se misca de 100.000/zi echivalentul pentru muschii piciorului sa parcurga un traseu de 80 km. zilnic.

-Muschiul ochiului este cel mai rapid, se poate contracta in mai putin de o sutime de secunda.

-Pentru a te incrunta folosesti 43 de muschi, pentru a zambi ai nevoie doar de 17.

-Cel mai puternic muschi al corpului este limba.

-Corpul foloseste 300 de muschi pentru a sta in pozitie dreapta si 200 de muschi pentru a merge.

 

Mai poate sa zica cineva ca Dumnezeu a lucrat la intamplare? Va mai indoiti ca fiecare dintre voi e un miracol? Va doresc sa va lepadati toate celulele rele si sa va folositi toti muschii intr-un weekend cat mai fericit! Hai, ca pentru un zambet nu va trebuie decat 17 muschi, nu fiti zgarciti! 🙂

 

 

Algebra etica

Oameni intelepti si obiectivi, v-as ruga sa va dati cu parerea asupra unui caz pe care o sa vi-l relatez cat mai pe scurt si fara reflectii personale , fara urme de sentimentalism si fara amanunte inutile, exact ca enuntul unei probleme ce-si cauta rezolvarea.

Asadar, studiu de caz:

Trei persoane de aceeasi varsta, inteligente si dornice de afirmare, au decis sa inceapa o afacere. Nu ceva maret, nu cu demaraj spectaculos ci care sa creasca treptat, fara riscuri majore. X, Y si Z au zis ca se implica fiecare si si-au impartit sarcinile. Firma a fost deschisa de X, pe banii lui, Y era cel mai in tema cu obiectul de activitate iar Z urma sa se ocupe de hartoge in prima faza.  Doar ca Y a fost nevoit sa plece pentru cateva luni, nu a mai avut tangente cu firma iar X si-a vazut mai departe de patratica lui de treaba si Z a administrat cele cateva acte ce au circulat in aceasta vreme.

Dupa o vreme Y s-a intors si a decis sa se implice efectiv in afacere si s-o puna pe picioare cat sa devina profitabila, mai ales ca se simtea vinovat ca a fost nevoit s-o abandoneze initial. X a dorit ca toti trei sa formeze o echipa si sa aiba fiecare atributii clare. Doar ca Y si Z au ajuns la concluzia ca nu sunt deloc compatibili, ca nu pot colabora.Fiecare avea reprosuri de facut celuilalt pentru lipsa de implicare de pana atunci. Z a dorit sa se retraga considerand ca nu poate lucra in aceasta formula si ca Y emite prea multe pretentii dupa ce n-a avut nici o contributie atata vreme.  X n-a putut sa-i puna de acord dar nici n-a dorit sa-i tina partea vreunuia si s-a decis ca firma va pleca de la zero cu X si Y parteneri egali. Lui Z, care fusese administrator initial, i s-a oferit varianta demisiei sau a revocarii pe cale amiabila, fara nici un repros sau imputare. Z nu voia nici sa ramana, nici sa fie revocat dar nici nu prea si-ar fi dat demisia. Asa ca s-a trecut la discutii lungi, inutile, in care s-au strecurat si ceva jigniri sau expresii mai putin protocolare.

In concluzie X si Y vor ramane actionari si administratori cu drepturi egale fiindca X a investit banii iar Y va investi mai multa munca de acum incolo iar Z nu va mai avea nici un rol in povestea asta.

Cum credeti ca se va termina povestea si ce sorti de izbanda va avea? Increderea si loialitatea nu pot fi exprimate prin niste simple litere deci nu le pot contoriza si introduce in problema…

E X naiv crezand ca de data asta lucrurile vor functiona corect?

E Y profitor si incearca acum sa-si faca un loc caldut dupa ce a stat pe margine si atat?

E Z pagubit fiindca e tras (sau s-a tras!) pe linie moarta fara nici un beneficiu?

Sunt eu c-o doaga lipsa ca mor de grija altora la ora asta cand as putea sa-mi vad  de grija mea? 🙂

Talmes-balmes

Daca din mai multe legume amestecate iese un ghiveci, nu stiu ce rezulta din mai multe idei amestecate. Am o harababura in cap din care nu iese nimic concret la suprafata, numai franturi de ganduri ce nu se leaga coerent. Si ia mai da-o naibii de coerenta, ca nu-mi dau acu doctoratul in logica sau managementul randamentului intelectual! (hai ca pe-asta am nimerit-o misto, suna aproape intelectual, e aproape ca „sinergia faptelor ” sau „meandrele concretului” , tot de un Iliescu, dar mai celebru!)

Sa trecem in revista ce-mi vine acum in cap, spontan. Bine, cel mai spontan imi vine curentul de la geam dar despre efectul lui asupra spondilozei voi vorbi altadata…

Sunt condamnata sa fiu patrioata. N-am cum sa nu-mi iubesc tara, asa imperfecta cum e, caci alta nu am. Cum spune, in marea ei intelepciune, soacra-mea „asta mi-i condeiul”, deci n-am ales eu unde sa ma nasc dar daca am fost expulzata in lume pe meleagurile astea trebuie sa ma simt cumva si legata de ele, sa incerc sa-mi fac viata si locul cat mai placute, sa nu-mi fie nici mie rusine cu locul dar nici locului cu mine. Poate nici nu-i patriotism, e un fel de simbioza, o interactiune obligatorie , cam ca in Marea Bariera de Corali unde fiecare depinde de fiecare, altfel n-ar supravietui.  Mi-e ciuda cand tara asta ma dezamageste (din ce in ce mai des) dar tot nu pot sa n-o iubesc, ea ma are pe mine si eu o am pe ea si trebuie sa ne suportam una pe alta…

Ieri am gradinarit. Mai exact am „buruienit”, caci m-am ocupat cu smulsul buruienilor din viitoarele ronduri de flori. Inca n-am apucat sa plantez nimic, doar ce mi-a iesit peren din ramasitele florilor din anii trecuti. Daca puneam eu seminte in pamant al naibii daca iesea ceva! Dar asa, semisalbatic, mi-au rasarit niste panselute drept in mijlocul gazonului, unde fusesera niste ghivece vara trecuta si de acolo s-a scuturat samanta. Nu m-am indurat sa le las acolo si sa fie strivite in picioare, le-am scos cu lopatica si le-am mutat intr-un razor proaspat curatat. Deci se cheama ca am panselute din productia proprie, asa cum citesc pe blogurile unor gradinari pasionati. Ca niste flori exotice nu puteau sa se scuture…

Nu stiu daca e de vina primavara si zilele astea insorite de a scazut traficul pe bloguri. Slaba miscarea pe la mine dar vad ca nici altii nu prea mai dau zor cu scrisul. Aveti treaba, fratilor, nu va mai saturati de plimbari in natura sau v-am suparat eu cu ceva de nu-mi prea mai calcati pragul?  Nu, nu ma vait, cei ai casei sunt prezenti dar pe unii nu-i gasesc nici la ei acasa, ce sa mai zic sa treaca si pe la mine! Daca va bucurati de soare sau v-a apucat harnicia si faceti curatenie de primavara bravo, ma bucur pentru voi. Dar daca nu mai vreti sa ma vedeti sa-mi ziceti, ca eu imediat imi fac harakiri si ma retrag. Nu, nu simt nevoia sa-mi scot matele la aerisit dar daca fac asa o chestie de onoare si ma si pozez si pun pe blog sigur bat toate cotele de audienta!

Cred ca e suficient de clar cam ce harababura am in cap, nu se insaileaza nici un subiect demn de dezbatut. Ori e astenie de primavara, ori e debut de Alzheimer. Ori gura nu-mi tace, ori iarba nu-mi place…

La voi? E soare ce cer si senin in ganduri?

Ca o paine

De-ar fi viata ca o bucata de paine pufoasa, rumena, mirosind a cuptor incins si a drojdie bine dospita!De-ai putea sa rupi din ea cat vrei, sa te rasfeti cu aroma, sa te saturi cu miezul dulce si crusta aurie! Si de-ai putea sa pui pe ea numai caviar sau macar dulceata!…

Dar viata e cel mai adesea un pesmete cu mucegai sau o lipie uscata ca o talpa de pantof. Si uneori visezi la dulceata dar pui pe ea o margarina sleita. Sau o inghiti goala, cu scuipat si cu lacrimi, cat sa-ti amagesti foamea, nu sa te saturi, nu sa te bucuri, doar sa digeri…

Multe firimituri trebuie sa mai ciugulim visand la cozonac. „Painea noastra cea de toate zilele” nu-i in toate zilele, iar atunci cand e, adesea e doar o amagire pentru un stomac sfartecat de crampe. Toti vrem, toti visam. Dar pana ajungem sa ne traim visul trebuie mai intai sa invatam sa traim. Sau macar sa supravietuim cu ce ne ofera fiecare zi. Si atunci cand rontaim pesmeti inmuiati in lacrimi sa fim convinsi ca maine sau poimaine vom avea pe masa cozonac.

Pai daca merit!…

Mos Nicolae nu s-a singhisit sa-mi aduca nici macar o nuielusa, a zis sa-mi iau singura nuia, bat, bata, bici, ce cred ca m-ar face sa ma simt mai bine (in sensul ca mi-ar fragezi mai eficient celulita, ca n-am veleitati masochiste). Mos Craciun si Iepurasul  au zis ca ei cotizeaza numerar, sa n-astept alte chestii. Intre timp au trecut ziua mea, martisorul, 8 martie, nu mai adaug si sarbatori de import de-alea cu inimioare si eu n-am primit mai nimic, nici n-am ce adauga la colectia de pungi de cadou. Pungi goale, sa ne intelegem! Bai nene, chiar asa o pacoste si o nesuferita sa fi fost, sa nu primesc nimic? Degeaba am fost eu cuminte, n-am injurat si n-am scuipat pe strada si am mancat tot din farfurie??

 Si cand ma tot chinuiam sa-mi fac autocritica si sa descopar de ce n-am meritat nimic (si bineinteles ca perfectiunea mea iesea mereu la suprafata sporindu-mi nedumerirea!) ete ca ma pocni „cacadoriseala”. Da’ rau de tot ma pocni! Lumee, am primit cadou un X5!!!

Vedeti ca perfectiunea m-a n-a fost trecuta cu vederea? Ee, mana sus cine ma invidiaza, ca nu-i cu pacat, daca vreti vi-l dau si voua o tura. Acu’ mana sus cine se uita cu mila si dispret la mine fiindca are deja un X6. Cam putini, bre, cam putini…

Sa va spun cum e? E o bijuterie, neam de neamu’ meu de la maimuta incoace n-a avut asa ceva, verde-brotacel cu tapiseie alba si cu beculete… Pfuaii, zici ca-i ozeneu, nu alta!  E si silentios, daca n-ar scoate un bip-ait sacadat ca de motan ragusit nici n-ai zice ca merge. Sa va zic si ce comod se manevreaza? Daca pot si eu, care niciodata n-am luat o curba fara sa lovesc ceva, e clar ca e priceput!

Da’ nu v-am spus ce era cel mai important, mai ales pentru vremurile astea grele, cand se tot pun accize la combustibili: nu merge cu motorina, nici cu benzina ci cu…aburi! Asa ca nu numai ca sterge fain podele, pereti, geamuri sau covoare dar si dezinfecteaza. Si daca ii pui ceva arome in rezervor si parfumeaza! Va mirati? De ce? Parca o aud pe soacra-mea, care ,de cate ori vede ceva nou,zice: „ce-a mai scos si statu’ asta!” Dar zau ca nu-i de mirare, e doar un mop destept , cu aburi, un H2O X5 Mop! Da’ ce credeati, ca e un BMW?  Nici vorba, ca doar am spus ca i-am impus embargou Merkelitei, refuz sa cumpar chestii nemtesti. Bine, fac exceptie doar la Beck’s cu lamaie…

Hai,pa, va pup, ma duc sa ma joc de-a menajera. Si sa fac si-o sauna la picioare ca face bine la calcaie crapate. 🙂

Monden

Frumoasa zi a mai fost azi! De atata soare zambitor m-am invrednicit sa ma dau jos din pat inainte de ora noua. Pot spune ca am fost matinala, nu? Si cum ziua buna cica se cunoaste de dimineata am plecat in oras, la cheltuit bani.

Insa, inainte de a-i cheltui, trebuie sa-i scot de la bancomat. Ce chestie, dom’le si bancomatul asta! Acum doua decenii, sa-i fi spus cineva ca o sa scot bani din pereti (deci din piatra seaca, cum s-ar zice!) n-as fi crezut.Cum era sa-mi imaginez eu, fauritor al victoriei socialismului, ca leafa mea imi va fi livrata printr-o crapatura metalica doar pe baza unui numar care sa ma identifice?  Sau ca nici n-o sa vad banii pe care ii castig, pot sa-mi fac cumparaturile doar cu un carton dat vanzatoarei si cu acelasi numar tastat, fara sa ma mai intrebe duduia „n-aveti 50 de bani marunt?” Daca banul e ochiul dracului apai cardul e cartea lui de vizita ! 🙂

Ma asez la rand in fata bancomatului. In fata mea o pustoaica pe care o admir doar din spate; incaltari albastre cu auriu, geaca mulata, curea lata peste, poseta cu lanturi, blugi super-mulati (cred ca i-a imbracat cand era mica si au crescut cu ea odata, ca o a doua piele!) si un par de o culoare nedefinita, ceva portocaliu cu dungi mov. Imi zic in gand „da’ ce emancipat e tineretul asta si cum or primi-o asa la scoala!” si ma mai gandesc ca ete, acum se da si alocatia pe card, de-aia intra Posta Romana in faliment!

Butoneaza duduita ce butoneaza, cred ca-i da cu virgula de tot bombane si tasteaza mai mult cu pumnul decat cu degetul. Abia ma abtin sa n-o apostrofez sa nu vandalizeze bancomatul ca mai sunt si alti clienti la rand si sa nu-i cer numarul matricol sa o reclam la scoala pentru comportament indecent. Cred ca-mi simte privirea incarcata de reprosuri caci se intoarce cu fata spre mine. Bine ca nu deschisesem gura sa zic ceva ca as fi ramas cu ea deschisa mai ca la dentist: duduia nu era duduie, era chiar o mamaie (spre mumie) si nu-si incasa alocatia , ci pensia. Pe care cred ca si-o binemerita mai dinainte sa intru eu in campul muncii. Zau de nu avea spre 80 de ani! Si mi-am amintit zicala aia „din spate liceu, din fata muzeu”.

Admir femeile emancipate. Chiar si in „epoca de aur” le invidiam pe turistele nordice venite la tratament balnear la Mangalia,imbracate in culori pastelate, cu esarfe si margele la gat, parca alta specie decat batranicile noastre cu basmalute si gumari. E bine sa vrei sa-ti pastrezi tineretea, sa mai stergi din povara anilor chiar si cu o vestimentatie usor adolescentina dar uneori bariera intre emancipare si ridicol e usor de trecut, mai ales daca miopia s-a transformat in cataracta si oglinda a devenit inutila.

Daca peste vreo douazeci-treizeci de ani o sa ma vedeti pe strada in trening si cu palarie cu voaleta sau in minijup, cu varicele tatuate si cu fesul pe-o ureche sa stiti ca asa e moda pe la noi, nu-s extravaganta si nici senila. Si daca ma vedeti jucandu–ma la bancomat sa-mi amintiti ca ala nu e dozator de inghetata…

 

Complexitatea simplitatii

Sunt lucruri pe care le raportam la „mintea cocosului”, adica sunt foarte simple si pe intelesul tuturor. Sunt si lucruri ce tin de rutina, se repeta zilnic si ies perfect tuturor. Ei, aproape tuturor, caci orice regula rea si exceptii, nu?  Si uneori exceptiile astea sunt al naibii de enervante.

Stii ca X e cosmonaut, zboara pe orbita, ceea ce tu nu faci; dar nu ii porti pica pentru asta caci nimeni din anturajul tau nu zboara, deci esti un om normal si te raportezi la normalitatea din jur. Dar daca toate vecinele tale stiu sa faca mamaliga si numai tie iti iese cu cocoloase nu te apuca bazdacii? Te apuca, normal!

Cam asa e cu simplitatea care unora le da de furca. Sa exemplific mai bine:

La implinirea unei jumatati de veac Sotu’ s-a gandit sa-si schimbe putin look-ul. Era prea banal sa-si tatueze un dragon sau o corabie pe pectorali, sa-si puna un cercel in spranceana sau sa se vopseasca verde-n cap, a vrut ceva mai…radical. Asa ca si-a retezat un deget, cu masina. Cu masina de tuns iarba, mai exact. Dupa operatie si o luna de pansamente ne-am dat seama ca nu-i o catastrofa, se poate trai si fara inelarul stang. Ba chiar e mai bine, scapi de povara purtarii verighetei ca ar fi exact ca in expresia cu chelul si tichia de margaritar. Am gasit si motiv de glume, eu invidiindu-l ca va face profit din economia de 10% de la manichiura si Copilu’ gratulandu-l ca „ce bunic inedit o sa fii, care o sa-si invete nepotii sa numere numai pana la 9 si jumatate, ca 10 n-ai de unde!”. 🙂

Doar ca a descoperit acum ca jumatate de deget in minus poate face diferenta intre un campion si un invins. Pai va dati voi seama ce naspa e sa apesi trei taste cu doar doua degete si sa nu poti sa-ti muti artileria rapid spre stanga? Degeaba esti tragator fruntas si-ti nimicesti cu talent inamicul tragand din mouse daca apoi o iei in freza pe flancul stang din lipsa de reactie rapida! Vazand atata chin si oftica eu m-am oferit sa-i imprumut degetarul de croitorie, ca si asa e virgin, nu mi-am bagat degetul in el niciodata, poate mai castiga un centimetru de falanga. Concluzia a fost ca nu-i dreptate pe lumea asta: daca in realitate exista Jocurile Paralimpice pentru persoane cu handicap, de ce nu exista si in mediul virtual?  🙂

Un alt exemplu mult mai banal: ma pregatesc sa plec in concediu si, pentru ca vreau sa bat cu piciorul cat se poate de mult vreo trei capitale europene, mi-am luat incaltari adecvate, fara toc. Ca nu se stie ce garduri trebuie sa sar pe la Viena (cum am patit la Verona) si nu vreau sa n-am detenta suficienta. Plus ca eu nu-s madam Udrea sa marsaluiesc pe tocuri… Buuun, mi-am luat deci o frumusete de pantofi albastri, sport, usurei, aproape ca merg singuri si am fost foarte incantata de ei pana am descoperi marea problema: sunt cu siret si eu nu stiu sa ma incalt! Zau, oricat m-a instruit Sotu’ tot mi se pare foarte complicat sa slabesc atatea sireturi si apoi sa le strang la loc.Nu mai zic ca tot imi raman capetele prea lungi si presimt ca o sa ma tot impiedic si-o sa sarut pamantul asfaltul de-o sa zica lumea ca n-a vazut atata evlavie si respect de la raposatul papa incoace…Dar ca varianta de rezerva, in caz ca n-o scot la capat cu sireturile astea afurisite, mi-am luat si pantofi cu arici. Ca la arici ma pricep, am crescut vreo doi… 🙂

Vedeti ca ce e simplu pentru mai toti poate fi complicat pentru unii?  Simplitatea e complexa, dom’le!

E ceva ce nu va iese oricat ati incerca, un lucru aparent simplu care sa va complexeze?

Japonezii

Inainte sa ma apuc sa insailez un articolas subtire, de weekend, am dat o tura de lectura pe la altii, mai talentati, sa-mi stimulez (sau sa intarat )muza. Si am trecut pe la Silavaracald, de unde am plecat plina de nostalgii. Asa ca o sa va mai plictisesc cu o povestioara din gradina mea…zoologica.

Era sfarsit de iarna, vreme geroasa dar fara ninsori. Cineva ne „cadorisise”pe ulita o catelusa alba si blanoasa care-si legana burtica destul de proeminenta. Poate simtind ea ca e casa de oameni buni, poate atrasa de farmecul personal al lui Max , cuceritor in hanoracul lui verde, catelusa si-a fixa cartierul general in fata portii noastre. Daca o goneau de acolo se muta la poarta din spate, de la gradina. Degeaba au incercat colocatarii curtii s-o alunge, ea era mereu prezenta la una din porti. Drept e ca nu stia lumea ca eu o hranesc pe ascuns, deci fata era motivata sa stea pe aproape si sa astepte o portie de „crantanele”. 🙂 Vremea era din ce in ce mai „cainoasa” si burta catelusei din ce in ce mai atarnata deci momentul fatarii nu putea sa intarzie.

Asa ca mi-am luat inima in dinti si am profitat de tot farmecul personal si tot talentul diplomatic ca sa-l conving pe Sotu’  sa facem o fapta buna.Ba ca oameni suntem, nu hingheri, ba ca n-o sa ne pice bine cand ne-om trezi cu niste pui abia fatati si congelati la poarta, ba ca „bine faci, bine gasesti”… Ce mai, l-am convins  sa o adoptam pe catelusa macar pana cresc putin puii si trece iarna!

Si am bagat catelusa in curte, cu viza de flotant. Ba, ca sa aiba noroc pana la capat, am gasit a doua zi la second-hand un cosulet capitonat special pentru bebelusi , in care i-am pregatit un culcus, la adapost.  Era frumusica foc catelusa, o blonda platinata foarte ascultatoare.

De obicei , cand vorbeau de ea, toti ii ziceau „javra” , ca n-avea nume; dar intr-o zi, nepotica venita in vizita ii spuse sotului meu, vazand catelusa „Ete, te cauta jabla!” Si Jabla i-a ramas numele! 🙂

Peste trei zle, la iesirea din casa, am auzit un scancet. M-am dus la cosuletul Jablei si am descoperit ca era proaspata mamica a patru ghemotoace, doua albe si doua maronii.

Ce s-o mai lungesc, au crescut patru bijuterii de catelusi, trei fete si un baiat , mici si jucausi de nu ne mai gaseam niciodata papucii la locul lor. Cum la noi in curte orice vietate are un nume (de obicei unul mai ciudat!) i-am botezat si pe ei: Honda, Toyota, Yaris si Nissan!  va inchipuiti cam ce ziceau vecinii cand le auzeau pe nepoate certandu-se: vreau eu Nissanu’, nu pot sa scot Toyota din gard!… 🙂 Si daca ne-ar fi fost curtea plina numai de „japoneze” n-ar fi fost mare lucru; dar in acelasi timp a fatat si catelusa verisoara-mii, care locuieste in aceeasi curte! Tot patru bucati, ca noi lucram dupa standard, nu asaa, la intamplare. In total aveam in curte un ciobanesc, un pekinez, doua maidaneze talie mica si opt pui dolofani. Unul dintre dolofani era chiar exagerat de mare, cam cat un luptator de sumo, asa ca l-am botezat… Hummer! Si se auzea frecvent „vezi ca Hummer a tavalit Yarisu, Honda iar e bagata toata-n flori, a disparut Toyota…” Era o aventura sa traversezi curtea fara sa te impiedici de blanosi si nimeni nu se putea apropia de poarta fara sa starneasca o harmalaie infernala.

Era evident ca nu putem tine atatia caini in curte. Si nici stapani nu le-am gasit. Asa ca n-am avut incoto si a trebuit sa-i ducem. Stiu, nu e deloc frumos ce am facut dar alta varianta n-am gasit, nu puteam sa-i scoatem in drum si gata. Am dus-o pe Jabla cu cei patru japonezi ai ei, maricei de-acum, pe malul Teleajenului, intr-un loc frecventat de lume la plaja sau picnickuri, in preajma unor pasuni. Cand am pecat cu masina Jabla a dat sa fuga dupa noi dar s-o oprit, s-a uitat dupa puii ei si s-a intors langa ei. Nepoatele mele, fetele unui var, locuiau in apropierea acestui loc si se duceau zilnic sa le duca mancare. Pe Nissan l-au infiat niste vecini, l-am vazut plimbandu-se tantos in lesa; pe Toyota au adoptat-o la o casa din zona, de soarta celorlalti nu mai stiu.

Au trecut vreo patru ani de atunci; Jabla e si azi maidaneza de oras, s-a mutat mai spre centru si are abonament la masa de pranz la muncitorii de la o fabricuta din zona si la vreo doua porti unde a gasit adapost. Anul trecut am vazut-o si cu pui, albi toti ca si ea, asezati cuminti langa o gradina; mama lor ii educase bine, nu se apropiau de strada.

O vad des cand trec spre serviciu, e o luptatoare, vad ca s-a descurcat bine. Uneori ma gandesc ca poate era mai bine daca o pastram in curtea noastra. Dar, cum imi zice mereu Sotu’, nu pot sa-i salvez eu pe toti cainii fara noroc. Poate doar daca o sa castig la loto si o sa-mi indeplinesc visul de a face un adapost pentru animale.

Un centenar ca maine…

Adelina se trezi dis de dimineata, asa cum se trezea de vreo trei decenii. Primul drum il facu in fata oglinzii; ce daca implinise 98 de ani, cochetaria era inca litera de lege!

Ajunsa in fata oglinzii isi puse mai intai ochelarii, altfel oglinda ii era absolut inutila. Lua peria in mana dreapta, ridica mana dreapta cu mana stanga si incepu sa-si perie latele pletele  blonde sure. Din cele 10 fire de par trei ramasera lipite de perie. Buuun, restul se asambleaza pe 2 bigudiuri!

Isi apropie fata de oglinda; fiindca nu  prea aprecia bine distanta dadu cu fruntea de oglinda. Buuun, inca un cucuie, sa fie simetric cu ala de ieri! Se spala pe ochi, isi intinse cremele pe fata, patial le mai si sterse, apoi se dadu cu ruj, partial pe buze, partial pe langa, dupa cum ii tremurau mainile.

Cu pasi tarsiti se intoarse in dormitor si se aseza pe marginea patului, cu un scartait prelung. Iar s-au ruginit arcurile patului, maica! Sau e de la genuchii mei ca am uitat sa ma dau cu gelu’ ala antireumatic de ni-l tot lauda la TeVeu? Daca gelu’ ala n-o da rezultate trebuie sa-l chem pe Gelu, tamplaru’, sa mai ajusteze patul, sa-i mai bata niste scanduri; poa’ sa ia de la sicriu’ ala de mi l-am comandat acum 20 de ani, cand am zacut de gripa si-am crezut ca plec la ceruri dar m-a ajutat Bunul Dumnezeu si m-am imunizat cu bere cu lamaie, ca tot mucegaieste prin pod de atunci…

Sprijinita intre perne Adelina isi consuma indeletnicirile intelectuale zilnice:  numara degetele de la maini sa vada daca sunt toate, daca nu cumva s-a mai descompus in somn si a pierdut vreunul prin asternuturi. Pe-ala mijlociu’ era sa-l numere de doua ori ca prea statea ridicat tantos si tare i-ar mai fi incurcat socotelile ca nu credea ca si degetele sunt ca si maselele de minte, sa mai creasca spre batranete.

Usa se deschise larg si doi prichindei dadura navala in camera. Astia care-or fi, nepotii sau stranepotii?  Cred ca stranepotii, ca-s prea tinerei. Da’ ce ce naiba unul e asa negru si cret, am terminat cu integrarea europeana si am trecut la integrarea africana? Asta e, a mostenit genele de la ma-sa, da’ sprancenele sigur le-a mostenit de la mine, ca prea sunt arcuite a mirare!

Ala mic si negru dar care nu respira greu ii intinse ceva mic, in ambalaj stralucitor. Adelina intinse mana, pofticioasa sa rontaie bomboana.

-Nuu, n-o baga in gura! E cipul cel nou de memorie, ca pe cel vechi l-ai ars saptamana trecuta cand ai vrut sa descui usa bagand cheia in priza!Vezi, buni, ca stai prost cu depanarea?

Chiar ca stau prost, imi amintesc cand voiam sa sun de pe telecomanda in loc de telefon da’ nu-mi amintesc sa fi bagat si cheia in priza. Centenaru’ mamii lui de memorie, ca n-au putut sa scoata astia si bere cu lecitina, in loc de lamaie! Si bine ca n-am bagat dracovenia in gura ca si asa uitasem dintii in pahar; iar inghiteam nemestecat, iar imi puneau pampersi cu magnet!

Enervata, Adelina se rasti la cei mici:

-Ia nu ma mai depanati voi pe mine si duceti-va sa batei mingea pe afara!

-Minge? Ce e aia minge? Si noi n-avem voie sa batem nimic, suntem de religie pacifisti-ecumenici, adepti ai non-violentei.

-C-oi fi tu intruparea lui Gandhi! …

Pe usa intra o aratare metalica, cu doua girofare in loc de ochi.

-Ce-i spurcaciunea asta, un model nou de aspirator?

-Cum, buni, nu-l mai stii pe Fukushima, catelul nostru electronic?

-Asta-i catel? Asta-i conserva, ma!

-E ultimul model de cyborg-canis, un catel electronic de ultima generatie care latra in sase limbi si ridica piciorul doar in locuri special amenajate.

-O avea sase limbi de latrat da’ n-are nici una de baut apa. Si pe asta ce fel de hingheri il prind, hingheri galactici?

-Of, buni, te-ai cam ramolit, nu mai tii pasul cu vremurile.

-Bai, piciule, eu nu prea mai tin pasul nici cu proprii papuci, mereu ma impiedic de ei. Si ia-ti robotenia de aici , ca nici nu-i bun sa faca purici, patineaza aia pe tabla zincata.  Daca n-are blana si purici degeaba are integrate, integrale si integrame!

De suparare Adelina vru sa se intoarca cu spatele la ei. Dar isi calcula prost unghiul de intoarcere, traiectoria si inertia asa ca avu o aterizare brusca, langa pat…

Cand se trezi afara era aproape ora pranzului, un soare vesel ii batea in geam. Reflex isi numara degetele: zece! Buuun, e totul in regula, n-am pierdut contactul cu relitatea, nu m-am teleportat pe alta planeta. Alaturi erau papucii cu blanita, covorul ca o blanita. Cainele fara blanita disparuse. La fel si stranepotii, si cipul de memorie si junghiurile. Bine, junghiurile nu disparusera de tot…

N-a fost decat un vis. Un cosmar, ce mai! Aliluia ca n-am 50 de ani in plus si nu trebuie sa vina stranepotii sa ma depaneze? Sau…mai stii!?!…