Eu cand vreau sa urlu, urlu!

Asta nu-i o postare potrivita de weekend, stiu. E aproape un strigat de disperare, o furie pe care aproape ca n-o mai pot tine in frau.

Nu sunt ipocrita cat sa zic ca asta e meseria pe care mi-am dorit-o toata viata, ca menirea mea a fost sa…blablabla… Nu! Pur si simplu s-a nimerit sa fac meseria asta, mi-o asum si daca nu pot sa excelez si nici sa am excese de zel, zic macar sa nu-mi bat joc de ea si de pacient. Mai ales ca pacientul meu e cel mai delicat si mai nevinovat dintre toti. Si ma resemnez uneori cu gandul ca asta e cea mai frumoasa ramura a medicinei, ca poate e un privilegiu sa asisti la miracolul debutului in viata , in timp ce multi dintre colegii mei se lupta sa intoarca din drum pacienti aflati la celalat capat de drum…

Ei, gata cu filozofeala, sa zic ce ma revolta si de ce-mi vine a urla ca lupii la luna!

Temporar ne-am mutat (si restrans considerabil!) sectia fiindca maternitatea a intrat intr-un amplu proces de reconstructie si modernizare. Si abia astept sa va pot arata  noul meu loc de munca, atunci cand va fi gata! Dar pana atunci, asta e, trebuie sa ne descurcam in regim de avarie, in spatiu limitat, nu e totul ca la carte dar e totul proaspat renovat in aceasta parte a cladirii unde suntem mutati temporar. Si fiindca e totul nou si curat tocmai vorbeam cu colega mea, tura trecuta, ca ar fi bine sa incercam sa protejam cat se poate, sa nu patam totul de sange sau dezinfectante. Nici nu terminam bine de facut planul cum sa facem sa producem minimum de daune, ca vine ambulanta vajaind. Ne aduce o nastere la domiciliu, de la Cucuietii din Deal, asistata de o vecina.

Imi iau mogaldeata zgribulita, ma duc in parohia mea sa-i fac cele de trebuinta, bomban ca inca nu-s familiarizata cu noua organizare, ma bucur ca e bine copilul, il pun in incubator sa se incalzeasca dupa lungul drum spre spital si ma duc in noua sala de nasteri, sa iau datele necesare pentru a intocmi foaia de observatie. In sala e ca pe front: sange peste tot, placenta picata in mijloc inainte ca femeia sa ajunga pe masa, plus alte fluide (si solide) organice asupra carora atractia gravitationala si-a facut datoria.Numai fesul de lana al pacientei e la locul lui, bine indesat pe urechi. Trecem peste dezamagirea ca una am planuit si alta a iesit, lasa, ca nu-i nimic iremediabil, se va curata totul fara urme. Si incep sa vorbesc cu mama. Mai exact eu sa vorbesc si ea sa articuleze ceva indescifrabil.

-Am natuut atasaa, m-a motit o vleciinaaa, a etit cu clapul, a stiglat, avlea buliiicu dupu gaaat, nu tiu cat ela teasu’…mai lam un topil, n-am bilbat, tau cu blunica ti cu maaama…Si tot asa…

Cu ce ma uit in buletin, cu ce descifrez de la ea, incropesc foaia. Eu nu mai intreb nimic, ea nu mai termina de povestit. Si zice, si zice… Dau din cap aprobator si scriu. Infirmiera se uita mirata la mine:

-Ati inteles ce zice?

-Nu, dar nici nu-mi permit s-o contrazic , mi-e ca o ia de la capat, deja nu mai stiu nici eu sa vorbesc, mi se impleticeste limba…

In fine, asta a fost tura trecuta. Nimic spectaculos: o nastere la domiciliu, o mamica oligofrena (si pe primul am aflat ca tot asa l-a nascut), o sangerare moderata, multa mizerie…Bine ca-i copilul bine, va face doar tratament profilactic pentru ca n-a fost asistat medical la nastere!

Azi vin la serviciu si-mi vine sa ma iau cu mainile de par: tolomaca mea s-a clonat, am doua leit acelasi model! Retard mintal avansat, nici nu stie pe ce planeta locuieste, nascuta la domiciliu, asistata empiric, cu inca doi copii cu handicap acasa. Of, Doamne, deja e prea mult! Inca doi copii intrati in viata pe usa din dos, fara prezent si fara viitor, fara tati, fara vreun venit familial in afara unui ajutor social.

Si ca deznadejdea mea sa atinga paroxismul mai vine si bunica primei paciente, cea „aterizata” in tura mea. E batrana, murdara, miroase ingrozitor, care niste sacosi burdusite cu nu stiu ce, a venit sa ia documentele necesare declararii copilului, ea fiind singura mai zdravana din familie. Ne spune ca n-are altcineva cine sa vina, fiica ei (adica mama pacientei noastre) e paralizata dupa un accident vascular, in ea e toata baza. Si cand aud cum o intreaba pe nepoata-sa „tu mai ai vreun ban, ca n-am cu ce sa plec acasa?”, mi se rupe sufletul. Si de mila, dar si de furie.

Am facut noi cheta si i-am dat, a zis „bodaproste” si s-a bucurat dar nu stia , biata de ea, cu ce va plati o masina sa vina luni sa scoata copilul din maternitate, ca ii cere un milion soferul…

M-am cam lecuit de mila fata de fiintele astea care se intituleaza femei si mame , care n-au nici un capatai pe lume, nu-s in stare sa-si poarte de grija lor dar se lasa manate doar de instincte animalice (ca doar n-o sa le numesc instincte materne!) si toarna plozi si-apoi sunt altii obligati sa-i ingrijeasca. Ce vina are batranica asta pusa pe drumuri sa ingrijeasca o fiica paralizata la pat, o nepoata cretina si doi nepoti mici? Ca idioata nu stie nici cum sa infese, nici cum sa-l schimbe, zice ca „tie bulicaa”.

Iar colega ei de salon e copiata la indigo, doarme non-stop,  ca se crede in paradis, confort ca la spital nu mai pupa ea curand. Poate la anu’ cand ne viziteaza iar  .

Daca vreti sa ma acuzati de dezumanizare, de discriminare, de tot ce vreti, faceti-o. Da numai dupa ce veti trai cateva ore alaturi de pacientele mele. Sa-mi spuneti apoi cam ce credeti ca merita femeile astea.

Eu stiu, da’ nu-mi permite legea…

 

Pupaturi evlavioase

De fel nu-s prea dusa la biserica. Trec pragul lacaselor de cult doar in scop turistic sau cand nu pot sa ma sustrag de la anumite activitati socio-religioase, cum ar fi nunti, botezuri sau inmormantari.Cel mai adesea trebuie sa ma prezint la parastase. Preotul din localitatea mea e de moda veche, constiincios, nu citeste Evanghelia „pe repede-nainte”, deci slujba incepe pe la ora 8 si se termina dupa pranz, pe la ora 12. N-as sta patru ore in biserica nici intinsa pe catafalc, d-apoi in picioare sau facand genuflexiuni la batut de matanii! Asa ca „maestrul de ceremonii”, adica mama, se prezinta sa semneze condica la deschiderea programului iar noi, astia mai certati cu evlavia, mergem cat mai aproape de final, cat sa nu ratam zgaltaitul de coliva. N-am prea inteles care-i rostul acestui protocol, probabil ca prin zgaltaiala se intrepatrunde mai bine duhul sfant printre boabele de arpacaj…

Si in asteptarea ceremoniei de shakeuit tortul funerar stau mai mult pe afara, la aer. Ma asez cuminte lateral de scara bisericii, imi iau mina de om spasit si concentrat care asteapta audienta la Dumnezeu si…imi vad de gandurile mele. Si observ lumea care intra si iese. Dupe ce am observat ce am observat, am tras si o concluzie: sa nu te duci la biserica incaltata cu pantofi cu toc!

Ma uit cum au unii obiceiul de a pupa icoanele la intrare, dar nu numai icoanele ci si sfintii pictati pe perete, langa usa. Ma rog, fiecare cu damblaua lui, si eu lingeam varul de pe pereti cand eram mica, dar macar era var curat, „bio”, nu vopsele acrilice!…

Babutele minione si mai indoite de spate isi pozitioneaza sarutul evlavios chiar pe picioarele sfintilor, cam pana la glezne. In schimb doamnele mai inalte si mai tzutzipete nimeresc cu buzele fix la trei palme mai sus de genuchi!E ca si cum ar repeta insistent ca pupa poala popii  🙂

Asa ca, doamnelor, faceti bine si mergeti la biserica incaltate in slapi sau opincute! 👿

Scrisoare intredeschisa

Draga James Bond,

Iti scriu aceste randuri care sper sa te gaseasca bine, sanatos si potent si te rog sa-ti apleci privirea asupra problemei mele pe care numai tu o poti rezolva. Desi n-am sub 30 de ani si nici dimensiuni standard de 90-60-90 , deci nu prea ma incadrez in sfera ta de interes, poate iti gasesti timp intre doua misiuni imposibile cat sa meditezi asupra scrisorii mele disperate. Ca daca poti matale sa darami sateliti, sa decimezi o armata de traficanti de arme sau sa salvezi planeta de la o apocalipsa nucleara nu ti-o fi greu sa rezolvi si amarata asta de problema.

Uite care-i treaba: pe la noi prin tarisoara numita Romania (vezi ca-ti da GPS-ul coordonatele daca n-ai auzit de ea si nu stii pe ce continent s-o cauti) stam prost la toate prestarile de servicii; zic unii ca n-avem nici ospatari, nici tinichigii auto,ca scoala romaneasca a scos numai tampiti si  n-avem parte de servicii de calitate. Ghinion, ce  sa-i faci! Avem in schimb, din belsug, Servicii! Da, ma, de-ala ca emaisixu’ matale! Numai ca noi avem multe, cam vreo sase. Bugetari, bugetari, da’ la ei nu se face economie nici de buget, nici de angajati. Si e plin de steleee…mai ca in genericele din filmele mataluta! Treaba e ca degeaba e stele pe epoleti daca mai sus de epoleti nu prea mai e nimic, suna a gol. A preaplin suna mai jos, nu, nu cum te duci pe intercostali pe stanga, unde-i cordul, nu, nenica, mai jos unde-s buzunarele.

Ce sa mai lungesc vorba, ca te stiu om ocupat, s-a oprit si planeta-n loc cat sa te scuteasca un minut de griji si sa poti sa citesti scrisoarea mea, nu te mai retin. Problema mea e asa: nu stiu cum naiba nimeresc Serviciile astea pe mana unor neghiobi, unii care se cred mari strategi sau agenti secreti dar fac niste declaratii de parca ar da interviuri in revista Cancan, se supara ca magaru’ pe sat si apoi pleaca. Sau sunt poftiti sa evacueze incinta, ma rog. Mearga sanatosi, n-oi plange dupa ei! Dar problema e ca tot de-astia vin in loc, care nu stiu decat sa stea cu urechea la gaura cheii si cu ochiul lipit de vizorul usii, care vor mana libera sa taie si sa spanzure dupa bunul plac sub pretextul ca numai asa o sa ne poata proteja sa nu ne bata teroristu’ cu bomba-n usa. Cum naiba, matale pleci singur sa casapesti o armata si astia, care-s ei o ditamai armata, nu pot dibui un fabricant de artificii sau alte chestii pirotehnice decat daca-i citesc corespondenta electronica? parca ar fi frati cu politistu’ Cioaca, zau!…

Nu-mi permit sa-ti cer sa-ti depui CV-ul pentru angajare (oricum n-ai trece de interviu, nu lasa Coldea pe vreunul mai smecher sa-i taie fata!) dar poate ai si matale vreun var de-al doilea, vreun nepot sau vreun amic priceput la astfel de treburi, il mai instruiesti putin cum e cu strategia, cum e cu karata, cum e cu telecomanda la automobilu’ invizibil si il trimiti sef la Serviciile noastre. Hai, ca sunt baieti buni si pe-aici, le mai dai niste vitamine, niste lecitine, mai donez si eu o damigeana de tuica de Valeni (tara merita orice sacrificiu!) si , dupa ce ii triezi, mai ramane de-o echipa de agenti secreti buni sa apere tara.

Ce zici, bre Bondule, te bagi sau ma duc sa vorbesc cu Putin? Ca_cu Mossadul nu-i nevoie sa mai vorbesc, stie ce vreau inainte sa deschid gura, ba nici nu ma lasa sa ma mai deranjez s-o deschid, dragul de el…

Astept raspuns urgent! Da’ sa-mi scrii cu cerneala antipatica, ca nu stric zeama de lamaie sa descifrez de-aia simpatica, mai bine o pun in bere. Si beau un pahar si in cinstea matale, ca esti baiat bun, chiar daca esti englez.

Stima noastra si mandria, praf pe toba-n Romania

E ziua Micii Uniri. As pune de-o hora dar n-am talent coregrafic, intotdeauna sunt defazata de restul lumii. Si nici n-am cu cine, ca Yeti e schiop de-o labuta si nici nu-i pasa lui de unirile mele, el are alte uniri prin cartier…

M-am uitat la televizor sa vad sarbatorirea evenimentului la Iasi. As fi sarbatorit si eu, dar cand vad toata clasa politica cocotata pe  esafod podium imi cam trece de sarbatorit, parca as da-o pe-un priveghi, sunt satula de discursuri (citite sau nu) si indemnuri mobilizatoare. Apoi am zis ca ar fi cazul sa-mi umflu pieptul de mandria de a fi roman, demn urmas al fauritorilor de tara, a celor ce au zamislit unirea. Am tras adanc aer in piept si…nimic! Numai aer si atat, mandrie, ioc! Noroc ca pieptul meu e generos umflat de la natura, ca in nadejdea mandriei dadea faliment industria de „sutinele”.

Cand altii aplauda discursurile politice, eu sed si cuget: ce mai are tara asta dupa 150 de ani? Cu ce sa ma mandresc dupa un sfert de secol de democratie?

Nu mai avem agricultura! Candva hraneam o Europa intreaga, acum abia hranim o gospodarie, mancam lipii libaneze si ficatei de pui din Argentina, bem lapte nemtesc si vinuri din Chile.Iar pamanturile ni le cumpara italienii…

Nu mai avem paduri. Toate-s scanduri si chibrite vandute de investitori straini care nu-si permit sa taie un boschete la ei in tara, lor le trebuie aer curat, noi putem si fara, o sa devenim o natie de anaerobi…

Nu mai facem tractoare, nu mai facem vagoane. Da’ la ce ne mai trebuie, ca nici nu prea mai aram si calea ferata e jumate la fier vechi…

Nu mai avem flota. Probabil ca noua generatie va invata ca o flota e formata din barci pneumatice, de-alea care transporta guvernanti la inundatii sau din hidrobicicletele de agrement. Si nici navele militare nu cred ca se simt mai bine, toata nadejdea in caz de o batalie navala e in delfinii aia de trebuie instruiti sa plaseze mine…

Am dat petrolul, am dat gazele de sist, urmeaza sa dam aurul, argintul si ce-o mai fi ramas de pe vremea dacilor. Am avut cea mai tare industrie de foraj, am sapat in toata Africa, dar acum nu suntem in stare sa mai administram niste sonde la noi acasa, trebuie sa vina americanii sau canadienii sa ia totul, sa ne umple de cianuri, de ape poluate…

Am avut armata. Asa, poate doar cu baioneta, armata asta a marsaluit candva prin toata Europa. Acum mai avem doar un grup de „profesionisti” care lupta ca niste mercenari la dracu-n praznic, prin muntii Afganistanului, ca sa avem si noi pe cine decora post-mortem, in timp ce tanara generatie n-a vazut o arma decat in filme sau la vanatoare de mistreti. Dar ce netrebuie noua armata, doar avem scut NATO, nu?…

Am avut medici de renume mondial. Se inghesuiau VIP-urile sa ia tinerete fara batranete din Romania, se faceau cozi pentru o programare la Ana Aslan. Acum medicii au migrat mai rau ca pasarile calatoare (doar ca invers, spre Occident), ies 3000 de medici intr-un an si pleaca 3500,in curand o sa fie la mare cautare vracii si moasele comunale, ca altcineva n-o sa mai fie sa ne trateze si nu multi au bani sa mearga la o clinica din Austria…

Am avut niste profesori extraordinari, niste reformatori ai sistemului de invatamant, oameni care au lasat in urma generatii de profesionisti de elita. Azi e aproape rusinos sa mai lucrezi in invatamant, putini au ramas din pasiune sa suporte umilintele sistemului actual si se incapataneaza sa mai dea o sansa la educatie adevarata tineretului. Si multi sunt cei care se bat cu caramida in piept ca sunt dascali dar abia reusesc sa ia un 5 la un examen de titularizare…

Am avut o biserica demna, care a tinut stindardul credintei sus chiar si in vremuri de prigoana comunista, chiar si in puscarii. Cand omul era lovit din toate partile si nu mai avea nimic , avea credinta in Dumnezeu si un sprijin moral din partea unui preot. Acum biserica e un SRL prosper, unul scutit de taxe si impozite si avid de profit, cu slujbasi corupti, fara har si fara compasiune, care vand orice, de la apa sfintita la locuri in loja in rai…

Am avut de toate. Mai bune, mai rele, dar le-am avut. Am risipit tot fiindca ne-am pricopsit cu politicieni prosti, aserviti strainilor si dornici de inavutire rapida. Sindromul gainii in varful gramezii ne-a nenorocit; ca orice gaina proasta cand se vede sus incepe sa imprastie gramada pe care s-a cocotat, nu-si da seama ca si ea va ajunge jos odata cu gramada; si nici asta n-ar deranja-o prea tare daca simte ca sub gramada e o rama zemoasa, s-o sature…

Nu mai avem nimic pe care sa ne bazam. Ce am castigat in 25 de ani? Praful de pe toba! A, ba am castigat ceva: pluripartidismul! Adica tichia de margaritar. Din partite multe si mici am facut mai putine si mai mari. Apoi le-am spart iar in multe si mici, ca e mai usor sa cumperi la bucata decat vrac. Si-acu parca suntem la cadril: fiecare se uneste cu fiecare, apoi se injura, schimba partenerii si… dansul continua, muzica nu se opreste niciodata! Numai noi, fraierii, stam pe margine si aplaudam care face o pirueta mai frumoasa, care are mai multa gratie in miscare, care se poate incovoia mai umil mult.

Si cu mandria mea de roman cum ramane? Ei, lasa, ca s-o putea si fara, asa e evolutia speciilor, se bazeaza pe supravietuire, nu pe demnitate. Ca si cartita o fi fost candva un mandru dinozaur dar s-a invatat sa traiasca ascunsa sub pamant…

Pasiuni la ceas de noapte

De politica mi s-a facut sila. Stirile incep sa ma ingrozeasca, imi dau o stare de disconfort. Suleymanu’ m-a lasat rece. Nora pentru fiul meu inca nu caut. Muzica nu ma face sa vibrez. Filme n-am rabdare sa vad. Dar cu ceva trebuie sa-mi umplu timpul, nu platesc abonamentul la televiziunea digitala degeaba!

Asa ca mi-am descoperit o pasiune. Alta in afara de Bruce Willis. 🙂

Aproape ca nu pot sa ma culc seara pana nu urmaresc programul asta, incepe sa-mi dea dependenta. De ce?Pai:

-e cu adrenalina! Cum cu serotonina stau prost, melatonina nu am mai deloc, insulina e in scadere, macar consumul de adrenalina sa mi-l asigur.

-e cu miscare! Muuulta miscare! singura miscare pe care o fac eu e batutul des din pleoape, batutul pasului pe loc si batutul cu aratatorul in taste, deci macar de miscarea altora sa ma bucur.

-e cu umor!La mine umorul inainte de culcare e ca rugaciunea de seara, altfel ma apuca toti dracii si…aliluia, somn! Inca  o noapte alba cu ganduri negre.

-e cu barbati! Ihi, chiar trei barbati! Si mai inalti, si mai maruntei, si mai cu parul cret, si mai cu parul zburlit. Care nu-s nici Brad Pitt, nici Tom Cruise, nici Antonio Banderas! Si-mi plac toti. Toti la un loc imi plac aproape cat Bruce Willis. Asta cand e Bruce prea batut si jigarit , de nici nu-l mai pot identifica.

-e cu intreceri! Am un spirit de competitie exagerat, nu rezist sa nu ma bag intr-o confruntare, macar la nivel de pariu sau de chibit, daca nu pot sa iau parte in mod direct.

V-ati prins despre ce e vorba? Hai, ca nu-i greu. Ca element ajutator va dau ultimul indiciu, cel decisiv:

-e cu masini! Masini, nenica, nu doar autovehicule si-atat! N-am carnet de conducere, mai incurc frana cu acceleratia, dar sunt pasionata de masini.Probabil ca in alta viata am fost baiat si n-am avut jucarii cand am fost mic… 🙂

Acu e chiar LMC (la_mintea_cocosului) despre ce emisiune e vorba. Da, ma, Top Gear! E cea mai tare si mai haioasa emisiune despre masini, din toate timpurile. Englezi-englezi, da’ tipii astia trei chiar au umor si multe idei traznite! E drept ca-si lauda cam mult marcile lor englezesti (mie nu prea imi plac) si nici nu stiu ei pe ce parte a carosabilului se circula regulamentar, ba au si facut misto de drumurile noastre romanesti (pe buna dreptate), asta pana au ajuns pe Transfagarasan, dar le iert toate astea, sunt prea simpatici sa ma supar pe ei. Si ma fac sa adorm cu zambetul pe buze, visand frumos. La masini, nu la ei!

Si ca postarea asta sa aiba si un scop, zic s-o transform intr-un sondaj de opinie adelinescian (normal, ca nu era s-o transform intr-o teza de doctorat!). Daca am marurisit ca-mi plac masinile, sa-mi duc spovedania pana la capat si sa zic ca sunt fidela primei iubiri automobilistice, din frageda pruncie, si ca masina mea de suflet (ca e numai in suflet, in realitate…sufletu’!) e Audi Q7. Nu ma intrebati de ce, nu stiu sa argumentez… Iar a doua iubire (tot neimplinita) e Volvo . De preferinta un XC 90. 🙂

N-am emisiune de specialitate dar tot ma tenteaza sa fac un top al preferintelor voastre in materie de autoturisme. Macar top, ca parc auto!.. Deci: care e masina visurilor voastre?

Nu orice e elvetian e bun si neutru!

N-aveam de gand sa scriu postarea asta. Mi se pare chiar inutila, nu cred ca intereseaza pe cineva pozitia mea referitoare la subiect, sunt multe alte pozitii mult mai vizate si mai acceptate. Dar m-a „starnit” putin Petru cu epigrama lui.

De vreo trei zile e o adevarata isterie cu francul elvetian care a luat-o razna, creste ca Fat-Frumos, intr-o zi cat altii intr-un an. Si toti cauta solutii, toti vor sa para salvatorii celor vreo 75.000 de posesori de credite in aceasta valuta. De cand e asta treaba guvernului sau a partidelor politice, a presedintiei sau a altcuiva decat a creditorului si debitorului care au incheiat un contract privat, negarantat de nimeni altcineva?

Nu ma pricep la finante, nu ma pricep la bani in general (nici sa-i fac, nici sa-i economisesc si uneori nici sa-i cheltui) dar mi se pare cam mare agitatia. Sa ne intelegem, am toata compasiunea pentru cei care s-au trezit peste noapte ca au de platit cam cu 30% mai mult decat plateau in mod curent, ca asta le da peste cap tot bugetul. Cunosc bine sentimentul, am trecut printr-o astfel de perioada neagra, cand in doi ani imi explodase rata la banca , e groaznic. Dar n-am plans pe umarul nimanui, nici n-am cerut sa-mi sara toti in ajutor. Am semnat un contract, mi-am asumat un risc, deci sunt buna de plata!

Doar ca nu inteleg de unde i-a palit brusc grija pe unii de tot ubla sa rezolve o problema care nu-i a lor, nu sunt implicati cu nimic. Cam seamana a exercitiu de imagine sau trebuie salvata o categorie de datornici la „preferential”, ca imi inchipui ca sunt si oameni politici afectati de criza asta. Ca de grija muritorului de rand nu plange nimeni.

Asa cum n-a plans nimeni nici de grija mea si a altor peste un milion de bugetari care s-au trezit cu leafa diminuata cu 40 % ( nu 25%, cum zic ei!)! Stiau guvernantii de atunci cum o sa ne platim datoriile, utlitatile, cum o sa traim de la o luna la alta cand aveam facut un calcul si ne-am trezit ca nu mai e valabil? Ca sa nu mai spun cate familii sunt compuse din doi bugetari, deci impactul a fost dublu! Stiu oameni care si-au pierdut casa, oameni care s-au imbolnavit de griji, oameni care au clacat fizic sau psihic. Si n-a mai cerut nimeni sa intervina guvernul la banci, sa ne pasuiasca de rate, nu ne-a dat nimeni „pe datorie”…

Nu sunt genul care sa zic „sa moara si capra vecinului”, as vrea sa nu mai existe niciun om nedreptatit sau batjocorit, nimic nu ma revolta mai mult decat asuprirea sau umilirea unui om, a oricarui om. Dar nici nu pot sa ies acu si sa fac miting de solidaritate cu niste oameni care au avut o optiune intre a lua sau nu un credit. Noi, atunci, n-am avut alternative.

Si daca maine explodeaza cursul dolarului sau cusul euro, ce o sa facem? Cine ne mai subventioneaza? Macar de ar invata lumea ca societaea asta „capitalista” e o jungla, ca trebuie sa cantaresti foarte bine riscurile cand te inhami la un proiect financiar pe termen lung si ca bancile nu sunt societati de binefacere, sunt doar niste camatari autorizati, cu nimic mai blanzi decat cei interlopi. Vremea creditului cu buletinul si a sloganului iei acu, platesti la toamna  a trecut. Din fericire!

Anunt de interes general. Si mondial!

Ma numesc (si) Isabela!Zau! Cu S, nu cu Z, ca in telenovele. Ma pricep la retele de socializare cam cat o pustoaica de 9-10 ani, motiv pentru care n-am cont de facebook, mi-e teama sa nu apas vreun buton gresit si sa ma fac de bacanie (ca madam Esca, careia i s-a f*** butonu’ in direct).

In curand va fi ziua mea. Dar nu va invit. Nu ca nu mi-ar face mare placere sa va cinstesc c-o tuica de Valeni, dar e lipsa de spatiu; nu-mi permit sa inchiriez Caminul Cultural, pe stadion e cam frig, islazul comunal s-a retrocedat, iar in curte…vorba reclamei aleia cu bunicile de duminica ,” eu as pune vreo enspe mii de scaune, dar n-au loc”! Asa ca, daca vreti sa ma vizitati, multumiti-va cu un bilet fara loc! Pe care sa-l platiti odata cu confirmarea de participare! Ce, nu va place sa platiti bilet? Pai cum, vreti sa impart celebritatea cu voi gratis? Nu merita o mica contributie pentru un eveniment planetar? Ca doar sunt o Isabela, ce naiba! Dar cu S!

PS. Obama si-a cerut scuze ca nu poate participa, nu da bine sa faca sponsorizari externe cat timp n-a scos America definitiv din criza, dar mi-a promis ca-l delega pe prietenul lui, Putin,  sa-mi aduca un cadou. Si cica tot el aduce vodka si kalasnikoavele…Deci? Adunam si noi vreun milion de participanti?

Telek(kt)com

Doamnelor, domnilor, ma scuzati cinci minute.

Fiindca nu pot sa urlu de nebuna prin curte ma exprim si eu cum pot, adica scris, ca trebuie sa refulez cumva. Deci: Dumnezue, Alah, Budha, Zamolxe, aia din Olimp si aia divini de pretutindeni, anatomie mixta de la brau in sus, conjugarea verbelor a introduce, a baga in varianta reflexiva, decedatii  tuturor mamelor si alte expresii academice, in limba materna si alte limbi de circulatie internationala!!!! Plus mimica de rigoare, da?

Dedic acest potpuriu de sentimente Telekomului, firma aia bengoasa si nemteasca _care e roza doar in reclame, ca mie imi face numai zile negre. Asa porcarie de internet n-am avut nici pe vremea cand injuram Romtelecomul si credeam ca mai rau de-atat  nu se poate. Ete, viata ne dovedeste ca se poate! Daca asta e lucru nemtesc, de-ala bine facut, vreau Romtelecomul inapoi. Sau vreau porumbei voiajori!

De vreo doua saptamani am un internet execrabil, mai mult sta decat merge, nu-i chip sa fii in contact cu lumea, te faci de ras ca iti intrerupe comunicarea la jumatate. Sa mai zic cate scoruri la jocuri am pierdut fiindca moare netul inainte sa apuc sa inregistrez ceva?  Sa mai zic ca nu pot sa fac o postare amarata decat „pe repede-nainte”, cat prind o fereastra de semnal si ca nici nu pot sa raspund la un comentariu ? E de tot kktul, zau (nu stiu cum se zice in germana, ma scuzati).

Inteleg ca stau la tara, n-am pretentie sa mearga totul cu viteza luminii, nici macar ca in Germania, dar chiar nu se poate face ceva cu reteaua asta? Bine, am inteles, n-au putut romanii, ca-s mai fraieri, dar nici nemtii nu-s mai breji? Halal firma! Unde e diferenta? A disparut rom-ul de la inceput, in rest… alta Marie cu aceeasi palarie! Doar ca mult mai peticita…

Gata, m-am racorit putin. Poate am noroc si, intr-o ora-doua, reusesc si sa public ciorna. Daca mi-a salvat-o… Daca nu, injur si maine, ca intre timp mai descopar niste sfinti canonizati mai de curand si-i enumar si pe aia!

PS. Lumee, aveti mila de un suflet chinuit si dati-mi o ideea de unde sa iau si eu niste net cat de cat functional, ca de asta cu cocoloase m-am saturat! Saru’mana, bre!

Psihanaliza

Ma trezesc cu o durere atroce de cap. Ma stramb fara sa vreau, strang din ochi si ridic din umeri.

-Ce te doare? intreaba sotul.

-Ma doare rau capul.

-Cat de tare?

-Cam cat sa zic si bogdaproste daca vin niste islamisti fanatici sa ma decapiteze!…

***

La munca, o crampa abdominala ma inconvoaie brusc.

-Ce ai? intreaba o colega.

-Ma doare ceva…

-Cum te doare?

-Ca si cum mi-ar fi explodat centura cu dinamita la brau si nu-mi mai identific intestinele!…

***

Oare ce ar zice psihanalistul dupa raspunsurile astea? Ca sunt obsedata de atentate teroriste? Pai da, ete cum sunt eu marcata de violenta si cum imi reactioneaza subconstientul! Sunt aproape vatamata psihic, cred ca ar trebui sa primesc niste daune morale.

Sau macar sa le spuna cineva teroristilor astia sa se bata si ei cu perne sau cu tarte cu frisca, ca in Stan si Bran. Ca as vrea sa spun ca-mi simt capul usor ca un fulg sau ca mi-e stomacul imbalsamat cu frisca…

A doua Eva

Desi am in buletin adresa de mediu rural as zice ca nu-s chiar de la tara, in sensul ca am mai vazut, auzit si citit cateceva, n-am trait in salbaticie . Si nici nu m-am dat ieri jos din copac, in afara de mersul biped si deget opozabil mai posed si ceva sinapse neuronale, macar cat sa fac niste rationamente simple. Dar unele lucruri tot ma depasesc, nu le inteleg si pace! Cum ar fi ce castigi sau cu ce esti mai interesant in ochii umanitatii daca iti dai izmenele jos la metrou si circuli doar in budigai! Sa mor eu daca pricep care-i spilu la afacera asta! Sa demonstrezi ca te-ai epilat proaspat? Ca porti chiloti „de firma”, marca Botezatu? Sa vedem ce dotat esti de la natura, ca daca nu s-a irigat suficient cerebelul macar s-a produs vasodilatatie prin alte zone? Da’ ce-mi bat capul cu sofisticaturi de-astea? La mine pe ulita inca e sezon de „tetra” si izmene flausate, nu ma critica nimeni ca nu-s la moda…

Asta e un fleac, dar sunt multe lucruri ce ma intriga, nu intotdeauna evolutia si modernismul chiar inseamna progres si beneficiu. Am in minte un gand pe care-l  nutresc de multa vreme dar mi-a fost cam teama sa-l abordez, presimt ca o sa-mi iau niste etichete gen perimata, demodata, inapoiata, inadaptata sau chiar fosila.

Am incercat sa fac un studiu (ca asta-i boala mea!) despre evolutia femeii in istorie. Nu sunt nici o feminista inversunata, nu ma umflu-n pene ca posed doi cromozomi X si nici nu sustin superioritatea femeii cu orice pret. Pana la un punct mi-a placut evolutia asta, apoi… a luat-o razna intr-un mod pe care mi-e greu sa-l accept si cu atat mai mult sa-l slavesc.

In zorii istoriei matriarhatul guverna omenirea. Si nu cred ca era rau, fiindca femeile erau mai bune administratore. Chiar daca nu omorau ele dinozaurul, cu siguranta se pricepeau mai bine sa-l dramuiasca, cat sa ajunga la tot tribul. Dar barbatii s-au simtit nedreptatiti: cum, tona lor de muschi parosi sa se supuna toanelor unor muieri? Si , incetul cu incetul, au dat o lovitura de stat si au preluat conducerea. Daca pana mai ieri femeia era pilonul societatii, ba chiar intermediarul intre omenire si divinitate (caci mai intai au fost vestalele si preotesele, apoi marii lideri religiosi barbati), ea a fost data jos de pe piedestal si trimisa in coada ierarhiei. Nu numai ca n-a mai slujit in altare , dar i s-a interzis accesul dincolo de ele si a fost obligata sa-si acopere capul, ca simbol al supunerii dar si pentru a acoperii chakra din crestet, cea care o aducea mai aproape de divinitate.

Tare s-au mai temut barbatii de femei de le-au oropsit timp de milenii! Putine civilizatii le-au dat drepturi egale, cel mai adesea n-au avut acces nici la educatie, nici la finante, nici macar dreptul de a-si orandui propriul destin, ajunsesera aproape o marfa. Au tacut si au indurat, resemnate ca rolul lor e doar acela de a naste copii, de a-si servi si asculta cu supunere oarba barbatul devenit stapan si au transmis fiicelor lor aceeasi mentalitate, de fiinta nascuta in sclavie, de purtatoare de cruce si destin harazit de altii.

Dar roata istoriei s-a intors iar. Cand barbatii au inceput sa moara pe fronturi, n-a mai avut cine sa munceasca pamantul acasa, cine sa lucreze in fabricile de armament, cine sa ingrijeasca ranitii si sa ingroape mortii. Brusc, femeia a devenit utila social si i s-a recunoscut utilitatea. Iar ea a descoperit ca poate mai mult decat sa legene prunci, sa mestece-n cratiti si sa spele rufe. A prind drag de cunoastere si, cunoscand, n-a mai acceptat sclavia. O noua Eva s-a nascut! Una care a vrut drepturi egale cu barbatii: sa studieze in universitati, sa cerceteze in laboratoare, sa lupte pe front, sa zboare, sa conduca si sa voteze! Dar, ca orice Eva, a castigat faima dar a pierdut paradisul!

Ma uit in jur la femeile din generatia mea, la cele mai tinere si la cele foarte tinere. Toate vor cariera, faima, admiratie. Toate vor sa-si castige banii singure (chiar daca asta inseamna doar sa-si „castige” un sponsor generos), sa fie libere, sa nu fie constranse de reguli. Intre familie si cariera , aleg cariera; se casatoresc tarziu sau deloc pentru a nu avea obligatii matrimoniale. Intre bucuriile maternitatii si bucuria succesului, aleg succesul; isi spun ca e timp destul pentru a naste copii, acum fortele trebuie canalizate spre alte scopuri, profesionale. Intre libertate deplina si iubire, aleg libertatea, o libertate care le da dreptul la multe iubiri de o noapte pentru a nu se inrobi unei iubiri de o viata.

Unde e femeia de altadata, cea care statea acasa si isi educa singura copiii, fiind ea insasi o persoana educata? Unde e femeia care nu-si trada feminitatea umbland in chiloti in mijloace de transport in comun? Unde e femeia care avea ca scop suprem in viata sanatatea, armonia si fericirea familiei ei? Candva se spunea ca in spatele unui barbat puternic sta o femeie si mai puternica. Dar in spatele unei femei puternice, de azi, cine sta? Cred ca esecul unei familii si esecul ei ca femeie…

Daca vreti sa ziceti ca sunt o inapoiata, ziceti, nu ma supar. Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa intorc femeia in mocirla istoriei, n-o vreau in lanturi si nici cu fergeaua pe ochi, asa cum n-o vreau docila si inculta. Dar mi-e dor de femeia care stie sa pastreze balanta intre satisfactiile ei si bunastarea familiei, care nu se sacrifica dar nici nu-i sacrifica pe ceilalti pentru a urca ea in varful piramidei.

E minunat sa iei un Oscar sau un Nobel, sa fii cunoscuta si recunoscuta, sa ti se ceara autografe, sa ti se cante ode si sa privesti de sus, din sferele inalte ale celebritatii. Dar oare e asta mai minunat decat sa-ti vezi copilul zambindu-ti zilnic  cand ii citesti o poveste, sau sa-ti vezi sotul multumindu-ti cu recunostinta fiindca l-ai inteles ca are o problema grea de rezolvat la munca si l-ai asteptat cu o mancare calda? E mai important sa-ti arati curajul pe un front decat sa-ti veghezi copilul cand are febra? S-au gasit destui sa-i incurajeze emanciparea, nu neaparat fiindca nu mai puteau ei fara contributia femeii la progresul omenirii, ci pentru ca plecarea femeii din centrul familiei a lasat familia in bataia ispitelor, a superficialitatii si manipularii, iar pe copii i-a rupt de normalitate si i-a lasat prada unei robotizari, unei imbecilizari instutionalizate. Orice pui parasit de mama lui e o prada usoara, iar lupii moderni au stiut sa goneasca mamele si sa le indemne cat mai in lumina reflectoarelor, sa orbeasca si sa nu mai vada cum li se sfasie progeniturile.

Cam asta e ideea si as putea sa o tot dezvolt: femeia s-a emancipat, a evoluat, s-a inaltat, dar a si decazut.Prima Eva a pierdut paradisul pentru un mar, a doua Eva pentru un mar de aur, numit celebritate. Si cine a mai ramas in paradis?…