Fara titlu

Standard

Nu stiu ce as putea sa spun eu. A spus Dragos destul, eu doar va trimit la el sa cititi si poate reusiti sa-l ajutati cu ceva…

https://drugwash.wordpress.com/2019/02/27/un-copil-fara-nume-si-noroc/

Am trecut si eu prin asa ceva, in noiembrie, cu Yeti. Doar ca am ales ce mi s-a parut cel mai corect in situatia de atunci, cand Yeti avea 8 ani, o multime de boli cronice si o fractura urata de tibie iar starea lui de sanatate nu ar fi garantat reusita unei operatii. Nu e sadism sa opresti suferinta unui animal chiar daca asta inseamna sa-i opresti chiar inima. Viata e viata cat e traita, nu cand e chinuita. Si cred ca e valabil si pentru oameni…

Toate gandurile bune pentru tine, Dragos! Si „copilul” poate isi va gasi si nume si noroc!

Ce-ti doresc eu tie…

Standard

Exercitiu de imaginatie (bolnava):

Se facea ca m-am trezit de dimineata si am gasit pe noptiera un betisor usor sclipicios, cu un led la capat. Si alaturi un bilatel:”Aceasta e bagheta magica si iti poate indeplini zece dorinte. Garantam executie de calitate si in termen urgent (fiindca termenul „deindata” se pare ca nu e bine delimitat de lege!) In caz de nefunctionare sau alte reclamatii si nemultumiri rugam returnati produsul in ambalajul original si sunati la numarul de telefon xxx…” M-am gandit ca e teapa, ca nu era nici un ambalaj, dar daca tot nu mi s-au cerut bani n-aveam nimic de pierdut, deci puteam sa testez „divaisul”.

Bine, bine, dar ce sa cer, cam ce dorinte sa mi se indeplineasca? Daca as fi cerut sa castig marele premiu la Loto si bagheta ar fi dat rateu as fi fost tare dezamagita, nu voiam sa risc o depresie la inceput de an. Asa ca m-am gandit sa cer chestii obiective, nu in interesul meu personal. Ca asa-s eu, o persoana altruista si empatica… Si modesta, evident!

Am facut repede lista:

Sa devin brusc un specialist in inginerie genetica si sa reusesc sa extrag din ADN-ul uman gena invidiei si a rautatii, aia care se evidentiaza prin negrul din cerul gurii. Recunosc, nu mi-as pierde timpul sa depistez si sa anihilez si gena prostiei, mi-ar fi luat prea mult timp si am chestii mai importante. In plus, daca n-ar exista prostii cum s-ar mai umfla in pene aia destepti?

Sa dispara in neant feisbucu’ si toate retelele de socializare, ca sa ne intoarcem la socializarea adevarata. Omule, nu te mai lauda ca ai o lista cu sute de prieteni cand tu n-ai cui da un telefon sa te ajute sa cari un frigider pe scari pana la etajul 4! Si nici nu-ti creste cota de popularitate si admiratie daca te pozezi ragaind mici langa un gratar. Decat daca gratarul ala e facut pe Everest…

Sa se interzica prin lege reclamele la medicamente. Cum e posibil ca intr-o pauza publicitara cu 12 reclame 10 sa fie la medicamente si dispozitive medicale? Ma fac sa ma simt prost ca in tineretea mea (da, ma, am avut si eu o tinerete!) , daca-i spuneam buicii ca m-a luat frigul la plimbare, imi facea repede un ceai de cimbrisor si foi de ceapa, nu un Gripovit Max C; si bine ca m-a ferit Dumnezeu de hemoroizi dupa nastere, ca mama habar n-avea sa-mi recomande Proctinum…

Sa se consemneze in contractul colectiv de munca inceperea programului de lucru dupa ora 9. Bai, e inuman sa dai omul jos din pat inainte de ora 8 si sa nu-i permiti o jumatate de ora de leneveala semi-treaza pe diagonala patului! Cum naiba sa fie cu zambetul pe buze la ghiseu cand el, bietul om, nu si-a inghitit nici galbenusul, nici cafeaua?

Ca punct doi in acelasi contract as introduce obligativitatea anului sabatic: ai muncit sase ani, al saptelea esti obligat sa fii liber (si platit, normal!) si sa te plimbi prin lume. Eventual cu tichetele de vacanta aferente…Daca nu te prezinti la sfarsitul acelui an cu un jurnal de calatorie consistent, somajul te mananca!

Sa se scoata gradinita si clasa zero. Cum sa mai aiba copiii astia „cei sapte ani de-acasa” daca ei sunt institutionalizati (si spalati pe creier) de la patru ani?Pentru orice femeie din lumea asta nu cred ca exista cariera mai de succes decat aceea de MAMA, deci sa faca bine doamnele sa se ocupe mai intai de copiii lor si apoi de joburile banoase.Bine, hai sa nu fiu prea dura: in cazuri exceptionale se accepta si bonele tailandeze, ca moldovencele strica accentul odraslelor de sange albastru…

Daca tot se da un examen pentru orice, de la carnet de conducere la ocuparea unui post de liftier, sa se introduca si examenul obligatoiu de aptitudini de parinte inainte de de a decide ca ai dreptul sa perpetuezi specia. Ca mai avem putin si o sa devenim specie mutanta de asa perpetuare cu defect…

Pentru maxima corectitudine, sa se dea subventie si pentru alte animale din curtea omului, cum ar fi caini, pisici, testoase, arici, etc. Ce, gura lor nu mananca? Si poate asa ar fi oamenii incurajati sa-si tina patrupedele in ograda, ba chiar sa mai adopte, nu sa le abandoneze  pe strazi. N-ar fi rea nici o reducere din impozitul pe proprietate…

Sa se desfinteze partidele politice (da, m-am lamurit cum e cu beneficiile pluripartitismului, e o colectie de sigle puse in fruntea unor grupuri care ar trebui , mai degraba, sa se afiseze cu numar „de inmatriculare” ca la politie, in catalogul infractorilor!) si sa se instituie un Sfat al batranilor, oameni cu experienta profesionala si de viata, nu „fata lu’ tata”sau produs de laboratoare straine, ambalat frumos si vandut noua ca marfa de caliate fiindca e „de import”. Si votul sa fie obligatoriu la orice referendum, chiar daca te intreaba doar la ce inaltime e obligatoriu sa se tunda iarba pe peluze!

Na, ca nu mai stiu ce sa cer! Hai sa ma risc la sfarsit si sa cer si chestia aia cu castigat marele premiu la Loto. Daca iese, promit sa impart banii cu voi, sa ne bucuram impreuna. Daca nu iese…Pot sa restitui bagheta fara ambalaj si sa cer inlocuirea ei? Ca nu cred ca dureaza mult pana vine containerul din China cu noul stoc…

 

Voi? Ce ati pune pe lista daca va treziti cu bagheta magica la capul patului?

 

Doar o povestioara

Standard

La inceput de an, fix ca nuca in perete, o sa va povestesc o intamplare. Nimic spectaculos, ba chiar de o sfanta banalitate, doar ca e o dovada ca viata, cand vrea ea sa faca misto, te duce in locul potrivit, la momentul potrivit, ca sa fii martor la clipele marete din viata altuia.

Asaaa:

Era in septembrie, zi minunata de toamna varatica si ne intorceam de la Turnu Severin spre Herculane, la locatia de baza. Aproape de intrarea in statiune am tras putin pe dreapta intr-o parcare goala. Adica aproape goala; La nici 4 metri in fata, venite din sens invers, deci dinspre Herculane, erau parcate doua masini cu portierele deschise. Si intre ele, in lateral spre camp, un El si o Ea, foooarte tinerei si frumusei, se sarutau de zor, invartindu-se ca-n carusel. Un al treilea El, de aceeasi varsta filma scena. Ciudat, nu?

Sa fie vreun spot publicitar, o reclama cum te scoate Tic-tac-ul din incurcatura daca te intalnesti cu iubita dupa ce ai mancat usturoi? Noo, nu parea…Si nici a film indian nu semana, ca n-avea muzica si nu se zvarcolea nimeni in dansuri lascive.Deci n-am scos batista sa ma pun pe bocit, doar am privit mai atent.

Asa am observat ca intre doua pupaturi patimase fata isi tot admira inelarul mainii drepte dupa care iar se incolacea de flacau ca un sarpe boa flamand. Ba, la un moment dat, flacaul scapat pe termen scurt din inclestare s-a repezit in masina trasa in fata si s-a intors la iubita cu o punguta de cadouri. Nu mi-au aratat si mie ce era acolo, doar am vazut reactie de extaz a fetei , urmata de inca o suta de pupaturi. Si mi-am dat seama ca e vorba de o cerere in casatorie! Emotionant, nu? Ca nu in fiecare zi esti martor la preludiul unei caZnicii!(asta vine de la „cazna”, deci se scrie cu Z, nu? 🙂 )

Am avut imboldul sa ies din masina si sa aplaud dar mi-a fost teama sa intru in cadrul filmat si peste vreo 20 de ani sa se intrebe protagonistii scenei „cine-i babaciunea aia care ne-a aplaudat in loc sa-si foloseasca palmele sa ne dea cate una dupa ceafa si sa ne trezeasca la realitate? ”

Deci am ramas la locul meu, am privit spectacolul pana la capat si le-am urat in gand „casa de beton armat”, sa fie fericiti si entuziasti cat mai multa vreme.Dar n-am putut sa nu ma intreb cam cata imaginatie si romantism e in mintea unuia care isi cere iubita in casatorie intr-o parcare prafuita , cand in jur ai atatea locuri minunate intre Dunare si munte? Ba sa mai si imortalizeze momentul, de parca ar fi fost pe varf de Everest sau la cascada Niagara! Sper ca viata lor impreuna sa dureze mai mult decat o stationare pe dreapta pana se racesc ferodourile…

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea exact cum era!

 

An nou

Standard

Anul Nou să vă aducă

Cozonac cu multă nucă

Că în cel ce s-a gătat

Am găsit cam mult…rahat!

Să v-aducă bucurie,

Prieteni mulți, măcar o mie,

Să v-aducă sănătate,

Mierea să înoate-n lapte,

Să v-aducă rod și spor

Și-n cămări, și-n dormitor.

Să vă ningă praf de stele

Ca să fiți feriți de rele

Și de-o fi și vreun dușman

Să vă doară-n …olecran,

Iar de vorbe de ocară

Doar la bască să vă doară!

Iar în anul care vine

Mai poftiți și pe la mine;

Nu dau dar, nu dau pomană,

Doar storc din cuvinte zeamă,

Ca albina dau puțin:

Un strop miere, un strop venin.

Însă tuturor, cu drag,

Îmi pun sufletul pe prag.

 

Și în rest…sorcova, morcova, toate bune otova!

 

La mulți ani!

Doar o vorba sa mai spun

Standard

Romanii au multe defecte, trebuie sa recunoastem ca nu-s un popor de ingeri neprihaniti; dar au o calitate pe care eu o pretuiesc mult, una de care se agata ca inecatul de pai chiar si cand e sa stea fata-n fata cu moartea: au un umor nebun!

Nu stiu cum se nasc vorbele de duh si nici cum se raspandesc ele rapid, precum folclorul oral. Cred ca e o dovada de inteligenta nativa si a celor care le nascocesc, dar si a celor care le transmit mai departe. De curand am intalnit si eu cateva „mostre” si vreau sa vi le impartasesc. Nu ca ar fi ca la manifestele din „ilegalitate”, „citeste si da mai departe”… 🙂

 

In concediul petrecut la Herculane am fost si intr-o excursie la cascada Bigar (maaareee cascada!), la Orsova si cu mocanita pana la Anina, adica Simeringul Banatean. Ghidul nostru, un tanar care era si soferul microbuzului, ne prezenta date despre toate localitatile prin care treceam:

-Si acum trecem prin localitatea Plugova, renumita pentru palinca proasta si fetele frumoase.

-O, sunt fete frumoase aici? a intrebat un excursionist.

-Pai dupa ce bei numai palinca proasta e normal ca toate fetele sa ti se para frumoase!!

 

Tot in excursia pe Dunare am vizitat si pestera Veterani in care accesul se face numai cu barca. In mijlocul pesterii, care a functionat ca si garnizoana militara, se afla un put adanc, candva sursa de apa, in prezent secat si acoperit cu un grilaj metalic pentru a evita accidentele. Prin grilaj se vedeau o gramada de bani, fie bancnote, fie monede. Un turist l-a intrebat pe ghid de unde vine acest obicei si ce reprezinta el.

-N-as putea sa va zic exact, am auzit multe variante, dar cea mai corecta mi se pare cea pe care mi-a spus-o si mie de curand un turist: cica romanul, cum vede o gaura, cum incepe sa arunce cu bani in ea!

 

Zilele trecute, in Cernobalia (da, am redeschis, am si eu un loc stabil de munca, nu ma mai joc de-a Ioan-fara-de-tara!) am avut un pacient obez, o mandrete de exemplar masculin de 2/2, vreo 150 de kile-n viu si cu o burta revarsata. Ma tot chinuiam sa-l incadrez, era mai mare decat imi permitea mie aparatul sa fac radiografie, il tot mutam 5 centimetri la stnga, 5 la dreapta, doar-doar o sa prind imaginea cat mai corecta.

-Va incurca burta mea, asa-i? m-a intrebat omul, deloc stanjenit. Ca-s cu airbegul la purtator.

-Cu airbegul frontal n-am o problema, ma descurc, dar ma incurca airbegul-cortina, ca nu stiu de unde sa incep si unde sa ma opresc.

-Pai, de, mai doamna, barbatu’ fara burta e ca Mercedesu’ fara stea!

 

Seful meu, medic radiolog batran, trecut de 70 de ani, a plecat dintre noi acum trei saptamani (vorba vine „a plecat”, doar s-a mutat peste drum de spital, in loc cu verdeata, in loc de odihna, dar cred ca ne viziteaza foarte des, ca prea se intampla multe chestii stranii!). Era un tip foarte inteligent, un spirit ludic, dar era si destul de plictisit de munca lui, nu prea il mai dadea excesul de zel afara din casa; asa ca trebuia sa tragem insistent de el sa vada pacientii in timp util, sa nu-i lasam sa astepte prea mult. Uneori, dupa ce spuneam de 3-4 ori „haideti, domn’ doctor, ca am pregatit pacientul, l-am asezat la aparat si va asteapta”, fiindca nu obtineam decat un mormait cu „da, biiine”, mai adaugam: „haideti, domnu’ doctor, puteti sa incepeti, ca v-am sculat-o eu!”, cu referire la masa de radiologie pe care o puneam in pozitie verticala. Chestia asta il amuza, chicotea si venea mai repede. Dupa un timp incepuse sa strige el, cand il chemam :” vin imediat, dar te rog sa mi-o scoli si mie!” Apoi, trecand printre pacientii de pe hol care se uitau usor mirati, adauga: „masa! ca la masa ma refeream, ce credeati?”

Azi asa, maine asa, pana intr-o zi cand m-a enervat mai rau cu taraganatul. Scena s-a repetat, doar ca atunci cand mi-a spus in public „sa mi-o scoli si mie”, n-am mai asteptat precizarile pentru public si i-am raspuns raspicat: „da’ ce-s eu, icoana facatoare de minuni?”

A pus botul suparat si n-a mai vorbit timp indelungat cu mine. Adica timp de vreo…10 minute! Dar a si renuntat la replica cu sculatul.

 

Voi ce vorbede duh ati auzit in ultima vreme?

Drumuri si drumeti

Standard

Dragi tovarasi, imi fac autocritica si-mi pun cenusa-n cap fiindca iar am absentat nepermis de mult! Dar rog motivarea absentelor pe motiv ca in prima parte a lunii am fost ocupata (prestare de servcii la locul de munca in diverse locatii, ca, de!, am fost un fel de „Ioan fara de tara” sau „bun al intregului popor”pana se redeschide Cernobalia), iar in partea a doua am fost in concediu de odihna. Adica zece zile la Herculane. Liniste, relaxare maxima, vreme superba, bai cu ape sulfuroase, peisaje superbe, istorie, maretie si decadere. A fost de nota 10+!

Dar o sa povestesc pe larg cum a fost, ce merita vazut si ce e bine sa evitati, ca poate e cineva interesat sa viziteze zona. Daca veti merge la Herculane venind mai de departe eu va recomand sa faceti drumul din doua bucati, n-are rost sa fugariti o zi intreaga pe sosele si sa ajungeti obositi spre seara in statiune, ar fi o zi stresanta si pierduta. Noi am facut o escala de o noapte la Horezu, cam la jumatatea drumului. De Horezu n-am mare lucru sa va spun, gasiti date  in orice ghid turistic, nu-i mare lucru de vizitat, poate doar prin imprejurimi, la manastirea Hurezi, la pestera Polovragi, la culele din Valcea … Orasul e mic, nu are alte atractii decat niste centre de olarit (care au devenit foarte comerciale, nu mai au farmrcul pe care il stiam eu de acum 20 de ani, cand puteai sa-ti faci singur o ulcica pe roata olarului!), cel mai mare „bazar” de suveniruri (majoritate chinezesti, desigur!) intins pe ambele trotuare ale soselei ce strabate localitatea iar la intrarea dinspre Ramnicu Valcea e un han, hanul Horezu, unde mancarea e foarte buna, puteti servi masa cu toata increderea.

Nu de oras vreau sa va povestesc, ci de locatia unde am stat peste noapte. Se numeste Andra’s house si e o insula de liniste si verdeata in mijlocul freamatului citadin. Desi e foarte aproape de centru si de drumul european, e inconjurata de brazi si iti da impresia ,iesind pe terasa, ca esti in mijlocul padurii. Atata liniste noaptea m-a impresionat si pe mine, care aud si tropaitul unei furnici pe parchet!

Pensiunea e noua, foarte bine dotata, beneficiaza de tot confortul si e de un bun gust desavarsit, nici un amanunt nu deranjeaza privirea.Camere foarte generoase ca spatiu si dotari, tavan inalt cu grinzi, mobilier robust de lemn, accesorii in culori neutre, pat foarte comod, o baie cocheta si o terasa de unde poti admira coltul de rai si sa uiti ca esti intr-un oras. Ca un fapt divers pe care nu-l pot trece cu privirea (ca doar de-aia am privire carcotasa!) e de remarcat ca e prima data cand am intalnit wc-uri…patrate! 🙂

Curtea e inundata de verdeata dar fiecare poate beneficia de un loc al lui, sa se poata bucura de putina singuratate daca nu vrea sa petreaca timpul in grup; sunt pavilioane, mese si fotolii ascunse printre pomi, sezlonguri , hamace si balansoare pentru toti. Au si gratare si bucatarie pentru oaspeti, cea din livingul central al pensiunii fiind de un farmec aparte, ceva intre clasic si rustic dar cu toate dotarile moderne.

Ei, dar nu locatia m-a impresionat cel mai tare (desi ii dau nota 10 cu felicitari!), ci „locatarii” permanenti: doi caini, unul mic si lipicios si unul urias, fioros in aparente dar mai bland ca o pisica in realitate, un pui de caprioara, Moni, care cred ca nu prea intelege carei specii ii apartine, face rondul odata cu cainii si vaneaza rozatoare ca si pisicile si niste pauni.

Ma gandesc ca n-as putea scrie niciodata la comanda reclame sau recomandari, nici n-as putea denatura adevarul sau macar sa-i pun asa, un fel de sclipici comercial. De-asta nici n-am scris niciodata advertoriale. Dar nu m-a lasat sufletul sa nu laud pensiunea asta, mi s-a parut cinstit s-o recomand si altora, e pacat sa ne se bucure si altii cum m-am bucurat eu de cateva ore de relaxare.Dragilor, daca faceti vreodata popas in zona Horezu, mergeti cu incredere la Andra’s House, n-o sa regretati!

Si ca sa nu para o pledoarie in gol, anexez si „dovezi”, adica niste poze de amator, instantanee din locatie. Faceti abstractie de prezenta mea in unele dintre ele, chiar daca au stirbit farmecul imaginii. 🙂

 

 

Atat pentru azi, ca m-am intins cam mult. Urmeaza episodul urmator: Herculane si imprejurimi.

Liniste si pace va doresc!

Măria

Standard

În miez de noapte sfetnicul de taină îl trezește pe Ștefan cel Mare cu bătăi disperate în ușa odăii.

– Ce-i, au năvălit turcii?

-Nu! Dar, Măria ta, Măria mea e cumva la tine în iatac, că n-o găsesc nicăieri?!…

 

Să trăiască toate Măriile, oriunde s-ar afla!

La mulți ani de Sfânta Maria tuturor celor ce își serbeaza onomastica!

 

 

Pe un raft de biblioteca

Standard

Sa nu mai aud de revolutii, manipulare, ura, dezbinare, politica, partide, globalizare, colonizare, violenta si alte chestii de genul asta care ne umplu artificial agenda si mintile facandu-ne sa mai uitam sa traim bucuriile clipei si sa ne punem cenusa pe suflete!  Gata, eu m-am imunizat la toxicitatile astea.

Asa ca o sa scriu doar despre maretia faptului divers, mult mai divers decat scena politica.

Azi, despre biblioteci!

Nu, nu e vorba de Biblioteca Academiei, nici cea a Vaticanului, ci propria mea biblioteca. Ca da, am citit si eu vreo doua carticele la viata mea si le-am si insirat pe rafturi ca sa am de unde sterge praful …

Suna mobilul si intuiesc ca voi avea o convorbire mai lunga, asa ca ma mut in sufragerie, sa nu deranjez. Ma asez pe canapea si incep conversatia. Si tot converand asa vreo  cinci minue imi dau seama ca ma deranjeaza ceva; nu, nu auditiv, ca aia de la interceptari sunt silentiosi, ci olfactiv. Mai vorbesc cateva minute apoi tai brusc conversatia fiindca narile mele nu prea mai suportau aroma, o aroma de Caca Chanel altoit cu cu un peste putrezit.

Mai, ce naiba pute in halul asta? Si incep cautarea. Arunc o privire panoramica pe covor, caut prin colturi, ma uit sub birou, ma uit si pe canapea. Nimic suspect! Gandindu-ma ca sursa  nu e ceva mare cat sa-mi sara in ochi o iau de-a busilea studiind fiecare dunga a covorului atat cu nasul cat si cu palma. Frate, covor mai mangaiat ca asta n-are nimeni! Si tot nimic! Sa nu fie un rahatel de pisica (asa cum banuiam) ci o bacterie, un virus microscopic , o particula atomica de sconcs super-concentrat? Pun si ochelarii si mai caut odata, dupa modelul „rece, caldut, cald”.Caldul mergea spre biblioteca. Si tot intr-acolo mergeam si eu tarandu-ma pe coate ca cea mai evlavioasa pelerina in jurul unui loc sfant.

Cand nasul meu a ajuns in dreptul primului raft de biblioteca s-a aratat si minunea parfumata: un ditamai cacatoi imprastiat de matza, bine sprijinit intre doua hand-made-uri (unul textil si unul origami) primite cadou!

Lumee, nici aia de-au descoperit urme de viata pe Luna sau pe Marte n-au fost asa socati! Si mi-am amintit cum l-am descoperit pe Yeti in urma cu vreo doua saptamani facand pipilica in dresing, cocotat pe niste cuti de pantofi, neclintit si concentrat ca Sfinxul. Aha, deci el trebuie sa fie vinovatul! Si nu poate sa isi faca nevoile decat la inaltime?! Parca stiam ca pisicile, daca nu pot sa iasa din incapere, fac prin colturi.

Am sters, am dezinfectat, am aruncat obiectele contaminate , am injurat, am amenintat, am aerisit, am dat cu uleiuri aromatice, numai sfestanie n-am facut. Sufrageria e iar curata si placut mirositoare.

Dar intrebarile raman:

Oare am eu o biblioteca de kkt?

Oare Yeti, ca si unii oameni, are nevoie de lectura cand e constipat si neputand duce cartea la wc-ul lui si-a mutat wc-ul langa carti?

Oare e un semn divin pentru mine si se traduce prin „mai pune, femeie, mana pe cate-o carte, ca nici nu mai stii ce ai prin biblioteca”?…

Concluzie: cand intreaba cineva ce se poate gasi intr-o biblioteca, raspunsul corect e „carti, bibelouri si rahat de pisica”!

PS. Spre consolarea mea, voi ce lucru socant ati mai descoperit in casa?

Bucuria zilei

Standard

Maaare bucurie am avut! Asa de mare ca m-au trecut fiorii de la valul de serotonine, mai sa cred ca-i un orgasm astral, apoi mi-am dat seama ca era doar o furnica ce trecuse de glezne-n sus si ma gadila…. Ca si bietele furnici, de la atatea ploi, au invatat sa escaladeze  cat mai sus, se tem sa nu vina vreun tzunam.

Bucuria a fost una culturala. Nu, n-a venit sa-mi cante Paganini la ureche, nici n-am gasit vreo schita de Da Vinci zidita in hornul casei. Pur si simplu am primit o gramatica veche. Da’ veche de tot, cam de-o varsta cu mine, cu hartia galbejita si cu ortografia veche (care acum e iar la moda!). Mai ca m-as fi apucat imediat s-o lecturez, asa comoara dar prin anticariate mai gasesti. Iar anticariate nu prea mai sunt…

Bucuria nu m-a tinut mult si nici n-a fost intreaga.Tare as fi vrut sa fie completa, eventual si cu coperti (la autograf din partea autorului nu indrazneam sa visez, ma multumesc cu cel al lui Cartarescu, chit ca nu i-am citit cartea!). Doar ca gramatica mea era sub forma de jumatati de pagini in care erau infasurate oua. Adica ambalaj de protectie, ca n-a avut babuta care mi le-a dat folie de-aia cu pernute pocnitoare.

Primul gand: Doamne, ouale or fi „editate” odata cu gramatica?

Al doilea gand: Doamne, bre tanti, daca tot iti trebuie hartie de impachetat, nu puteai sa nimeresti Manuscrisele de la Marea Moarta? Sau macar Letopisetul Tarii Moldovei? Nu ca nu s-ar fi asortat si niste hartii verzi, de-alea de 100 de euro…

Al treilea gand: Doamne, vrei sa ma pui la incercare, sa vezi daca mai sunt in stare sa fac puzzle si apoi sa descifrez conjugarea verbelor?

Al patrulea gand: bai, ce-a ajuns si gramatica asta, hartie la curu’ unor gaini? Pardon, la tartita!…

 

PS. Precizez ca ouale n-au fost spaga. Au fost pur si simplu cadOU!  Sau cadOUA? Sau cadOURI?…

Dare de seama . Si de zeama!

Standard

Un timid „salutare, lumee”, tuturor! Ma mai tineti minte? Ma mai primiti sa va zgarai retina cu niste cuvinte adunate intr-o zeama cam necondimentata? Daca da, saru’ mana! Daca nu, sa-ti rupi mana!

De la o vreme imi zic in fiecare zi ca o sa scriu. Si in fiecare zi ma asez la calculator si in loc de scris ma trezesc jucandu-ma joculete handicapate, intr-o spalare de creier autoimpusa. Ce zic eu „spalare”, ca-i prespalare, frecare intensiva, imbalsamare cu Cocolinuri si centrifugare pana ce toate circumvolutiunile raman netede si pufoase, fara urma de scame de idei!

Unii m-au intrebat de sanatate, mi-au spus sa ma intorc cat mai repede si eu, intr-o indolenta de plosnita ghiftuita, nici nu m-am obosit sa le raspund. Asa ca-mi cer umil scuze si ma simt obligata sa fac o scurta dare de seama, inainte de darea de zeama.

Pe scurt, ce-am mai facut in eclipsa de 4 luni:

Imediat dupa Paste soacra mea a fost diagnosticata cu un cancer de pancreas galopant. S-a stins in mai putin de o luna, dupa o crancena suferinta la care am asistat neputinciosi. Parastasul de 40 de zile i l-am facut in aceeasi zi cu cel de un an al socrului meu. Asa ca de acum inainte nu voi mai aduna „perle-n foi de praz”, ci doar ciulini din cimitir. Promit ca voi reveni cu niste postari referitoare la ritualuri si ceremonii funebre din Oltenia, caci n-am intalnit ceva mai tragi-comic si mai absurd decat asta! Atat din Prazilia!

In Cernobalia e liniste deplina. Nu, nu a disparut boala si traumatismul din zona, pur si simplu e santier fiindca se schimba aparatul de radiologie, vom lucra pe unul modern, digital. Dar pana sa ne bucuram de pupitrul de comanda cu aspect de star trek, beneficiem de un concediu „voluntar-obligatoriu”, neavand obiectul muncii. Si ca sa nu ne epuizam toate zilele de concediu legal de odihna pe anul in curs, ni s-a oferit „sansa” de a lucra temporar in alte sectoare, pe unde mai era cineva in concediu si era loc vacant. Ia sa vedem cine ghiceste unde am nimerit eu? Daca ziceti pediatrie, maternitate sau neonatologie, gresiti. La psihiatrie, nene!! Pai unde ma puteam asorta mai bine in peisaj? 🙂 E doar o sedere de scurta durata, am fost sceptica la inceput ca ma voi acomoda, dar am realizat ca e un loc fascinant, gasesti acolo mai multe lectii de viata si povesti decat oriunde . Si promit ca o sa revin cu povesti si de acolo fiindca merita spuse.

In scurtul concediu avut am fost si cateva zile la mare. Pardon, langa mare, fiindca marea n-am vazut-o decat pe geamul masinii, cand am trecut pe soseaua dintre cele doua Eforii! Am stat intr-o comuna langa Mangalia si singura apa pe care am incercat-o n-a fost cea de mare, ci cea de ploaie, in doze zilnice substantiale. Nu-i bai, decat sa stau eu la soare sub umbrela, mai bine sa stea gratarul cu mici si stavrizi…

Cam asta e tot raportul de activitate. Scurt, sec si cuprinzator. In rest, nimic nou de raportat. A, ba da: un ditamai cosul(sa nu-i zic „buboiul” sau Kilimanjaro!) iesit in mijlocul nasului, parca-i farul in mijlocul digului! Da’ bine ca-i pe nas si nu pe frunte, sa-mi fac griji ca ma transform in unicorn! Si bine ca-i un corn, ca daca erau doua ma simteam cam naspa sa mi se puna coarne! Da’ bine ca ar fi fost doua si nu trei, sa ma simt ca tridentul lui Poseidon! Da’ era bine si ca ar fi fost trei si nu patru, sa fiu ca roza vanturilor! Da’ si cu patru era mai bine decat cu cinci, sa arat ca Statula Libertatii sau ca o mina navala! Da’ si cu cinci…. Hoo, ca asa nu mai termin! Concluzia: cat timp e loc de mai rau, inseamna ca e bine! Da’ e bine ca nu-i mai rau, da? 🙂

Simt o nevoie usor egoista de bine; daca nu binele meu personal, macar al altora. Asa ca am o rugaminte: pentru ridicarea moralului va rog frumos sa incercati sa-mi dati fiecare cate o veste buna. Orice, chiar si ca la voi nu ploua, cum se intampla zilnic la mine, de incep sa ma intreb daca nu m-oi fi teleportat din greseala la tropice in sezonul musonilor.

Va pup, mai, lume! Adica va trimit oarece bezele, ca nu ma pot apropia din cauza craterului de pe nas… 🙂