Babele

Buna seara (sau noapte buna!), dragii babii. Hai, ca trebuie sa fi fost si voi candva dragi vreunei babe, vreo bunica, strabunica, vecinica de bloc  care sa va fi dat acadele cand erati mici si bani de tigari cand v-ati facut mai maricei! Iaca tocmai la babe mi-e mie gandul! (mosii nu incap in gandurile mele decat de la un milion de euro in cont!)

Mai rar om cu gandurile imprastiate ca mine! Ce naiba m-o fi apucat sa ma gandesc la babe? Noo, n-am vedenii pesimiste, nu ma uit in oglinda si nici nu mi se trage de la junghiul din coate. Doar ca ma gandeam si eu de cate feluri sunt babele. Si-am gasit ca sunt de multe feluri! Adica:

Sunt batranele venerabile pe care le tratam noi nepoliticos cu apelativul ” baba”. Au parul sur, cativa dinti lipsa sau lipiti bine cu Corega, cu pielea cam pergamentoasa si, in functie de zona, cu basmale negre si gumari sau palarii de paie si margele de sticla. Spre zona asta ne indreptam si noi, urmeaza sa alegem intre gumari si margele. Eu, categoric, aleg margelele! Muuulte margele, cat sa-mi camufleze ridurile de pe gat!

Apoi sunt babele VIP-uri, cele care au dus apelativul ‘baba” la rang de celebritate, l-au transformat in nume propriu: Baba Cloanta, Baba Dochia…De obicei astea sunt periculoase si nesuferite; ca daca erau dragute si iubite le spuneam cu duiosie „tanti”, nu?

Mai sunt si babe de sex masculin. Cum nu sunt? Sunt, bre, ca Ali Baba n-o fi fost vreo majoreta si nici Baba Novac vreo amazoana! Deci se poate si baba cu barba! Oare Baba Concita merge???

Nu pot sa nu amintesc si de Babele alea impietrite, alea de-s surori cu Sfinxul din Bucegi. De ce le-o fi spus „babe” si nu „duduite”? Ca s-ar fi dus mai multi turisti sa le viziteze, nu sunt numai gerontofili pe lumea asta…

„Baba oarba”ne-am jucat toti cand am fost copii. Cred ca ar trebui sa facem o reclamatie sa se scoata denumirea asta din nomenclatorul de jocuri fiindca e discriminatoriu. Adica nu-i o discriminare fata de persoanele de varsta a treia si cele cu handicap? Sa-i spuna „doamna cu cataracta”, asa-i frumos!

Fiindca sunt nascuta si vietuita pe malul marii mai cunosc si baba metalica, aia de care se ancoreaza navele la cheu. Tot baba si aia, doar ca-i cu accentul pe ultimul a.

Si uite asa descopar ca e o banalitate sa fii baba, babele sunt pretutindeni in jur. Abia astept sa le vad si cu mitraliera in brate!  🙂 Si ma gandesc la vorba aia inteleapta cu „cine n-are batrani, sa-si cumpere”. Babe de ce nu cumpara nimeni daca tot e lumea plina de ele?

Voi de ce babe va loviti cel mai des? Si daca va loviti macar sa ziceti „pardon”, ca asa-i frumos…

Ce-am fost si ce-am ajuns!

Daca in loc de degtele de la maini ( zic la plural ca sa par mai priceputa, dar intra in discutie numai aratatorul drept!) ar fi trebuit sa tastez cu degetele de la picioare, ma lasam pagubasa, nu mai scriam nimic. Cred ca am parcurs cale de doua maratoane de azi dimineata, parca toate astrele conspira sa-mi dea mie kilometrajul peste cap. Acu, ca mi-am facut picioru’ frumos de la mersul pe jos, pot sa iau zece minute pauza, nu?

Si in scurtul moment de ragaz, in care astept sa-mi pice din cer o cafea ca eu n-am avut timp sa-mi fac, ma gandesc la o chestie. Ma gandesc la multe chestii dar una e mai „cu mot”.Mai retrospectiva si introspectiva in acelasi timp.

Pana la „revolutie” am fost tovarasa tuturor: tovarasa pioniera, tovarasa utecista, tovarasa asistenta…Apoi s-au schimbat vremurile si oranduirile si am ajuns si eu o doamna: doamna Iliescu, doamna asistenta, doamna sindicalista, doamna de la Mangalia… Bun si-asa dar un regret tot am: ca am cam imbatranit, mi-a trecut vremea si n-am apucat sa fiu si eu o diva!…

Poate ma supar si de ciuda ma fac cat diva-nul!

De ce-mi place…

De ce-mi place Bruce Willis?

Fiindca nu-i slinos ca Brad Pitt si cu privirea vitelina ca Di Caprio!

Fiindca incaseaza mai multa bataie decat Van Damme si Stalone la un loc si tot ii mai vine a rade.

Fiindca n-are plete-n vant ca Banderas. De fapt nu mai are plete deloc, dar asa e mai aerodinamic in cazaturi…

Fiindca e mai inalt decat Tom Cruise si se descurca mai bine decat el in orice misiune imposibila.

Fiindca e mereu erou dar niciodata vedeta.

Fiindca e fraier, iese mereu in paguba de bun samaritean ce e si, daca salveaza omenirea, nu-i zice nimeni „merci”.

Fiindca vorbeste mult si vorbeste singur.

Fiindca are un zambet fermecator care ii intinde ridurile. Si fiindca are riduri!

Fiindca imbatraneste cu gratie, imbatraneste lent, ca orice highlander greu de ucis.

Fiindca fosta nevasta a fost atat de fraiera incat l-a inlocuit cu unul cu vreo 15 ani mai tanar si anost ca un bibelou chinezesc.

Fiindca e ora doua dupa miezul noptii si vreau sa fac un moment abstractie de toti masculii feroce din jurul meu dar care nu depasesc trei kilograme cu ambalaj cu tot.

…si fiindca nu se mai fabrica Zburatori!

 

Voua de cine va place? Liber la visare!(doar sa nu aud de Elena Udrea sau de Stefan Banica jr.)

Scumpul mai mult pagubeste

Ca sa nu va mai plictisesc cu maaarea mea aventura prin capitale europene revin pe plaiurile mioritice. Si va zic cam ce mai e pe la noi, ca poate ati fost plecati pe alta planeta si ati uitat.

 Zilele trecute am avut niste mancarimi pe piele. Nu, nu era de la vreo inghetata alterata, nu daduse scabia peste mine si nici nu naparleam ca o soparla. Pur si simplu am descoperit ca Yeti nu venise acasa cu mana goala, adusese si el niste purici. Fi-i-ar curvele sa-i fie, ca niste pisici aristocrate nu gaseste si el, ia la rand toate rapciugoasele de pe ulita!  Ca abia scapasem de invazia de capuse… Dar macar alea stateau numai pe el, nu m-au cotropit si pe mine. Baiat strangator, motanul meu! Si cum are si o blana stufoasa e foarte greu sa decimezi insectarul.

Deci mergem la farmacia veterinara sa luam tratament puricosului!  Usa larg deschisa, nimeni in incapere. Stam ce stam, apoi Sotu’, cu vocea militaroasa, striga daca e cineva acolo. Era cineva devreme ce a raspuns un „viu imediat”. „Viu „o fi fost, dar „imediat” nu prea. In fine, vine o duduie, spunem ce vrem , incepe cu recomandarile, ba ca zgarda, ba ca pulbere, ba ca pipeta… Pipeta sa fie, ca e mai comod sa-i pui toata doza  odata in ceafa decat sa-l fugaresti mereu sa-l pudrezi ca pe gogosi iar zgarda mi-e teama sa-i pun, sa nu ramana agatat in vreun gard la cat umbla haimana.

Pune cutia pe tejghea si incepe sa-si faca de lucru. Stam cateva clipe ca poate-poate se gandeste sa ne dea si bon fiscal dar probabil era o persoana ecologista si n-a vrut sa risipeasca hartie si sa ameninte astfel trainicia padurilor. Asa ca plecam si o lasam pe duduie in treburile ei, nu s-o imbogati cu 10 lei nefacturati.

Acasa deschid cutia si… surpriza! Inauntru sunt trei pipete frumos separate in ambalaje individuale. Si pe cutie scrie mare” 10 lei/ pipeta! Mai cumparasem si altadata produse similare, cam tot la pretul asta dar intotdeauna fusese o singura pipeta in cutie, acum era clar ca toata afacerea facea 30 de lei, nu 10.

Ce sa fac acu? Daca aveam bon fiscal zau ca faceam drumul inapoi sa nu-i iasa duduii lipsa in gestiune. Dar daca ea a fost asa corecta cu mine, eu de ce trebuie sa fiu corecta cu ea? Ca-s bun crestin? Iaca, nu-s! Ca mi-e frica de Dumnezeu? Pai poate asa a vrut El, sa-mi dea un bonus. Sau poate dumnezeul pisicilor puricoase a pus o vorba buna pentru Yeti, ca prea era pricopsit cu ciupitoare?!

Recunosc, vreo cinci minute m-a mustrat constiinta ca n-am avut simt civic, apoi a venit „pacientul”, l-am tratat, m-am luat cu alte treburi si am uitat patania. Ziceti voi, am gresit rau-rau? Mai exista vreo speranta sa-mi ispasesc pacatul de a ma bucura de un chilipir din greseala altuia?  Yeti zice sa nu-mi mai fac atatea griji, ca el o sa adune purici in continuare, deci tot o sa mai dau pe la veterinar si am timp sa-mi rascumpar greseala.  Doar ca trei luni de-acu incolo are tratamentul asigurat…

Off, de ce nu gresesc si duduile de la raionul de cosmetice sa-mi dea trei parfumuri la pret de unu?!?

Negustorie occidentala

E aproape dimineata, e week-end, e vreme naspa, deci n-are nimeni chef de subiecte serioase. Si nici pe mine nu ma da talentul si inteligenta afara din casa… Asa ca m-am gandit sa va arat cateva fotografii despre cum e comertul pe la altii. Nu marfa in sine vreau s-o arat, ca si pe la ei e fie „de firma”, fie chinezarie ieftina sau produse manufacturiere ce nu se pot incadra la capitolul arta, ci modul de prezentare.

Am vazut magazine cu lucruri scumpe dar cu vitrine foarte simple, minimaliste sau cu exponatele asezate din abundenta, cat sa-ti fure privirea si sa nu te poti hotari ce ai vrea. Dar am vazut si tarabe cochete, decorate cu mult bun-gust, cu migala, sa te poti bucura de plimbarea printre ele chiar daca nu cumperi nimic.  Zau ca era mult mai frumos decat la mine, la Valeni, de Festivalul Tuicii! 🙂

Asadar, marfa pentru toate gusturile si pentru toate buzunarele. Poftiti de luati, sa nu ziceti ca nu v-am adus suveniruri!

In toata Boemia gasesti magazinase cu jucarii din lemn, sunt specifice zonei.

Am vrut sa-mi iau si eu niste arme, dar prastie cu luneta n-aveau iar cu mitraliera nu ma lasau sa trec granita.

Targul din Dresda. Marfuri cam ca pe la noi dar tarabele sunt niste mici bijuterii, fiecare are un aranjament deosebit deasupra.

Ceramica si cristal de Boemia.

 

Muult portelan scump, ca pentru „pensionarii” de la bai, de la Karlovy Vary.

Si cea mai draguta vanzatoare de felicitari si suveniruri. 🙂

 

Sa aveti un week-end linistit si insorit! Iar daca ploua, decat sa stati in casa si  sa va  numarati banii mai bine duceti-va sa-i cheltuiti! Ca decat sa le duceti grija, mai bine sa le duceti dorul…

 

 

 

 

De-atatea nopti aud plouand…

Care-mi dai si mie un Xanax sau un whisky cu cuburi de gheata sa ies din depresie? Nu, pardon, fara whisky, ca mi se face rau numai cand vad sticla, dati-mi numai gheata si vad eu ce fac cu ea. Si, de fapt, nici cuburi de gheata nu trebuie sa-mi dati, ca mi-a dat Dumnezeu destule, rotujoare si maricute, cam trei boabe sa-mi umple palma… Asa ca nu-mi mai dati, bre, nimic! Sau dati-mi o veste buna, oricare, numai sa-mi inseninati ziua!

De atata ploaie si mocirleala simt ca mi se ineaca sau esueaza toate corabiile, ma simt „titanica” si subacvatica, incep sa-mi retraiesc amintirile din viata intra-uterina, cand ma zbenguiam in lichid amniotic si credeam ca intunericul e vesnic. Dar apoi am vazut luminita de la capatul tunelului, m-am dus ca un fluture spre bec si mi s-au spulberat toate iluziile. E clar, viata e naspa!

Tocmai am trecut cu brio testarea psihologica anuala, noroc ca am omis sa completez un rand de chestionar de-ala cu patratele si liniute ca altfel imi dadeam in vileag genialitatea. In rest cica sunt bine, doar obosita, fara tendinte criminale sau suicidale. Deci nu mai pot nici sa-mi tai venele ca nu ma lasa psihologul…

Din pricina vremii asteia nu mi-a mai ramas altceva de facut decat sa dorm si sa ma uit la televizor. Ieri m-am trezit de dimineata dupa ora noua, am dormit ca o usoaica in hibernare. Si-apoi, nemaiavand somn pana tarziu, m-am uitat la televizor. Mai bine nu ma uitam ca iar mi-a venit amar in gura de cata marsavie e in jur! Am vazut „negocierile” intre clanul mafiot si clanul prezidential, cum se invart sutele de mii de euro ca niste banuti din pusculita, cum se cumpara si se vinde justitia, cum se profita de neamurile sus-puse, care neamuri nu se dau nici ele in laturi sa puna batista pe tambal si sa faca un „ciubuc” si care, mai nou, se dezic de cumetriile fratelui si-l sacrifica pentru a-si salva pielea, e adevarat , cu o lacrima de crocodil in coltul ochiului, dupa modelul „draga Stolo”. In ce lume traim daca dreptatea a devenit o marfa ieftina, daca onoarea si bazonul nu mai au nici o valoare si familia e folosita in scop electoral, fara nici un scrupul?

Apoi am vazut finalul telenovelei ” Elodia” , care i-a sters ranjetul ironic de pe buze lui Cioaca. Vreo 15 ani are timp sa-si scrie memoriile din spatele gratiilor apoi sa le vanda pe bani frumosi vreunui producator de film si din incasari sa-si plateasca cele 380.000 de euro daune morale familiei Elodiei. Nu stiu daca s-a facut pe deplin dreptata dar, macar pentru un timp, va fi un psihopat mai putin pe strazi, si inca unul declarat „omul legii”!

Si-apoi m-am uitat la un documentar despre insulele Seychell, un colt de paradis inconjurat de niste ape curate de culoarea smaraldului, cu niste plaje exotice cu nisip alb si stanci de granit modelate ciudat de vanturi si valuri. Of, de ce nu m-am nascut si eu acolo? Trecea musonul si-mi trecea si mie depresia, singura teama din viata mea ar fi fost sa nu ma loveasca tzunam-ul sau sa nu-mi pice o nuca de cocos in cap.Dar era mai simplu sa traiesc cu vesta de salvare pe mine si casca de protectie in cap decat sa privesc mereu in jur fiindca nu stiu din ce parte va veni urmatoarea lovitura sub centura…

Si voi ati intrat in depresie „pluviometrica”? Priviti imaginea asta si poate va mai trece. Sau va ia mai rau. 🙂 Si totusi, va rog, va rog mult, dati -mi macar o veste buna!

Nesomnul ratiunii

Gasesc foarte tanara mamica in extaz langa patutul pruncului. Ochii mari a mirare, rasuflarea taiata, mainile intepenite in aer cu un colt de scutec intr-una si un servetel umed intr-alta. Mimica emana dramatism maxim, gandesc ca ori e in delir mistic, ori e  cataleptica, ori i-au dezactivat martienii cip-ul implantat demult, in copilarie. Rosteste cu rasuflarea intretaiata:

-Doamna, fata mea s-a kkt pe ea!

-Tiii, ce minunatie! Bine ca n-a facut un ou sau vreo perla, ca trebuia sa chem televiziunile!

Ochii i se fac si mai mari, scurt -circuitul din sinapse o impiedica sa discearna daca vorbesc serios sau glumesc.  Iar sinapsele mele, crosetate alandala, ridica un semn de intrebare: cum poate sa faca PE ea daca sta culcata cu fata in sus? N-ar fi mai corect sa spunem ca a facut SUB ea? Si de ce-i spunem unui kkt „scaun”? Ca doar nu stam pe el decat daca suntem in situatia prichindelului de fata… Si prin analogie cu „facut pe el” daca spunem ca „facem pe desteptul” inseamna ca ne scremem in capul unui destept??…Iar daca „facem pe dracu-n patru” se deduce ca nu suntem deloc constipati, putem procesa patru portii cat sa-l manjim pe dracu’ din cap pana-n picioare??…

E clar, turele de noapte dauneaza grav sanatatii si provoaca reactii adverse asupra rationamentelor! Si pana la pensionarea la 65 de ani mai e cale luuunga, mult prea lunga. La varsta aia sigur n-o sa mai fac pe desteapta. Mai probabil ca o sa fac pe mine…

Evlavie duminicala

Pace tie, cititorule!

Nu sunt batatoare de matanii, nu prea stiu nici rugaciuni. Dar Dumnezeu, in marea lui generozitate, ma asculta si daca ma rog cu vorbe simple, nemestesugite si fara sa ma asez in umbra unei cruci. Deci nu sunt o habotnica si nici n-as putea baga mana-n foc ca apartin unui cult religios, ca sunt adepta vreunei doctrine sau vreunei biserici. Pot sa-i ascult pe toti, pot sa-i tolerez pe toti (in masura in care si ei ma tolereaza pe mine) dar nu ma las indoctrinata de nimeni si nici nu am veleitati misionare. Sa creada fiecare in ce vrea , e mai bine decat sa nu creada in nimic, dar sa lase altora dreptul de a crede in altceva, nu sa sustina cu puterea pumnului ca religia lui e cea mai buna si restul trebuie starpite. Sa fim seriosi, nu cred ca e Cerul plin de dumnezei si fiecare trebuie sa inchine altare unuia aparte!Si nici nu-i raiul plin de fecioare care asteapta sa-i rasplateasca pe cei ce mor (si omoara!) pentru credinta!

Acestea fiind zise mi-am incheiat prelegerea despre toleranta religioasa si relatie cu Dumnezeu si va las sa admirati cateva fotografii din lacasele de cult pe care le-am vizitat in excursia mea. Recunosc, s-ar putea sa fi uitat cum se numesc unele catedrale, am vazut prea multe si nu le-am retinut decat pe cele mai importante si cu semnificatie istorica.

Esztergon, catedrala incoronarii regilor Ungariei.Rece si cu o sonorizare impecabila, amplifica fiecare suspin, chiar si tropaitul unei furnici.

Abatia Melk, un loc in care opulenta nu prea te apropie de divinitate.Si unde trebuie sa platesti ca sa treci dincolo de peretii de sticla si sa admiri fastul mai deaproape.

Catedrala Sf. Vitus din Praga. Imensa si cu vitralii minunate.

Biserica Sf. Nicolae din Praga.Azi e doar muzeu, cam 3 euro intrarea…

Catedrala catolica din Dresda.

Biserica Maicii Domnului, cea mai importanta biserica protestanta din Dresda.Recontruita din temelii dupa bombardamentul din ’45, pietrele negre fiind cele originale.

Catedrala din Brno.

In Catedrala din Bastionul Pescarilor, de la Budapesta, m-a impresionat macheta cu informatiile scrise in alfabetul Braille, ca si cei orbi sa se poata bucura de „priveliste”.

La final prezint dovada ca m-am dus acolo cu ganduri bune si m-am rugat si pentru voi sa aveti o vara minunata, fara canicula sau furtuni si sa aveti trafic pe bloguri.  Daca asa va fi, sper sa dati retur rugaciunile cand veti ajunge si voi pe acolo si sa va ganditi si la mine, roaba lui Dumnezeu, evlavioasa Adelina!

 

Cine-a pus balega-n drum

Azi nu vorbesc despre Praga. Adica, putin-putin tot vorbesc, fiindca de la Praga mi-a pornit gandul asta de-mi zumzaie prin cap. Bine, mai zumzaie si-un tantar cu insomnii care ma curteaza la ora patru dimineata, dar pe asta il  astep la cotitura sa-l pocnesc, nu-mi jertfesc eu sangele pentru un anofel prapadit!…

Ma gandeam acum daca igiena si curatenia excesiva sunt intotdeauna benefice, daca e bine sa traim intr-un mediu cat mai necontaminat, aproape steril. Si ma mai gandesc la copiii astia crescuti cu scutece sterilizate, cu dezinfectante si exces de antibiotice, sa nu cumva sa-i pangareasca vreo bacterie. Mie mi se pare cam exagerat, e un mod de a anihila imunitatea unui organism, de a-l face mai vulnerabil , de a nu stii cum sa se apere singur fiindca nu stie sa produca anticorpi. Dar nu de imunitate vreau sa va zic, pentru asta e suficient sa va recomand berea cu lamaie. 🙂

Azi Praga e un oras foarte curat, n-am vazut niciun chistoc aruncat pe strada si fiecare cos de gunoi are anexat un stand cu pungi de hartie pentru adunat dejectiile animalelor de companie. Dar n-a fost mereu asa. Candva, mai prin evul mediu, stradutele erau circulate de carute si trasuri iar caii se balegau fara jena  chiar si in fata palatului imperial si nimeni nu se simtea dator sa stranga mizeria. Imi inchipui cam ce aromoterapie se facea! Ei, mizeria asta care ne face sa strambam din nasurile noastre fine a salvat niste vieti! Zau!

Aveau locuitorii praghezi un obicei: de cate ori dadeau vreo lovitura de palat ( nu pot sa zic „de stat” ca nu stiu ce stat era atunci) ii aruncau pe ferestrele palatului pe cei gasiti acolo. Chestia asta se numeste defenestrare si s-a petrecut cel putin de doua ori in Castelul Praga;odata pe la 1419,in timpul Razboaielor Husite, dupa executarea lui Jan Hus, cand populatia rasculata a invadat castelul si i-a aruncat de la etaj pe toti consilierii regimului si a doua oara pe la 1618 cand protestantii i-au executat astfel pe catolici, fapt ce a dus la izbucnirea Razboiului de 30 de ani. Si daca la prima defenestrare au murit toti cei aruncati, la a doua multi au scapat cu viata fiindca au aterizat pe gramezile de balegar ce tapetau strada! Asa ca uneori bagatul in kkt nu-i o chestie daunatoare, ba dimpotriva! 🙂

Si-acu stau si ma gandesc daca rahateii de caini si cojile de seminte ca fac parte din specificul nostru local au tot acelasi efect de amortizare.Si-mi mai amintesc de imaginile de la revolutie, cu celebrul balcon si ma intreb noi de ce n-am aruncat pe nimeni, doar portretele „tovarasului” si documentele de la ‘enspelea congres. Ce naiba, nu stim sa facem si noi o revolutie mai inflacarata!? Eu o astept pe urmatoarea, m-am documentat, mi-am pregatit strategia si lista cu cei pe care vreau sa-i imping peste balustrada. Si promit sa adun si toti rahateii inainte, nu vreau sa-si rupa vreunul piciorul si atat…

Vitraliu praghez

Si-am ajuns la Praga! Am tot amanat sa vorbesc despre minunea asta de oras fiindca nu stiam ce cuvinte sa folosesc. Daca o sa incep sa laud si sa-mi exprim incantarea mi-e sa nu par un taran neumblat prin lume (ceea ce si sunt!) care ramane cu gura cascata cand vede cum i se asterne istoria sub ochi. Daca o sa povestesc tot ce m-a incantat mi-e sa nu plictisesc, ca doar nu-s ghid, n-am un jurnal de calatorii si nici nu vreau sa sune a advertorial…

Asa ca cel mai simplu si mai cinstit e sa nu folosesc prea multe cuvinte, decat unde chiar e ceva de explicat, in rest sa las sa vada si ochii vostri ce au vazut ochii mei si sa judecati singuri daca merita sau nu un drum pana la Praga. Eu zic ca merita, mi-a ramas un crampei de suflet acolo si sper sa ma intorc!  Azi va las sa admirati numai pozele, impresiile vi le impatasesc data viitoare.

Praga, Orasul celor 100 de clopotnite, Mama Oraselor sau Orasul de Aur, vazuta de pe unul din multele poduri peste Vltava:

Intrarea in Castelul Praga.

 

Curtea interioara a Castelului Praga, ce adaposteste in prezent si sediul Presedentiei Cehiei. De observat atmosfera relaxata, lipsa (aparenta) a SPP-isitlor. Terasa din fundal este terasa cabinetului presedintelui, care iese uneori chiar sa-si bea cafeaua neprotocolar si sa salute turistii.Am fost tentata sa vad ce se intampla daca deschid usa aceea aparent nepazita care da spre administratia prezidentiala, ma invita cineva la cafea sau ma trezesc cu burta pe tatami si mainile rasucite la spate de cum fac primul pas ? 😉

In mijlocul curtii centrale a castelului se afla Catedrala Sfantul  Vitus, o capodopera in stil gotic, ai carei pereti nu sunt inegriti din pricina vreunui incendiu ci negreala se datoreaza oxidarii minereului de fier aflat din abundenta in compozitia pietrei de constructie.

Se pare ca domnitorii vremii erau cam lenesi la mers, asa ca au legat cladirile intre ele prin pasaje suspendate. Asa ca Presedintele Cehiei poate merge acum la rugaciune direct din biroul prezidential in catedrala. 🙂

Daca te afli la castel in jurul pranzului, poti sa asisti la ritualul de schimbare a garzii. Nu-i cine stie ce eveniment dar turistii se inghesuie ca la orice spectacol gratuit si trebuie sa-ti ocupi loc din timp ca sa vezi ceva. Sau trebuie sa stai cocotat pe gard, asa cum a facut subsemnata si prietenele ei. 🙂

Nu poti sa mergi la Praga si sa nu treci Podul Carol, un pod pietonal peste Valtava, strajuit de 30 de statui, loc de promenada si de expozitii ale artistilor locali.

 

Cea mai „vanata” statuie de pe pod, cea a lui Ioan Nepomuk,”cel neinteles”, care se spune ca indeplineste o singura dorinta oricui o atinge. De atatea atingeri aproape ca a ajuns sa straluceasca. 🙂 Supertitie sau nu, mie mi-a adus noroc!

Ce se vede de pe pod, pe o parte si pe alta?Apa! Si nu numai…Astia or avea igrasie in subsol? 🙂

Iata cum trece Valtava pe sub case! Si pe sub cea mai mare discoteca din Europa, o cladire de 5 etaje,  fiecare etaj fiind rezervat unui gen de muzica. Probabil ca manelele sunt …subacvatice! 🙂

Alte imagini din oras, locuri frumoase, arhitectura frumoasa, istorii inedite. Si muuulta piatra cubica!

Celebrul Ceas Astronomic, unde se aduna sute de turisti din ora in ora ca sa vada defilarea celor 12 apostoli.

Dar Praga are si o zona moderna, cu arhitectura cubista, chiar futurista. Iata celebra Casa care danseaza, sau Fred si Ginger, cum i se mai zice.

Si astea sunt doar cateva imagini.Cine a vazut Praga stie ca nu pot cuprinde pe deplin atmosfera; cine n-a fost, sa mearga si sa-si bucure singur ochii si sufletul.

Despre bere si alte chestii importante, in numarul viitor! 🙂

 

Si ca sa vezi minunatie: nu mi s-au dus pozele in toate directiile, cum fac de obicei! 🙂